Elifas Mmuae A Edi Kan
1Na Temanni Elifas buaa Hiob se,
2“Sɛ obi pɛ sɛ ɔne wo kasa a, worennya ntoboase ana?
Hena na wobetumi aka nʼano ato mu?
3Dwene sɛnea wakyerɛkyerɛ nnipa bebree,
sɛnea woahyɛ nsa a emu ayɛ mmerɛw no den.
4Wo nsɛm ahyɛ wɔn a wɔahintiw no den;
woahyɛ nkotodwe a ayɛ mmerɛw mu den.
5Na afei a ɔhaw aba no, wʼaba mu abu;
adwira wo, na wo werɛ ahow.
6So ɛnsɛ sɛ wo nyamesuro yɛ wʼahotoso
na wʼakwan a ɛho nni asɛm no yɛ wʼanidaso ana?
7“Dwene ho: Wɔasɛe obi a ne ho nni asɛm pɛn ana?
Ɛhefa na wɔsɛee obi a ɔyɛ pɛ?
8Sɛnea mahu no, wɔn a wofuntum bɔne
ne wɔn a wodua ɔhaw no twa so aba.
9Onyankopɔn home ano, wɔsɛe;
nʼabufuw turuw a wɔyera.
10Gyata betumi abobɔ mu na wɔaworo so,
nanso wɔabubu gyata akɛse no se.
11Gyata annya hanam a owu,
na gyatabere mma no bɔ hwete.
12“Wɔbɛkaa kokoamsɛm bi kyerɛɛ me
na mʼaso tee no sɛ asomsɛm.
13Wɔ anadwo daeso basabasa mu,
bere a nnipa adeda nnahɔɔ no,
14ehu ne nketenkete kyeree me
ɛmaa me nnompe nyinaa wosowee.
15Honhom bi twaa mʼani so,
na me ho nwi sɔre gyinae.
16Egyinae,
nanso, manhu nʼabɔsu.
Biribi begyinaa mʼanim,
na metee nne bɔkɔɔ bi a ɛrebisa se,
17‘Onipa desani betumi ateɛ asen Onyankopɔn?
Na mpo ɔhoɔdenfo betumi ayɛ kronkron asen ne Yɛfo ana?
18Sɛ Onyankopɔn ntumi mfa ne ho nto nʼankasa asomfo so,
sɛ ɔka nʼabɔfo mfomso kyerɛ wɔn a,
19na nkantom wɔn a wɔtete dɔte afi mu,
wɔn a wɔn fapem sisi mfutuma mu
na wɔdwerɛw wɔn ntɛm so sen abubummaba!
20Efi anɔpahema kosi anwummere wobubu wɔn mu nketenkete;
na wɔyera korakora a obiara nhu wɔn bio.
21So wommiamia wɔn ntamadan ahama mu,
a ɛno nti wowuwu a wonni nyansa ana?’
Primul discurs al lui Elifaz
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2„Dacă ar îndrăzni cineva să‑ți vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3Iată că tu i‑ai învățat pe mulți
și ai întărit mâinile slăbite.
4Cuvintele tale i‑au ridicat pe cei ce se clătinau
și au întărit genunchii care se îndoiau.
5Dar acum necazul a venit asupra ta
și ești supărat;
te atinge și ești îngrozit.
6Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăția căilor tale speranța ta?
7Te rog, adu‑ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau au fost vreodată cei drepți nimiciți?
8După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea
și seamănă necazul, le culeg roadele.
9Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește,
iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10Urletul leului, glasul leului fioros
și colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiți.
12Mi s‑a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o șoaptă.
13În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții,
când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14m‑au cuprins groaza și cutremurul,
și ea mi‑a făcut mulțimea oaselor mele să se îngrozească.
15Un duh15 Sau: adiere, vânt. a trecut prin fața mea;
atunci părul de pe trup mi s‑a zbârlit.
16S‑a oprit, dar nu i‑am putut desluși chipul;
înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea:
17«Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?
18Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
și găsește greșeli chiar și la îngerii18 Sau: mesagerii. Săi,
19cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în țărână
și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20De dimineață până seara sunt zdrobiți;
pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune.»21 Unii traducători încheie citatul după v. 17.
