Josefs drømme
1Jakob slog sig nu ned i Kana’ans land, hvor også hans far havde vandret omkring med sin teltlejr. 2Det følgende er historien om, hvad der siden skete med Jakob og hans familie.
Da Jakobs søn Josef var 17 år gammel, vogtede han tit sin fars får sammen med sine halvbrødre, de sønner, hans far havde fået med Bilha og Zilpa. Josef fortalte ofte sin far, hvad hans ældre brødre foretog sig ude på marken.
3Jakob elskede Josef højere end sine andre sønner, fordi han havde fået ham i sin alderdom. En dag forærede han Josef en fornem lang kjortel i flotte farver. 4Brødrene kunne ikke undgå at lægge mærke til, hvordan deres far forkælede Josef, og derfor hadede de ham og talte aldrig pænt til ham.
5En nat havde Josef en mærkelig drøm, og han fortalte straks sine brødre om den.
6„Nu skal I høre, hvad jeg har drømt!” sagde han. „Jeg drømte, 7at vi var ude på marken for at binde kornet i neg. Mit neg rejste sig op og blev stående, mens jeres neg, der stod rundt om mit, bøjede sig til jorden for det.”
8„Nå, du tror måske, at du skal være herre over os?” sagde hans brødre hånligt. Og på grund af den drøm hadede de ham endnu mere.
9Senere fik Josef endnu en drøm fra Gud, og han fortalte den til sine brødre. „Hør, hvad jeg nu har drømt!” sagde han. „Den her gang bøjede solen og månen og 11 stjerner sig for mig.” 10Den sidste drøm fortalte han også til sin far, men hans far skældte ham ud: „Hvad bilder du dig ind? Skal både jeg og din mor og dine brødre komme og bøje os til jorden for dig?” 11Josefs brødre kunne ikke skjule deres misundelse, men hans far blev ved med at spekulere over, hvad den drøm mon kunne betyde.
Josef bliver solgt som slave
12Kort efter tog Josefs brødre af sted for at vogte deres fars fåreflokke ved Sikem. 13-14Da de havde været borte i nogen tid, sagde Jakob til Josef: „Dine brødre er i Sikem med fårene. Tag derud og se, hvordan det går med dem, og hvordan dyrene har det, og kom så tilbage og fortæl mig det.”
„Det skal jeg nok, far,” svarede Josef.
Så tog han af sted fra lejren i Hebrondalen og kom til Sikem. 15Dér var der en mand, som lagde mærke til, at han gik omkring på sletten.
„Hvem leder du efter?” spurgte manden.
16„Mine brødre og deres får,” svarede Josef. „Har du set noget til dem?”
17„Ja,” sagde manden, „men de er for længst brudt op herfra. Jeg hørte dem sige, at de ville tage til Dotan.” Så fortsatte Josef til Dotan, hvor han ganske rigtigt fandt dem.
18Da Josefs brødre fik øje på ham langt borte, snakkede de indbyrdes om, hvordan de kunne få ham slået ihjel.
19„Se! Der kommer den drømmer!” var der en, der udbrød. 20„Kom, lad os slå ham ihjel,” sagde en anden. „Bagefter kan vi smide liget i en af de udtørrede brønde og sige til far, at han er blevet ædt af et rovdyr. Så er det i hvert fald slut med hans drømmerier!”
21Men Ruben ønskede at redde Josefs liv, så han sagde. „Nej, I må ikke slå ham ihjel. 22Det er nok at smide ham i brønden derhenne på marken. I må ikke gøre ham noget ondt.” Det var nemlig Rubens hensigt senere at tage Josef op af brønden og aflevere ham i god behold til faderen. 23Da Josef nåede hen til brødrene, rev de den fine kjortel af ham 24og kastede ham i den udtørrede brønd. 25Derefter satte de sig ned i græsset for at spise. Pludselig fik de øje på en karavane et stykke borte. Det var ishmaelitter, der fragtede gummi, krydderier og urter fra Gilead til Egypten. 26-27„Se!” sagde Juda til de andre brødre. „Der kommer nogle ishmaelitter. Hvad med at sælge Josef til dem? Det er ikke så godt at slå ham ihjel, for så skal vi til at skjule drabet bagefter. Han er trods alt vores bror.” Det forslag syntes de godt om, 28så da de midjanitiske37,28 Midjanitterne boede på Sinaihalvøen og nedstammede fra Abrahams søn, Midjan, jf. 1.Mos. 25,2. De havde meget samarbejde med ishmaelitterne, som jo nedstammede fra Abrahams anden søn, Ishmael. Begge grupper havde nære forbindelser til Egypten. Enten bestod denne karavane af to grupper af mennesker, måske med midjanitterne som købmænd og ishmaelitterne som karavaneførere, eller også er der tale om en gruppe ishmaelitter, der havde bosat sig i Midjan. handelsmænd kom forbi, trak brødrene Josef op af brønden og solgte ham for 20 sølvstykker, hvorefter ishmaelitterne tog ham med til Egypten.
29Ruben havde ikke været til stede, dengang brødrene solgte Josef, så da han kom hen til brønden, var Josef forsvundet. Da blev Ruben så fortvivlet, at han rev sit tøj i stykker. Han løb tilbage til brødrene 30og råbte: „Drengen er væk! Hvad i alverden skal jeg nu stille op?”
31Så slagtede brødrene en ged, kom noget af gedens blod på Josefs kjortel 32og bragte den smukke kjortel til deres far for at lade ham identificere den. „Vi fandt den på marken,” forklarede de. „Er det ikke Josefs kjortel?”
33Jakob genkendte den øjeblikkelig og hulkede: „Jo, det er min søns kjortel! Der er ingen tvivl: Han er blevet flået ihjel og ædt af et vildt dyr!” 34Straks rev Jakob af sorg sit tøj i stykker og klædte sig i sækkelærred, og således sørgede han over sin søn i mange dage. 35Alle hans sønner og døtre gjorde, hvad de kunne for at trøste ham, men det var ingen nytte til. „Lad mig dø af sorg og komme ned i dødsriget til min søn!” udbrød han og brast i gråd.
36I mellemtiden var de midjanitiske købmænd kommet til Egypten, hvor de solgte Josef til Potifar, som var en højtstående embedsmand ved kong Faraos hof og øverstbefalende for livvagten.
Iosif și frații săi
1Iacov s‑a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaan.
2Aceasta este istoria2 Vezi nota de la 2:4. lui Iacov.
La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi, fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus tatălui lor un raport rău despre ei. 3Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică decorată3, 23, 32 Sau: cu mâneci lungi; sau: viu colorată. Sensul termenului ebraic este nesigur.. 4Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l‑au urât pe Iosif și n‑au putut să‑i vorbească prietenește. 5Iosif a avut un vis pe care l‑a istorisit fraților săi, dar aceștia l‑au urât și mai mult.
6El le‑a zis:
– Ascultați, vă rog, visul pe care l‑am avut! 7Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s‑au adunat în jurul lui și s‑au plecat înaintea snopului meu.
8Frații săi i‑au răspuns:
– Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?!
Și l‑au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale. 9Iosif a mai avut un vis și l‑a istorisit și pe acesta fraților săi.
El a zis:
– Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea.
10Dar când le‑a istorisit acest vis tatălui și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat, zicându‑i:
– Ce fel de vis este acesta pe care l‑ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta?
11Frații săi l‑au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acest vis.
Iosif este vândut de frații săi
12Frații săi s‑au dus să pască turma tatălui lor lângă Șechem12 La aproximativ 80 km depărtare..
13Israel i‑a zis lui Iosif:
– Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
El a răspuns:
– Iată‑mă, sunt gata.
14Israel i‑a zis:
– Du‑te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu‑mi vești.
Apoi l‑a trimis din valea Hebron.
Când a ajuns la Șechem, 15un om l‑a găsit rătăcind pe câmp și l‑a întrebat:
– Ce cauți?
16El a zis:
– Îi caut pe frații mei. Spune‑mi, te rog, unde pasc ei turma?
17Omul acela i‑a răspuns:
– Au plecat de aici. Căci i‑am auzit: „Să mergem la Dotan.“
Iosif s‑a dus pe urma fraților săi și i‑a găsit la Dotan. 18Aceștia l‑au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să‑l omoare.
19Ei și‑au zis unul altuia:
– Iată că vine „stăpânul viselor“!19 Lit.: Iată, vine acest stăpân al viselor! 20Haideți acum să‑l omorâm și să‑l aruncăm într-unul din aceste puțuri. Vom spune că l‑a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.
21Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să‑l scape din mâinile lor, zicând:
– Să nu‑i luăm viața!
22Apoi Ruben le‑a zis:
– Să nu vărsați sânge! Aruncați‑l în acest puț din pustie, fără să vă întindeți mâna asupra lui.
Spunea aceasta pentru ca să‑l scape din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său. 23Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24l‑au luat și l‑au aruncat într‑un puț. Puțul era gol, fără pic de apă în el. 25Apoi s‑au așezat să mănânce pâine. Ridicându‑și ochii, s‑au uitat și iată că o caravană de‑a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. 26Iuda le‑a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și‑i ascundem sângele? 27Haideți să‑l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna asupra lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Frații săi au fost de acord. 28Când s‑au apropiat negustorii midianiți28 Un alt nume pentru caravana ismaelită., frații săi l‑au scos pe Iosif din puț și l‑au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli28 Aproximativ 0,25 kg. de argint. Aceștia l‑au dus pe Iosif în Egipt.
29Ruben s‑a întors la puț și iată că Iosif nu mai era acolo. El și‑a sfâșiat hainele, 30s‑a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“ 31Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. 32I‑au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău.“ 33El a recunoscut‑o și a zis: „Este tunica fiului meu. L‑a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți.“ 34Atunci Iacov și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a bocit pe fiul său multe zile. 35Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să‑l mângâie, dar el n‑a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților35 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]..“ Așa l‑a plâns tatăl său. 36Midianiții l‑au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al lui Faraon și comandant al gărzii36 Nu este sigur la ce se referă această funcție. Se poate referi și la comandantul temnicerilor (40:4) sau la cel responsabil cu aprovizionarea bucătăriei palatului..
