Natã repreende David
1-2O Senhor mandou o profeta Natã contar esta história a David: “Havia dois homens numa cidade. Um deles era bastante rico, possuindo rebanhos de cordeiros e manadas de vacas. 3O outro, muito pobre, tinha apenas uma pequena ovelha que conseguira comprar e que criara em casa. Crescera com os seus próprios filhos; muitas vezes tirara alimento do seu prato para lhe dar; dera-lhe a beber do seu copo; dormira no seu regaço como uma filha.
4Certo dia, chegou a casa do rico um hóspede. Em vez de matar um cordeiro do seu rebanho para o jantar do viajante, foi buscar a ovelha do pobre, assou-a e serviu-a ao convidado.”
5David ficou furioso ao ouvir aquilo: “Tão certo como vive o Senhor, que quem quer que tenha feito uma coisa dessas deve morrer. 6Deverá pagar quatro ovelhas pela que roubou e por não ter tido misericórdia.”
7“Tu és esse homem!”, disse-lhe Natã. “O Senhor Deus de Israel manda dizer: ‘Consagrei-te rei de Israel e salvei-te do poder de Saul. 8Dei-te a família e as mulheres do teu senhor, e os reinos de Israel e de Judá. Se isso não bastasse, dar-te-ia muito mais. 9Porque é que então desprezaste a palavra do Senhor, e praticaste uma ação tão má? Enviaste Urias para ser morto em batalha, por intermédio da espada dos amonitas, e roubaste-lhe a mulher. 10Por isso, o assassínio será uma constante ameaça no seio da tua família daqui em diante, pois insultaste-me, tomando para ti a mulher de Urias.
11Garanto-te que, em razão daquilo que fizeste, a tua própria casa se revoltará contra ti. Darei as tuas mulheres a outro homem, que dormirá com elas à luz do dia. 12Enquanto tu o fizeste secretamente, eu tomarei providências para que tal se passe abertamente, para que sirva de sinal a todo o Israel.’ ”
13“Pequei contra o Senhor”, confessou David a Natã. Este respondeu: “Sim, mas o Senhor perdoou-te. Não morrerás por causa deste pecado. 14No entanto, deste uma grande oportunidade aos inimigos do Senhor para que o desprezem e blasfemem dele. Por isso, a criança que nasceu morrerá.”
15Natã retirou-se. O Senhor permitiu que o menino de Bate-Seba ficasse muito doente. 16David implorou a Deus que poupasse o filho; deixou de comer e ficou prostrado no chão, a noite inteira. 17Os responsáveis pela sua casa imploravam-lhe que se levantasse e fosse comer com eles, mas sempre recusou.
18Então, ao fim de sete dias, o bebé morreu. Os criados tinham receio de lho ir dizer: “Se estava daquela maneira quando a criança se encontrava doente, o que não será quando lhe comunicarmos que já faleceu?”
19David, no entanto, reparando naqueles sussurros, percebeu o que acontecera. “A criança morreu?”, perguntou. “Sim, já faleceu.”
20Então levantou-se, foi-se lavar, arranjou o cabelo, mudou de roupa, dirigiu-se ao tabernáculo e adorou o Senhor. Regressou ao palácio e comeu.
21Os criados estavam atónitos: “Não percebemos nada”, disseram. “Enquanto a criança estava com vida, choraste e recusaste comer; agora que está morta, acabaste com o choro e tornaste a comer.”
22“Se jejuei e chorei, enquanto a criança vivia, é porque pensava assim: Pode ser que o Senhor me conceda a graça de permitir que o bebé sobreviva. 23Por que razão haveria de continuar a jejuar depois de ele morrer? Poderia fazê-lo ressuscitar? Eu sim, poderei ir ter com ele, mas o menino não vem mais ter comigo.”
24Depois foi consolar Bate-Seba. Tornando a dormir com ela, nasceu-lhe outro filho a quem chamou Salomão. O Senhor amou a criança. 25Mandou abençoá-la através do profeta Natã. O rei chamou ao menino Jedidias, que quer dizer “amado do Senhor”, devido ao interesse que o Senhor manifestou.
A conquista de Rabá
(1 Cr 20.1-3)
26Entretanto, Joabe e o exército de Israel estavam a terminar vitoriosamente o assalto a Rabá, capital dos amonitas. 27O general mandou mensageiros a David: “Rabá, com o seu depósito de água, é já nossa! 28Traz o resto do exército e finaliza o combate, para que recebas o crédito da vitória e não eu.”
29David conduziu o exército até Rabá e capturou-a. 30Deslocando-se ao local da batalha, tirou a coroa da cabeça do rei de Rabá, que se chamava Milcom, e colocou-a na sua própria cabeça. Era feita toda de ouro, com pedras preciosas incrustadas, e pesava 34 quilos. Levou também da cidade grande despojo. 31Obrigou ainda o povo da cidade a trabalhar com serras, machados e picaretas e como fabricantes de tijolos. Foi desta forma que capturou todas as cidades dos amonitas. David e todo o seu exército regressaram a Jerusalém.
Dumnezeu îl mustră pe David
1Domnul l‑a trimis pe Natan la David. Acesta, ajungând la David, i‑a zis:
– Într‑o anume cetate trăiau doi oameni; unul era bogat, iar celălalt era sărac. 2Cel bogat avea un mare număr de oi și vite. 3Cel sărac însă nu avea altceva decât o mielușea pe care o cumpărase. Avea grijă de ea, iar aceasta creștea împreună cu el și cu copiii săi. Mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din cana lui și dormea la pieptul său; îi era ca o fiică. 4La omul bogat a venit un călător, dar el nu s‑a îndurat să ia din oile sau din vitele lui pentru a‑i pregăti să mănânce. În schimb, a luat mielușeaua omului sărac și i‑a pregătit‑o celui care venise la el.
5David s‑a aprins foarte tare de mânie pe omul acela și i‑a zis lui Natan:
– Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru este vrednic de moarte! 6Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a săvârșit fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă.
7Atunci Natan i‑a zis:
– Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te‑am uns rege peste Israel și te‑am scăpat din mâna lui Saul. 8Ți‑am dat Casa stăpânului tău și ți‑am pus în brațe soțiile stăpânului tău8 Vezi nota de la 3:7.. Ți‑am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele. 9De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai făcut ce este rău în ochii Săi? L‑ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat‑o să‑ți fie soție. L‑ai ucis pe Urie cu sabia fiilor lui Amon. 10Acum, sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M‑ai disprețuit și ai luat‑o pe soția hititului Urie să‑ți fie ție soție.“ 11Așa vorbește Domnul: „Iată, voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îți voi lua soțiile înaintea ochilor tăi și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei. 12Tu ai lucrat în ascuns, însă Eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel.“
13David i‑a zis lui Natan:
– Am păcătuit împotriva Domnului.
Natan i‑a răspuns:
– Domnul ți‑a iertat păcatul, și nu vei muri. 14Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut ca dușmanii Domnului să‑L disprețuiască, copilul care ți s‑a născut va muri.
Copilul născut de Batșeba moare
15Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care i‑l născuse soția lui Urie lui David și s‑a îmbolnăvit grav. 16David s‑a rugat lui Dumnezeu pentru copil și a postit. Apoi a intrat în palat și a stat culcat la pământ toată noaptea. 17Bătrânii palatului său au stăruit de el să se ridice de la pământ, dar el nu a dorit și nici n‑a vrut să mănânce cu ei.
18În ziua a șaptea, copilul a murit. Slujitorii lui David s‑au temut însă să‑i spună lucrul acesta pentru că își ziceau: „Iată, pe când copilul era încă viu, i‑am vorbit lui David, dar el n‑a ascultat de glasul nostru. Cum să‑i spunem acum că a murit copilul? Și‑ar face mai mult rău.“ 19David a văzut că slujitorii săi șușoteau între ei și a înțeles că a murit copilul.
El i‑a întrebat pe slujitorii săi:
– A murit copilul?
Ei au zis:
– A murit.
20Atunci David s‑a ridicat de la pământ, s‑a spălat, s‑a uns și și‑a schimbat hainele. Apoi a intrat în Casa Domnului și s‑a închinat. După aceea, întorcându‑se acasă, a cerut să i se dea de mâncare și a mâncat.
21Slujitorii săi l‑au întrebat:
– Ce înseamnă ceea ce faci tu? Când trăia copilul posteai și plângeai, iar acum, când copilul a murit, te ridici de la pământ și mănânci?
22El a zis:
– Când copilul era încă viu, posteam și plângeam pentru că îmi ziceam: „Cine știe, poate Domnul va arăta bunăvoință față de mine și copilul va trăi.“ 23Dar acum, că a murit, de ce să mai postesc? Aș putea oare să‑l aduc înapoi? Eu voi merge la el, dar el nu se va mai întoarce la mine.
24David a mângâiat‑o pe soția sa, Batșeba. A intrat la ea24 Vezi nota de la 3:7. și ea a născut un fiu căruia i‑au pus numele Solomon. Domnul îl iubea 25și de aceea El a trimis un mesaj prin profetul Natan să‑i pună numele Iedidia25 Iedidia înseamnă Iubit de Domnul., de dragul Domnului.
Amoniții, subjugați de David
(1 Cron. 20:1-3)
26Ioab a luptat împotriva Rabei fiilor lui Amon și a capturat cetatea regală. 27Apoi Ioab a trimis mesageri la David, zicând: „Am luptat împotriva Rabei; de asemenea, am capturat cetatea apelor. 28Acum, strânge restul poporului, așază tabăra împotriva cetății și cucerește‑o, ca să n‑o cuceresc eu și să primească numele meu.“
29David a strâns tot poporul, s‑a îndreptat către Raba, a luptat împotriva ei și a cucerit‑o. 30A luat de pe capul regelui30 Sau: capul lui Milkom (Moleh), zeul suprem al amoniților. lor coroana care cântărea un talant30 Aproximativ 30 kg. de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. 31El a scos afară poporul care era în ea, i‑a pus să muncească cu fierăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier și i‑a trimis la cuptoarele de cărămizi. Așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon. Apoi David s‑a întors la Ierusalim împreună cu întregul popor.
