Ioel 3 – NTLR & NRT

Nouă Traducere În Limba Română

Ioel 3:1-21

Judecată împotriva neamurilor

1Căci iată că în zilele acelea și în vremea aceea,

când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului,

2voi aduna toate neamurile

și le voi coborî în Valea lui Iehoșafat2, 12 Iehoșafat înseamnă Domnul judecă..

Acolo Mă voi judeca cu ele

pentru poporul Meu,

pentru moștenirea Mea, Israel,

căci l‑au împrăștiat printre neamuri

și Mi‑au împărțit țara.

3Au aruncat sorții pentru poporul Meu,

au dat câte un tânăr pe o prostituată

și au vândut fete pe vin pe care l‑au băut.

4Așadar, ce aveți voi cu Mine, Tyr și Sidon și toate ținuturile Filistiei? Vreți să vă răzbunați pe Mine?4 Lit.: Îmi răsplătiți pentru vreo faptă? Dacă vă răfuiți cu Mine, atunci imediat voi întoarce faptele voastre asupra capetelor voastre! 5Căci Mi‑ați luat argintul și aurul și Mi‑ați dus comorile de preț în templele voastre. 6I‑ați vândut pe fiii lui Iuda și pe fiii Ierusalimului la fiii grecilor, ca să‑i îndepărtați de hotarul lor.

7Iată că îi voi scoate afară din locul în care i‑ați vândut și vă voi întoarce faptele asupra capetelor voastre. 8Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde șabeenilor un neam îndepărtat, căci Domnul a vorbit.“

9Vestiți lucrul acesta printre neamuri:

„Declarați9 Lit.: sfințiți/puneți deoparte un război. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu sau pentru pedeapsă (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). război!

Treziți vitejii!

Să se apropie și să se suie toți războinicii!

10Bateți‑vă plugurile și prefaceți‑le în săbii,

iar cosoarele în sulițe!

Cel slab să zică:

«Sunt viteaz!»

11Grăbiți‑vă11 Sensul termenului ebraic este nesigur., veniți, voi, toate neamurile dimprejur

și adunați‑vă acolo!“

Coboară‑Ți vitejii, Doamne!

12„Să fie stârnite neamurile

și să vină în Valea lui Iehoșafat,

căci acolo Mă voi așeza

să judec toate neamurile dimprejur!

13Puneți‑vă secera în lan,

căci secerișul este copt.

Intrați și călcați în picioare,

căci teascul este plin

și linurile se revarsă!

Așa de mare este răutatea lor!“

14Vin mulțimi peste mulțimi

în valea deciziei!

Căci ziua Domnului este aproape

în valea deciziei.

15Soarele și luna se vor întuneca,

iar stelele își vor pierde strălucirea.

16Domnul va răcni din Sion

și glasul Lui va răsuna din Ierusalim;

cerurile și pământul se vor cutremura.

Dar Domnul va fi un adăpost pentru poporul Său,

o fortăreață pentru fiii lui Israel.

Binecuvântări pentru poporul lui Dumnezeu

17„Veți ști astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru,

locuiesc în Sion, pe muntele Meu cel sfânt.

Ierusalimul va fi sfânt

iar străinii nu vor mai trece prin el.

18În ziua aceea, va picura must din munți,

va curge lapte din dealuri

și toate albiile din Iuda vor fi pline cu apă.

Un izvor va ieși din Casa Domnului

și va uda Valea Arborilor de Acacia.18 Sau: Valea Șitim.

19Egiptul va ajunge pustiu,

iar Edomul – un deșert sterp,

din cauza violenței față de fiii lui Iuda,

în a cărui țară au vărsat sânge nevinovat.

20Dar Iuda va fi locuit pentru totdeauna,

iar Ierusalimul – din generație în generație.

21Le voi răzbuna sângele

pe care nu l‑am răzbunat încă!“21 Sau: Le voi ierta sângele vărsat / pe care nu l‑am iertat încă.

Domnul locuiește în Sion!

New Russian Translation

Иоиль 3:1-21

Суд над народами

1– В те дни и в то время,

когда Я верну из плена

жителей Иудеи и Иерусалима,

2Я соберу все народы

и приведу их в долину Иосафата3:2 Иосафат означает «Господь судит». Также в ст. 12..

Я буду судить их там

за Мой народ и за Мое наследие – Израиль,

который они рассеяли между народами,

и за Мою землю, которую они разделили.

3Они бросали жребий о Моем народе,

отдавали мальчиков за блудниц

и продавали девочек за вино чтобы напиться.

4– Итак, что вы имеете против Меня, народы Тира и Сидона и все жители округов филистимских? Хотите ли воздать Мне возмездие? Если и воздадите Мне, то Я легко и быстро верну возмездие на ваши головы. 5Вы забрали Мое серебро и золото и внесли лучшие драгоценности в свои капища. 6Вы продавали людей Иудеи и Иерусалима грекам3:6 Букв.: «сыновьям Иавана». для того, чтобы отдалить их от родины. 7Смотрите, Я подниму их из тех мест, куда вы продали их, и обращу содеянное вами на ваши же головы. 8Я продам ваших сыновей и дочерей людям из Иудеи, а они продадут их отдаленному народу – шевеянам, – так сказал Господь.

9Провозгласите это между народами:

«Приготовьтесь к войне!

Поднимайте лучших бойцов!

Пусть выступят все воины,

пусть они идут в атаку.

10Перекуйте ваши плуги на мечи

и ваши серпы на копья.

Пусть слабый говорит: „Я сильный воин!“

11Спешите, все народы, со всех сторон

и собирайтесь там».

– О Господь, веди Своих воинов!

12– Пусть воспрянут народы,

пусть пойдут в долину Иосафата,

потому что там Я воссяду,

чтобы судить все народы вокруг.

13Взмахните серпами,

потому что созрела жатва,

давите виноград,

потому что давильня наполнена,

и как переливается из сосудов вино,

так велика и злоба их!

14Огромные массы людей толпятся в долине Приговора,

потому что близок день Господень

в долине Приговора!

15Померкнут солнце и луна,

и потеряют звезды свой блеск.

16Прогремит Господь с Сиона,

воскликнет Он громким голосом из Иерусалима,

и поколеблются земля и небо.

Но Господь будет убежищем для Своего народа,

крепостью – для народа Израиля.

17– И тогда вы узнаете, что Я – Господь, ваш Бог,

живущий на Сионе, Моей святой горе.

Иерусалим будет святыней,

и никогда более в него не вступит чужеземцев рать.

18В тот день с гор будет капать молодое вино,

и с холмов потечет молоко,

и все русла Иудеи наполнятся водою.

В доме Господнем забьет источник

и напоит безводную долину акаций3:18 Букв.: «долина Шиттим». Акация любит сухую почву и поэтому растет только в засушливых регионах..

19Египет будет опустошен,

а Эдом станет безлюдной пустыней –

за насилие, которое они причинили народу Иуды,

и за невинную кровь, пролитую в их земле.

20Иуда будет жить вечно,

и Иерусалим – из поколения в поколение.

21Я смою их кровь, которую еще не смыл.

Господь будет жить на Сионе!