1Știi tu vremea când dau naștere caprele de munte?
Vezi tu când fac pui cerboaicele?
2Numeri tu lunile în care sunt gestante,
știi tu vremea când dau naștere?
3Ele se pleacă, își nasc puii,
și durerile lor se sfârșesc.
4Puii lor se întăresc și cresc în sălbăticie;
se duc și nu se mai întorc la ele.
5Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
Cine i‑a desfăcut legăturile?
6I‑am dat pustia drept casă,
ținutul sărat6 Sau: ținutul fără vegetație. drept locuință.
7Râde de zarva din cetate;
nu aude glasul celui ce mână7 Vezi nota de la Ex. 3:7..
8Străbate munții pentru pășune
și caută tot ce este verde.
9Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
Rămâne el noaptea la ieslea ta?
10Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă?
Va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu?
12Crezi tu că se va reîntoarce
și că‑ți va strânge el grâul în arie?
13Aripile struțului bat cu bucurie,
deși nu se compară cu aripile și penele berzei.
14El își lasă ouăle în pământ
și le lasă să se încălzească în nisip,
15uitând că piciorul cuiva le poate strivi
sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare.
16Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n‑ar fi ai lui;
nu‑i este groază că truda lui poate fi în zadar.
17Căci Dumnezeu l‑a făcut să uite înțelepciunea
și nu i‑a făcut parte de pricepere.
18Când se ridică și fuge,
râde de cal și de călărețul lui.
19Îi dai tu calului putere?
Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
20Îl faci tu să sară ca o lăcustă
și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț?
21Mândru de puterea lui, el scurmă valea
și iese în întâmpinarea celor înarmați.
22Râde în fața groazei, nu se înspăimântă
și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23Tolba cu săgeți zăngănește pe el,
lancea și sulița strălucesc.
24Fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n‑are astâmpăr când sună trâmbița24-25 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război..
25La sunetul trâmbiței, el nechează.
De departe adulmecă bătălia,
tunetul comandanților și strigătul de luptă.
26Oare prin priceperea ta zboară șoimul
și își întinde aripile spre sud?
27La porunca ta se înalță vulturul
și își face cuibul pe înălțimi?
28El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo,
pe creasta stâncii și pe întărituri.
29De acolo caută prada,
ochii lui o văd din depărtări.
30Puii lui îi beau sângele;
unde sunt cei uciși, acolo este și el.“
1“Você sabe quando as cabras-monteses dão à luz?
Você está atento quando a corça tem o seu filhote?
2Acaso você conta os meses até elas darem à luz?
Sabe em que época elas têm as suas crias?
3Elas se agacham, dão à luz os seus filhotes,
e suas dores se vão.
4Seus filhotes crescem nos campos e ficam fortes;
partem, e não voltam mais.
5“Quem pôs em liberdade o jumento selvagem?
Quem soltou suas cordas?
6Eu lhe dei o deserto como lar,
o leito seco de lagos salgados como sua morada.
7Ele se ri da agitação da cidade;
não ouve os gritos do tropeiro.
8Vagueia pelas colinas em busca de pasto
e vai em busca daquilo que é verde.
9“Será que o boi selvagem consentirá em servir você?
E em passar a noite ao lado dos cochos do seu curral?
10Poderá você prendê-lo com arreio na vala?
Irá atrás de você arando os vales?
11Você vai confiar nele, por causa da sua grande força?
Vai deixar a cargo dele o trabalho pesado que você tem que fazer?
12Poderá você estar certo de que ele recolherá o seu trigo
e o ajuntará na sua eira?
13“A avestruz bate as asas alegremente.
Que se dirá então das asas e da plumagem da cegonha?
14Ela abandona os ovos no chão
e deixa que a areia os aqueça,
15esquecida de que um pé poderá esmagá-los,
que algum animal selvagem poderá pisoteá-los.
16Ela trata mal os seus filhotes, como se não fossem dela,
e não se importa se o seu trabalho é inútil.
17Isso porque Deus não lhe deu sabedoria
nem parcela alguma de bom senso.
18Contudo, quando estende as penas para correr,
ela ri do cavalo e daquele que o cavalga.
19“É você que dá força ao cavalo
ou veste o seu pescoço com sua crina tremulante?
20Você o faz saltar como gafanhoto,
espalhando terror com o seu orgulhoso resfolegar?
21Ele escarva com fúria,
mostra com prazer a sua força e sai para enfrentar as armas.
22Ele ri do medo e nada teme;
não recua diante da espada.
23A aljava balança ao seu lado,
com a lança e o dardo flamejantes.
24Num furor frenético ele devora o chão;
não consegue esperar pelo toque da trombeta.
25Ao ouvi-lo, ele relincha: ‘Eia!’
De longe sente cheiro de combate,
o brado de comando e o grito de guerra.
26“É graças à inteligência que você tem que o falcão alça voo
e estende as asas rumo ao sul?
27É por sua ordem que a águia se eleva
e no alto constrói o seu ninho?
28Um penhasco é sua morada, e ali passa a noite;
uma escarpa rochosa é a sua fortaleza.
29De lá sai ela em busca de alimento;
de longe os seus olhos o veem.
30Seus filhotes bebem sangue,
e, onde há mortos, ali ela está”.
