1 Regi 7:23-51, 1 Regi 8:1-21 NTLR

1 Regi 7:23-51

Apoi a făcut „marea“ turnată23 Cu referire la un bazin larg, folosit de preoți pentru îmbăiere.. Aceasta era rotundă, avea zece coți de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coți, iar de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coți23 Aproximativ 15 m.. Sub marginea ei, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de tărtăcuță, câte zece la fiecare cot24, 31 Un cot măsura între 45-52 cm (50 cm)., de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau așezate pe două șiruri, fiind turnate într‑o singură piesă cu „marea“.

Marea“ era așezată pe doisprezece boi, trei orientați spre nord, trei orientați spre apus, trei orientați spre sud și trei orientați spre răsărit. „Marea“ era așezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. Grosimea ei era de un lat de palmă26 Aproximativ 8 cm., iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui potir, precum cupa unei flori de crin. Ea putea cuprinde două mii de bați26 Aproximativ 44 kilolitri..

El a făcut și zece piedestale de bronz, fiecare piedestal având patru coți lungime, patru coți lățime și trei coți înălțime27 Aproximativ 2 m lungime și lățime și 1,5 m înălțime.. Piedestalele au fost făcute în felul următor: ele aveau panele fixate în rame. Pe aceste panele fixate în rame, cât și pe rame, erau sculptați lei, boi și heruvimi. Deasupra și dedesubtul leilor și al boilor se aflau ghirlande suspendate. Fiecare piedestal avea câte patru roți de bronz și osii de bronz. La cele patru colțuri ale sale se aflau suporți pentru bazin. Suporții erau turnați, având ghirlande de fiecare parte. Deschizătura lui, din interiorul centurii pe care se aflau gravuri, ieșea în afară un cot. Deschizătura era rotundă, ca pentru o astfel de lucrare, măsurând împreună cu baza ei un cot și jumătate31-32 Aproximativ 0,75 m.; dar ramele piedestalelor erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau fixate sub panele, iar osiile lor erau prinse de piedestal. Diametrul fiecărei roți era de un cot și jumătate. Roțile erau lucrate ca roțile unui car: osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toți turnați. La cele patru colțuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporți care erau dintr‑o singură piesă cu piedestalul. În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot35 Aproximativ 0,25 m. înălțime, iar suporții și ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr‑o singură piesă cu acesta. Pe suprafețele ramelor și a suporților, au fost sculptați heruvimi, lei și palmieri și ghirlande de jur împrejur. Așa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după același tipar, având aceeași măsură și aceeași formă.

Apoi a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de bați38 Aproximativ 880 l. și măsurând patru coți. Fiecare bazin era așezat pe câte unul dintre cele zece piedestale. A pus cinci dintre piedestale în partea de sud39 Lit.: din dreapta. În vremea aceea, în Orient punctele cardinale erau determinate de poziția cu fața spre est, nu spre nord. și cinci în partea de nord39 Lit.: din stânga. Vezi nota precedentă. a Casei, iar „marea“ a așezat‑o în partea de sud39 Lit.: din dreapta. Vezi nota precedentă., în colțul de sud‑est al clădirii. Hiram a mai făcut și oalele, lopețile și cupele.

Și astfel, Hiram a terminat toată lucrarea pe care a făcut‑o pentru regele Solomon la Casa Domnului:

Cei doi stâlpi,

cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor,

cele două seturi de rețele care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor,

cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de rețele, cele două șiruri de rodii pentru fiecare rețea în parte, rețele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor,

cele zece piedestale și cele zece bazine de pe piedestale,

„marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea,

oalele, lopețile și cupele. Toate aceste obiecte pe care Hiram i le‑a făcut regelui Solomon pentru Casa Domnului erau din bronz lustruit.

Regele le‑a turnat într‑un pământ argilos din Câmpia Iordanului, între Sucot și Țortan. Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s‑a putut cântări.

De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa Domnului:

altarul de aur,

masa de aur pentru pâinea prezentării,

sfeșnicele din aur curat, cinci în partea dreaptă și cinci în partea stângă, în fața sanctuarului interior49 Vezi nota de la 6:5.,

mugurii, candelele și cleștii din aur,

ligheanele, mucarnițele, cupele, ceștile și fărașele pentru cărbuni, din aur curat,

precum și balamalele de aur pentru ușile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) și pentru ușile de la odaia principală a Templului.

După ce a fost terminată toată lucrarea pe care regele Solomon a făcut‑o pentru Casa Domnului, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – argintul, aurul și celelalte obiecte – și le‑a pus în vistieriile Casei Domnului.

Read More of 1 Regi 7

1 Regi 8:1-21

Chivotul este așezat în Casa Domnului

(2 Cron. 5:2–6:11)

Atunci Solomon i‑a strâns laolaltă pe bătrânii lui Israel1 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7). [peste tot în carte]., pe toate căpeteniile semințiilor și pe conducătorii de familie ai fiilor lui Israel. Ei au venit la regele Solomon, în Ierusalim, ca să mute Chivotul Legământului Domnului din Cetatea lui David, adică din Sion. Toți bărbații lui Israel s‑au adunat la regele Solomon cu prilejul sărbătorii din luna Etanim2, 65 Numele canaanit al lunii Tișri; era vorba cel mai probabil de Sărbătoarea Corturilor., adică luna a șaptea. Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat Chivotul. Preoții și leviții au mutat Chivotul Domnului, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n‑au putut fi numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor.

Preoții au adus Chivotul Legământului Domnului la locul lui, în sanctuarul interior6, 8 Vezi nota de la 6:5. al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor să se vadă din Locul Sfânt, care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului.

Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa Domnului. Preoții nu au mai putut rămâne să slujească din cauza norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

Atunci Solomon a zis: „Domnul a spus că va locui în negură deasă. Eu am zidit pentru Tine o Casă măreață, un loc al șederii Tale pe vecie.“ Apoi regele s‑a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat‑o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. El a zis:

„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i‑a promis tatălui meu, David, zicând: «Din ziua în care Mi‑am scos poporul Israel din Egipt, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel ca să‑Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu, ci l‑am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.»

Tatăl meu, David, avea pe inimă să zidească o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Dar Domnul i‑a zis tatălui meu, David: «Tu te‑ai gândit să zidești o Casă Numelui Meu și este bine că te‑ai gândit în felul acesta! Totuși, nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău. Cel ieșit din coapsele tale, el va zidi o Casă Numelui Meu.»

Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m‑am ridicat în locul tatălui meu, David, m‑am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul, și am zidit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află Legământul Domnului, pe care l‑a încheiat cu părinții noștri când i‑a scos din țara Egiptului.“

Read More of 1 Regi 8