Slovo na cestu

Marek 5:1-43

Ježíš vyhání démony do stáda vepřů

1Na protějším břehu jezera přistáli v gerasenském kraji. 2Jakmile Ježíš vystoupil ze člunu, přiběhl k němu nějaký člověk. Byl to muž posedlý démony, 3který žil ve starých hrobech vytesaných do skály 4a měl takovou sílu, že když ho spoutali okovy na nohou a řetězy na rukou, pouta vždycky rozlámal a řetězy roztrhal. Nenašel se nikdo tak silný, aby ho mohl zkrotit. 5Ve dne i v noci se skrýval v hrobech a toulal se po okolních pahorcích, skučel a tloukl se kamením.

6-8Když teď uviděl Ježíše, přiběhl a vrhl se před ním na zem. Ve chvíli, kdy Ježíš přikazoval démonovi, aby posedlého muže opustil, začal onen ubožák křičet:

„Co si mne všímáš, Ježíši, Synu Boha nejvyššího? Zapřísahám tě při Bohu, nech mne na pokoji!“

9„Jak se jmenuješ?“ zeptal se Ježíš. „Zástup, protože je nás v tomto těle mnoho,“ zněla odpověď.

10A potom démoni žadonili, aby je neposílal nikam daleko.

11Na stráni nad pobřežím se právě páslo stádo vepřů. 12„Pošli nás do těch prasat,“ volali démoni.

13Ježíš svolil a nečistí duchové vjeli do zvířat. Vzápětí se to velké, asi dvoutisícové stádo splašilo a hnalo se po stráni dolů k jezeru, vběhlo do vody a utopilo se.

14Pasáci těch vepřů utekli do města a cestou všude rozhlašovali, co se stalo. Každý, kdo je uslyšel, spěchal se o tom přesvědčit na vlastní oči. 15A tak se kolem Ježíše shromáždilo mnoho lidí. Když viděli uzdraveného muže, jak sedí oblečený a chová se rozumně, polekali se. 16Ti, kteří byli svědky celé události, jim totiž vyprávěli, co se událo s mužem a kam se poděli vepři. 17A tak začali všichni Ježíše prosit, aby z jejich kraje raději odešel. 18Nastoupil tedy zase do člunu. Uzdravený muž ho prosil, aby mohl jít s ním. 19Ježíš však odmítl:

„Jdi domů ke své rodině a řekni všem známým, jaké dobrodiní ti Bůh prokázal a jak se nad tebou slitoval.“

20Ten člověk tedy v celém tom kraji zvaném Desítiměstí vyprávěl, jak velké dobrodiní mu prokázal Ježíš. A každý nad tím žasl.

Ježíš uzdravuje krvácející ženu a křísí děvče

21Když se Ježíš znovu vrátil na galilejský břeh, sešel se kolem něho zase obrovský zástup lidí.

22Přišel i představený místní synagogy Jairos, klekl před ním 23a úpěnlivě ho prosil:

„Moje dceruška umírá. Pojď a zachraň ji, aby žila.“

24Ježíš tedy šel s ním. Také zástup se vydal s nimi a tlačil se na Ježíše ze všech stran. 25V davu byla jedna žena, která už dvanáct let trpěla krvácením. 26Mnoho lékařů na ní zkoušelo své umění. Stálo ji to celé jmění, ale nebylo to nic platné, nemoc se stále zhoršovala. 27-28Až jednou se doslechla o Ježíšovi a jeho zázračné moci, a tak ho hledala s myšlenkou: „Když si jen sáhnu na jeho plášť, určitě se uzdravím.“ 29A opravdu! Jakmile se ho dotkla, krvácení přestalo a žena cítila, že je nadobro zdravá.

30Ježíš ovšem ihned poznal, že z něho vyšla uzdravující síla, otočil se a otázal se: „Kdo se to dotkl mého pláště?“

31Jeho učedníci se divili: „Všichni se na tebe tlačí a ty se ptáš, kdo se tě dotkl?“

32Ale Ježíš se rozhlížel, aby zjistil, kdo to byl. 33Žena, celá rozechvělá tím, co se s ní událo, padla mu k nohám a všechno mu pravdivě pověděla. 34On ji ujistil: „Dcero, tvá víra tě uzdravila. Můžeš klidně jít, protože nemoc tě už nebude trápit.“

35Když s ní ještě mluvil, dorazili poslové z Jairova domu se zprávou, že již je pozdě shánět pomoc. „Tvá dcera právě umřela, už Mistra neobtěžuj,“ oznamovali Jairovi. 36-37Jako by nic neslyšel, obrátil se Ježíš k Jairovi a řekl mu: „Jen se neboj a důvěřuj mi!“ Do Jairova domu s sebou vzal pouze Petra, Jakuba a jeho bratra Jana. Ostatní požádal, aby zůstali venku.

38-39Dům byl plný hlasitého pláče a nářku. „K čemu ten pláč a rozruch? Vždyť to děvče není mrtvé, jenom spí!“

40Vysmáli se mu. Vykázal všechny kromě rodičů a svých tří učedníků. Vešli do místnosti, kde dívka ležela. 41Vzal ji za ruku a řekl: „Děvčátko, přikazuji ti, vstaň!“ 42Dvanáctiletá dívka vstala a chodila.

Přítomní oněměli úžasem. 43Ježíš jim důrazně nařídil, aby nikomu nevypravovali, co se stalo. „Dejte jí najíst,“ připomněl rodičům.

Nouă Traducere În Limba Română

Marcu 5:1-43

Isus vindecă un om demonizat

(Mt. 8:28-34; Lc. 8:26-37)

1Au ajuns de cealaltă parte a mării, în ținutul gherasenilor1 Locuitorii Gherasei, orașul principal al acelei regiuni, situat la aproximativ 50 km de țărm (vezi și Lc. 8:26). Teritoriul era locuit de eleniști (vezi Is. 65:1). Multe mss conțin gadareni (vezi Mt. 8:28 și nota). Alte mss conțin ghergheseni sau ghergusteni.. 2Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. 3El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‑l țină legat nici chiar cu un lanț. 4Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu‑l putea stăpâni. 5Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu‑se cu pietre.

6Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat 7și a strigat cu glas tare, zicând:

– Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui!

8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din acest om!“

9Isus l‑a întrebat:

– Care‑ți este numele?

El I‑a zis:

– Numele meu este „Legiune“9, 15 O legiune romană era un contingent militar format din 6000 de soldați., pentru că suntem mulți.

10Și Îl ruga mult pe Isus să nu‑l trimită afară din ținutul acela.10 Vezi Lc. 8:31 și nota.

11Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau.

12Duhurile necurate L‑au rugat, zicând:

– Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!

13Și El le‑a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s‑a repezit pe râpă în jos, în mare; și s‑au înecat în mare.

14Păzitorii lor au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s‑a întâmplat. 15Când au ajuns la Isus și l‑au văzut pe cel ce fusese demonizat, – pe cel ce avusese în el legiunea –, stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 16Cei ce văzuseră ce s‑a întâmplat cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le‑au istorisit totul. 17Atunci ei au început să‑L roage pe Isus să plece din hotarele lor.

18În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El, 19dar Isus nu l‑a lăsat, ci i‑a zis: „Du‑te acasă, la ai tăi, și istorisește‑le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“19 Spre deosebire de alte situații (vezi 1:44 sau 5:43), în care Isus le‑a poruncit celor pe care i‑a vindecat să nu divulge nimănui ce li s‑a întâmplat, în cazul acesta El procedează exact invers, trimițându‑l pe cel vindecat să povestească toată experiența avută. Isus Se afla, de data aceasta, într‑un teritoriu cu populație majoritar elenistică, unde nu exista pericolul ca lucrarea Lui să fie înțeleasă greșit, ca fiind una de natură politică. 20El a plecat și a început să proclame prin Decapolis20 Sau: Cele Zece Orașe, o ligă formată din zece cetăți elenistice, nouă dintre ele situate la est de Iordan. cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți.

Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe

(Mt. 9:18-26; Lc. 8:40-56)

21După ce Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, s‑a adunat la El o mare mulțime de oameni. Și El stătea lângă mare. 22A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui 23și L‑a rugat fierbinte, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune‑Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“ 24Isus a plecat împreună cu el. Și o mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui. 25Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge. 26Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27Auzind despre Isus, a venit în mulțime prin spate și s‑a atins de haina Lui. 28Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“ 29Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei.

30Isus Și‑a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându‑Se spre mulțime, a întrebat:

– Cine s‑a atins de hainele Mele?

31Ucenicii I‑au zis:

– Vezi că mulțimea se îmbulzește în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“

32El însă Se uita de jur‑împrejur ca s‑o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându‑I tot adevărul. 34Isus i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace și fii vindecată de boala ta!“

35În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis:

– Fiica ta a murit. De ce‑L mai deranjezi pe Învățător?

36Dar Isus, fără să ia în seamă cuvintele lor, i‑a zis conducătorului sinagogii:

– Nu te teme! Crede doar!

37N‑a dat voie nimănui să‑L însoțească în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. 39El a intrat și le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n‑a murit, ci doarme!“ 40Ei însă râdeau de El.

Isus i‑a scos pe toți afară, i‑a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul. 41A apucat copilul de mână și i‑a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă41 Evanghelistul preferă să traducă termenii ebraici sau aramaici, ceea ce indică faptul că evanghelia pe care a scris‑o le‑a fost adresată mai întâi vorbitorilor de limbă greacă.: „Fetițo, ție îți zic, scoală‑te!“ 42Fetița s‑a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei42 Unele mss conțin: Și imediat ei. au înmărmurit de mirare. 43Isus le‑a poruncit stăruitor ca nimeni să nu știe despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce.