1Como o ouro perdeu o seu brilho! O ouro fino tornou-se baço! As pedras do santuário estão espalhadas no chão, no meio da rua.
2A fina flor da tua juventude, esse ouro de maior quilate, é tratada como um vulgar jarro de barro.
3Até os chacais alimentam as suas crias, mas o meu povo de Israel não pode fazê-lo; é como as cruéis avestruzes do deserto, descuidadas com as suas crias.
4As línguas das crianças prendem-se ao céu-da-boca com a sede que têm, pois não conseguem encontrar uma gota de água. Os bebés choram por comida e ninguém consegue dar-lhes seja o que for.
5Aqueles que costumavam comer faustosamente andam agora pelos cantos das ruas estendendo as mãos a pedir esmola. Os que sempre viveram em palácios estão agora no meio da sujidade, coçando-se e mendigando.
6Porque o castigo do meu povo é maior do que o de Sodoma, a qual foi subvertida totalmente em momentos, por uma catástrofe, e sem que interviesse a mão do homem.
7Os seus nobres eram belos e elegantes, mais brilhantes que a neve ao Sol, mais alvos que o leite; tinham a pele mais rosada que finos rubis e sua aparência lembrava as mais lindas safiras.
8Mas agora estão com os rostos estragados e sujos como de fuligem; ninguém os reconhece; estão na pele e osso, secos e mirrados.
9Os que perdem a vida na guerra são considerados muito mais ditosos do que os que morrem de fome.
10Mulheres piedosas e sensíveis chegaram ao ponto de cozer e comer os próprios filhos, para conseguirem sobreviver ao cerco da cidade.
11Mas agora, enfim, a cólera do Senhor está satisfeita, a sua ira terrível foi derramada! Ele acendeu um fogo em Sião que ardeu até aos fundamentos.
12Não havia um rei sequer, nem ninguém em todo o mundo, que acreditasse que o inimigo poderia entrar pelas portas de Jerusalém!
13E Deus permitiu que isso acontecesse por causa dos pecados dos profetas e dos sacerdotes que sujaram a cidade, fazendo derramar-se sangue inocente.
14Agora esses mesmos homens andam cambaleando cegos, através das ruas, cobertos de sangue, tornando impuro tudo o que tocam.
15“Afastem-se!”, grita-lhes o povo. “Vocês são impuros!” E eles fogem para terras distantes e vagueiam por entre estrangeiros, mas ninguém lhes dá autorização de permanência.
16O Senhor mesmo, na sua ira, os dispersou; não os socorrerá mais, visto que não honram os sacerdotes nem os anciãos.
17Bem pedimos ajuda aos nossos aliados, para que venham salvar-nos, mas pedimos em vão. As nações com quem mais contávamos não mexem um dedo a nosso favor.
18Não podemos sair às ruas sem o risco de perder a vida. O nosso fim está perto, os nossos dias estão contados, estamos condenados.
19Os nossos inimigos são mais rápidos do que águias; se fugimos para as montanhas, apanham-nos lá; se nos escondemos no deserto, já lá estão à nossa espera.
20O nosso rei, que nos é tão precioso como o ar que respiramos, o ungido do Senhor, caiu nas armadilhas. E nós pensávamos que sob a sua proteção podíamos viver entre as nações!
21Ficaste feliz, ó povo de Edom, da terra de Uz! No entanto, também tu hás de beber o cálice amargo da ira de Deus que te embriagará e te deixará despida.
22O teu exílio, ó Sião, por causa dos teus pecados, terminará por fim! O Senhor não prolongará o teu cativeiro! Mas em relação a ti, ó Edom, ele punirá o teu pecado e colocará à vista de todos as tuas transgressões!
Judecata Domnului cu privire la Sion
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul
și cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca urcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să‑și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le‑o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.
8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s‑a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și‑au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le‑au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,
Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.
A aprins un foc în Sion,
care i‑a mistuit temeliile.
12Regii pământului n‑ar fi crezut,
sau vreunul din locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.
Preoților nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18Dușmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieși în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Prigonitorii noștri au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne‑au urmărit pe munți
și ne‑au pândit în pustie.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.
El nu‑ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
