Muerte de Lázaro
1Había un hombre enfermo llamado Lázaro, que era de Betania, el pueblo de María y Marta, sus hermanas. 2María era la misma que ungió con perfume al Señor y le secó los pies con sus cabellos. 3Las dos hermanas mandaron a decirle a Jesús: «Señor, tu amigo querido está enfermo».
4Cuando Jesús oyó esto, dijo: «Esta enfermedad no terminará en muerte, sino que es para la gloria de Dios, para que por ella el Hijo de Dios sea glorificado».
5Jesús amaba a Marta, a su hermana y a Lázaro. 6A pesar de eso, cuando oyó que Lázaro estaba enfermo, se quedó dos días más donde se encontraba. 7Después dijo a sus discípulos:
―Volvamos a Judea.
8―Rabí —objetaron ellos—, hace muy poco los judíos intentaron apedrearte, ¿y todavía quieres volver allá?
9―¿Acaso no tiene el día doce horas? —respondió Jesús—. El que anda de día no tropieza, porque tiene la luz de este mundo. 10Pero el que anda de noche sí tropieza, porque no tiene luz.
11Dicho esto, añadió:
―Nuestro amigo Lázaro duerme, pero voy a despertarlo.
12―Señor —respondieron sus discípulos—, si duerme, es que va a recuperarse.
13Jesús les hablaba de la muerte de Lázaro, pero sus discípulos pensaron que se refería al sueño natural. 14Por eso les dijo claramente:
―Lázaro ha muerto, 15y por causa vuestra me alegro de no haber estado allí, para que creáis. Pero vamos a verlo.
16Entonces Tomás, apodado el Gemelo,11:16 apodado el Gemelo. Lit. llamado Dídimos. dijo a los otros discípulos:
―Vayamos también nosotros, para morir con él.
Jesús consuela a las hermanas de Lázaro
17A su llegada, Jesús se encontró con que Lázaro llevaba ya cuatro días en el sepulcro. 18Betania estaba cerca de Jerusalén, como a tres kilómetros11:18 tres kilómetros. Lit. quince estadios. de distancia, 19y muchos judíos habían ido a casa de Marta y de María, a darles el pésame por la muerte de su hermano. 20Cuando Marta supo que Jesús llegaba, fue a su encuentro; pero María se quedó en la casa.
21―Señor —dijo Marta a Jesús—, si hubieras estado aquí, mi hermano no habría muerto. 22Pero yo sé que aun ahora Dios te dará todo lo que le pidas.
23―Tu hermano resucitará —le dijo Jesús.
24―Yo sé que resucitará en la resurrección, en el día final —respondió Marta.
25Entonces Jesús le dijo:
―Yo soy la resurrección y la vida. El que cree en mí vivirá, aunque muera; 26y todo el que vive y cree en mí no morirá jamás. ¿Crees esto?
27―Sí, Señor; yo creo que tú eres el Cristo, el Hijo de Dios, el que había de venir al mundo.
28Dicho esto, Marta regresó a la casa y, llamando a su hermana María, le dijo en privado:
―El Maestro está aquí y te llama.
29Cuando María oyó esto, se levantó rápidamente y fue a su encuentro. 30Jesús aún no había entrado en el pueblo, sino que todavía estaba en el lugar donde Marta se había encontrado con él. 31Los judíos que habían estado con María en la casa, dándole el pésame, al ver que se había levantado y había salido de prisa, la siguieron, pensando que iba al sepulcro a llorar.
32Cuando María llegó adonde estaba Jesús y lo vio, se arrojó a sus pies y le dijo:
―Señor, si hubieras estado aquí, mi hermano no habría muerto.
33Al ver llorar a María y a los judíos que la habían acompañado, Jesús se turbó y se conmovió profundamente.
34―¿Dónde lo habéis puesto? —preguntó.
―Ven a verlo, Señor —le respondieron.
35Jesús lloró.
36―¡Mirad cuánto lo quería! —dijeron los judíos.
37Pero algunos de ellos comentaban:
―Este, que abrió los ojos al ciego, ¿no podría haber impedido que Lázaro muriera?
Jesús resucita a Lázaro
38Conmovido una vez más, Jesús se acercó al sepulcro. Era una cueva cuya entrada estaba tapada con una piedra.
39―Quitad la piedra —ordenó Jesús.
Marta, la hermana del difunto, objetó:
―Señor, ya debe de oler mal, pues lleva cuatro días allí.
40―¿No te dije que si crees verás la gloria de Dios? —contestó Jesús.
41Entonces quitaron la piedra. Jesús, alzando la vista, dijo:
―Padre, te doy gracias porque me has escuchado. 42Ya sabía yo que siempre me escuchas, pero lo dije por la gente que está aquí presente, para que crean que tú me enviaste.
43Dicho esto, gritó con todas sus fuerzas:
―¡Lázaro, sal fuera!
44El muerto salió, con vendas en las manos y en los pies, y el rostro cubierto con un sudario.
―Quitadle las vendas y dejad que se vaya —les dijo Jesús.
La conspiración para matar a Jesús
45Muchos de los judíos que habían ido a ver a María y que habían presenciado lo hecho por Jesús creyeron en él. 46Pero algunos de ellos fueron a ver a los fariseos y les contaron lo que Jesús había hecho. 47Entonces los jefes de los sacerdotes y los fariseos convocaron una reunión del Consejo.
―¿Qué vamos a hacer? —dijeron—. Este hombre está haciendo muchas señales milagrosas. 48Si lo dejamos seguir así, todos van a creer en él, y vendrán los romanos y acabarán con nuestro lugar sagrado, e incluso con nuestra nación.
49Uno de ellos, llamado Caifás, que ese año era el sumo sacerdote, les dijo:
―¡No sabéis nada en absoluto! 50No entendéis que os conviene más que muera un solo hombre por el pueblo, y no que perezca toda la nación.
51Pero esto no lo dijo por su propia cuenta, sino que, como era sumo sacerdote ese año, profetizó que Jesús moriría por la nación judía, 52y no solo por esa nación, sino también por los hijos de Dios que estaban dispersos, para congregarlos y unificarlos. 53Así que desde ese día convinieron en quitarle la vida.
54Por eso Jesús ya no andaba en público entre los judíos. Se retiró más bien a una región cercana al desierto, a un pueblo llamado Efraín, donde se quedó con sus discípulos.
55Faltaba poco para la Pascua judía, así que muchos subieron del campo a Jerusalén para su purificación ceremonial antes de la Pascua. 56Andaban buscando a Jesús, y mientras estaban en el templo comentaban entre sí: «¿Qué os parece? ¿Acaso no vendrá a la fiesta?» 57Por su parte, los jefes de los sacerdotes y los fariseos habían dado la orden de que, si alguien llegaba a saber dónde estaba Jesús, debía denunciarlo para que lo arrestaran.
Moartea lui Lazăr
1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“ 4Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“
5Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.
7După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor:
– Să ne ducem din nou în Iudeea!
8Ucenicii I‑au răspuns:
– Rabbi8 Vezi nota de la 1:38., iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?!
9Isus a răspuns:
– Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11După ce a spus acestea, le‑a zis:
– Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc.
12Ucenicii I‑au zis:
– Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.
13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.
14Atunci Isus le‑a spus deschis:
– Lazăr a murit. 15Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!
16Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“16 Atât Toma (aramaică și ebraică), cât și Didymos (greacă), înseamnă Geamăn., le‑a zis celorlalți ucenici:
– Să mergem și noi să murim împreună cu El!
Isus, învierea și viața
17Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile17 Iudeii din sec. I d.Cr. credeau că sufletul rămâne lângă decedat timp de trei zile după moarte, în cele trei zile existând speranța reîntoarcerii în trup, iar după cele trei zile nemaiexistând nicio speranță. în mormânt. 18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii18 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m; 15 stadii erau aproximativ 3 km., 19și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. 20Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă.
21Marta I‑a zis lui Isus:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 22Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da!
23Isus i‑a zis:
– Fratele tău va învia.
24Marta I‑a răspuns:
– Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.
25Isus i‑a zis:
– Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta?
27Ea I‑a răspuns:
– Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.
28Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“ 29Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El. 30Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta. 31Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.
32Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!
33Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat33, 38 Sau: a fost cuprins de indignare. în duh și S‑a tulburat.
34El a întrebat:
– Unde l‑ați pus?
Ei I‑au răspuns:
– Doamne, vino și vezi!
35Lui Isus I‑au dat lacrimile.35 Termenul grecesc exprimă un plâns tăcut, un suspin, spre deosebire de cel care se referă la plânsul Mariei și al iudeilor, care exprimă un plâns zgomotos, un vaiet. 36Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“
Învierea lui Lazăr
38Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
39Isus a zis:
– Dați piatra la o parte!
Marta, sora celui mort, I‑a zis:
– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40Isus i‑a zis:
– Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat41-42 Sau: că M‑ai auzit.! 42Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“ 43După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar.
Isus le‑a zis:
– Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!
Uneltire împotriva lui Isus
(Mt. 26:1-5; Mc. 14:1-2; Lc. 22:1-2)
45Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. 46Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus.
47Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul47 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și au zis:
– Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul48 Cu referire la Templu sau la Ierusalim., cât și neamul.
49Însă unul dintre ei, Caiafa49 Mare preot între anii 18–36 d.Cr., care era mare preot în anul acela, le‑a zis:
– Voi nu știți nimic, 50nici nu vă gândiți50 Sau: nici nu considerați. că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam.
51Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam 52și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă52 Lit.: să‑i adune într-unul singur. pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare.
54Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.
55Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“ 57Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.
