1 Corinteni 14:20-40 NTLR

1 Corinteni 14:20-40

Fraților, nu fiți copii în gândire! Dimpotrivă, în ce privește răutatea fiți copilași, iar în gândire fiți maturi.20 Sau: desăvârșiți; compleți. În Lege este scris:

„În alte limbi

și prin buzele altora

voi vorbi acestui popor,

dar nici atunci nu Mă vor asculta, zice Domnul.“21 Vezi Is. 28:11-12.

Astfel, limbile sunt un semn nu pentru credincioși, ci pentru necredincioși, în timp ce profeția nu este un semn pentru necredincioși, ci pentru credincioși. De aceea, dacă s‑ar aduna întreaga biserică și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra unii neștiutori sau necredincioși, oare nu vor spune ei că sunteți nebuni? Dar dacă toți profețiți și intră cineva necredincios sau neștiutor, el este convins24 Verbul grecesc poate fi tradus și cu a dovedi vinovat, a mustra, a da în vileag, scoate la lumină, a examina cu atenție. de toți, este cercetat de toți, lucrurile ascunse ale inimii lui sunt descoperite și astfel va cădea cu fața la pământ și I se va închina lui Dumnezeu, declarând: „Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru!“

Ordine în cadrul închinării

Deci, ce este de făcut, fraților? Când vă adunați laolaltă și fiecare are un psalm, o învățătură, o descoperire, un îndemn în altă limbă, o traducere, să se facă toate pentru zidirea bisericii. Dacă cineva vorbește într‑o altă limbă, să fie doi sau cel mult trei și să vorbească fiecare pe rând, iar unul să traducă. Dacă însă nu este niciun translator, atunci să tacă în biserică și să‑și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. Să vorbească doi sau trei profeți, iar ceilalți să judece29 Cu sensul de a evalua, a examina, a cântări cu atenție.. Iar dacă altuia, care stă jos, i se dă o descoperire, primul să tacă. Căci toți puteți să profețiți, dar unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie încurajați. Duhurile profeților le sunt supuse profeților, fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii. La fel ca în toate bisericile sfinților, femeile să tacă în biserici, căci lor nu li se dă voie să vorbească, ci să fie supuse, așa cum spune și Legea. Dacă doresc să învețe ceva, să‑și întrebe soții acasă, pentru că este rușinos pentru o femeie să vorbească în biserică. Ce? Cuvântul lui Dumnezeu a pornit de la voi? Sau numai până la voi a ajuns el?

Dacă cineva crede că este profet sau este înzestrat duhovnicește, să‑și dea seama că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului. Dacă însă cineva nu recunoaște aceasta, nici el nu va fi recunoscut38 Unele mss conțin: Dacă însă cineva nu recunoaște aceasta, să n‑o recunoască!. Astfel, frații mei, râvniți după a profeți și nu împiedicați vorbirea în alte limbi. Însă toate să se facă așa cum se cuvine și în ordine.

Read More of 1 Corinteni 14