1Sou um homem que viu as aflições que a vara do Senhor fez derramarem-se. 2Levou-me até às trevas profundas, tirou-me toda a luz. 3Voltou-se contra mim. Dia e noite a sua mão pesa sobre mim.
4A minha pele está envelhecida e a minha carne mirrada; quebrou-me os ossos todos. 5Construiu torres fortificadas contra mim; rodeou-me de angústia e de tormento. 6Meteu-me dentro de lugares tenebrosos, semelhante aos que dormem há muito o seu último sono.
7Emparedou-me; estou impossibilitado de fugir; agrilhoou-me com pesadas cadeias. 8Ainda que grite e clame, não ouvirá os meus rogos! 9Encarcerou-me num sítio rodeado de muros altos e espessos; encheu o meu caminho de emboscadas.
10Espia-me como um urso prestes a atacar e como um leão pronto a saltar sobre a presa. 11Fez-me extraviar do meu caminho; fez-me em pedaços e deixou-me a escorrer sangue, abandonado. 12Retesou o arco e apontou certeiramente contra mim.
13As suas setas entraram profundamente no meu coração. 14O meu próprio povo ri-se de mim. Cantam o dia inteiro as suas canções dissolutas. 15Encheu-me de amargura; deu-me a beber um copo cheio da mais profunda tristeza.
16Fez-me comer cascalho, de tal forma que até os dentes se me partiram; fez-me rolar no meio da cinza e da sujidade. 17Esqueci-me até do que significa prosperidade; perdi toda a tranquilidade na minha vida. 18Até já me esqueci da alegria que essas coisas provocam. Só sei dizer: A minha força foi-se. Não espero nada de Deus!
19Oh! Lembra-te da amargura e do sofrimento que lançaste sobre mim! 20Nunca mais esquecerei estes horríveis anos. A minha alma passará a viver numa completa vergonha.
21Mas há ainda um raio de esperança. 22É que as misericórdias do Senhor não têm fim; foram as misericórdias do Senhor que impediram que fôssemos consumidos em absoluto; 23grande é a sua fidelidade. A sua compaixão é sempre renovada em cada dia. 24O Senhor é aquilo de que preciso para viver; é a minha única riqueza, por isso, espero nele.
25O Senhor é bom para os que esperam nele, para os que o buscam. 26É bom ter esperança e aguardar calmamente a salvação do Senhor. 27É bom para um jovem estar sob disciplina.
28Porque fá-lo sentar-se solitário, em silêncio, sob o controlo do Senhor, 29inclinar o rosto para o chão, para o pó da terra; no fim, haverá esperança para ele. 30Que aprenda a dar a outra face a quem o fere, que saiba enfrentar a afronta.
31O Senhor não o abandonará para sempre. 32Ainda que Deus o faça sofrer, mostrar-lhe-á a sua compaixão, de acordo com a sua grande misericórdia. 33Porque não é do seu agrado afligir as pessoas, deixá-las tristes.
34Quando são espezinhados os prisioneiros da terra, 35e quando defraudam os direitos das pessoas, perante o Altíssimo, 36e recusam fazer-lhes justiça, não é de admirar que o Senhor os queira castigar.
37Quem poderá falar e fazer acontecer, se assim o Senhor não tiver orientado? 38Ora, não é pela vontade do Altíssimo que procedem tanto as desgraças como as bênçãos? 39Porque haveríamos então nós, meros seres humanos como somos, de murmurar e de nos lamentarmos, quando somos castigados por causa dos nossos pecados?
40Examinemo-nos a nós próprios, antes, e arrependamo-nos; voltemos para o Senhor. 41Levantemos os corações e as mãos para o Deus dos céus e digamos: 42“Nós pecámos e rebelámo-nos contra ti e tu não nos perdoaste!
43Cobriste-nos com a tua ira, Senhor, mataste-nos sem piedade. 44Cobriste-nos com uma nuvem, de forma que as nossas orações não te alcançam. 45Fizeste-nos como entulho e como lixo no meio das nações.
46Todos os nossos inimigos falaram mal de nós. 47Estamos cheios de terror porque fomos apanhados, desolados, destruídos.”
48Os meus olhos derramam torrentes de lágrimas de dia e de noite, por causa da destruição do meu povo.
49Os meus olhos são fontes inesgotáveis de choro, sem cessar e sem descanso, 50até que o Senhor olhe desde o céu e responda aos meus rogos! 51O meu coração confrange-se perante aquilo que aconteceu às mulheres da minha cidade.
52Os meus inimigos, a quem nunca fiz mal nenhum, enxotaram-me como se eu fosse uma ave de rapina. 53Lançaram-me num poço e atiraram pedras sobre mim. 54A água subiu acima da minha cabeça. Eu já pensava: É o fim!
55Apelei para o teu nome, Senhor, desde o fundo desse poço, 56e tu ouviste-me: “Não escondas os teus ouvidos ao meu choro e ao meu clamor!” 57Sim, atentaste para os meus gritos desesperados e disseste-me: “Não temas!”
58Ó Senhor, tu és o meu advogado! Defende a minha causa, porque redimiste a minha vida! 59Viste, Senhor, o mal que me fizeram; sê o meu juiz e julga a minha causa. 60Observaste as conspirações que os meus inimigos arquitetaram contra mim.
61Ouviste os nomes afrontosos que me chamaram, Senhor, e tudo o que dizem a meu respeito; 62as suas acusações e o seu murmurar contra mim o tempo todo. 63Observa-os quando se assentam e quando se levantam; eu sou o objeto da zombaria das suas canções.
64Ó Senhor, vinga todo o mal que eles têm feito! 65Que os seus corações se encham de desespero perante a tua maldição! 66Vai atrás deles, perseguindo-os na tua ira e varre-os da Terra, de sob os céus do Senhor!
Mângâiere găsită în bunătățile Domnului
11 Acest capitol este în acrostih (în textul ebraic toate versetele unei strofe încep cu aceeași literă, fiecare strofă având drept caracteristică o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor); vezi și Ps. 119.Eu sunt bărbatul care a văzut suferința
sub nuiaua furiei Lui.
2El m‑a condus și m‑a făcut să merg
prin întuneric, nu prin lumină!
3Da, El Își întoarce mâna
împotriva mea toată ziua!
4El mi‑a îmbătrânit trupul și pielea
și mi‑a zdrobit oasele.
5M‑a asediat și m‑a înconjurat
cu otravă și cu nenorocire.
6M‑a făcut să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morți demult.
7M‑a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa,
și m‑a pus în lanțuri grele.
8Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor,
El îmi oprește rugăciunea.
9Drumurile mi le‑a blocat cu pietre cioplite
și mi‑a sucit cărările.
10A fost pentru mine un urs care stă la pândă,
un leu în ascunzișuri.
11M‑a abătut de la căile mele, m‑a sfâșiat
și m‑a lăsat pustiit.
12Și‑a încordat arcul
și m‑a pus să stau țintă pentru săgeata Lui.
13Mi‑a străpuns rărunchii
cu săgeți din tolba Lui.
14Am ajuns de râs pentru tot poporul meu.
Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor.
15M‑a săturat cu ierburi amare
și m‑a îndestulat cu pelin.
16Mi‑a zdrobit dinții cu pietriș
și m‑a culcat în cenușă.
17Mi‑a luat pacea
și am uitat ce înseamnă binele.
18Am zis: „Mi‑a pierit tăria
și speranța pe care o aveam de la Domnul!“
19Amintește‑Ți de suferința și de rătăcirea mea,
de pelin și de fiere.
20Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele
și se întristează în mine.
21Dar iată ce‑mi vine în minte
și ce mă face să mai nădăjduiesc:
22„Îndurările22 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. Domnului nu s‑au sfârșit,
mila22 Termenul ebraic este la plural, cel mai probabil unul care arată intensitatea. Prin urmare, se poate traduce și cu: mila Lui cea mare. Lui nu este la capăt.
23Ele se înnoiesc în fiecare dimineață;
mare este credincioșia Ta!“
24Sufletul meu a zis: „Domnul este moștenirea mea
și de aceea voi nădăjdui în El!“
25Domnul este bun cu cel ce nădăjduiește în El,
cu sufletul care‑L caută.
26Bine este să aștepți în tăcere
izbăvirea Domnului.
27Este bine ca omul să poarte un jug
în tinerețea lui.
28Să stea singur și să tacă,
fiindcă Domnul l‑a așezat pe gâtul lui;
29să‑și umple gura cu țărână –
s‑ar putea să mai existe speranță;
30să‑și dea obrazul celui ce‑l lovește
și să se sature de dispreț!
31Fiindcă Stăpânul nu respinge
pentru totdeauna.
32Ci, când mâhnește pe cineva, are milă iarăși de el,
după îndurările Lui cele mari.
33Căci El nu necăjește,
nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34Când sunt călcați în picioare
toți prizonierii unei țări,
35când se încalcă dreptatea unui om
înaintea feței Celui Preaînalt,
36când un om este nedreptățit în cauza lui,
nu vede, oare, Stăpânul?
37Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască,
dacă Stăpânul nu a poruncit?
38Oare nu din gura Celui Preaînalt vine
și nenorocirea, și bunăstarea?38 Sau: Va ieși oare din gura Celui Preaînalt / răul, la fel ca binele? (vezi și LXX).
39Atunci de ce murmură omul,
când este pedepsit pentru păcatele lui?
40Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm
și să ne întoarcem la Domnul.
41Să ne înălțăm inimile și mâinile
spre Dumnezeul din ceruri și să spunem:
42„Am păcătuit și ne‑am răzvrătit,
iar Tu nu ai iertat!“
43Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit;
ai ucis fără milă.
44Te‑ai învăluit cu un nor,
ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine.
45Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie
în mijlocul popoarelor.
46Toți dușmanii noștri
și‑au deschis larg gura împotriva noastră.
47Am avut parte de groază și de groapă,
de prăpăd și de distrugere.
48Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei
căci fiica poporului meu a fost distrusă.
49Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat,
fără oprire,
50până când Domnul din ceruri
Se va uita în jos și va vedea.
51Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut
pe toate fiicele cetății mele.
52Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv
m‑au vânat ca pe o pasăre.
53Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă
și au aruncat cu pietre în mine.
54Apele s‑au revărsat peste capul meu
și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“
55Dar am chemat Numele Tău, Doamne,
din groapa celor mai de jos locuri.
56Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea
la strigătul meu după ajutor!“
57În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat
și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“
58Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,
mi‑ai răscumpărat viața!
59Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea!
Judecă‑mi cauza!
60Ai văzut toată dorința lor de răzbunare
și planurile lor împotriva mea.
61Doamne, Tu ai auzit insultele lor
și toate uneltirile lor împotriva mea.
62Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea
și murmurul lor împotriva mea toată ziua.
63Privește! Șezând sau în picioare,
ei mă batjocoresc în cântările lor!
64Răsplătește‑le, Doamne,
după faptele mâinilor lor!
65Pune un văl peste inimile lor
și fie blestemul Tău peste ei!
66Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i
de sub ceruri, Doamne!
