Ierusalimul pustiit
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prințesa ținuturilor,
a devenit o sclavă.
2Plânge amarnic în noapte
și lacrimile‑i curg pe obraz.
Dintre toți iubiții ei,
nu mai există niciunul care s‑o aline.
Toți prietenii au trădat‑o,
devenindu‑i dușmani.
3După multă suferință și muncă grea,
Iuda s‑a dus în captivitate.
Locuiește printre neamuri
și nu găsește un loc de odihnă.
Toți prigonitorii lui l‑au ajuns
chiar în toiul strâmtorării lui.
4Drumurile Sionului bocesc,
căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porțile lui sunt distruse,
iar preoții săi suspină.
Fecioarele lui sunt mâhnite
și el însuși este plin de amărăciune.
5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni
și dușmanii lui au parte de bine,
căci Domnul l‑a făcut să sufere
din cauza mulțimii fărădelegilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
captivi înaintea vrăjmașului.
6S‑a dus de la fiica Sionului6 Ierusalimul; [peste tot în carte].
toată măreția ei!
Prinții săi au ajuns ca niște cerbi
care nu găsesc pășune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7În zilele necazului și ale rătăcirii lui,
Ierusalimul își aduce aminte
de toate bogățiile
pe care le‑a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,
nimeni nu i‑a sărit în ajutor!
Vrăjmașii l‑au privit și au râs
pe seama prăbușirii lui.
8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
și de aceea a ajuns murdară8-9 Se referă la necurăția, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruației..
Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,
fiindcă i‑au văzut goliciunea8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale..
Ea însăși suspină
și își întoarce fața.
9Necurăția era pe rochia ei;
nu s‑a gândit la sfârșitul său.
Căderea ei a fost de neînțeles;
n‑a avut niciun mângâietor.
„Privește‑mi, Doamne, durerea,
căci dușmanul a triumfat!“
10Vrăjmașul a întins mâna
peste toate bogățiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Sfântul ei Lăcaș,
cărora Tu le porunciseși
să nu intre în adunarea Ta.
11Tot poporul suspină,
căutând pâine.
Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,
ca să‑și păstreze viața.
Privește, Doamne, și ia aminte
la cât sunt de disprețuită!
12Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceți pe lângă mine?
Priviți și vedeți
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m‑a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
13Din înălțimi a trimis un foc
care mi‑a pătruns în oase.
A întins un laț sub picioarele mele
și m‑a răsturnat.
M‑a pustiit
și m‑a ostenit toată ziua.
14Fărădelegile mele au fost prinse14 Sensul termenului ebraic este nesigur. într‑un jug
și împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
frângându‑mi puterea.
Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,
fără ca eu să mă pot împotrivi.
15Stăpânul i‑a lepădat
pe toți vitejii din mijlocul meu.
El a proclamat o vreme împotriva mea,
ca să‑mi zdrobească tinerii.
Stăpânul a călcat‑o ca în teasc
pe fiica fecioară a lui Iuda15 Ierusalimul; [peste tot în carte]..
16De aceea îmi plâng ochii;
din ochi îmi coboară lacrimi.
Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,
El, Cel Ce îmi înviora sufletul.
Fiii mei sunt îngroziți,
căci dușmanul a învins.
17Sionul își întinde mâinile rugător,
dar nu este nimeni să‑l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,
iar Ierusalimul a ajuns
ca o necurăție printre ei.
18Domnul este drept,
căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!
Priviți la durerea mea!
Fecioarele și tinerii mei
au mers în captivitate.
19Mi‑am chemat iubiții,
însă ei m‑au trădat.
Preoții și bătrânii mei
și‑au dat suflarea în cetate,
în timp ce căutau mâncare
ca să‑și păstreze viața.
20Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!
Măruntaiele‑mi fierb;
inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,
căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,
iar în casă, ea este precum moartea.
21Oamenii m‑au auzit suspinând,
dar nimeni nu m‑a mângâiat.
Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea
și s‑au bucurat de ce ai făcut.
Adu ziua pe care ai vestit‑o!
Să fie și ei ca mine!
22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;
și poartă‑Te cu ei
la fel cum Te‑ai purtat cu mine
din cauza tuturor fărădelegilor mele.
Căci suspinele mele sunt multe,
iar inima‑mi este sleită!
11.1 Cada capítulo de Lamentações é um poema organizado em ordem alfabética, no hebraico.Como está deserta a cidade,
antes tão cheia de gente!
Como se parece com uma viúva,
a que antes era grandiosa entre as nações!
A que era a princesa das províncias
agora tornou-se uma escrava.
2Chora amargamente à noite,
as lágrimas rolam por seu rosto.
De todos os seus amantes
nenhum a consola.
Todos os seus amigos a traíram;
tornaram-se seus inimigos.
3Em aflição e sob trabalhos forçados,
Judá foi levado ao exílio.
Vive entre as nações
sem encontrar repouso.
Todos os que a perseguiram a capturaram
em meio ao seu desespero.
4Os caminhos para Sião pranteiam,
porque ninguém comparece às suas festas fixas.
Todas as suas portas estão desertas,
seus sacerdotes gemem,
suas moças se entristecem,
e ela se encontra em angústia profunda.
5Seus adversários são os seus chefes;
seus inimigos estão tranquilos.
O Senhor lhe trouxe tristeza
por causa dos seus muitos pecados.
Seus filhos foram levados ao exílio,
prisioneiros dos adversários.
6Todo o esplendor fugiu da cidade1.6 Hebraico: filha; também em todo o livro de Lamentações. de Sião.
Seus líderes são como corças
que não encontram pastagem;
sem forças fugiram diante do perseguidor.
7Nos dias da sua aflição e do seu desnorteio,
Jerusalém se lembra de todos os tesouros
que lhe pertenciam nos tempos passados.
Quando o seu povo caiu nas mãos do inimigo,
ninguém veio ajudá-la.
Seus inimigos olharam para ela
e zombaram da sua queda.
8Jerusalém cometeu graves pecados;
por isso tornou-se impura.
Todos os que a honravam agora a desprezam,
porque viram a sua nudez;
ela mesma geme e se desvia deles.
9Sua impureza prende-se às suas saias;
ela não esperava que chegaria o seu fim.
Sua queda foi surpreendente;
ninguém veio consolá-la.
“Olha, Senhor, para a minha aflição,
pois o inimigo triunfou.”
10O adversário saqueia todos os seus tesouros;
ela viu nações pagãs entrarem
em seu santuário,
sendo que tu as tinhas proibido
de participar das tuas assembleias.
11Todo o seu povo se lamenta
enquanto vai em busca de pão;
e, para sobreviverem,
trocam tesouros por comida.
“Olha, Senhor, e considera,
pois tenho sido desprezada.
12“Vocês não se comovem,
todos vocês que passam por aqui?
Olhem ao redor e vejam
se há sofrimento maior
do que o que me foi imposto,
e que o Senhor trouxe sobre mim
no dia em que se acendeu a sua ira.
13“Do alto ele fez cair fogo
sobre os meus ossos.
Armou uma rede para os meus pés
e me derrubou de costas.
Deixou-me desolada,
e desfalecida o dia todo.
14“Os meus pecados foram amarrados num jugo;
suas mãos os ataram todos juntos
e os colocaram em meu pescoço;
o Senhor abateu a minha força.
Ele me entregou àqueles que não consigo vencer.
15“O Senhor dispersou todos os guerreiros
que me apoiavam;
convocou um exército contra mim
para destruir os meus jovens.
O Senhor pisou no seu lagar
a virgem, a cidade de Judá.
16“É por isso que eu choro;
as lágrimas inundam os meus olhos.
Ninguém está por perto para consolar-me,
não há ninguém que restaure o meu espírito.
Meus filhos estão desamparados
porque o inimigo prevaleceu.”
17Suplicante, Sião estende as mãos,
mas não há quem a console.
O Senhor decretou que os vizinhos de Jacó
se tornem seus adversários;
Jerusalém tornou-se coisa imunda entre eles.
18“O Senhor é justo,
mas eu me rebelei contra a sua ordem.
Ouçam, todos os povos;
olhem para o meu sofrimento.
Meus jovens e minhas moças
foram para o exílio.
19“Chamei os meus aliados,
mas eles me traíram.
Meus sacerdotes e meus líderes
pereceram na cidade,
enquanto procuravam comida
para poderem sobreviver.
20“Veja, Senhor, como estou angustiada!
Estou atormentada no íntimo
e no meu coração me perturbo,
pois tenho sido muito rebelde.
Lá fora, a espada a todos consome;
dentro, impera a morte.
21“Os meus lamentos têm sido ouvidos,
mas não há ninguém que me console.
Todos os meus inimigos sabem da minha agonia;
eles se alegram com o que fizeste.
Quem dera trouxesses o dia que anunciaste
para que eles ficassem como eu!
22“Que toda a maldade deles
seja conhecida diante de ti;
faze com eles o que fizeste comigo
por causa de todos os meus pecados.
Os meus gemidos são muitos
e o meu coração desfalece.”
