Słowo Życia

Mateusza 13:1-58

Przypowieść o siewcy

1Jeszcze tego samego dnia Jezus wyszedł z domu i usiadł nad jeziorem, 2gdzie wkrótce zgromadziły się ogromne tłumy. Wsiadł więc do łodzi, a ludzie pozostali na brzegu. 3Zaczął ich wtedy nauczać posługując się przypowieściami:

—Pewien rolnik postanowił zasiać ziarno. 4Gdy rozsiewał je na polu, niektóre nasiona upadły na udeptaną ścieżkę. Zaraz przyleciały ptaki i wydziobały je. 5Inne upadły na cienką warstwę gleby, pod którą była skała. 6Te, choć szybko wyrosły, wkrótce zwiędły w słonecznym upale i zginęły, ponieważ w płytkiej glebie ich korzenie nie znalazły dosyć wody. 7Jeszcze inne upadły między chwasty i niebawem zostały przez nie zagłuszone. 8Niektóre jednak trafiły na dobrą glebę i dały po sto, sześćdziesiąt lub trzydzieści ziaren plonu. 9Kto ma uszy do słuchania, niech słucha uważnie!

10Uczniowie podeszli do Jezusa i zapytali:

—Dlaczego nauczasz ludzi poprzez przypowieści?

11—Wam dano zrozumieć tajemnice dotyczące królestwa niebieskiego—wyjaśnił. 12—Kto ma Bożą mądrość, otrzyma jej więcej i będzie opływał w dostatek. A ten, kto jej nie ma, straci nawet tę odrobinę, którą posiada. 13Mówię do nich poprzez przypowieści, bo choć widzą i słyszą, niczego nie rozumieją. 14Wypełnia się więc na nich proroctwo Izajasza:

„Będziecie słuchać,

lecz nie zrozumiecie,

będziecie patrzeć,

lecz nie zobaczycie.

15Ludzie ci mają twarde serca,

zapchane uszy i zmrużone oczy

—nic nie widzą, nic nie słyszą

i niczego nie rozumieją.

Dlatego nie chcą się opamiętać

i zostać przeze Mnie uzdrowieni”.

16Bóg was ogromnie wyróżnił, pozwalając wam to wszystko widzieć i słyszeć—kontynuował Jezus. 17Zapewniam was, że w przeszłości wielu proroków i innych ludzi kochających Boga pragnęło zobaczyć i usłyszeć to, co wy, ale nie mogli. 18Teraz poznajcie znaczenie przypowieści o siewcy. 19Gdy ktoś słucha słów o królestwie i nie rozumie ich, przychodzi do niego szatan i wykrada to, co zapadło w jego sercu. Tak jest z ziarnem posianym na udeptanej ścieżce. 20Ziarno na gruncie skalistym oznacza tego, kto słucha i z radością przyjmuje słowo. 21Brak mu jednak mocnych korzeni. Jest niestały i w obliczu trudności lub prześladowań z powodu słowa załamuje się. 22Ziarnem posianym wśród chwastów jest człowiek, który słucha słowa, ale zmartwienia i pogoń za bogactwem zagłuszają je, tak że nie przynosi ono w jego życiu żadnego plonu. 23Dobra gleba natomiast to człowiek, który słucha słowa, rozumie je i wydaje obfity plon: sto, sześćdziesiąt lub trzydzieści razy większy.

Przypowieść o chwastach

24Potem Jezus przedstawił kolejną przypowieść:

—Królestwo niebieskie podobne jest do człowieka, który posiał na polu dobre ziarno. 25Lecz gdy wszyscy spali, zakradł się jego wróg i między pszenicę posiał chwasty. 26Gdy nasiona wzeszły i zaczęły pojawiać się kłosy, wyrosły także chwasty. 27Wówczas przyszli do właściciela pracownicy i powiedzieli: „Czy nie posiałeś dobrego ziarna? Skąd w takim razie na polu wzięły się chwasty?”. 28„Musiał to zrobić mój nieprzyjaciel”—wyjaśnił. „Czy więc chcesz, abyśmy poszli i usunęli chwasty?”—zapytali pracownicy. 29„Nie”—odpowiedział—„Przypadkiem moglibyście powyrywać zboże. 30Niech rosną razem aż do żniw, a wtedy powiem żniwiarzom: Zbierzcie najpierw chwasty—w wiązki przeznaczone do spalenia, a pszenicę zwieźcie do magazynów”.

Przypowieść o ziarnie gorczycy i kwasie

31Jeszcze inną przypowieść opowiedział im Jezus:

—Królestwo niebieskie jest podobne do ziarna gorczycy, które rolnik zasiał na polu. 32Mimo że jest ono chyba najmniejsze ze wszystkich nasion, wyrasta na krzew zaliczany do największych, a na jego rozłożystych gałęziach ptaki budują sobie gniazda.

33Przedstawił im też taką przypowieść:

—Królestwo niebieskie jest podobne do kwasu chlebowego, który kobieta zmieszała z całym workiem mąki i który przeniknął całe ciasto.

34Cokolwiek Jezus mówił do tłumów, posługiwał się przypowieściami. Inaczej nie nauczał. 35W ten sposób miały się wypełnić słowa proroka:

„Będę nauczać w przypowieściach,

opowiem o tajemnicach ukrytych od początku świata”.

Wyjaśnienie przypowieści o chwastach

36Potem opuścił zebranych i udał się do domu. Wówczas uczniowie podeszli do Niego, prosząc:

—Wyjaśnij nam przypowieść o chwastach na polu.

37—Siejącym dobre ziarno jestem Ja, Syn Człowieczy—odpowiedział Jezus. 38—Polem jest świat, a dobre ziarno to ci, którzy należą do królestwa. Chwasty to ci, którzy należą do diabła, 39a nieprzyjacielem, który je posiał, jest sam diabeł. Żniwa to koniec świata, a żniwiarze to aniołowie. 40Koniec czasów podobny będzie do zbioru i spalenia chwastów. 41Ja, Syn Człowieczy, wyślę wtedy swoich aniołów—a oni usuną z królestwa tych, którzy czynili zło i prowadzili do zła innych. 42Wrzucą ich do rozpalonego pieca. Tam będzie lament i rozpacz. 43A ludzie prawi zabłysną jak słońce w królestwie swojego Ojca. Kto ma uszy do słuchania, niech słucha uważnie!

Przypowieść o ukrytym skarbie i perle

44Królestwo niebieskie podobne jest do skarbu znalezionego na polu—mówił Jezus. —Ten, kto go odkrył, ukrył go ponownie i z radości poszedł sprzedać wszystko, co posiadał, aby kupić to pole. 45Królestwo niebieskie podobne jest również do kolekcjonera pięknych pereł. 46Gdy natrafił na niezwykle cenną perłę, poszedł sprzedać cały majątek i kupił ją.

Przypowieść o sieci

47Królestwo niebieskie można również porównać do sieci rzuconej w morze, w którą wpadają różne ryby. 48Gdy już się napełni, wyciąga się ją na brzeg i przebiera ryby: dobre kładzie się do skrzyni, a niedobre się wyrzuca. 49Podobnie będzie przy końcu czasów—aniołowie oddzielą ludzi złych od prawych. 50I wrzucą tych pierwszych w ogień, gdzie będzie lament i rozpacz. 51Czy zrozumieliście?

—Tak—odpowiedzieli uczniowie.

52Jezus kontynuował:

—Każdy przywódca religijny, znawca Pism, który staje się uczniem królestwa niebios, jest podobny do bogatego właściciela. Podobnie jak on, wydobywa ze swojego skarbca stare i nowe kosztowności.

Zlekceważony prorok

53Gdy Jezus skończył tam nauczać, 54powrócił w rodzinne strony i przemawiał w tamtejszej synagodze. A słuchający ze zdumieniem powtarzali:

—Skąd u niego taka mądrość i moc? 55Przecież jest synem cieśli! Znamy dobrze jego matkę, Marię, i braci: Jakuba, Józefa, Szymona i Judę. 56Przecież i jego siostry tu są?! Skąd się więc u niego to wszystko wzięło?

57I nie mogli się z tym pogodzić. Wtedy Jezus powiedział:

—Prorok może cieszyć się poważaniem wszędzie, z wyjątkiem swojego miasta i rodziny.

58I z powodu ich niewiary nie dokonał tam wielu cudów.

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 13:1-58

Pilda semănătorului

(Mc. 4:1-9; Lc. 8:4-8)

1În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și S‑a așezat lângă mare. 2În jurul Lui s‑au adunat mari mulțimi de oameni, astfel că El S‑a urcat într‑o barcă și S‑a așezat acolo; întreaga mulțime stătea pe țărm. 3El le‑a vorbit despre multe lucruri în pilde3 Gr.: parabole (ebr.: mașal). A nu se confunda cu alegoria: în pilde accentul cade pe ideea principală, care este explicată, iar în alegorie fiecare element primește un sens figurat, care trebuie explicat [peste tot în carte]., zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4În timp ce semăna el, unele semințe au căzut lângă drum, unde au venit păsările și le‑au mâncat. 5Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau pământ mult. Au încolțit repede, din cauză că nu aveau pământ adânc5 Sau: adâncime în pământ., 6dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, fiindcă nu aveau rădăcină, s‑au uscat. 7Altele au căzut între spini, iar spinii au crescut și le‑au sufocat. 8Dar altele au căzut pe un pământ bun și au dat rod: una o sută, una șaizeci, una treizeci. 9Cine are urechi, să audă!“

Isus explică pilda semănătorului

(Mc. 4:10-20; Lc. 8:9-15; 10:23-24)

10Ucenicii s‑au apropiat și I‑au zis:

– De ce le vorbești în pilde?

11Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Pentru că vouă v‑a fost dat să cunoașteți tainele11 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina le este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției Cerurilor, dar lor nu le‑a fost dat. 12Căci celui ce are, i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ce are. 13De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei,

„măcar că văd, nu văd,

și, măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.“

14Și pentru ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice:

„Veți auzi cu auzul,14 Sau: Auzind veți auzi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a auzi mereu. dar nicidecum nu veți înțelege,

și veți privi cu privirea,14 Sau: Privind veți privi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a privi mereu. dar nicidecum nu veți pricepe.

15Căci inima acestui popor s‑a împietrit.

Urechile lor aud greu, iar ochii li s‑au închis,

ca nu cumva să vadă cu ochii,

să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima,

să se întoarcă și să‑i vindec!“14-15 Vezi Is. 6:9-10.

16Dar fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și fericite sunt urechile voastre pentru că aud! 17Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au tânjit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n‑au văzut, și au tânjit să audă ceea ce auziți voi, dar n‑au auzit!

18Ascultați deci înțelesul pildei semănătorului: 19când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu‑l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. 20Cel semănat pe locuri stâncoase este acela care aude Cuvântul și‑l primește imediat cu bucurie, 21dar nu are rădăcină în el însuși, ci este vremelnic. Și când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, el se poticnește imediat. 22Cel semănat între spini este acela care aude Cuvântul, dar îngrijorarea veacului și înșelăciunea bogățiilor sufocă22 Lit.: îneacă. Cuvântul, iar el devine neroditor. 23Cel semănat în pământ bun este acela care aude Cuvântul și îl înțelege, care aduce într-adevăr rod și face o sută, sau șaizeci, sau treizeci.

Pilda neghinei

24Isus le‑a pus înainte o altă pildă, zicând: „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în ogorul lui. 25Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și apoi a plecat. 26Când planta a răsărit și a făcut rod, atunci a apărut și neghina. 27Sclavii stăpânului casei au venit și i‑au zis: «Stăpâne, oare n‑ai semănat tu sămânță bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?» 28El le‑a răspuns: «Un dușman a făcut lucrul acesta.» Sclavii l‑au întrebat: «Vrei deci să mergem s‑o strângem?» 29Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30Lăsați‑le pe amândouă să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Strângeți mai întâi neghina și legați‑o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați‑l în hambarul meu!’»“

Pilda bobului de muștar

(Mc. 4:30-32; Lc. 13:18-19)

31Isus le‑a pus înainte o altă pildă și le‑a zis: „Împărăția Cerurilor este ca un bob de muștar, pe care l‑a luat un om și l‑a semănat în ogorul său: 32el este într-adevăr mai mic decât toate semințele32 Dintre cele cunoscute de agricultorii din Canaan., dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele și devine un pom32 Se cunoșteau două soiuri de plante de muștar, una de aproximativ 3 m și alta de aproximativ 7,5 m., așa că păsările cerului vin și își fac cuibul între ramurile lui.“

Pilda drojdiei

(Lc. 13:20-21)

33El le‑a spus o altă pildă: „Împărăția Cerurilor este ca drojdia pe care a luat‑o o femeie și a pus‑o33 Lit.: a ascuns‑o. în trei măsuri33 Gr.: trei satoni. Un saton avea aproximativ 7 kg. Cantitatea totală era de aproximativ 21 kg, suficientă pentru a hrăni peste 100 de oameni. de făină, până a dospit tot aluatul.“

34Isus le‑a spus mulțimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea nimic fără să folosească pilda, 35ca să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice:

„Îmi voi deschide gura în pilde,

voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“35 Vezi Ps. 78:2. Asaf, autorul psalmului, este considerat în 2 Cron. 29:30 drept văzător (profet), însă probabil că Matei se referă la orice text din VT, împlinit în NT, ca fiind unul profetic..

Isus explică pilda neghinei

36Atunci Isus, lăsând mulțimile, a intrat în casă.

Ucenicii Lui s‑au apropiat de El, zicând:

– Explică‑ne pilda cu neghina din ogor!

37Isus, răspunzând, a zis:

– Cel Ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. 38Ogorul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. 39Dușmanul care a semănat‑o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. 40Deci, așa cum este strânsă neghina și arsă în foc, tot așa va fi și la sfârșitul veacului: 41Fiul Omului Își va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăția Lui toate prilejurile de poticnire41 Termenul grecesc skandalon (la plural: skandala) se referă strict la bățul care declanșează o capcană, însă el cuprinde în aria sa semantică mai multe sensuri: ceea ce împinge o persoană să păcătuiască; prilej de cădere; cauză de poticnire [peste tot în carte]. și pe cei ce fac fărădelegea 42și îi vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! 43Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.43 Aluzie la Dan. 12:3. Cine are urechi, să audă!

Pilda comorii ascunse și a perlei

44Împărăția Cerurilor este ca o comoară ascunsă într‑un ogor, pe care un om, găsind‑o, o ascunde și, de bucurie, se duce și vinde tot ce are și apoi cumpără ogorul acela.

45De asemenea, Împărăția Cerurilor este ca un negustor care caută perle frumoase. 46Când găsește o perlă foarte prețioasă, se duce și vinde tot ce are, iar apoi o cumpără.

Pilda năvodului

47Din nou, Împărăția Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare și a adunat tot felul de vietăți. 48Când s‑a umplut, pescarii îl scot pe țărm, se așază și adună cele bune în vase, iar pe cele stricate le aruncă afară. 49Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți 50și‑i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!

51Ați înțeles voi toate acestea?

Ei au zis:

– Da.

52El le‑a zis:

– De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic pentru Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.

Necredința celor din Nazaret

(Mc. 6:1-6; Lc. 4:16-30)

53După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo 54și, venind în patria Lui, a început să le dea învățătură în sinagogă, astfel încât aceștia erau uimiți și se întrebau:

– De unde Îi vin Acestuia înțelepciunea și minunile? 55Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui – Maria, iar frații Lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? 56Și surorile Lui nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde Îi vin Acestuia toate aceste lucruri?

57Și astfel ei se poticneau în El.

Isus însă le‑a zis:

– Un profet nu este fără onoare57 Sau: nu este dezonorat. decât în patria și în casa lui.

58Și n‑a făcut multe minuni acolo din cauza necredinței lor.