1-2En dag, hvor israelitterne og deres ledere var forsamlet ved åbenbaringsteltets indgang, kom Zelofhads døtre med en forespørgsel til Moses, Eleazar, og stammelederne. Disse fem søstre hed Mala, Noa, Hogla, Milka og Tirtza, og de hørte til Manasses, Josefs søns, stamme. Deres far, Zelofhad, var fra heferitternes slægt. Hefer var søn af Gilead, som var søn af Makir, en af Manasses sønner.
3„Vores far døde i ørkenen,” sagde de, „men han var ikke iblandt dem, der sammen med Kora gjorde oprør imod Herren. Han døde en naturlig død, men uden at efterlade sig nogen sønner. 4Kan det være rigtigt, at vores fars navn skal gå i glemmebogen, bare fordi han ikke opnåede at få nogen sønner? Bør vi døtre ikke få tildelt et jordstykke på lige fod med vores fars brødre?”
5Moses gik til Herren for at få klarhed i denne sag, 6og Herren sagde til ham:
7„Zelofhads døtre har ret. De bør få tildelt jord på lige fod med deres farbrødre. Giv dem det jordstykke, deres far ville have fået, hvis han stadig havde været i live. 8Sig til israelitterne: Hvis en mand dør uden at efterlade sig nogen sønner, skal hans døtre overtage faderens jord. 9Hvis han slet ingen børn har, tilfalder jorden hans brødre. 10Hvis han ikke har nogen brødre, tilfalder jorden hans farbrødre, 11og hvis han heller ikke har nogen farbrødre, skal den overdrages til nærmeste slægtning.”
Josva indsættes som folkets leder efter Moses
12En dag sagde Herren til Moses: „Gå op på Abarimbjerget og se over på den anden side af Jordanfloden ind i det land, jeg har lovet at give til Israels folk. 13Efter at du har set ind i landet, er tiden kommet til, at du skal dø, ligesom Aron allerede er død. 14I var jo ulydige imod mig i Zins ørken, dengang folket gjorde oprør. I skaffede folket vand, men gav ikke mig æren for det.” Hermed refererede Herren til episoden ved Meriba i Kadesh i Zins ørken.
15Da sagde Moses til Herren: 16„Herre, du som er livets ophav, jeg beder dig om først at udvælge en ny leder for folket, 17en mand, som kan være deres anfører i krigene og gå foran dem, hvor de end drager hen, så dit folk ikke skal være som en flok får uden hyrde.”
18-20Herren svarede: „Gå hen og hent Josva, Nuns søn. Han er en mand af den rette støbning. Ham skal du tage med hen til præsten Eleazar, og i folkets påsyn skal du lægge hænderne på ham og dermed indsætte ham som leder for dem, så de herefter skal adlyde ham. 21Han skal søge råd hos præsten Eleazar, og Eleazar skal ved hjælp af Urim rådspørge mig. Så vil jeg give Eleazar svar, hvorefter han skal give svaret videre til Josva. På den måde vil jeg lede dem.”
22Moses adlød Herren og førte Josva til præsten Eleazar, og i folkets påsyn 23lagde Moses sine hænder på ham og indviede ham til den ledertjeneste, som Herren havde udvalgt ham til.
Fiicele lui Țelofhad și legea privind moștenirile
(Num. 36:1-12)
1Fiicele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, aparțineau clanurilor lui Manase, fiul lui Iosif. Numele lor erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. 2Ele au stat la intrarea Cortului Întâlnirii înaintea lui Moise, a preotului Elazar, a conducătorilor și a întregii comunități, zicând: 3„Tatăl nostru a murit în pustie. El nu a făcut parte din comunitatea lui Korah, care s‑a răzvrătit împotriva Domnului, ci a murit pentru păcatul lui și nu a avut niciun fiu. 4De ce să dispară numele tatălui nostru din mijlocul clanului său pentru că nu a avut fii? Dați‑ne deci și nouă o moștenire în mijlocul fraților tatălui nostru!“
5Moise a adus cazul lor înaintea Domnului 6și Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 7„Ce spun fiicele lui Țelofhad este drept! Să le dai și lor o proprietate drept moștenire în mijlocul fraților tatălui lor și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor.
8Iar fiilor lui Israel să le spui: «Dacă un om moare și nu are vreun fiu, moștenirea lui să treacă în proprietatea fiicei lui. 9Dacă nu are nicio fiică, moștenirea lui să fie dată fraților lui. 10Dacă nu are frați, moștenirea să fie dată fraților tatălui său. 11Dacă nici tatăl său nu are frați, moștenirea lui să fie dată în proprietatea rudeniei celei mai apropiate din clanul lui. Aceasta să fie o hotărâre a legii pentru fiii lui Israel, după porunca Domnului dată lui Moise.»“
Iosua drept succesor al lui Moise
12Domnul i‑a zis lui Moise:
– Urcă‑te pe muntele acesta, pe Abarim, ca să vezi țara pe care am dat‑o fiilor lui Israel. 13După ce o vei privi, vei fi adăugat la poporul tău, așa cum a fost adăugat Aaron, fratele tău. 14Căci atunci când comunitatea a început să se certe, voi v‑ați răzvrătit împotriva poruncii14 Lit.: împotriva gurii. Mele, la apele din pustia Țin, și nu ați arătat sfințenia Mea înaintea ochilor lor14 Vezi 20:12.. (Acestea au fost apele de la Meribat-Kadeș, în pustia Țin.)
15Moise I‑a răspuns Domnului, zicând:
16– Fie ca Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să numească un om peste această comunitate, 17care să iasă și să intre înaintea lor, care să‑i scoată afară și să‑i conducă înăuntru, astfel încât comunitatea Domnului să nu fie ca niște oi fără păstor.
18Domnul i‑a zis lui Moise:
– Ia‑l pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul, și pune‑ți mâna peste el. 19Să‑l așezi înaintea preotului Elazar și a întregii comunități și să‑l împuternicești în prezența lor. 20Dă‑i din autoritatea ta pentru ca toată comunitatea fiilor lui Israel să‑l asculte. 21Să stea înaintea preotului Elazar, iar acesta să întrebe pentru el, înaintea Domnului, decizia lui Urim21 Vezi Ex. 28:30 și nota. Urim este un termen cu origine și sens nesigur, însemnând, probabil, Lumini. Piatră cu funcție oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (1 Sam. 28:6; Ezra 2:63). LXX: decizia Manifestării.. La porunca lui, Iosua și toți fiii lui Israel împreună cu el, toată comunitatea, vor trebui să iasă și, la porunca lui, vor trebui să intre.
22Moise a făcut după porunca Domnului. L‑a luat pe Iosua și l‑a pus înaintea preotului Elazar și a întregii comunități. 23Apoi și‑a pus mâinile peste el și l‑a împuternicit, după cum spusese Domnul prin Moise.
