Job
1Resposta de Job:
2“Sim, eu sei isso tudo. Não me estão a dizer nada de novo.
Como pode alguém ser verdadeiramente justo aos olhos de Deus?
3Se Deus decidir confrontá-lo,
terá alguma possibilidade de responder
a uma só das mil questões que lhe apresentar?
4Deus é infinitamente sábio e poderoso.
Quem jamais conseguiu defrontá-lo com sucesso?
5É capaz de, repentinamente,
derrubar montanhas, na sua cólera;
6de abanar a Terra, e tirá-la do seu lugar,
de fazer estremecer os seus alicerces.
7O Sol poderá não aparecer, nem as estrelas brilhar,
se tal for ordenado por ele.
8Foi só Deus quem estendeu os céus;
ele caminha sobre as ondas do mar.
9Formou as constelações da Ursa, Orion e Plêiades,
assim como as do Zodíaco, no extremo sul.
10Seus milagres são enormes e inumeráveis.
11Deus está junto de nós e não o vemos;
move-se por toda a parte e ninguém o sente.
12Quando apanha a presa que deseja,
quem pode impedi-lo de o fazer?
Quem ousaria perguntar-lhe: ‘Que estás a fazer?’
13Deus não refreia a sua ira;
até os aliados de Raab9.13 Nos relatos babilónicos da criação do mundo, o monstro marinho (Raab) personificava o oceano ou o caos, vencido pelo deus criador. se curvam a seus pés.
14Quem seria eu, para argumentar com o Deus,
ou para abrir sequer a minha boca diante dele?
15Mesmo que eu não fosse pecador,
não haveria de proferir uma palavra,
a não ser para implorar misericórdia ao meu juiz.
16E se as minhas orações fossem respondidas,
dificilmente haveria de crer que a minha voz foi ouvida.
17Deus é o único que é capaz de me destruir;
multiplica as minhas feridas, sem eu compreender porquê.
18Impede-me de respirar,
antes me enche de amargura.
19Em questão de força, ele é o mais forte;
a tribunal, quem o intimaria?
20Mas eu, seria eu também justo?
A minha boca obriga-me a dizer que não!
Ainda que eu fosse perfeito, em confronto com Deus,
facilmente teria de revelar a minha perversão natural.
21Ainda que esteja inocente, não ouso considerar-me tal;
não considero a minha vida com valor algum.
22Aliás, que esteja inocente ou não, é-lhe indiferente,
porque Deus faz acabar a vida tanto dos que o são
como dos que o não são.
23Para ele é coisa sem grande peso
que a calamidade esmague o inocente.
24Toda a Terra foi entregue nas mãos dos ímpios;
Deus cega os olhos dos juízes e deixa-os ser parciais.
Se não é ele quem o faz, quem é então?
25Os meus dias correm mais rápidos que um atleta;
fogem sem ter vislumbrado o bem e a felicidade.
26Os anos passam por mim como rápidos barcos de junco,
como águias caindo sobre uma presa.
27Se eu decidisse esquecer as minhas queixas contra Deus,
esquecer a amargura e me pusesse bem disposto,
28nessa altura, ó Deus, haverias de derramar sobre mim
angústias ainda maiores.
Eu sei que não permitirás que eu seja tido por inocente.
29Pelo contrário, me condenarás;
por isso, de que serve tentar mudar de atitude?
30Ainda que me lavasse com a água mais pura
e esfregasse as mãos com o mais forte sabão,
31mesmo assim, haverias de me atolar num fosso de lama;
até a minha roupa seria considerada, por ti,
menos suja que eu mesmo!
32E eu não posso defender-me a mim próprio,
porque ele não é um simples humano como eu.
33Se fosse, poderíamos discutir este assunto,
ao mesmo nível, de homem para homem;
mas não há árbitro possível entre nós,
não há intermediário, não há mediador
34que possa pôr-nos frente a frente.
Oh! Que ele pare de me castigar,
para que não continue a viver no terror da sua punição!
35Então sim, poderia falar-lhe sem ter medo
e dizer-lhe ousadamente que não sou culpado.
Răspunsul lui Iov
1Iov a răspuns și a zis:
2„Da, știu că așa este,
dar poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă s‑ar certa cineva cu El,
din o mie de întrebări, nu I‑ar putea răspunde nici măcar la una.
4El are o inimă înțeleaptă și o putere mare.
Cine I s‑a împotrivit și a rămas teafăr?
5El mută munții fără ca aceștia să știe,
când îi răstoarnă în mânia Sa.
6El face să se cutremure pământul din locul lui,
și stâlpii lui tremură.
7El vorbește soarelui, iar acesta nu mai răsare;
El pecetluiește lumina stelelor.
8El singur întinde cerurile
și calcă pe valurile mării.
9El a făcut Ursul și Orionul,
Pleiadele și constelațiile sudului.
10El face lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
11Iată, El trece pe lângă mine și nu‑L pot vedea,
trece și nu‑mi dau seama.
12Iată, când El apucă ceva, cine‑L poate opri?
Cine‑I poate spune: «Ce faci?»
13Dumnezeu nu‑Și întoarce mânia;
chiar și ajutoarele lui Rahab13 Monstru al mării, folosit adesea ca nume poetic pentru Egipt (vezi Is. 30:7; și în 27:12). Îi sunt supuse.
14Deci cum pot eu să‑I răspund,
cum pot să‑mi caut cuvintele înaintea Lui?
15Chiar dacă aș fi drept, nu I‑aș putea răspunde,
nu pot decât să caut bunăvoință la Judecătorul meu.
16Dacă L‑aș chema la judecată și mi‑ar răspunde,
n‑aș crede că mi‑a ascultat glasul.
17El mă zdrobește printr‑o furtună
și‑mi înmulțește rănile fără motiv.
18Nu mă lasă să‑mi trag suflarea,
ci mă satură cu lucruri amare.
19Dacă este vorba de putere, iată, El este puternic.
Dacă este vorba de judecată, cine mă va convoca?
20Chiar dacă aș fi drept, gura mea mă va condamna;
oricât de integru aș fi, El mă va dovedi vinovat.
21Sunt integru. Nu‑mi pasă de mine.
Îmi disprețuiesc viața.
22Mi‑e totuna. De aceea zic:
«El îl nimicește și pe cel integru și pe cel rău.»
23Și măcar de‑ar aduce biciul imediat moartea…;
dar El Își bate joc de durerea celui nevinovat.
24Când o țară este dată pe mâna celui rău,
El acoperă ochii judecătorilor ei.
Dacă nu El, atunci cine?
25Zilele mele sunt mai iuți decât alergătorul;
zboară fără să fi văzut binele.
26Trec ca o luntre de papirus pe apă,
ca un vultur care se repede asupra prăzii.
27Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea,
îmi voi schimba înfățișarea și voi fi voios»,
28atunci mă cuprinde spaima de toate durerile mele,
pentru că știu că nu mă vei găsi nevinovat.
29Dacă tot voi fi condamnat,
de ce să mă mai trudesc degeaba?
30Chiar dacă m‑aș spăla cu apa zăpezii
și mi‑aș curăța mâinile cu leșie,
31Tu tot m‑ai cufunda în mocirlă,
de s‑ar scârbi și hainele de mine.
32Căci El nu este un om ca mine, ca să‑I răspund,
ca să mergem împreună la judecată.
33Și nu se află nici măcar un mijlocitor între noi,
care să‑și pună mâinile peste noi amândoi,
34ca astfel El să‑Și dea la o parte nuiaua
și să nu mă mai înspăimânte cu groaza Lui.
35Atunci aș vorbi fără să mă mai tem de El,
însă nu așa mi se întâmplă.
