Na ilha de Malta
1Uma vez sãos e salvos, soubemos que aquela ilha era Malta. 2O seu povo tratou-nos com muita bondade, acendendo uma fogueira na praia, para nos dar as boas-vindas e nos aquecermos da chuva e do frio.
3Estava Paulo a apanhar um braçado de gravetos para pôr no fogo, quando se lhe agarrou à mão uma cobra venenosa que fugia do calor. 4O povo da ilha, ao ver a cobra assim pendurada, disse entre si: “É assassino, não há dúvida! Escapou ao mar, mas o destino não o deixa viver!” 5Paulo, porém, sacudiu a cobra para dentro do lume e não lhe aconteceu nada. 6As pessoas esperavam que começasse a inchar ou caísse vitimado por morte repentina; mas quando, depois de esperarem muito tempo, viram que nada lhe sucedia, mudaram de opinião e convenceram-se de que era um deus.
7Perto da praia onde desembarcámos havia uma herdade que pertencia a Públio, o governador da ilha. Este homem acolheu-nos com muita bondade e sustentou-nos durante três dias. 8E o pai de Públio estava doente, com febre e disenteria. Paulo foi a sua casa, orou pelo enfermo, colocou as mãos sobre ele e curou-o. 9Todos os outros doentes que havia na ilha procuraram Paulo e foram curados. 10Como resultado, recebemos muitas atenções. E chegada a altura de nos retirarmos, puseram-nos a bordo tudo aquilo de que precisávamos para a viagem.
Paulo em Roma
11Tinham já passado três meses desde o naufrágio, quando nos fizemos de novo ao mar, desta vez num barco de Alexandria, ornado com a efígie dos Gémeos28.11 Castor e Pólux, filhos de Zeus, semi-deuses da mitologia grega. Os marinheiros consideravam-nos os patronos da navegação., que invernara na ilha. 12O nosso primeiro porto de paragem foi Siracusa, onde ficámos três dias. 13Dali, navegámos ao longo da costa até Régio; no dia seguinte começou a soprar um vento do sul, de forma que chegámos a Putéolos no dia imediato. 14Ali encontrámos alguns crentes que nos pediram que ficássemos com eles durante os sete dias seguintes. Depois retomámos a viagem até Roma.
15Os irmãos de Roma tinham sabido que a nossa chegada estava próxima e vieram encontrar-se connosco na Praça de Ápio e em Três Tabernas. Ao vê-los, Paulo deu graças a Deus e sentiu-se muito animado.
16Quando chegámos a Roma, Paulo teve autorização para aí permanecer por sua própria conta, mas sempre guardado por um soldado. 17Três dias depois da sua chegada, reuniu os líderes locais dos judeus e disse-lhes: “Irmãos, embora não tenha feito mal ao nosso povo nem ofendido os costumes dos nossos antepassados, fui preso em Jerusalém e entregue às autoridades romanas. 18Os romanos julgaram-me e queriam libertar-me, pois não viam razão para a sentença de morte exigida para mim. 19Contudo, quando os judeus protestaram contra esta decisão, vi-me na necessidade de apelar para César, embora sem querer acusar a minha nação. 20Pedi-lhes que viessem hoje aqui para nos conhecermos e para vos dizer que, se estou preso por esta corrente, é por crer na esperança de Israel.”
21Ao que eles responderam: “Nada ouvimos contra ti! Não recebemos quaisquer cartas da Judeia ou informações a teu respeito por parte de algum irmão dizendo mal de ti. 22Mas interessa-nos ouvir o que tu pensas, porque a única coisa que sabemos acerca desta seita é que são acusados em toda a parte!”
23Combinaram uma data e um grande número de judeus foi à casa onde Paulo vivia. Paulo falou-lhes no reino de Deus e, baseando-se nos livros de Moisés e dos profetas, procurou convencê-los acerca de Jesus, em conversas que iam da manhã até à noite. 24Alguns acreditavam no que ele dizia, mas outros não. 25Depois de muito discutirem entre si, Paulo disse-lhes, antes de se irem embora: “O Espírito Santo tinha razão quando disse aos nossos antepassados, por intermédio do profeta Isaías:
26‘Vai então e diz o seguinte ao meu povo:
“Com efeito, ainda que ouçam com os vossos ouvidos, não entenderão.
Ainda que vejam e vejam, não perceberão.
27Que o coração deste povo se embruteça,
e se lhes fechem os ouvidos
e os olhos. Não estou empenhado
em que os seus olhos vejam,
os seus ouvidos ouçam e os seus corações compreendam,
nem em que se arrependam,
para que os cure.” ’28.27 Is 6.9, 10.
28Quero que saibam que esta salvação de Deus é também para os gentios e que eles a aceitarão.” 29E quando disse estas palavras, os judeus retiraram-se, e havia grande dissensão entre eles.28.29 Muitos manuscritos não transmitem o v. 29.
30Paulo passou os dois anos seguintes na casa que arrendara e recebia todos os que o visitavam. 31Proclamava o reino de Deus com ousadia e ensinava acerca do Senhor Jesus Cristo, com toda a liberdade e sem impedimento algum.
Pavel în Malta
1După ce am fost salvați din primejdie, am aflat că insula se numea Malta. 2Barbarii2 Cu referire aici la populația băștinașă. ne‑au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne‑au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și din cauza frigului. 3Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, a ieșit o viperă din cauza căldurii și i s‑a prins de mână. 4Când barbarii au văzut șarpele atârnând de mâna lui, și‑au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta care a fost salvat din mare este un ucigaș, căci Dreptatea4 Gr.: Dike, zeița dreptății la vechii greci. Ea apare în literatura greacă pre‑clasică și în cea clasică fie alături de Zeus (stând lângă tronul lui), fie alături de alte zeițe sau fiind una dintre cele trei Hore, zeități ale anotimpurilor și ale ordinii naturale și sociale în mitologia greacă. nu‑l lasă să trăiască!“ 5Pavel însă a scuturat șarpele în foc, fără să sufere niciun rău. 6Ei se așteptau să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic neobișnuit, și‑au schimbat părerea și au zis că este un zeu.
7Aproape de locul acela se aflau niște pământuri ale fruntașului7 Insula Malta avea statutul de municipiu, iar guvernatorul ei purta titlul de municipi Melitesium primus omnium, „cel mai important dintre toți oamenii municipalității Maltei“. insulei, al cărui nume era Publius. El ne‑a primit și ne‑a găzduit cu ospitalitate timp de trei zile. 8Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, suferind de friguri și dizenterie. Pavel s‑a dus la el, s‑a rugat punându‑și mâinile peste el și l‑a vindecat. 9După ce s‑a întâmplat aceasta, ceilalți de pe insulă care aveau boli, au venit și ei și au fost vindecați. 10Ei ne‑au cinstit în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne‑au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie.
Pavel sosește în Roma
11După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor11 Castor și Pollux, considerați în mitologia greco-romană „fiii lui Zeus“ (gr.: dioscuroi) și protectorii marinarilor.. 12Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile, 13iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli, 14unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma. 15Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându‑i, Pavel I‑a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat.
16Când am intrat în Roma, centurionul i‑a predat pe prizonieri căpitanului gărzilor, iar lui Pavel i s‑a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat.
Pavel predică în Roma
17După trei zile, Pavel i‑a chemat la el pe fruntașii iudeilor, iar când aceștia s‑au adunat, le‑a zis:
– Bărbați, fraților, deși n‑am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor părinților noștri, totuși am fost luat prizonier în Ierusalim și dat în mâinile romanilor. 18Aceștia, după ce m‑au cercetat, voiau să mă elibereze, fiindcă nu era în mine niciun motiv de condamnare la moarte. 19Dar, pentru că iudeii s‑au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deși nu aveam de adus nicio acuzație împotriva neamului meu. 20Din acest motiv v‑am chemat să vă văd și să vă vorbesc. Căci din cauza speranței lui Israel port eu acest lanț!
21Ei i‑au răspuns:
– Noi n‑am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și niciunul dintre frații care au venit aici n‑a anunțat sau n‑a vorbit ceva rău despre tine. 22Dar am dori să auzim de la tine lucrurile pe care le gândești, căci, într-adevăr, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbește împotriva acestei partide.
23Așadar, ei i‑au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulți în locul unde era găzduit, iar el, de dimineață până seara, le‑a explicat lucrurile, depunând mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și încercând să‑i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât și din Profeți. 24Unii erau convinși de cele spuse de el, dar alții erau necredincioși. 25Fiindcă începuseră să plece acasă în dezacord unii cu alții, Pavel le‑a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt strămoșilor25 Lit.: taților. voștri prin profetul Isaia, 26când a zis:
«Du‑te la poporul acesta și spune:
Veți auzi cu auzul,26 Sau: Auzind veți auzi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a auzi mereu. dar nicidecum nu veți înțelege,
și veți privi cu privirea,26 Sau: Privind veți privi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a privi mereu. dar nicidecum nu veți pricepe.
27Căci inima acestui popor s‑a împietrit.
Urechile lor aud greu, iar ochii li s‑au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima,
să se întoarcă și să‑i vindec!»27 Vezi Is. 6:9-10.
28Să știți deci că mântuirea aceasta dată de Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, și ele o vor asculta!“ 29Când Pavel a rostit aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.
30Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într‑un loc pe care și‑l închiriase. Și‑i primea pe toți cei ce veneau la el, 31proclamând Împărăția lui Dumnezeu și dând învățătură despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică.
