Psalmul 102
O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.
1Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor!
2Nu‑Ți ascunde fața de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă‑Ți urechea spre mine!
Răspunde‑mi degrabă în ziua când Te chem!
3Căci zilele mi se sfârșesc în fum
iar oasele‑mi ard ca jarul.
4Inima‑mi este rănită și se usucă precum iarba,
căci uit să‑mi mănânc pâinea.
5Din cauza gemetelor mele
mi s‑au lipit oasele de carne.
6Mă asemăn cu ciușul din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș.
8Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc;
cei ce mă iau în derâdere jură pe mine.
9Mănânc cenușă în loc de pâine
și îmi amestec băutura cu lacrimi,
10din cauza mâniei și a urgiei Tale;
căci Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat.
11Zilele îmi sunt ca umbra înserării
și mă usuc ca iarba.
12Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ține din generație în generație.
13Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion,
căci este timpul să‑Ți arăți bunăvoința față de el,
fiindcă i‑a sosit vremea.
14Într-adevăr, robii Tăi îndrăgesc pietrele lui
și le este milă de țărâna lui.
15Neamurile se vor teme de Numele Domnului,
și toți regii pământului – de slava Lui,
16când Domnul va zidi Sionul
și Se va arăta în slava Lui.
17El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași
și nu va disprețui rugăciunile lor.
18Să se scrie aceasta pentru generația viitoare,
pentru ca poporul care se va naște să‑L laude pe Domnul18 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și Ps. 104:35; 105:45; 106:1, 48; 111:1; 112:1; 113:1, 9.!
19Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale;
Domnul privește din ceruri pe pământ,
20ca să ia aminte la gemetele prizonierilor,
să‑i elibereze pe cei condamnați la moarte.
21Numele Domnului va fi vestit în Sion,
și lauda Lui – în Ierusalim,
22când se vor strânge popoarele
și regatele ca să‑I slujească Domnului.
23Mi‑a frânt puterea pe drum;
mi‑a scurtat zilele.
24De aceea am zis: „Dumnezeul meu,
nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație.
25Tu ai întemeiat în vechime pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26Ele vor pieri, dar Tu rămâi,
și toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veșmânt,
și ele vor trece.
27Tu însă rămâi Același,
și anii Tăi nu se vor sfârși.
28Fiii robilor Tăi vor locui aici,
și sămânța lor va rămâne în prezența Ta.“
Salmo 102
Oração de uma pessoa aflita que na sua fraqueza se dirige ao Senhor.
1Senhor, peço-te que ouças a minha oração!
Que escutes a minha súplica!
2Não te afastes de mim nesta hora de aflição!
Presta bem atenção ao clamor que te lanço,
neste dia de angústia, e responde-me depressa.
3Os dias da minha vida vão-se desfazendo como o fumo;
os meus ossos ardem, no meu corpo, como lenha.
4Tenho o coração ferido e pisado;
estou como a relva que secou.
Perdi o apetite e a comida só me dá fastio.
5Sou só pele e osso, devido aos meus forte gemidos;
a minha vida tem sido um constante sofrimento.
6Sou como a coruja do deserto;
sou como o mocho em lugares desolados.
7Não consigo dormir e sinto-me só,
como um pássaro solitário num telhado.
8Os meus inimigos não fazem outra coisa
senão troçar de mim o dia inteiro;
os que me querem mal atormentam-me a alma.
9O pão sabe-me a cinza;
a minha bebida são as lágrimas que verto.
10Isto, por causa da tua severidade,
da tua ira contra mim, pois rejeitaste-me;
expulsaste-me da tua presença.
11A minha vida apaga-se como a sombra da noite que cai;
vou secando como relva pisada e sem água.
12Contudo, Senhor, tu permaneces o mesmo sempre;
a tua fama atravessa toda a história.
13Eu sei que virás cheio de compaixão para com Sião;
esta é a hora determinada para teres compaixão e ajudares.
14Porque o teu povo ama as pedras das suas muralhas
e cada grão de pó das suas ruas.
15Por isso, todas as nações da Terra
hão de temer reverentemente o teu nome;
todos os governantes se inclinarão diante da tua glória!
16Pois o Senhor vai reconstruir Sião;
ele há de aparecer gloriosamente.
17Ele ouvirá as orações dos desamparados;
não se esquecerá deles.
18Que isto fique escrito para as futuras gerações,
para que aqueles que ainda hão de nascer
possam louvar o Senhor!
19Porque o Senhor olhou
desde a sua santa habitação, lá dos céus.
20Prestou atenção aos gemidos dos presos
e decidiu libertar os condenados à morte.
21Para que o nome do Senhor seja anunciado em Sião
e em Jerusalém, seja louvado;
22quando as multidões, das nacionalidades mais diversas,
acorrerem para louvar e adorar o Senhor.
23Ele tirou-me as forças no meio da vida,
encurtou os meus dias.
24Mas eu clamei: “Meu Deus!
Não me leves a meio do caminho da vida,
tu, que vives eternamente!
25Foste tu quem fundou a Terra;
fizeste o universo com as tuas mãos.
26Um dia, estes desaparecerão, mas tu permanecerás.
Todos acabarão, como roupa velha;
tu os mudarás como vestuário que deixa de ser usado.
27Tu, porém, permaneces sempre o mesmo;
os teus anos não têm fim.
28Os nossos filhos viverão seguros;
e os seus descendentes florescerão diante da tua presença.”
