Lidé z Nazaretu odmítají uvěřit
1Pak se Ježíš s učedníky vrátil do svého domovského města Nazaretu. 2Když přišla sobota, kázal v tamější synagoze, kde mu naslouchalo mnoho lidí. Všichni žasli a říkali si: „Kdepak se to naučil? Kde se u něho vzala ta moudrost? A dokonce dělá i zázraky! 3Známe ho přece jako tesaře, syna Marie. Jeho bratři jsou Jakub, Josef, Juda a Šimon. A také jeho sestry žijí mezi námi.“ Nemohli se s tím prostě vyrovnat, dokonce se nad tím pohor-šovali.
4Ježíš jen poznamenal: „Nikde prorok neznamená tak málo, jako ve vlastní obci a rodině.“ Jejich nedůvěra ho zarmoutila 5-6a nemohl tam učinit žádný zázrak; jen na několik nemocných položil ruku a uzdravil je. Rozhodl se, že se obrátí k lidem v okolních vesnicích.
Ježíš vysílá dvanáct učedníků
7Potom svolal svých dvanáct učedníků, vysílal je po dvojicích do okolních vesnic a propůjčil jim schopnost osvobozovat lidi z moci zla. 8-9Nakázal jim, aby si na cestu kromě hole nic nebrali: žádný chléb, žádná zavazadla, žádné peníze, dokonce ani náhradní obuv nebo šaty.
10„V každé vesnici se ubytujte na jediném místě, a to tam, kde vás nejprve přijmou. 11Když vás někde nebudou chtít přijmout ani vyslechnout, jděte pryč a vyklepejte i ten jejich prach ze svých bot; ať mají, co jim patří.“
12Vydali se tedy na cesty a všude vyzývali, aby lidé zanechali svých zlých činů, litovali jich a začali žít nový život. 13Vyháněli démony, nemocné potírali olejem a uzdravovali je.
Herodes zabíjí Jana Křtitele
14Ježíšův věhlas se šířil a zprávy o něm se donesly až k uším krále Heroda. Někteří lidé říkali, že to ožil Jan Křtitel, proto prý koná takové zázraky. 15Jiní se zase domnívali, že znovu přišel dávný prorok Elijáš, a další byli přesvědčeni, že prostě povstal nový prorok, jak tomu bývalo za starodávna.
16Sám Herodes, když se o Ježíši dozvěděl, se polekal: „Je to Jan, kterého jsem dal popravit. Určitě vstal z mrtvých.“
17Král dal již dříve Jana zatknout a uvěznil ho ve své tvrzi. 18Jan mu totiž vytýkal, že odloudil vlastnímu bratru Filipovi manželku Herodiadu. 19Ta Jana Křtitele za to nenáviděla a ukládala mu o ivot, bez králova souhlasu se však neodvažovala dát ho zavraždit. 20Věděla, že Herodes si ho vážil jako spravedlivého a svatého člověka a držel nad ním ochrannou ruku. Rozhovory s ním ho sice vždycky jaksi znepokojovaly, ale přesto mu rád naslouchal a někdy se podle jeho slov i řídil.
21Herodiadě se naskytla příležitost Jana odstranit, když král na oslavu svých narozenin uspořádal hostinu pro své dvořany, důstojnictvo a vedoucí osobnosti Galileje. 22Dcera Herodiady při banketu tančila před hosty a všem se velice líbila. 23Král byl tak okouzlen, že jí pošetile slíbil splnit jakékoliv přání, i kdyby to měla být polovina království. Dokonce to přede všemi slavnostně odpřisáhl.
24Šla se tedy poradit se svou matkou a ta ji navedla, aby si řekla o hlavu Jana Křtitele.
25Rychle se vrátila ke králi a přednesla mu své přání: „Chci, abys mi hned teď dal přinést mísu s hlavou Jana Křtitele.“
26Král tím byl otřesen, ale neměl odvahu odvolat, co přede všemi hosty tak okázale slíbil. 27Poslal tedy do vězení kata, aby Jana sťal. 28Kat rozkaz splnil a na míse přinesl Janovu hlavu. Děvče ji předalo své matce.
29Když se to doslechli Janovi učedníci, přišli pro jeho tělo a pohřbili ho.
Ježíš sytí pět tisíců
30Apoštolové se vrátili z cest a znovu se sešli u Ježíše. Vyprávěli mu o všem, co dělali a o čem hovořili s lidmi, se kterými se setkali.
31Ježíš jim navrhl: „Pojďme na chvíli někam do ústraní a odpočiňme si.“ Stále totiž měli kolem sebe tolik lidí, že jim sotva zbýval čas na jídlo. 32Odjeli tedy lodí na odlehlé místo. 33Lidé je však viděli odplouvat, nadeběhli si je po břehu, a než loďka přirazila, už tam na ně čekali. 34Když Ježíš vystoupil a uviděl znovu veliký zástup, bylo mu jich líto, protože byli jako ovce bez pastýře. Začal je tedy opět učit.
35-36Později odpoledne mu jeho učedníci připomínali: „Už bys je měl poslat domů. Tady se široko daleko nedá koupit nic k jídlu a za chvíli bude večer.“
37„Tak jim dejte najíst vy!“ navrhl Ježíš.
„Kde bychom vzali tolik jídla,“ namítali, „to by stálo pěkné peníze nakrmit takový zástup.“
38„Kolik tu mají lidé potravin? Jděte a zjistěte to!“ požádal Ježíš.
„Všeho všudy jen pět chlebů a dvě ryby,“ hlásili mu, když se vrátili. 39Vyzval je, aby se posadili po padesáti na travnatá místa. 40Vzniklo sto takových skupin.
41Potom vzal těch pět chlebů a dvě ryby a poděkoval za ně Bohu. Lámal je na kusy a předával učedníkům, aby jídlo roznášeli lidem. 42Tak se všichni najedli dosyta 43a ještě se sesbíralo dvanáct plných košů zbytků. 44Těch, kteří se najedli, bylo na pět tisíc.
Ježíš jde po vodě
45-46Hned nato nařídil Ježíš svým učedníkům, aby nasedli na loď a vyrazili přes jezero do Betsaidy. Sám se rozhodl vydat se na cestu o něco později, protože se chtěl ještě s lidmi rozloučit a poslat je domů. Potom vystoupil na blízkou horu, aby se tam modlil. 47Noc míjela, loď byla někde uprostřed jezera a on sám ještě na hoře. 48Za ranního svítání viděl, že jeho učeníci stále ještě namáhavě veslují proti větru. Vydal se za nimi po hladině jezera.
Přiblížil se až k lodi a chtěl kolem nich přejít. 49Když ho spatřili kráčet po vodě, začali křičet hrůzou, protože ho pokládali za přízrak.
50On je však uklidňoval: „Nebojte se, vždyť jsem to já!“ 51Pak vstoupil k nim do člunu a vítr hned ustal.
Dlouho se z toho nemohli vzpamatovat. 52Nechápali ještě, že když Ježíš může rozmnožit chléb, má moc i nad přírodou.
Ježíš uzdravuje všechny, kdo se ho dotýkají
53Potom přistáli u nejbližšího břehu, v oblasti, která se nazývala stejně jako jezero: Genezaret.
54Sotva vystoupili z lodi, lidé hned Ježíše poznali a po celém okolí se rozkřiklo, že sem připlul. 55Ať Ježíš odešel kamkoliv, z celé té krajiny k němu přinášeli nemocné. 56Všude, kam přišel, ve vesnicích, městech i venku na samotách, kladli na volně přístupná místa nemocné. Prosili ho, aby se mohli dotknout alespoň cípu jeho šatů. A každý, kdo se ho s vírou dotkl, byl uzdraven.
Necredința celor din Nazaret
(Mt. 13:54-58; Lc. 4:16-30)
1Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L‑au urmat. 2Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învățătură în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau: „De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I‑a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei3 Multe mss conțin: fiul tâmplarului și al Mariei. Este posibil ca aceste cuvinte să fi fost o jignire la adresa lui Isus, din partea celor din Nazaret (niciodată nu se spunea despre un bărbat că este fiul mamei, ci al tatălui). și fratele lui Iacov, al lui Iose3 O variantă a numelui Iosif., al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“ Și astfel ei se poticneau în El.
4Isus însă le‑a zis: „Un profet nu este fără onoare4 Sau: nu este dezonorat. decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.“ 5Și n‑a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat. 6Și era uimit de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
(Mt. 10:1, 9-14; Lc. 9:1-6)
Isus străbătea satele de jur‑împrejur, dând învățătură. 7El i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate. 8Le‑a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, 9ci să se încalțe cu sandale, dar să nu‑și ia două cămăși9 Cămașă lungă de corp, care se purta pe sub haina propriu-zisă.. 10El le‑a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. 11Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați‑vă praful de sub picioare când ieșiți de acolo, drept mărturie împotriva lor!“
12Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. 13Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei de măsline și îi vindecau.
Ioan Botezătorul decapitat
(Mt. 14:1-12; Lc. 9:7-9)
14Regele14 Este vorba despre tetrarhul Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor (vezi Flavius Josephus, Antichități, XVII.11.4). Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau14 Unele mss conțin: El zicea.: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ 15Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“
16Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l‑am decapitat, a fost înviat!“ 17Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l‑a legat în închisoare din cauza Irodiadei17 Nepoată a lui Irod cel Mare, căsătorită mai întâi cu Filip, fratele vitreg al lui Irod Antipa (a nu se confunda cu tetrarhul Filip; vezi Lc. 3:1). Vezi Flavius Josephus, Antichități, XVIII.5.4., soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este permis s‑o ai pe soția fratelui tău!“18 Cf. Lev. 18:16; 20:21. 19Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea, 20pentru că Irod se temea de Ioan, știindu‑l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri20 Unele mss conțin: Când îl asculta, făcea multe lucruri.; totuși, îl asculta cu plăcere.
21A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. 22Când fiica Irodiadei22 Multe mss conțin: fiica lui, Irodiada. Alte mss conțin: fiica Irodiadei înseși. a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le‑a plăcut.
Regele i‑a zis atunci fetei:
– Cere‑mi orice dorești și‑ți voi da!
23Apoi i‑a jurat23 Unele mss redau: i‑a jurat mult.:
– Orice‑mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu!
24Ea a ieșit și a întrebat‑o pe mama ei:
– Ce să cer?
Aceasta i‑a răspuns:
– Capul lui Ioan Botezătorul!
25Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându‑i:
– Doresc să‑mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!
26Regele s‑a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n‑a vrut s‑o refuze. 27Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu‑i să‑i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s‑a dus, l‑a decapitat pe Ioan în închisoare, 28i‑a adus capul pe o tavă și i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale. 29Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21; Lc. 9:10-17; In. 6:1-13)
30Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au istorisit tot ce făcuseră și tot ce‑i învățaseră pe oameni. 31Isus le‑a zis: „Veniți cu Mine într‑un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți‑vă puțin!“ Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici măcar să mănânce.
32Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33Dar mulți i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. 34Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n‑au păstor.34 Vezi Num. 27:17; 1 Regi 22:17; 2 Cron. 18:16; Zah. 10:2. Și a început să‑i învețe multe lucruri.
35Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis:
– Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. 36Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să‑și cumpere ceva de mâncare.
37Însă Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Dați‑le voi să mănânce!
Ei L‑au întrebat:
– Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari37 Plata obișnuită pentru o zi de muncă în Orientul Mijlociu, în sec. I d.Cr., era de un denar pe zi (soldații romani primeau, de asemenea, un denar pe zi). și să le dăm să mănânce?
38Isus i‑a întrebat:
– Câte pâini aveți? Duceți‑vă și vedeți!
După ce au aflat, I‑au răspuns:
– Cinci pâini și doi pești.
39Atunci le‑a poruncit să‑i așeze39 Vezi nota de la 2:15. pe toți pe iarba verde, în grupuri. 40Și ei s‑au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. 42Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. 43Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. 44Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
(Mt. 14:22-33; In. 6:16-21)
45Imediat după aceea, Isus i‑a zorit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, în timp ce El va lăsa mulțimea să plece. 46După ce Și‑a luat rămas bun de la ei, S‑a dus pe munte să Se roage.
47Când s‑a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. 48A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții48 Între orele 3:00–6:00. Evreii au împrumutat de la romani împărțirea nopții în 4 străji a câte 3 ore. În VT, noaptea era împărțită în 3 străji a câte 4 ore (apus–22:00; 22:00–2:00; 2:00–răsărit)., Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă alături de ei48 Sau: să treacă pe lângă ei. Dacă sensul sintagmei grecești este acesta, ideea devine oarecum greu de înțeles (Isus a venit spre ei doar ca să treacă pe lângă ei?!). Totuși, este posibil ca textul să facă aluzie la limbajul folosit în VT în contextul teofaniei de la muntele Sinai (vezi Ex. 33:19, 22, unde se menționează că slava lui Dumnezeu trece pe dinaintea lui Moise). Compară cu LXX, unde este folosită aceeași sintagmă.. 49Când L‑au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, 50pentru că toți s‑au speriat când L‑au văzut.
Dar Isus le‑a vorbit imediat și le‑a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“ 51După ce S‑a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, 52căci nu înțeleseseră ce s‑a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret
(Mt. 14:34-36)
53După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. 54Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut. 55Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să‑i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. 56Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și‑L rugau să‑i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.
