1Then said the LORD unto me, Though Moses and Samuel stood before me, yet my mind could not be toward this people: cast them out of my sight, and let them go forth. 2And it shall come to pass, if they say unto thee, Whither shall we go forth? then thou shalt tell them, Thus saith the LORD; Such as are for death, to death; and such as are for the sword, to the sword; and such as are for the famine, to the famine; and such as are for the captivity, to the captivity. 3And I will appoint over them four kinds, saith the LORD: the sword to slay, and the dogs to tear, and the fowls of the heaven, and the beasts of the earth, to devour and destroy.15.3 kinds: Heb. families 4And I will cause them to be removed into all kingdoms of the earth, because of Manasseh the son of Hezekiah king of Judah, for that which he did in Jerusalem.15.4 cause…: Heb. give them for a removing 5For who shall have pity upon thee, O Jerusalem? or who shall bemoan thee? or who shall go aside to ask how thou doest?15.5 how…: Heb. of thy peace? 6Thou hast forsaken me, saith the LORD, thou art gone backward: therefore will I stretch out my hand against thee, and destroy thee; I am weary with repenting. 7And I will fan them with a fan in the gates of the land; I will bereave them of children, I will destroy my people, since they return not from their ways.15.7 children: or, whatsoever is dear 8Their widows are increased to me above the sand of the seas: I have brought upon them against the mother of the young men a spoiler at noonday: I have caused him to fall upon it suddenly, and terrors upon the city.15.8 the mother…: or, the mother city a young man spoiling, etc, or, the mother and the young men 9She that hath borne seven languisheth: she hath given up the ghost; her sun is gone down while it was yet day: she hath been ashamed and confounded: and the residue of them will I deliver to the sword before their enemies, saith the LORD.
10¶ Woe is me, my mother, that thou hast borne me a man of strife and a man of contention to the whole earth! I have neither lent on usury, nor men have lent to me on usury; yet every one of them doth curse me. 11The LORD said, Verily it shall be well with thy remnant; verily I will cause the enemy to entreat thee well in the time of evil and in the time of affliction.15.11 cause…: or, intreat the enemy for thee 12Shall iron break the northern iron and the steel? 13Thy substance and thy treasures will I give to the spoil without price, and that for all thy sins, even in all thy borders. 14And I will make thee to pass with thine enemies into a land which thou knowest not: for a fire is kindled in mine anger, which shall burn upon you.
15¶ O LORD, thou knowest: remember me, and visit me, and revenge me of my persecutors; take me not away in thy longsuffering: know that for thy sake I have suffered rebuke. 16Thy words were found, and I did eat them; and thy word was unto me the joy and rejoicing of mine heart: for I am called by thy name, O LORD God of hosts.15.16 I am…: Heb. thy name is called upon me 17I sat not in the assembly of the mockers, nor rejoiced; I sat alone because of thy hand: for thou hast filled me with indignation. 18Why is my pain perpetual, and my wound incurable, which refuseth to be healed? wilt thou be altogether unto me as a liar, and as waters that fail?15.18 fail: Heb. be not sure?
19¶ Therefore thus saith the LORD, If thou return, then will I bring thee again, and thou shalt stand before me: and if thou take forth the precious from the vile, thou shalt be as my mouth: let them return unto thee; but return not thou unto them. 20And I will make thee unto this people a fenced brasen wall: and they shall fight against thee, but they shall not prevail against thee: for I am with thee to save thee and to deliver thee, saith the LORD. 21And I will deliver thee out of the hand of the wicked, and I will redeem thee out of the hand of the terrible.
1Apoi Domnul mi‑a zis:
– Chiar dacă Moise și Samuel s‑ar înfățișa înaintea Mea, Eu tot n‑aș fi binevoitor cu poporul acesta. Izgonește‑i dinaintea Mea! Să plece! 2Dacă te vor întreba: „Unde să ne ducem?“, să le răspunzi: „Așa vorbește Domnul:
«Cei ce sunt pentru moarte – la moarte;
cei ce sunt pentru sabie – la sabie;
cei ce sunt pentru foamete – la foamete;
și cei ce sunt pentru captivitate – în captivitate.»
3Voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să‑i ucidă; câinii, ca să‑i sfâșie; păsările cerului și fiarele pământului – ca să‑i devoreze și să‑i distrugă. 4Îi voi face o pricină de groază pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le‑a săvârșit în Ierusalim.
5Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime?
Cine va plânge pentru tine?
Cine va veni să te întrebe de sănătate?
6M‑ai respins, zice Domnul,
continui să‑Mi întorci spatele.
De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug.
M‑am săturat să mai am milă de tine.
7Îi voi vântura cu furca
la porțile țării;
îi voi lipsi de copii și voi distruge poporul Meu,
căci nu și‑au schimbat căile.
8Văduvele lor vor fi mai numeroase
decât nisipul mării.
În miezul zilei voi aduce nimicitorul
peste mama celui tânăr8 Sensul versului este nesigur. Siriacă: peste mame și peste tineri.;
voi face să cadă deodată peste ea
chinul și groaza.
9Cea care născuse șapte fii va fi slăbită,
își va da duhul.
Soarele ei va apune când este încă ziuă;
va fi rușinată și umilită.
Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei,
înaintea dușmanilor lor,
zice Domnul.“
10– Vai de mine, mamă, pentru că m‑ai născut!
Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara.
Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut
și totuși toți mă blestemă!
11Domnul a zis:
– Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit.
Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi
să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz.
12Poate cineva să frângă fierul –
fierul din nord – sau bronzul?12 Sau: Poate fierul și bronzul / să frângă fierul din nord?
13Averile și comorile tale
le voi da ca pradă, fără preț,
din cauza tuturor păcatelor tale
săvârșite pe întreg teritoriul tău.
14Te voi face să slujești dușmanilor tăi,
într‑o țară pe care nu o cunoști,
căci focul mâniei Mele s‑a aprins
și arde peste voi.
15– Tu știi totul, Doamne!
Adu‑Ți aminte de mine și ai grijă de mine!
Răzbună‑mă împotriva celor ce mă persecută!
Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura!
Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine!
16Când am găsit cuvintele Tale, le‑am mâncat.
Cuvintele Tale au fost bucuria și desfătarea inimii mele,
căci Numele Tău este chemat peste mine,
Doamne, Dumnezeul Oștirilor!
17N‑am șezut niciodată în compania petrecăreților,
ca să mă înveselesc cu ei.
Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine
și mă umpluseși de indignare.
18De ce durerea mea este fără sfârșit?
De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece?
Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător,
ca niște ape care nu dăinuiesc?
19– Așa vorbește Domnul:
„Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou
să stai înaintea Mea.
Dacă vei rosti cuvinte de valoare, și nu cuvinte de nimic,
vei fi ca gura Mea.
Ei să se întoarcă la tine,
și nu tu să te întorci la ei!
20Te voi face un zid pentru poporul acesta,
un zid tare din bronz.
Ei vor lupta împotriva ta,
însă nu te vor învinge,
căci Eu sunt cu tine
ca să te izbăvesc și să te scap,
zice Domnul.
21Te voi scăpa din mâna celor răi
și te voi răscumpăra din palma celor groaznici.“
