Bibelen på hverdagsdansk

5. Mosebog 1:1-46

Indledning

1I denne bog er de ord nedskrevet, som Moses talte til Israels folk, mens de opholdt sig på Moabs ubeboede sletter øst for Jordanfloden, omkranset af byerne Suf, Paran, Tofel, Laban, Hatzerot og Di-Zahab. 2Stedet ligger 11 dagsrejser fra Horebs bjerg1,2 I 5. Mosebog og til dels i 2. Mosebog omtales Guds bjerg i Sinaiørkenen som Horebs bjerg i stedet for Sinaibjerget. via Kadesh-Barnea og Seirs bjerge, 3og det var nu 40 år siden, israelitterne rejste fra Egypten. På den første dag i den 11. måned i det 40. år holdt Moses følgende tale. 4Det var efter, at han havde overvundet amoritterkongen Sihon fra Heshbon og i Edrei havde slået kong Og af Bashan fra Ashtarot. 5I talen nævnes de love, som Herren havde befalet ham at give videre til Israels folk.

Tilbageblik på vandringen fra Sinai til det lovede land

6„Herren, vores Gud, talte til os ved Horebs bjerg,” begyndte Moses. „Dengang sagde han til os: ‚Nu er det på tide, at I forlader dette bjerg 7og går ind og erobrer amoritternes bjergland og nabofolkenes landområder i Arabadalen1,7 Araba er navnet på den del af Rift Valley, som går fra Eilat ved Det Røde Hav til Libanons bjerge. Gennem denne dalsænkning flyder Jordanfloden og her ligger Galilæasøen og Det Døde Hav. , i Negev ørkenen, i kana’anæernes højland, bakkeskråningerne mod vest og kystområderne, ja helt op til Eufratfloden mod nord, inklusive Libanons land. 8Gå ind og tag hele det land i besiddelse, som jeg lovede jeres forfædre, Abraham, Isak og Jakob.’

9Dengang sagde jeg til Israels folk: ‚Jeg kan ikke bære så stort et ansvar alene. 10Herren har gjort jer til et stort folk, så talrige som stjernerne på himlen. 11Må Herren, jeres fædres Gud, gøre jer 1000 gange så talrige, som I er nu, og velsigne jer, sådan som han har lovet. 12Men det er en uoverkommelig opgave for mig at være alene om at afgøre jeres retssager og stridsspørgsmål. 13Derfor skal hver enkelt stamme udvælge nogle vise, erfarne og forstandige mænd, som jeg kan indsætte som jeres ledere.’

14Det forslag accepterede de, 15hvorefter jeg indsatte de mænd, der blev valgt, som dommere og administrative ledere, nogle med ansvar for 1000, andre med ansvar for 100, for 50 eller for 10. 16Jeg indprentede dem, at alle skulle være lige for loven, også de fremmede, og at de skulle lade begge parter komme til orde og derefter dømme retfærdigt. 17‚Når I afsiger dom,’ forklarede jeg dem, ‚skal alle behandles ens, hvad enten de er rige eller fattige. Sørg for at yde alle samme retfærdighed. I må ikke frygte for nogen, for I dømmer på Guds vegne, og hvis en sag er for vanskelig til, at I kan træffe en afgørelse, skal I komme til mig med den, så jeg kan overtage den.’ 18Ved den lejlighed gav jeg også folket instrukser vedrørende mange andre ting.

19På Herrens befaling forlod vi så Horeb og rejste gennem den store og forfærdelige ørken, som I selv har oplevet eller hørt om, indtil vi nåede til Kadesh-Barnea på grænsen til amoritternes land. 20Da sagde jeg til folket: ‚Nu er vi kommet til det land, som Herren, vores Gud, vil give os, 21og han vil hjælpe os med at erobre det. Vær derfor ikke bange, men vær ved godt mod og gør, som han har befalet jer at gøre.’

22De svarede: ‚Lad os først sende nogle spioner ind i landet, så vi kan se, hvilken rute der er den bedste, og hvilke byer vi først skal indtage.’

23Jeg gik ind på forslaget og udvalgte 12 spioner, en fra hver stamme. 24De drog ind i bjerglandet og nåede til Eshkoldalen, som de undersøgte grundigt. 25Derfra vendte de tilbage med noget af landets frugt. De var enige om, at det var et godt og frugtbart land, som Herren, vores Gud, ville give os. 26Men folket turde alligevel ikke gå ind i landet og satte sig dermed op imod Herrens befaling.

27I stedet begyndte de at beklage sig i deres telte. ‚Herren hader os,’ klagede de. ‚Han har ført os den lange vej fra Egypten, men kun for at udlevere os til amoritterne, så de kan slå os ihjel. 28Hvad er det dog, vi har indladt os på?’ Spionerne tog modet fra folket ved at berette om landets indfødte, der var langt højere og stærkere end os, og om deres befæstede byer, hvis mure nåede til himlen! De fortalte tilmed, at de havde set anakitiske1,28 Anakitterne var en slægt af kæmper, der nedstammede fra Anak, jf. 4.Mos. 13,22. kæmper i landet.

29Men jeg opfordrede dem til ikke at være bange. 30‚Det er Herren, jeres Gud, som er jeres leder,’ sagde jeg. ‚Han vil gå foran jer og gøre store undere for øjnene af jer, nøjagtig som han gjorde i Egypten. 31Har I allerede glemt, hvordan han bar jer på sine arme hele vejen gennem ørkenen som en far, der bærer sin søn?’

32Men folket ville stadig ikke adlyde. De nægtede at tro på Herren, deres Gud, 33som førte dem fra sted til sted ved hjælp af en sky om dagen og en ildsky om natten og viste dem de bedste steder at slå lejr i ørkenen.

34Da blev Herren vred over deres beklagelser. Han svor, 35at ikke en eneste af hele den ulydige og vantro generation skulle få lov at opleve det gode land, han havde lovet deres forfædre, 36undtagen Kaleb, der som belønning for sin tro og lydighed fik lovning på den jord, han som en af de 12 spioner havde betrådt.

37Selv mig blev Herren vred på, og det var folkets skyld. Herren sagde til mig: ‚Heller ikke du får lov at komme ind i landet, 38men din medhjælper Josva skal i dit sted føre folket ind. Derfor skal du styrke og opmuntre ham til at overtage din plads. 39Jeg vil senere give landet til de børn, som man påstod ville blive taget til fange og gjort til slaver, 40men I skal nu vende om og gå tilbage gennem ørkenen mod Det Røde Hav.’

41Så kom de straks på andre tanker: ‚Vi har syndet imod Herren!’ sagde de. ‚Men nu vil vi gerne gå ind i landet og kæmpe, sådan som Herren, vores Gud, har sagt.’ Derpå greb de til våben i den tro, at de med lethed kunne erobre hele området.

42Men Herren sagde til mig: ‚Sig til dem, at de skal lade være, for jeg har ikke i sinde at hjælpe dem, og de vil blive hugget ned af deres fjender.’

43Jeg fortalte dem, hvad Herren havde sagt, men de ville stadig ikke høre efter. De trodsede Herrens ord og rykkede ind i bjerglandet. 44Amoritterne gik til modangreb og jagtede dem som bier, så der lå faldne hele vejen fra Seir til Horma. 45De, der vendte hjem, græd for Herrens ansigt, men nu var det Herren, der ikke ville lytte til dem. 46Derfor var de tvunget til at blive i Kadesh i længere tid.

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 1:1-46

Recapitularea istoriei în Transiordania – porunca de a părăsi Horebul

1Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea întregului Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba1 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului., față în față cu Suf, între Paran și Tofel, Laban, Hațerot și Di‑Zahab. 2Distanța de la Horeb până la Kadeș-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.

3În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea3 Luna Șebat (ianuarie-februarie), în al patruzecilea an de la ieșirea din Egipt., Moise le‑a spus fiilor lui Israel tot ce i‑a poruncit Domnul să le spună. 4Aceasta a avut loc după ce l‑au învins pe Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și pe Og, regele Bașanului, care locuia la Aștarot, în Edrei.4 Sau: în Aștarot și în Edrei.

5Dincolo de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

6Domnul, Dumnezeul nostru ne‑a vorbit la Horeb și ne‑a zis: «Ați locuit destulă vreme pe muntele acesta. 7Întoarceți‑vă și porniți la drum. Mergeți înspre muntele amoriților și înspre toate vecinătățile lui – în Araba, la munte7 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului și zona deluroasă. și în zona deluroasă7 Ebr.: Șefelah, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei., în Neghev7 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice. și pe coasta mării – înspre țara canaaniților și înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. 8Priviți, v‑am pus țara înainte! Intrați și luați în stăpânire țara pe care Domnul a promis părinților voștri, Avraam, Isaac și Iacov, că le‑o va da lor și seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lor după ei.»

Desemnarea liderilor

(Ex. 18:13-27)

9În vremea aceea v‑am vorbit, zicând: «Nu sunt în stare să vă port singur. 10Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a înmulțit și iată‑vă astăzi o mulțime ca stelele cerurilor. 11Domnul, Dumnezeul părinților voștri, să vă înmulțească de o mie de ori și să vă binecuvânteze după cum a promis. 12Dar cum să port eu de unul singur povara voastră, problemele voastre și certurile voastre? 13Alegeți din semințiile voastre bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14Voi mi‑ați răspuns și ați zis: «Ceea ce ne‑ai spus să facem este un lucru bun.»

15Prin urmare, am luat căpetenii din semințiile voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i‑am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece oameni și supraveghetori peste semințiile voastre. 16Atunci le‑am poruncit judecătorilor voștri, zicând: «Să ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și să judecați cu dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu fiți părtinitori în judecată, ci să‑l ascultați pe cel mic la fel ca și pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceți la mine ca să le ascult.» 18La vremea aceea v‑am poruncit tot ce aveați de făcut.

Trimiterea cercetașilor

(Num. 13:1-33)

19Am pornit din Horeb și am călătorit prin toată pustia cea mare și de temut, pe care ați văzut‑o, mergând pe drumul către muntele amoriților, așa cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Kadeș-Barnea. 20Atunci eu v‑am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni‑l dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a pus țara înainte. Suiți‑vă și luați‑o în stăpânire, așa cum v‑a poruncit Domnul, Dumnezeul părinților voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați.»

22Atunci v‑ați apropiat de mine și mi‑ați zis: «Să trimitem câțiva bărbați înaintea noastră ca să cerceteze țara și să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui și la cetățile în care vom intra.» 23Propunerea voastră mi s‑a părut bună.23 Lit.: Cuvântul a fost bun în ochii mei. Prin urmare, am luat23 Cu sensul de a selecta. doisprezece bărbați dintre voi, câte un bărbat din fiecare seminție. 24Ei au plecat, au urcat muntele, au ajuns în valea Eșcol și au cercetat țara. 25Au luat în mâini din roadele țării, ni le‑au adus și s‑au întors la noi cu următorul mesaj: «Țara pe care ne‑o dă Domnul, Dumnezeul nostru, este bună.»

Răzvrătirea poporului

(Num. 14:1-45)

26Dar voi n‑ați vrut să vă suiți și v‑ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: «Pentru că ne urăște, de aceea ne‑a scos Domnul din țara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriților ca să fim nimiciți. 28Unde să ne suim? Frații noștri ne‑au înmuiat inima, zicând: ‘Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi. Cetățile lor sunt mari, fortificate până la cer. Mai mult, i‑am văzut acolo și pe anachiți28 Locuitori străvechi ai Canaanului, descriși ca fiind uriași (Num. 13:33).!’»

29Dar eu v‑am zis: «Nu vă îngroziți și să nu vă temeți de ei. 30Domnul Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, tot așa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voștri. 31Apoi, în pustie ați văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, S‑a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijește de fiul său, de‑a lungul întregului drum pe care l‑ați străbătut, până când ați ajuns în acest loc.»

32Cu toate acestea, nu ați crezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33Care merge înaintea voastră pe drum, într‑un stâlp de foc noaptea și într‑un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas și să vă arate drumul pe care să mergeți.

34Când Domnul a auzit cuvintele voastre34 Lit.: a auzit glasul cuvintelor voastre., S‑a mâniat și a jurat, zicând: 35«Niciunul din bărbații acestei generații rele nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri, 36în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea și Eu îi voi da lui și fiilor lui țara în care a mers, pentru că L‑a urmat din toată inima pe Domnul

37Domnul S‑a mâniat și pe mine din cauza voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra acolo! 38Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, el va intra acolo! Încurajează‑l, căci el îl va ajuta pe Israel s‑o moștenească. 39Cu privire la copilașii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, și la fiii voștri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în țară. Eu le‑o voi da, și ei o vor stăpâni. 40Cât despre voi, întoarceți‑vă și plecați în pustie, pe drumul către Marea Roșie40 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.

41Voi însă ați răspuns și mi‑ați zis: «Am păcătuit împotriva Domnului. Ne vom sui să ne luptăm, așa cum ne‑a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.» Și astfel v‑ați încins fiecare cu armele de război și ați crezut că este ușor să vă urcați pe munte. 42Dar Domnul mi‑a zis: «Spune‑le: ‘Să nu vă suiți și să nu vă luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri.’»

43Eu v‑am spus, dar nu m‑ați ascultat. V‑ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și, încrezători, v‑ați urcat pe munte. 44Atunci amoriții, care locuiau pe acel munte, au ieșit împotriva voastră, v‑au urmărit ca albinele și v‑au zdrobit din Seir până la Horma. 45Când v‑ați întors, ați plâns înaintea Domnului, dar El nu v‑a ascultat glasul și nu v‑a luat în seamă. 46Și așa ați rămas la Kadeș multe zile; multe au fost zilele cât ați locuit acolo.