Mânia Domnului revărsată asupra lui Iuda
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,1 Sensul versului este nesigur. Sau Cum a umilit‑o Stăpânul, în mânia Sa.
pe fiica Sionului!
A aruncat măreția lui Israel
din cer pe pământ.
În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte
de scăunașul1 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Sale.
2Stăpânul a spulberat fără milă
toate locuințele lui Iacov.
În furia Lui, a dărâmat
fortărețele fiicei lui Iuda;
a aruncat la pământ, în ocară,
regatul și pe conducătorii lui.
3În mânia Lui aprigă, a retezat
fiecare corn3, 17 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17). al lui Israel.
La apropierea dușmanului,
Și‑a retras dreapta de la el.
El a ars în Iacov, ca o văpaie
ce mistuie totul în jurul ei.
4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul
și Și‑a ridicat dreapta.
Asemenea unui vrăjmaș, a distrus
tot ce era plăcut privirilor.
Și‑a revărsat mânia ca un foc
peste cortul4 Cu referire la orașul Ierusalim. fiicei Sionului.
5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman.
L‑a spulberat pe Israel;
i‑a spulberat toate palatele,
i‑a distrus fortărețele
și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda
bocetul și vaietul.
6Și‑a devastat coliba6 Cu referire la Templu. ca pe o grădină;
a distrus locul Lui de întâlnire.
Domnul a făcut să fie uitate în Sion
sărbătorile și Sabatele.
În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat
pe rege și pe preot.
7Stăpânul Și‑a respins Altarul;
Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș.
A dat în mâna dușmanului
zidurile palatelor lui.
Ei au strigat în Casa Domnului
ca într‑o zi de sărbătoare.
8Domnul a hotărât să distrugă
zidul fiicei Sionului.
El a întins o linie de măsurat
și nu Și‑a retras mâna de la distrugere.
El a făcut întăritura și zidul să bocească;
ele suferă împreună.
9Porțile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse.
Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeții ei nu mai primesc
nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuți;
și‑au presărat țărână deasupra capului
și s‑au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
și‑au plecat capul în pământ.
11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns,
iar măruntaiele‑mi fierb.
Ficatul mi se varsă pe pământ,
din cauza zdrobirii fiicei poporului meu.
Copiii și cei alăptați
sunt leșinați pe străzile cetății.
12Ei zic către mamele lor:
„Unde este pâinea și vinul?“
și cad leșinați, asemenea răniților,
pe străzile cetății,
dându‑și ultima suflare
la pieptul mamelor lor.
13Ce să mărturisesc despre tine?
Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului?
Cu ce să te compar și cum să te alin,
fiică fecioară a Sionului?
Căci rana ta este mare, este asemenea mării!
Cine te va vindeca?
14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni
false și amăgitoare.
Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea,
ca să te scape astfel de captivitate.
Ei ți‑au spus rostiri
false și înșelătoare.
15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta.
Ei fluieră și dau din cap
în fața fiicei Ierusalimului, zicând:
„Aceasta este cetatea care era numită
întruchiparea perfectă a frumuseții
și bucuria întregului pământ?!“
16Toți dușmanii tăi
își deschid larg gura împotriva ta.
Fluieră, scrâșnesc din dinți
și spun: „Am înghițit‑o!
Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o!
Am ajuns s‑o vedem!“
17Domnul a înfăptuit ceea ce plănuise;
Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise
încă din zilele din vechime.
Te‑a distrus fără milă,
a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi
și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.
18Inima lor strigă către Stăpânul.
O, zid al fiicei Sionului!
Lasă18 Sau: Inima poporului strigă către Domnul / O, zid al fiicei Sionului, / lasă. lacrimile să curgă ca un șuvoi18 Lit.: ued; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar sau un șuvoi, ca în cazul acesta.
ziua și noaptea!
Nu‑ți oferi niciun răgaz!
Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!
19Ridică‑te! Plângi în noapte,
la începutul străjilor!19 În V.T., noaptea era împărțită în trei străji: (1) apus-22:00; (2) 22:00-2:00; (3) 2:00-răsărit (vezi și Jud. 7:19; 1 Sam. 11:11; Ps. 63:6; Ps. 119:148).
Varsă‑ți inima, asemenea apei,
înaintea Stăpânului!
Ridică‑ți mâinile spre El
pentru viața copiilor tăi,
care sunt leșinați de foame
la capătul fiecărei străzi.
20Privește, Doamne, și ia aminte!
Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva?
Să‑și mănânce femeile rodul lor,
copiii pe care i‑au dezmierdat?!
Să fie uciși preoții și profeții
în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!
21Tânărul și bătrânul
zac întinși pe pământ, pe străzi.
Fecioarele și tinerii mei
au căzut loviți de sabie.
I‑ai ucis în ziua mâniei Tale
și i‑ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat teroarea peste mine,
din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare!
În ziua mâniei Domnului nimeni n‑a scăpat,
nici n‑a supraviețuit!
Pe cei îngrijiți și crescuți de mine
i‑a mistuit dușmanul meu.
1O Senhor cobriu a cidade de Sião
com a nuvem da sua ira!
Lançou por terra o esplendor de Israel,
que se elevava para os céus;
não se lembrou do estrado dos seus pés
no dia da sua ira.
2Sem piedade o Senhor devorou
todas as habitações de Jacó;
em sua ira destruiu as fortalezas
da filha de Judá.
Derrubou ao chão e desonrou
o seu reino e os seus líderes.
3Em sua flamejante ira,
cortou todo o poder2.3 Hebraico: chifre; também no versículo 17. de Israel.
Retirou a sua mão direita
diante da aproximação do inimigo.
Queimou Jacó como um fogo ardente
que consome tudo ao redor.
4Como um inimigo, preparou o seu arco;
como um adversário,
a sua mão direita está pronta.
Ele massacrou tudo o que era
agradável contemplar;
derramou sua ira como fogo
sobre a tenda da cidade de Sião.
5O Senhor é como um inimigo;
ele tem devorado Israel.
Tem devorado todos os seus palácios
e destruído as suas fortalezas.
Tem feito multiplicar os prantos
e as lamentações da filha de Judá.
6Ele destroçou a sua morada
como se fosse um simples jardim;
destruiu o seu local de reuniões.
O Senhor fez esquecidas em Sião
suas festas fixas e seus sábados;
em seu grande furor rejeitou o rei e o sacerdote.
7O Senhor rejeitou o seu altar
e abandonou o seu santuário.
Entregou aos inimigos os muros dos seus palácios,
e eles deram gritos na casa do Senhor,
como fazíamos nos dias de festa.
8O Senhor está decidido
a derrubar os muros da cidade de Sião.
Esticou a trena e não poupou a sua mão destruidora.
Fez com que os muros e as paredes se lamentassem;
juntos eles desmoronaram.
9Suas portas caíram por terra;
suas trancas ele quebrou e destruiu.
O seu rei e os seus líderes
foram exilados para diferentes nações,
e a lei já não existe;
seus profetas já não recebem
visões do Senhor.
10Os líderes da cidade de Sião
sentam-se no chão em silêncio;
despejam pó sobre a cabeça
e usam vestes de lamento.
As moças de Jerusalém
inclinam a cabeça até o chão.
11Meus olhos estão cansados de chorar,
minha alma está atormentada,
meu coração se derrama,
porque o meu povo está destruído,
porque crianças e bebês desmaiam
pelas ruas da cidade.
12Eles clamam às suas mães:
“Onde estão o pão e o vinho?”
Ao mesmo tempo em que desmaiam
pelas ruas da cidade, como os feridos,
e suas vidas se desvanecem
nos braços de suas mães.
13Que posso dizer a seu favor?
Com que posso compará-la, ó cidade de Jerusalém?
Com que posso assemelhá-la,
a fim de trazer-lhe consolo, ó virgem, ó cidade de Sião?
Sua ferida é tão profunda quanto o oceano;
quem pode curá-la?
14As visões dos seus profetas
eram falsas e inúteis;
eles não expuseram o seu pecado
para evitar o seu cativeiro.
As mensagens que eles lhe deram
eram falsas e enganosas.
15Todos os que cruzam o seu caminho batem palmas;
eles zombam e meneiam a cabeça
diante da cidade de Jerusalém:
“É esta a cidade que era chamada a perfeição da beleza,
a alegria de toda a terra?”
16Todos os seus inimigos escancaram a boca contra você;
eles zombam, rangem os dentes
e dizem: “Nós a devoramos.
Este é o dia que esperávamos;
e eis que vivemos até vê-lo chegar!”
17O Senhor fez o que planejou;
cumpriu a sua palavra, que há muito havia decretado.
Derrubou tudo sem piedade,
permitiu que o inimigo zombasse de você,
exaltou o poder dos seus adversários.
18O coração do povo clama ao Senhor.
Ó muro da cidade de Sião,
corram como um rio as suas lágrimas dia e noite;
não se permita nenhum descanso
nem dê repouso à menina dos seus olhos.
19Levante-se, grite no meio da noite,
quando começam as vigílias noturnas;
derrame o seu coração como água
na presença do Senhor.
Levante para ele as mãos
em favor da vida de seus filhos,
que desmaiam de fome
nas esquinas de todas as ruas.
20“Olha, Senhor, e considera:
A quem trataste dessa maneira?
Deverão as mulheres comer seus próprios filhos,
que elas criaram com tanto amor?
Deverão os profetas e os sacerdotes
ser assassinados no santuário do Senhor?
21“Jovens e velhos espalham-se
em meio ao pó das ruas;
meus jovens e minhas virgens
caíram mortos à espada.
Tu os sacrificaste no dia da tua ira;
tu os mataste sem piedade.
22“Como se faz convocação para um dia de festa,
convocaste contra mim terrores por todos os lados.
No dia da ira do Senhor,
ninguém escapou nem sobreviveu;
aqueles dos quais eu cuidava e que eu fiz crescer,
o meu inimigo destruiu.”
