O Livro

Romanos 1

11/2 Saúda­vos Paulo, servo de Jesus Cristo, escolhido por Deus para ser apóstolo, separado para pregar as boas novas de Deus, as quais já tinham sido prometidas por Deus, nas santas Escrituras, há muito tempo, através dos seus profetas. Estas boas novas são acerca de seu Filho, Jesus Cristo nosso Senhor, o qual tomou uma forma humana ao nascer na descendência do rei David. E Jesus Cristo nosso Senhor foi declarado Filho de Deus quando Deus poderosamente o ressuscitou da morte por meio do Espírito Santo. Através de Cristo, Deus nos deu o privilégio e autoridade de contar aos gentios em toda a parte o que Deus fez por eles, para que eles possam crer e obedecer­lhe, trazendo glória ao seu nome.

6/7 E vocês, meus queridos amigos, que estão em Roma, a quem Deus ama, fazem parte do número dos santos e estão entre aqueles que são chamados para serem de Jesus Cristo. Que vos sejam concedidas a graça e a paz da parte de Deus nosso Pai e de Jesus Cristo nosso Senhor.

Paulo deseja visitar Roma

8/9 Antes de mais, gostaria de vos dizer como me sinto grato a Deus através de Jesus Cristo porque a vossa fé se vai tornando conhecida em todo o mundo! Deus sabe como frequentemente, nas minhas orações, vos apresento àquele a quem sirvo com toda a minha mente, declarando aos outros as boas novas de seu Filho.

10/12 Também continuamente peço a Deus que, se assim for a sua vontade, me apareça uma boa oportunidade de ir ver­vos. Porque desejo visitar­vos para estimular a vossa vida espiritual e ajudar­vos a crescer em força no Senhor, para ao mesmo tempo ser também encorajado pela nossa fé comum.

13 Quero que saibam, irmãos, que já muitas vezes fiz planos para ir ter convosco, mas tenho sido impedido. Queria também obter no vosso meio os mesmos bons resultados que entre os outros povos. 14 Porque eu tenho uma dívida para com toda a gente, tanto nações civilizadas como povos primitivos, tanto pessoas cultas como incultas. 15 Portanto, no que estiver ao meu alcance, estou pronto a ir também a Roma pregar­vos as boas novas de Deus.

16/17 Porque não me envergonho do evangelho de Cristo, pois é o poder de Deus para salvação de todos os que crêem. Esta mensagem dirigiu­se primeiramente aos judeus, mas agora todos são igualmente convidados a aceitá­la. Este evangelho revela­nos que Deus nos declara justos aos seus olhos quando pomos a nossa fé em Cristo. Esta justiça que Deus nos atribui nasce e completa­se através da fé. Tal como está escrito: “o justo pela fé viverá”.

A ira de Deus contra o pecado

18/20 Mas Deus mostra, dos céus, a sua ira contra todo o pecado e a injustiça dos homens, que impedem a revelação da verdade pela sua perversidade. Porque o que acerca de Deus se pode conhecer, eles sabem­no instintivamente. Deus manifesta­lhes essas coisas nas suas consciências. Desde a criação do mundo que os homens entendem e claramente vêem, através de tudo o que Deus fez, as suas qualidades invisíveis — o seu eterno poder e a sua natureza divina. Não terão, portanto, desculpa de não conhecer Deus.

21 Pois ainda que tendo conhecido Deus, não o adoraram como Deus e nem sequer lhe agradeceram todos os seus cuidados diários. Antes começaram a formar ideias absurdas. O resultado foi que as suas mentes insensatas se tornaram obscuras. 22/23 Dizendo­se sábios, tornaram­se loucos. E então, em vez de adorarem o Deus glorioso e eterno, fizeram para si próprios ídolos com a forma de homens mortais, de aves, de quadrúpedes e de répteis.

24/25 Por isso Deus os abandonou a si mesmos, deixando­os entregar­se a toda a espécie de perversões dos seus instintos, fazendo até as coisas mais indignas, com os corpos uns dos outros. Em vez de aceitarem a verdade de Deus, preferiram a mentira. Honraram e serviram coisas que são criadas em vez do próprio Criador, que é louvado eternamente. Amém.

26 Foi por isso que Deus se afastou deles e os deixou fazer todas essas práticas infames. Até as mulheres mudaram o uso natural que Deus destinou ao seu corpo e entregaram­se a práticas sexuais entre si mesmas. 27 E os homens, deixando as relações sexuais normais com mulheres, inflamaram­se em paixões sensuais uns com os outros, homens com homens, e recebendo em si mesmos o devido castigo pela sua perversão.

28 Visto terem achado inútil conhecer Deus, ele deixou­os fazerem tudo o que as suas mentes malignas pudessem imaginar. 29 As suas vidas tornaram­se cheios de toda a maldade, prostituição, ganância, violência, inveja, assassínio, disputas, engano e intrigas. 30/31 Tornaram­se insurrectos, difamadores, cheios de ódio contra Deus, caluniadores, orgulhosos e presunçosos, imaginando constantemente novas práticas de maldade, sem respeito por pai ou mãe, falhos de senso comum, faltando à palavra dada nos contratos, sem saberem o que é afeição natural, sem capacidade de reconciliação nem de tolerância. 32 E, conhecendo a justiça de Deus e o castigo de morte que as suas condutas merecem, continuaram na mesma, encorajando até os outros a viver assim.

Nouă Traducere În Limba Română

Romani 1

Salutări

1Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[a] lui Dumnezeu, pe care El o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi şi care se referă la Fiul Său – născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu[b], prin învierea dintre cei morţi – adică la Isus Cristos, Domnul nostru, prin Care am primit harul şi apostolatul, ca să aducem, de dragul Numelui Său, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos. Deci, tuturor celor care sunt preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fie sfinţi: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Dorinţa lui Pavel de a vizita Roma

Mai întâi, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toţi, întrucât credinţa voastră este vestită în întreaga lume. Căci Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că îmi aduc aminte neîncetat de voi, 10 cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, cel puţin acum, prin voia lui Dumnezeu, să reuşesc să vin la voi. 11 Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră, 12 pentru ca atât voi, cât şi eu, să fim încurajaţi în acelaşi timp – voi prin credinţa mea, iar eu prin a voastră. 13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am şi printre voi vreun rod, tot aşa cum am şi printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat. 14 Eu sunt dator atât grecilor, cât şi barbarilor[c], atât celor înţelepţi, cât şi celor neştiutori, 15 astfel că, în ce mă priveşte pe mine, sunt dornic să vă predic Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

Puterea Evangheliei

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –, 17 deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, care vine din credinţă şi care duce la credinţă[d], aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“[e]

Mânia lui Dumnezeu împotriva nedreptăţii

18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. 20 De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, 21 fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc[f].

24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin! 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă viciilor ruşinoase, căci femeile lor au schimbat relaţiile intime naturale cu unele care sunt contrare naturii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii şi primind astfel în ei înşişi răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. 28 Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. 29 Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, 30 bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. 32 Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.

Notas al pie

  1. Romani 1:1 Sau: Vestea Bună; peste tot în carte
  2. Romani 1:4 Sau: în ce priveşte Duhul sfinţeniei, desemnat Fiul-lui-Dumnezeu-cu-putere (de remarcat că Isus, prin înviere, nu a fost desemnat Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul-lui-Dumnezeu-cu-putere; El era Fiul lui Dumnezeu şi înainte de înviere)
  3. Romani 1:14 Termenul de barbar avea în lumea antică sensul general de „străin de rasa greacă“, între grec şi barbar existând o opoziţie etnică şi culturală, „barbar“ având adesea un sens peiorativ
  4. Romani 1:17 Sau: Dumnezeu, care este de la început şi până la sfârşit prin credinţă
  5. Romani 1:17 Vezi Hab. 2:4
  6. Romani 1:23 Sau: animalelor care mişună; termenul ebraic tradus în greacă face referire la toate celelalte animale mai mărunte, distincte de vite şi de animalele sălbatice mari; de asemenea, termenul poate include şi insectele (vezi Gen. 1:24 şi nota)