Nueva Versión Internacional (Castilian)

Lucas 1

Prólogo

1Muchos han intentado hacer un relato de las cosas que han sucedido[a] entre nosotros, tal y como nos las transmitieron los que desde el principio fueron testigos presenciales y servidores de la palabra. Por lo tanto, yo también, excelentísimo Teófilo, habiendo investigado todo esto con esmero desde su origen, he decidido escribírtelo ordenadamente, para que llegues a tener plena seguridad de lo que te enseñaron.

Anuncio del nacimiento de Juan el Bautista

En tiempos de Herodes, rey de Judea, hubo un sacerdote llamado Zacarías, miembro del grupo de Abías. Su esposa Elisabet también era descendiente de Aarón. Ambos eran rectos e intachables delante de Dios; obedecían todos los mandamientos y preceptos del Señor. Pero no tenían hijos, porque Elisabet era estéril; y los dos eran de edad avanzada.

Un día en que Zacarías, por haber llegado el turno de su grupo, oficiaba como sacerdote delante de Dios, le tocó en suerte, según la costumbre del sacerdocio, entrar en el santuario del Señor para quemar incienso. 10 Cuando llegó la hora de ofrecer el incienso, la multitud reunida afuera estaba orando. 11 En esto, un ángel del Señor se apareció a Zacarías a la derecha del altar del incienso. 12 Al verlo, Zacarías se asustó, y el temor se apoderó de él. 13 El ángel le dijo:

―No tengas miedo, Zacarías, pues ha sido escuchada tu oración. Tu esposa Elisabet te dará un hijo, y le pondrás por nombre Juan. 14 Tendrás gozo y alegría, y muchos se regocijarán por su nacimiento, 15 porque él será un gran hombre delante del Señor. Jamás tomará vino ni licor, y será lleno del Espíritu Santo aun desde su nacimiento.[b] 16 Hará que muchos israelitas se vuelvan al Señor su Dios. 17 Él irá primero, delante del Señor, con el espíritu y el poder de Elías, para reconciliar a[c] los padres con los hijos y guiar a los desobedientes a la sabiduría de los justos. De este modo preparará un pueblo bien dispuesto para recibir al Señor.

18 ―¿Cómo podré estar seguro de esto? —preguntó Zacarías al ángel—. Ya soy anciano y mi esposa también es de edad avanzada.

19 ―Yo soy Gabriel y estoy a las órdenes de Dios —le contestó el ángel—. He sido enviado para hablar contigo y darte estas buenas noticias. 20 Pero, como no creíste en mis palabras, las cuales se cumplirán a su debido tiempo, te vas a quedar mudo. No podrás hablar hasta el día en que todo esto suceda.

21 Mientras tanto, el pueblo estaba esperando a Zacarías y les extrañaba que se demorara tanto en el santuario. 22 Cuando por fin salió, no podía hablarles, así que se dieron cuenta de que allí había tenido una visión. Se podía comunicar solo por señas, pues seguía mudo.

23 Cuando terminaron los días de su servicio, regresó a su casa. 24 Poco después, su esposa Elisabet concibió y se mantuvo recluida por cinco meses. 25 «Esto —decía ella— es obra del Señor, que ahora ha mostrado su bondad al quitarme la vergüenza que yo tenía ante los demás».

Anuncio del nacimiento de Jesús

26 A los seis meses, Dios envió al ángel Gabriel a Nazaret, pueblo de Galilea, 27 a visitar a una joven virgen comprometida para casarse con un hombre que se llamaba José, descendiente de David. La virgen se llamaba María. 28 El ángel se acercó a ella y le dijo:

―¡Te saludo,[d] tú que has recibido el favor de Dios! El Señor está contigo.[e]

29 Ante estas palabras, María se perturbó, y se preguntaba qué podría significar este saludo.

30 ―No tengas miedo, María; Dios te ha concedido su favor —le dijo el ángel—. 31 Concebirás y darás a luz un hijo, y le pondrás por nombre Jesús. 32 Él será un gran hombre, y lo llamarán Hijo del Altísimo. Dios el Señor le dará el trono de su padre David, 33 y reinará sobre el pueblo de Jacob para siempre. Su reinado no tendrá fin.

34 ―¿Cómo podrá suceder esto —le preguntó María al ángel—, puesto que soy virgen?[f]

35 ―El Espíritu Santo vendrá sobre ti, y el poder del Altísimo te cubrirá con su sombra. Así que al santo niño que va a nacer lo llamarán Hijo de Dios. 36 También tu parienta Elisabet va a tener un hijo en su vejez; de hecho, la que decían que era estéril ya está en el sexto mes de embarazo. 37 Porque para Dios no hay nada imposible.

38 ―Aquí tienes a la sierva del Señor —contestó María—. Que él haga conmigo como me has dicho.

Después de esto, el ángel la dejó.

María visita a Elisabet

39 A los pocos, días María emprendió viaje y se fue de prisa a un pueblo en la región montañosa de Judea. 40 Al llegar, entró en casa de Zacarías y saludó a Elisabet. 41 Tan pronto como Elisabet oyó el saludo de María, la criatura saltó en su vientre. Entonces Elisabet, llena del Espíritu Santo, 42 exclamó:

―¡Bendita tú entre las mujeres, y bendito el hijo que darás a luz![g] 43 Pero ¿cómo es esto, que la madre de mi Señor venga a verme? 44 Te digo que, tan pronto como llegó a mis oídos la voz de tu saludo, saltó de alegría la criatura que llevo en el vientre. 45 ¡Dichosa tú que has creído, porque lo que el Señor te ha dicho se cumplirá!

El cántico de María

46 Entonces dijo María:

«Mi alma glorifica al Señor,
47     y mi espíritu se regocija en Dios mi Salvador,
48 porque se ha dignado fijarse en su humilde sierva.
Desde ahora me llamarán dichosa todas las generaciones,
49     porque el Poderoso ha hecho grandes cosas por mí.
    ¡Santo es su nombre!
50 De generación en generación
    se extiende su misericordia a los que le temen.
51 Hizo proezas con su brazo;
    desbarató las intrigas de los soberbios.[h]
52 De sus tronos derrocó a los poderosos,
    mientras que ha exaltado a los humildes.
53 A los hambrientos los colmó de bienes,
    y a los ricos los despidió con las manos vacías.
54-55 Acudió en ayuda de su siervo Israel
    y, cumpliendo su promesa a nuestros padres,
mostró[i] su misericordia a Abraham
    y a su descendencia para siempre».

56 María se quedó con Elisabet unos tres meses y luego regresó a su casa.

Nacimiento de Juan el Bautista

57 Cuando se le cumplió el tiempo, Elisabet dio a luz un hijo. 58 Sus vecinos y parientes se enteraron de que el Señor le había mostrado gran misericordia, y compartieron su alegría.

59 A los ocho días llevaron a circuncidar al niño. Como querían ponerle el nombre de su padre, Zacarías, 60 su madre se opuso.

―¡No! —dijo ella—. Tiene que llamarse Juan.

61 ―Pero si nadie en tu familia tiene ese nombre —le dijeron.

62 Entonces le hicieron señas a su padre, para saber qué nombre quería ponerle al niño. 63 Él pidió una tablilla, en la que escribió: «Su nombre es Juan». Y todos quedaron asombrados. 64 Al instante se le desató la lengua, recuperó el habla y comenzó a alabar a Dios. 65 Todos los vecinos se llenaron de temor, y por toda la región montañosa de Judea se comentaba lo sucedido. 66 Quienes lo oían se preguntaban: «¿Qué llegará a ser este niño?» Porque la mano del Señor lo protegía.

El cántico de Zacarías

67 Entonces su padre Zacarías, lleno del Espíritu Santo, profetizó:

68 «Bendito sea el Señor, Dios de Israel,
    porque ha venido a redimir[j] a su pueblo.
69 Nos envió un poderoso Salvador[k]
    en la casa de David su siervo
70 (como lo prometió en el pasado por medio de sus santos profetas),
71 para librarnos de nuestros enemigos
    y del poder de todos los que nos aborrecen;
72 para mostrar misericordia a nuestros padres
    al acordarse de su santo pacto.
73     Así lo juró a Abraham nuestro padre:
74 nos concedió que fuéramos libres del temor,
    al rescatarnos del poder de nuestros enemigos,
para que le sirviéramos 75 con santidad y justicia,
    viviendo en su presencia todos nuestros días.

76 »Y tú, hijito mío, serás llamado profeta del Altísimo,
    porque irás delante del Señor para prepararle el camino.
77 Darás a conocer a su pueblo la salvación
    mediante el perdón de sus pecados,
78 gracias a la entrañable misericordia de nuestro Dios.
    Así nos visitará desde el cielo el sol naciente,
79 para dar luz a los que viven en tinieblas,
    en la más terrible oscuridad,[l]
para guiar nuestros pasos por la senda de la paz».

80 El niño crecía y se fortalecía en espíritu; y vivió en el desierto hasta el día en que se presentó públicamente al pueblo de Israel.

Notas al pie

  1. 1:1 han sucedido. Alt. se han recibido con convicción.
  2. 1:15 desde su nacimiento. Alt. antes de nacer. Lit. desde el vientre de su madre.
  3. 1:17 reconciliar a. Lit. hacer volver los corazones de; véase Mal 4:6.
  4. 1:28 ¡Te saludo. Alt. ¡Alégrate.
  5. 1:28 contigo. Var. contigo; bendita tú entre las mujeres.
  6. 1:34 soy virgen? Lit. no conozco a hombre?
  7. 1:42 el hijo que darás a luz! Lit. el fruto de tu vientre!
  8. 1:51 desbarató … soberbios. Lit. dispersó a los orgullosos en el pensamiento del corazón de ellos.
  9. 1:54-55 mostró. Lit. recordó.
  10. 1:68 ha venido a redimir. Lit. ha visitado y ha redimido.
  11. 1:69 envió un poderoso Salvador. Lit. levantó un cuerno de salvación.
  12. 1:79 en la más terrible oscuridad. Lit. y en sombra de muerte.

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 1

Introducere

1Fiindcă mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei ce au fost de la început martori oculari şi care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis şi eu, după ce am cercetat cu atenţie toate lucrurile de la început, să ţi le scriu în ordine, prea alesule Teofilus, ca să ajungi astfel să cunoşti întocmai temeinicia lucrurilor despre care ai fost învăţat.

Anunţarea naşterii lui Ioan Botezătorul

În zilele lui Irod, regele Iudeii,[a] era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia.[b] Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, trăind fără vină, potrivit cu toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, fiindcă Elisabeta era stearpă şi amândoi erau acum înaintaţi în vârstă.

Într-o zi, în timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10 La ora tămâierii, toată mulţimea poporului se ruga afară.

11 Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12 Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins frica. 13 Dar îngerul i-a zis:

– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan[c]. 14 El va fi bucuria şi veselia ta şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui. 16 El îi va întoarce pe mulţi israeliţi la Domnul, Dumnezeul lor. 17 Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taţilor spre copii[d] şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El.

18 Zaharia l-a întrebat pe înger:

– După ce voi cunoaşte lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă!

19 Îngerul i-a răspuns:

– Eu sunt Gabriel, cel care stă în prezenţa lui Dumnezeu, şi am fost trimis să vorbesc cu tine şi să-ţi aduc aceste veşti bune. 20 Iată că vei fi mut şi nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.

21 Oamenii îl aşteptau pe Zaharia şi se mirau de întârzierea lui în Templu. 22 Când a ieşit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El a continuat să le facă semne şi să rămână mai departe mut.

23 Când i s-au terminat zilele de slujire, s-a dus acasă. 24 După un timp, Elisabeta, soţia lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ţinut ascunsă timp de cinci luni, zicând: 25 „Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându-mi dispreţul pe care l-am îndurat între oameni!“

Anunţarea naşterii lui Isus

26 În luna a şasea,[e] îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea şi i-a zis:

– Plecăciune, ţie căreia ţi s-a arătat bunăvoinţă! Domnul este cu tine! (Binecuvântată eşti tu între femei!)[f]

29 Ea a fost foarte tulburată de mesajul îngerului şi se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.

30 Îngerul i-a zis:

– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har din partea lui Dumnezeu! 31 Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus[g]. 32 El va fi mare şi va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoşului Său, David.[h] 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov[i] în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit!

34 Maria l-a întrebat pe înger:

– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?

35 Îngerul i-a răspuns:

– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De aceea Sfântul Care se va naşte va fi numit[j] „Fiul lui Dumnezeu“. 36 Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput şi ea un fiu, la bătrâneţe; şi ea, care era numită stearpă, este acum în luna a şasea! 37 Căci nimic nu este imposibil cu[k] Dumnezeu.

38 Maria a zis:

– Iată-mă, sunt sclava Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!

Şi îngerul a plecat de la ea.

Maria în vizită la Elisabeta

39 În zilele acelea, Maria s-a sculat şi s-a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda. 40 Ea a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilul a săltat în pântecele ei, şi Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt. 42 Ea a exclamat cu glas tare:

„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! 43 Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44 Căci iată, de îndată ce am auzit salutul tău, mi-a săltat copilul în pântece de bucurie! 45 Ferice de cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul!“

Cântecul[l] Mariei

46 Maria a zis:

„Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul
47     şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48         pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!
Iată că de acum încolo, toate generaţiile mă vor considera fericită
49     pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine!
Numele Lui este sfânt!
50     Îndurarea Lui ţine din generaţie în generaţie
        faţă de cei ce se tem de El!
51 El a înfăptuit o minune[m] prin braţul Lui;
    i-a împrăştiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52 I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
    şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăţi,
    iar pe cei bogaţi i-a dat afară cu mâinile goale.
54 El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
    amintindu-Şi de îndurarea Sa,
55 aşa cum le spusese strămoşilor noştri,
    lui Avraam şi seminţei[n] lui, în veci!“

56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta în jur de trei luni şi apoi s-a întors acasă.

Naşterea lui Ioan Botezătorul

57 Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58 Vecinii şi rudele au auzit că Domnul Şi-a arătat marea îndurare faţă de ea şi s-au bucurat împreună cu ea.

59 În ziua a opta, au venit să circumcidă copilul.[o] Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60 dar mama lui a zis: „Nu, ci îl va chema Ioan!“

61 Ei i-au zis: „Nu este nimeni între rudele tale care să poarte acest nume!“ 62 Şi îi făceau semne tatălui copilului, ca să ştie ce nume doreşte să-i dea. 63 El a cerut o tăbliţă şi a scris: „Numele lui este Ioan.“ Şi toţi s-au minunat. 64 Imediat i-a fost deschisă gura, i-a fost dezlegată limba şi a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu. 65 Pe toţi vecinii lor i-a cuprins frica şi în întreaga regiune muntoasă a Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toţi cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, spunând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.

Cântecul[p] lui Zaharia

67 Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit astfel:

68 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
    pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!
69 El ne-a ridicat un corn al mântuirii[q]
    în casa[r] slujitorului Său David,
70 aşa cum a spus prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime,
71 şi ne-a adus izbăvire de duşmanii noştri şi din mâinile celor ce ne urăsc.
72 El Îşi arată astfel îndurarea faţă de strămoşii noştri
    şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
73 de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
    potrivit căruia, ne va da voie, 74 izbăviţi fiind din mâna duşmanilor noştri,
să-I slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui,
    în toate zilele noastre.

76 Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt!
    Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui,
77 să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
    prin iertarea păcatelor lui,
78 datorită îndurării nemărginite[s] a Dumnezeului nostru,
    în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălţime,
79 ca să strălucească peste cei aflaţi în întuneric
    şi în umbra morţii,
        ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.“

80 Copilul creştea şi se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua apariţiei lui în poporul Israel.

Notas al pie

  1. Luca 1:5 Irod cel Mare (37-4 î.Cr.)
  2. Luca 1:5 Cf. 1 Cron. 24:1-19, existau 24 de cete preoţeşti, ceata lui Abia fiind a opta, în ordinea slujirii (v. 10)
  3. Luca 1:13 Ioan derivă din ebraicul Iohanan, care înseamnă Domnul este îndurător
  4. Luca 1:17 Vezi Mal. 4:5-6
  5. Luca 1:26 Vârsta sarcinii Elisabetei (vs. 24, 36)
  6. Luca 1:28 Cele mai importante mss nu conţin această propoziţie, care a fost adăugată probabil pe baza v. 42
  7. Luca 1:31 Isus este transcrierea în greacă a ebraicului Iosua (Ieşua), care înseamnă Domnul mântuie
  8. Luca 1:32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7
  9. Luca 1:33 Sau: Israel
  10. Luca 1:35 Sau: De aceea, Cel Care se va naşte va fi sfânt şi va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naşte va fi numit sfânt,
  11. Luca 1:37 Unele mss conţin pentru
  12. Luca 1:46 Cântecul este cunoscut sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamăreşte
  13. Luca 1:51 Sau: El a arătat putere; sau: El a înfăptuit lucruri mari
  14. Luca 1:55 Termenul grecesc pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  15. Luca 1:59 Vezi Lev. 12:3
  16. Luca 1:67 Cântecul este cunoscut sub numele de Benedictus, termenul latin pentru binecuvântat
  17. Luca 1:69 Cornul simboliza puterea; ideea este că Mesia (Cristos), descendent al lui David, are puterea de a mântui; de aici putem traduce: un Mântuitor puternic
  18. Luca 1:69 Sau: dintre urmaşii
  19. Luca 1:78 Lit.: îndurării duioase