A entrada de Jesus em Jerusalém
(Mc 11.1-10; Lc 19.28-38; Jo 12.12-15)
1Quando se aproximavam de Jerusalém e chegavam perto de Betfagé, ao monte das Oliveiras, Jesus então enviou dois dos discípulos à frente. 2Disse-lhes: “Vão até àquela aldeia além e logo à entrada encontrarão uma jumenta amarrada com a sua cria. Soltem-nas e tragam-mas. 3Se alguém vos perguntar alguma coisa, respondam-lhe: ‘O Senhor precisa delas e em breve as devolverá.’ ” 4Assim ia cumprir-se a antiga profecia:
5“Digam à filha de Sião: ‘Vê, o teu Rei aproxima-se de ti!
Manso, montado numa cria de jumento,
num pequeno jumentinho.’ ”21.5 Zc 9.9.
6Os dois discípulos fizeram como Jesus lhes ordenou. 7Trouxeram-lhe a jumenta e a cria. Puseram os mantos sobre o lombo dos animais e ele sentou-se em cima.
8Muita gente estendeu os seus mantos no caminho, enquanto outros cortaram ramos das árvores e os espalharam no caminho. 9As multidões iam tanto à frente como atrás, exclamando:
“Hossana ao Filho de David!
Bendito aquele que vem em nome do Senhor!
Hossana nas alturas!”
10Entrou em Jerusalém e toda a cidade ficou em alvoroço. E perguntavam: “Quem é este?”
11E o povo respondia: “É Jesus, o profeta de Nazaré da Galileia!”
Jesus no templo
(Mc 11.15-19; Lc 19.45-47; Jo 2.13-16)
12Jesus entrou no templo e expulsou todos os negociantes e compradores que ali havia; derrubou as mesas dos cambistas e as bancas dos vendedores de pombos. 13E disse-lhes: “As Escrituras afirmam: ‘O meu templo será chamado casa de oração’, mas vocês transformaram-no num covil de ladrões!”21.13 Is 56.7; Jr 7.11.
14Entretanto, os cegos e os aleijados vinham ter com ele e curava-os ali no templo. 15Mas quando os principais sacerdotes e especialistas na Lei viram aqueles milagres espantosos, e ouviram as próprias crianças a gritar no templo, “Hossana ao Filho do rei David!”, ficaram inquietos e indignados. 16E perguntaram-lhe: “Ouves o que dizem estas crianças?”21.16 Sl 8.2.
“Ouço, sim. Nunca leram as Escrituras que dizem: ‘Da boca dos pequenos e das criancinhas de peito tirarei o louvor?’ ” 17Depois disto, voltou para Betânia, onde passou a noite.
A figueira mirra
(Mc 11.12-14, 20-24)
18De manhã, quando ia de novo para Jerusalém, sentiu fome. 19Vendo uma figueira à beira da estrada, aproximou-se dela e nada achou nela, senão folhas. E disse à figueira: “Nunca mais nasça fruto de ti, para sempre!” E logo secou.
20Os discípulos ficaram pasmados: “Como foi que a figueira secou tão depressa?”
21Respondeu-lhes Jesus: “É realmente como vos digo: se tiverem fé e não duvidarem, farão não só o que se fez a esta figueira, como dirão a este monte: ‘Levanta-te e atira-te ao mar!’, e assim sucederá. 22Podem pedir seja o que for em oração que, se crerem, recebê-lo-ão.”
A autoridade de Jesus contestada
(Mc 11.27-33; Lc 20.1-8)
23Tendo ele entrado no templo, os principais sacerdotes e outros anciãos do povo foram ter com ele, enquanto estava a ensinar, e perguntaram-lhe: “Com que autoridade fazes essas coisas? Quem te deu tal autoridade?”
24Em resposta, retorquiu-lhes: “Di-lo-ei, se me responderem a uma pergunta: 25O batismo de João é de inspiração celeste ou humana?”
Eles puseram-se a falar entre si: “Se dissermos que é de inspiração celeste, ele perguntará: ‘Então, porque não acreditaram nele?’ 26Mas se dissermos que é de inspiração humana, temos receio da multidão, pois todos têm João na conta de um profeta.” 27Por fim, responderam: “Não sabemos!”
E Jesus respondeu: “Então também não respondo à vossa pergunta!
A parábola dos dois filhos
28Que acham disto? Um homem que tinha dois filhos disse ao mais velho: ‘Filho, vai trabalhar hoje na herdade.’ 29‘Não vou’, respondeu. Mas pensando melhor, acabou por ir. 30Depois, disse ao mais novo: ‘Vai tu também!’ E ele respondeu: ‘Sim senhor, vou já’, acabando por não ir. 31Qual dos dois obedeceu ao pai?” Responderam: “O primeiro, sem dúvida.”
Jesus disse-lhes: “É realmente como vos digo: os cobradores de impostos e as mulheres de má vida entrarão antes de vocês no reino de Deus. 32Porque João Batista disse-vos para se arrependerem e se voltarem para Deus, e não quiseram; no entanto, muitos cobradores de impostos e mulheres mal afamadas arrependeram-se. Apesar de terem visto estas coisas, não se arrependeram e nunca chegaram a crer.
A parábola dos lavradores desonestos
(Mc 12.1-12; Lc 20.9-19)
33Agora ouçam outra parábola: Certo proprietário plantou uma vinha, erigiu um muro em volta e construiu um lagar. Construiu também uma torre, arrendou a vinha a uns lavradores e partiu em viagem. 34Quando chegou a época das vindimas, enviou os seus servos ir ter com os lavradores e receber a sua parte da colheita. 35Mas os lavradores assaltaram-nos; espancaram um, mataram outro e apedrejaram um terceiro. 36Então o dono enviou um grupo ainda maior do que o primeiro, mas trataram-nos do mesmo modo.
37Por fim, mandou o filho. Dizia ele: ‘Hão de respeitar o meu filho.’ 38Os lavradores, porém, ao verem o filho aproximar-se, disseram entre si: ‘Este é o herdeiro. Vamos matá-lo e a herança será nossa!’ 39Agarraram-no, mataram-no e arrastaram-no para fora da vinha.
40Quando o dono voltar, que acham vocês que fará àqueles lavradores?”
41Os anciãos responderam: “Dará uma morte severa a esses malvados e arrendará a vinha a outros lavradores que lhe paguem pontualmente a parte que lhe cabe dos frutos.”
42Jesus perguntou-lhes: “Não se lembram de ler esta frase nas Escrituras?
‘A pedra que os construtores rejeitaram
veio a tornar-se a pedra fundamental do edifício!
Isto foi outra obra que o Senhor fez,
e é espantosa aos nossos olhos!21.42 Sl 118.22-23.’
43Por isso, garanto que o reino de Deus vos será tirado e entregue a um povo que dê a sua parte da colheita. 44Quem tropeçar nesta pedra será feito em pedaços e aqueles sobre quem ela cair serão esmagados.”
45Quando os principais sacerdotes e os fariseus perceberam que a parábola que Jesus contara se referia a eles 46procuraram prendê-lo, mas tiveram medo das multidões que tinham Jesus como profeta.
Intrarea triumfală în Ierusalim
(Mc. 11:1-10; Lc. 19:28-38; In. 12:12-19)
1Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, 2zicându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el veți găsi un măgar legat și un măgăruș împreună cu el. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine! 3Dacă vă va spune cineva ceva, să-i ziceți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite.“ 4Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:
5„Spuneți-i fiicei Sionului:
«Iată că Împăratul tău vine la tine,
blând și călare pe un măgar,
alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe.»“5 Vezi Is. 62:11 și Zah. 9:9.
6Ucenicii s-au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus. 7Au adus măgarul și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar Isus a șezut pe ele. 8Cea mai mare parte din mulțime își așternea hainele pe drum8 Omagiu adus unui rege (vezi 2 Regi 9:13)., iar alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum. 9Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau:
„Osana9 Gr.: hosanna, o transliterare în greacă a sintagmei ebraice hoșia na. În limba română s-a înrădăcinat sub forma Osana. Sintagma provine din Ps. 118:25: Oh, DOAMNE, Te rugăm, mântuiește! (anna YHWH hoșia na). Cuvântul hoșia este un verb la imperativ, care tradus înseamnă: mântuiește. Particula na amplifică valoarea emfatică a imperativului și înseamnă te rog/te rugăm. De observat că litera ebraică ș (sh) n-a putut fi redată în LXX (traducerea în greacă a VT ebraic) din cauză că nu există în alfabetul grecesc. Acolo cuvântul începe cu accentul răspicat pe litera o, care îl transformă într-un h: hosanna. Vulgata păstrează forma Osanna., Fiul lui David!
Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!9 Vezi Ps. 118:26.
Osana în locurile preaînalte!“
10Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a început să se agite, întrebându-se:
– Cine este Acesta?
11Mulțimile răspundeau:
– Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileei!
Isus alungă comercianții din Templu
(Mc. 11:15-19; Lc. 19:45-47; In. 2:13-17)
12Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 13și le-a zis: „Este scris:
«Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune»13 Vezi Is. 56:7.,
dar voi faceți din ea o peșteră de tâlhari!“13 Vezi Ier. 7:11.
14Au venit la El, în Templu, niște orbi și ologi, iar El i-a vindecat.
15Dar conducătorii preoților și cărturarii, când au văzut lucrurile minunate pe care le făcea și pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, au fost indignați 16și I-au zis:
– Auzi ce spun aceștia?
Isus le-a răspuns:
– Da. N-ați citit niciodată:
„Din gura copilașilor și a sugarilor
Ți-ai pregătit laudă!“16 Vezi Ps. 8:2.?
17Și, lăsându-i, a ieșit din cetate, S-a îndreptat spre Betania și a înnoptat acolo.
Puterea rugăciunii
(Mc. 11:12-14, 20-24)
18Dimineața, în timp ce Se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. 19A văzut un smochin lângă drum și S-a dus spre el, dar n-a găsit nimic în el, în afară de frunze. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai iasă rod din tine!“ Și deodată smochinul s-a uscat.
20Ucenicii au rămas uimiți când au văzut acest lucru și L-au întrebat:
– Cum de s-a uscat smochinul așa deodată?
21Isus, răspunzând, le-a zis:
– Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, ați face nu doar ce-am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă ați zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai! 22Toate lucrurile pe care le cereți cu credință în rugăciune, le veți primi.
Autoritatea lui Isus
(Mc. 11:27-33; Lc. 20:1-8)
23A intrat apoi în Templu.
În timp ce dădea învățătură, s-au apropiat de El conducătorii preoților și bătrânii poporului, zicând:
– Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate?
24Isus, răspunzând, le-a zis:
– Vă voi întreba și Eu un singur lucru, iar dacă Îmi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. 25Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni?
Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?», 26iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți îl consideră pe Ioan un profet.“
27Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis:
– Nu știm!
Atunci și El le-a zis:
– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
Pilda celor doi fii
28– Ce credeți? Un om avea doi copii. S-a apropiat de primul și i-a zis: „Copile, du-te și lucrează astăzi în vie!“ 29Dar el, răspunzând, a zis: „Nu vreau!“ Mai târziu însă i-a părut rău și s-a dus. 30Apoi tatăl s-a apropiat și de celălalt și i-a spus același lucru. Acesta, răspunzând, a zis: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus. 31Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?
Ei au zis:
– Primul!
Isus le-a zis:
– Adevărat vă spun că vameșii și prostituatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu! 32Căci a venit Ioan la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut. Dar vameșii și prostituatele l-au crezut. Iar voi, deși ați văzut aceasta, nu v-a părut rău mai târziu, ca să puteți astfel să-l credeți.
Pilda viticultorilor
(Mc. 12:1-12; Lc. 20:9-19)
33– Ascultați o altă pildă: era un om, stăpânul unei case, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a construit un turn de pază.33 Vezi Is. 5:1-2, 7. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 34Când s-a apropiat vremea roadelor, și-a trimis sclavii la viticultori, ca să ia roadele ce i se cuvin.
35Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36Stăpânul a trimis apoi alți sclavi, mai mulți decât primii, dar și cu aceștia au făcut la fel. 37La urmă, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“
38Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiu, și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea!“ 39Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.
40Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?
41Ei au răspuns:
– Pe răii aceia îi va nimici cumplit, iar via o va arenda altor viticultori, care-i vor da roadele la vremea lor.41 Sau: în anotimpurile lor.
42Isus i-a întrebat:
– N-ați citit niciodată în Scripturi că:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“42 Vezi Ps. 118:22-23.?
43De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va face roadele ei. 44Cel ce cade peste această piatră va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.
45Când conducătorii preoților și fariseii I-au auzit pildele, au înțeles că Isus vorbește despre ei. 46Și au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet.
