Bibelen på hverdagsdansk

2. Mosebog 1:1-22

Israelitternes slavetilværelse i Egypten

1Her er navnene på Jakobs sønner, som fulgte ham til Egypten sammen med deres familier: 2Ruben, Simeon, Levi og Juda, 3Issakar, Zebulon og Benjamin, 4Dan og Naftali, Gad og Asher. 5Josef var allerede i Egypten. I alt bestod Jakobs familie af 70 personer.1,5 Det vil sige Jakob selv, hans 12 sønner, Dina og hans sønnesønner, hvoraf to var døde i Kana’an.

6Som årene gik, døde Josef og hans brødre og hele deres generation. 7Men deres efterkommere fik mange børn og børnebørn, og de blev med tiden så mange, at de fyldte hele det område, de boede i.

8Der var nu en ny konge i Egypten, og han kendte ikke noget til Josef eller til, hvad han havde udrettet. 9„De israelitter er efterhånden så talrige og stærke, at de er ved at blive en trussel imod os,” sagde kongen til sine embedsmænd. 10„Det må vi få sat en stopper for, ellers risikerer vi, at de i krigstilfælde slutter sig til vores fjender og flygter ud af landet.”

11Så gjorde egypterne dem til slaver og satte brutale slavefogeder over dem, som skulle udmatte dem med hårdt arbejde. De tvang dem til at bygge to nye forsyningscentre for Farao—byerne Pitom og Ramses. 12Men jo mere egypterne mishandlede og undertrykte israelitterne, jo flere blev de. Egypterne blev bange for dem, 13og derfor lod de dem arbejde endnu hårdere. 14De var skånselsløse i deres krav og tvang dem til at lave mursten og mørtel til de egyptiske byggeprojekter foruden al slags hårdt markarbejde og drev i det hele taget rovdrift på deres arbejdskraft. 15Faraos næste påfund var at give følgende ordre til de hebræiske jordemødre Shifra og Pua: 16„Når I hjælper hebræerkvinderne med at føde, skal I dræbe alle drengebørnene. Lad kun pigerne leve.” 17Jordemødrene frygtede imidlertid Gud mere end kongen, og derfor nægtede de at gøre, som han sagde. De lod drengene leve.

18Da kaldte kongen dem til sig og sagde: „I lader jo drengene leve! Hvorfor gør I ikke, som jeg har sagt?”

19„Herre,” sagde de. „De hebræiske kvinder er ikke som de egyptiske. De føder så hurtigt, at vi simpelt hen ikke kan nå frem i tide!”

20-21Gud velsignede jordemødrene på grund af deres gudsfrygt, så de ikke selv havde problemer med at få børn, og han var stadig med israelitterne, så de blev endnu mere talrige og mægtige. 22Så gav Farao den egyptiske befolkning følgende ordre: „Kast alle nyfødte hebræiske drenge i Nilen! Pigerne kan få lov at leve.”

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 1:1-22

Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt

1Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: 2Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3Isahar, Zabulon și Beniamin, 4Dan și Neftali, Gad și Așer. 5Toți cei ieșiți din coapsele lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. 6După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7Fiii lui Israel au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s‑a umplut de ei.

8Peste Egipt s‑a ridicat un nou rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10Haideți să ne purtăm cu înțelepciune față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară.“

11Și au pus peste ei stăpânitori, ca să‑i chinuiască prin poveri grele. Astfel, ei au zidit pentru Faraon11 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal iar apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă). cetățile-hambare Pitom și Ramses. 12Însă cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s‑au scârbit de fiii lui Israel. 13Atunci egiptenii i‑au supus la muncă pe fiii lui Israel cu asprime. 14Le‑au făcut viața amară, punându‑i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era aspră.

15Regele Egiptului le‑a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16și le‑a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să‑l omorâți, dar dacă va fi fată, s‑o lăsați să trăiască.“ 17Însă moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le‑a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască.

18Regele Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a întrebat:

– De ce ați făcut acest lucru și i‑ați lăsat și pe băieți să trăiască?

19Moașele i‑au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele.

20Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21Pentru că moașele s‑au temut de Dumnezeu, El le‑a întemeiat familii. 22Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată.“