Necaz și izbăvire
1Vai de tine, nimicitorule,
tu, care încă n‑ai fost nimicit!
Vai de tine, trădătorule,
tu, care n‑ai fost încă trădat de nimeni!
Când vei înceta să mai distrugi,
vei fi distrus
și când te vei opri din a mai trăda,
vei fi trădat.
2Doamne, arată‑Ți bunăvoința față de noi!
Noi nădăjduim în Tine.
Fii brațul lor în fiecare dimineață!
Fii izbăvirea noastră în vreme de necaz!
3Când răsună glasul Tău, popoarele fug;
când Te ridici Tu, neamurile se împrăștie.
4Prada voastră, neamuri, este adunată așa cum o adună lăcustele;
ca un roi de lăcuste așa se aruncă oamenii asupra ei.
5Domnul este înălțat căci locuiește în înălțimi.
El umple Sionul cu judecată și dreptate.
6El va fi siguranță pentru vremurile tale,
belșug de izbăviri, înțelepciune și cunoaștere,
iar teama de Domnul,
aceasta va fi comoara lui.
7Iată, vitejii lor strigă pe stradă,
iar solii păcii plâng cu amar.
8Drumurile sunt părăsite,
niciun călător nu se mai află pe uliță.
Legământul este rupt, martorii sunt disprețuiți,
nimeni nu mai este respectat.
9Țara se veștejește și se ofilește;
Libanul este făcut de rușine și se usucă;
Șaronul este ca deșertul9 Sau: Araba. Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului.,
iar Bașanul și Carmelul își scutură frunzele.
10„Acum Mă voi ridica, zice Domnul,
acum Mă voi înălța, acum voi fi înălțat!
11Zămisliți iarbă uscată, nașteți paie;
suflarea voastră este un foc care vă va mistui.
12Popoarele vor arde ca varul nestins,
ca mărăcinii tăiați care ard în foc.
13Voi, cei de departe, auziți ce am făcut!
Voi, cei de aproape, recunoașteți‑Mi puterea!
14Păcătoșilor le este frică în Sion;
cutremurul i‑a cuprins pe cei lipsiți de evlavie:
«Care dintre noi poate trăi lângă un foc mistuitor?
Care dintre noi poate trăi lângă niște flăcări veșnice?»
15Cel ce umblă în dreptate
și vorbește ce este drept,
cel ce disprețuiește câștigul adunat din asuprire,
cel ce își ferește mâna de mită,
cel ce își astupă urechea când aude despre vărsări de sânge
și își închide ochii să nu‑l ademenească răul.
16Acela va locui pe înălțimi;
refugiul lui vor fi fortărețele din munți,
pâinea îi va fi dată și apa îi va fi asigurată.
17Ochii tăi îl vor vedea pe Împărat în splendoarea Sa;
vor vedea o țară care se întinde până departe.
18Inima ta va cugeta la groaza de dinainte, zicând:
«Unde este scribul?
Unde este cel ce cântărește tributul?
Unde este cel ce numără turnurile18 Posibil ca tributul să fi fost calculat și în funcție de numărul de turnuri pe care le avea o cetate sau este posibil ca asirienii să fi pus anumite interdicții referitor la fortificarea cetăților celor care le erau vasali.?»
19Nu vei mai vedea poporul acela arogant,
poporul cu vorbirea necunoscută,
cu limba sa ciudată și de neînțeles.“
20Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre!
Ochii tăi vor vedea Ierusalimul:
o locuință liniștită, un cort ce nu se va mai muta.
Țărușii săi nu vor mai fi scoși vreodată
și niciuna dintre funiile sale nu va mai fi ruptă.
21Căci acolo Domnul va fi măreț pentru noi.
Va fi un loc cu râuri și canale largi,
unde nu vor veni corăbii cu vâsle
și prin care nu vor trece vase mărețe.
22Căci Domnul este Judecătorul nostru;
Domnul este Legiuitorul nostru,
Domnul este Împăratul nostru;
El ne va izbăvi.
23Funiile tale slăbesc;
ele nu mai pot sprijini catargul
și nu mai pot întinde pânzele.
Atunci se va împărți prada care va fi atât de multă,
încât până și ologii vor duce din ea.
24Niciun locuitor nu va zice: „Sunt bolnav!“
Poporului ce locuiește acolo îi va fi iertată nelegiuirea.
Guds dom over de fjendltige nationer og løfter til Guds folk
1Ve dig, Undertrykker!33,1 Der henvises primært til Assyrien. Du har undertrykt andre, men du er aldrig selv blevet undertrykt. Du svigter dine forbundsfæller, selv om de ikke svigter dig. Nu er det din tur til at blive undertrykt og svigtet.
2Herre, vær os nådig, for vi sætter vores lid til dig. Styrk os hver morgen og red os, når vi er undergangen nær. 3Vores fjender flygter, når de hører dig komme. Når du går til angreb, spredes vores fjender for alle vinde. 4De bliver berøvet alt, som når en græshoppesværm æder alt, hvad den passerer.
5Herren er mægtig, han bor i Himlen. Han vil gøre Jerusalem til retfærdighedens og sandhedens højborg. 6Han vil give tryghed og fuld beskyttelse, visdom og kundskab. Gudsfrygt er kilden til velsignelse.
7De tapre krigere33,7 Teksten er uklar, måske „Ariels beboere”. Ariel kan også betyde „Guds løve” og bruges blandt andet om en helt. Esajas brugte det som et navn for Jerusalem i kap. 29. klynker i Jerusalems gader, fredsudsendingene vender grædende tilbage. 8Vejene er øde, for ingen tør vove sig ud. Fredstraktater annulleres, og løfter brydes, selv om de var afgivet i vidners nærvær. 9Hele Israels land er i vanskeligheder, Libanon er skamferet, Saronsletten lagt øde, Bashan og Karmel plyndret.
10Men Herren siger: „Jeg vil rejse mig og vise min mægtige styrke. 11I fjendtlige nationer får intet som helst ud af jeres anstrengelser. Jeres egen ånde bliver til ild, der brænder jer op. 12Jeres hære skal smuldre som sten, der brændes til kalk, og forgå som tjørn, der fortæres af ilden. 13Alle lande, både nær og fjern, skal høre om, hvad jeg har gjort og anerkende min magt.”
14Synderne i Jerusalem skal ryste af skræk, de gudløse råbe i rædsel: „Hvem kan holde stand over for Herrens fortærende og evige ild?” 15Det kan kun de, som handler ret og taler sandt, som nægter at udnytte og bedrage andre, som ikke tager imod bestikkelse, som nægter at lytte til planer om mord, og som overvinder fristelsen til at handle ondt. 16De får lov at bo på højene, i fæstninger på klipperne, og de skal få alt det mad og vand, de har brug for.
17Jeres øjne skal få kongen at se i al hans skønhed, og I skal se et stort og vidtstrakt land. 18Da bliver fortidens fjendtlige regenter, som krævede store skatter af jer, kun et uhyggeligt minde. 19Snart er de borte, de grusomme barbarer med det fremmedartede sprog, som I ikke forstår.
20Da vil I se Jerusalem som et sted, hvor man samles til højtidsfester. Byen skal være tryg og urokkelig. 21Herren giver os et sted med brede floder og vandstrømme, hvor ingen af fjendens mægtige skibe kan sejle. 22For Herren er vores Dommer, Hersker og Konge. Han tager sig af os og redder os. 23Fjendens reb hænger slappe, masten er ved at vælte, og sejlene er ikke spændt ud. Byttet skal deles ud mellem Guds folk, selv de lamme får del i det. 24Ingen i Israel vil længere sige: „Jeg er syg.” For Herren har tilgivet deres synder.
