Parábola del sembrador
8:4-15 – Mt 13:2-23; Mr 4:1-20
1Después de esto, Jesús estuvo recorriendo los pueblos y las aldeas, proclamando las buenas noticias del reino de Dios. Lo acompañaban los doce 2y también algunas mujeres que habían sido sanadas de espíritus malignos y de enfermedades: María, a la que llamaban Magdalena y de la que habían salido siete demonios; 3Juana, esposa de Cuza, el administrador de Herodes; Susana y muchas más que los ayudaban con sus propios recursos.
4De cada pueblo salía gente para ver a Jesús y cuando se reunió una gran multitud, él contó esta parábola: 5«Un sembrador salió a sembrar. Al esparcir las semillas, una parte cayó junto al camino; fue pisoteada y los pájaros se la comieron. 6Otra parte cayó sobre las piedras y cuando brotó, las plantas se secaron por falta de humedad. 7Otra parte cayó entre espinos que, al crecer junto con las semillas, ahogaron las plantas. 8Pero otra parte cayó en buen terreno; así que brotó y produjo una cosecha del ciento por uno».
Dicho esto, exclamó: «El que tenga oídos para oír, que oiga».
9Sus discípulos preguntaron cuál era el significado de esta parábola. 10Jesús respondió:
«A ustedes se les ha concedido conocer los misterios del reino de Dios; pero a los demás se les habla por medio de parábolas para que
»“aunque miren, no vean;
aunque oigan, no entiendan”.8:10 Is 6:9.
11»Este es el significado de la parábola: La semilla es la palabra de Dios. 12Los que están junto al camino son los que oyen, pero luego viene el diablo y les quita la palabra del corazón, no sea que crean y se salven. 13Los que están sobre las piedras son los que reciben la palabra con alegría cuando la oyen, pero no tienen raíz. Estos creen por algún tiempo, pero se apartan cuando llega la prueba. 14La parte que cayó entre espinos son los que oyen, pero los ahogan las preocupaciones, las riquezas y los placeres de esta vida, y no maduran. 15Pero la parte que cayó en buen terreno son los que oyen la palabra con corazón noble y bueno, la retienen y, como perseveran, producen una buena cosecha.
Una lámpara en una repisa
16»Nadie enciende una lámpara para después cubrirla con una vasija o ponerla debajo de la cama, sino para ponerla en un candelero, a fin de que los que entren tengan luz. 17Porque no hay nada escondido que no llegue a descubrirse ni nada oculto que no llegue a conocerse públicamente. 18Por lo tanto, pongan mucha atención. Al que tiene se le dará más; al que no tiene hasta lo que cree tener se le quitará».
La madre y los hermanos de Jesús
8:19-21 – Mt 12:46-50; Mr 3:31-35
19La madre y los hermanos de Jesús fueron a verlo, pero, como había mucha gente, no lograban acercársele.
20—Tu madre y tus hermanos están afuera y quieren verte —le avisaron.
21Pero él contestó:
—Mi madre y mis hermanos son los que oyen la palabra de Dios y la ponen en práctica.
Jesús calma la tormenta
8:22-25 – Mt 8:23-27; Mr 4:36-41
22Un día subió Jesús con sus discípulos a una barca.
—Crucemos al otro lado del lago —dijo.
Así que partieron, 23y mientras navegaban, él se durmió. Entonces se desató una tormenta sobre el lago, de modo que la barca comenzó a inundarse y corrían gran peligro.
24Los discípulos fueron a despertarlo.
—¡Maestro, Maestro, nos vamos a ahogar! —gritaron.
Él se levantó y reprendió al viento y a las olas; la tormenta se apaciguó y todo quedó tranquilo.
25—¿Dónde está la fe de ustedes? —preguntó a sus discípulos.
Con temor y asombro ellos se decían unos a otros: «¿Quién es este que manda aun a los vientos y al agua, y le obedecen?».
Liberación de un endemoniado
8:26-37 – Mt 8:28-34
8:26-39 – Mr 5:1-20
26Navegaron hasta la región de los gerasenos,8:26 gerasenos. Var. gadarenos; otra var. gergesenos; también en v. 37. que está al otro lado del lago, frente a Galilea. 27Al desembarcar Jesús, un endemoniado que venía del pueblo salió a su encuentro. Hacía mucho tiempo que este hombre no se vestía; tampoco vivía en una casa, sino en los sepulcros. 28Cuando vio a Jesús, dio un grito y se arrojó a sus pies. Entonces exclamó con fuerza:
—¿Por qué te entrometes, Jesús, Hijo del Dios Altísimo? ¡Te ruego que no me atormentes!
29Es que Jesús había ordenado al espíritu maligno que saliera del hombre. Se había apoderado de él muchas veces y, aunque le sujetaban los pies y las manos con cadenas y lo mantenían bajo custodia, rompía las cadenas y el demonio lo arrastraba a lugares solitarios.
30—¿Cómo te llamas? —le preguntó Jesús.
—Legión —respondió, ya que habían entrado en él muchos demonios.
31Y estos suplicaban a Jesús que no los mandara al abismo. 32En una colina estaba alimentándose una manada de muchos cerdos. Entonces los demonios rogaron a Jesús que los dejara entrar en ellos. Así que él les dio permiso. 33Cuando los demonios salieron del hombre, entraron en los cerdos; entonces la manada se precipitó al lago por el despeñadero y se ahogó.
34Al ver lo sucedido, los que cuidaban los cerdos huyeron y avisaron en el pueblo y por los campos, 35por lo que la gente salió a ver lo que había pasado. Llegaron adonde estaba Jesús y encontraron, sentado a sus pies, al hombre de quien habían salido los demonios. Cuando lo vieron vestido y en su sano juicio, tuvieron miedo. 36Los que habían presenciado estas cosas contaron a la gente cómo el endemoniado había sido sanado. 37Entonces toda la gente de la región de los gerasenos pidió a Jesús que se fuera de allí, porque les había entrado mucho miedo. Así que él subió a la barca para irse.
38Ahora bien, el hombre de quien habían salido los demonios rogaba que le permitiera acompañarlo, pero Jesús lo despidió y dijo:
39—Vuelve a tu casa y cuenta todo lo que Dios ha hecho por ti.
Así que el hombre se fue y proclamó por todo el pueblo lo mucho que Jesús había hecho por él.
Una niña muerta y una mujer enferma
8:40-56 – Mt 9:18-26; Mr 5:22-43
40Cuando Jesús regresó, la multitud se alegró de verlo, pues todos estaban esperándolo. 41En esto llegó un hombre llamado Jairo, que era jefe de la sinagoga. Se arrojó a los pies de Jesús y le suplicó que fuera a su casa 42porque su única hija, de unos doce años, estaba muriendo.
Jesús se puso en camino y las multitudes se agolpaban sobre él. 43Había entre la gente una mujer que hacía doce años padecía de hemorragias,8:43 hemorragias. Var. hemorragias y que había gastado en médicos todo lo que tenía. sin que nadie pudiera sanarla. Había gastado todo lo que tenía en médicos. 44Ella se le acercó por detrás, tocó el borde de su manto y al instante cesó su hemorragia.
45—¿Quién me ha tocado? —preguntó Jesús.
Como todos negaban haberlo tocado, Pedro le dijo:
—Maestro, son multitudes las que te aprietan y te oprimen.
46—No, alguien me ha tocado —respondió Jesús—; yo sé que de mí ha salido poder.
47La mujer, al ver que no podía pasar inadvertida, se acercó temblando y se arrojó a sus pies. En presencia de toda la gente, contó por qué lo había tocado y cómo había sido sanada al instante.
48—¡Hija, tu fe te ha sanado! —dijo Jesús—. Vete en paz.
49Todavía estaba hablando Jesús cuando alguien llegó de la casa de Jairo, jefe de la sinagoga, para decirle:
—Tu hija ha muerto. No molestes más al Maestro.
50Al oír esto, Jesús dijo a Jairo:
—No tengas miedo; nada más cree y ella será sanada.
51Cuando llegó a la casa de Jairo, no dejó que nadie entrara con él, excepto Pedro, Juan y Santiago, y también el padre y la madre de la niña. 52Todos estaban llorando muy afligidos por ella.
—Dejen de llorar —dijo Jesús—. No está muerta, sino dormida.
53Entonces ellos empezaron a burlarse de él porque sabían que estaba muerta. 54Pero él la tomó de la mano y dijo:
—¡Niña, levántate!
55Ella recobró la vida8:55 Recobró la vida. Lit. Y volvió el espíritu de ella. y al instante se levantó. Jesús mandó a darle de comer. 56Los padres se quedaron atónitos, pero él les advirtió que no contaran a nadie lo que había sucedido.
Femeile care L‑au urmat și slujit pe Isus
1După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, 3Ioana – soția lui Cuza, administratorul lui Irod3 Irod Antipa, care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr. –, Suzana și încă multe altele care Îi3 Unele mss conțin: le. slujeau cu ceea ce aveau.
Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-10; Mc. 4:1-9)
4Când s‑a adunat o mare mulțime de oameni și au venit la El de prin fiecare cetate, Isus le‑a vorbit printr‑o pildă:
5„Semănătorul a ieșit să‑și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde a fost călcată în picioare și au mâncat‑o păsările cerului. 6Alta a căzut pe stâncă și cum a încolțit, s‑a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7Alta a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat‑o.7, 14 Lit.: înecat‑o. 8Alta însă a căzut într‑un pământ bun, a încolțit și a făcut rod însutit.“
Și zicând acestea, El striga: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23; Mc. 4:10-20)
9Ucenicii Lui L‑au întrebat ce înseamnă această pildă. 10Isus a zis: „Vouă v‑a fost dat să cunoașteți tainele10 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți toate sunt în pilde, pentru ca,
«Privind, să nu vadă
și auzind, să nu înțeleagă!»10 Vezi Is. 6:9.
11Acesta este înțelesul pildei: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. 12Cei de lângă drum sunt cei care aud. Atunci vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca să nu creadă pentru a fi mântuiți. 13Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină. Ei cred doar pentru o vreme, iar în vreme de încercare13 Sau: vreme de ispită., se depărtează. 14Cât despre sămânța căzută între spini, aceștia sunt cei care aud, dar, în timp ce merg14 Sau: în drumul lor., sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt. 15Iar cât despre sămânța din pământul bun, aceștia sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin strâns într‑o inimă frumoasă și bună și aduc rod cu răbdare15 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții..
Candela așezată pe un sfeșnicar
(Mc. 4:21-25)
16Nimeni nu aprinde o candelă ca s‑o acopere cu un vas sau s‑o pună sub pat, ci o pune pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 17Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit și nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut și care să nu iasă la iveală. 18Luați seama deci la felul cum ascultați. Căci celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ceea ce i se pare că are.“
Mama și frații lui Isus
(Mt. 12:46-50; Mc. 3:31-35)
19Atunci mama și frații Lui au venit la El,19 În Mc. 3:21 este specificat motivul pentru care Isus era căutat de ai Săi. dar nu puteau ajunge la El din cauza mulțimii.
20Isus a fost anunțat:
– Mama Ta și frații Tăi stau afară, dorind să Te vadă.
21Dar Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‑l împlinesc.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:23-27; Mc. 4:36-41)
22Într‑una din zile, Isus S‑a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le‑a zis:
– Să traversăm în partea cealaltă a lacului!
Și au plecat. 23În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci a coborât pe lac un vârtej de vânt23 Situată într‑o depresiune, la 200 m sub nivelul mării, și înconjurată de munți, Marea (Lacul) Galileei este expusă la furtuni puternice, din cauza întâlnirii dintre curenții mai reci dinspre Marea Mediterană și cei mai calzi dinspre SE Mării Galileei., iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol.
24Ei s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând:
– Stăpâne, Stăpâne, pierim!
Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar ele au încetat și s‑a făcut liniște.
25Apoi i‑a întrebat:
– Unde vă este credința?!
Ei s‑au temut, au rămas uimiți și și‑au zis unii altora:
– Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor, și apei, iar ele Îl ascultă?!25 Vezi Iov 38:8-11; Ps. 65:5-7; 89:9; 107:23-32.
Vindecarea unui om demonizat
(Mt. 8:28-34; Mc. 5:1-17)
26Au vâslit mai departe, înspre ținutul gherasenilor26 Locuitorii Gherasei, orașul principal al acelei regiuni, situat la aproximativ 50 km de țărm (vezi și Lc. 8:26). Teritoriul era locuit de eleniști (vezi Is. 65:1). Multe mss conțin ghergheseni sau gadareni (vezi Mt. 8:28 și nota)., care se află în dreptul Galileei. 27Când a coborât pe țărm, L‑a întâmpinat un anumit om din cetate, care avea în el demoni. De multă vreme acesta nu27 Unele mss conțin: avea [în el] demoni de multă vreme. Nu. purta haine și nu locuia într‑o casă, ci în morminte.
28Când L‑a văzut pe Isus, a strigat, I s‑a închinat și a zis cu glas tare:
– Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te rog fierbinte să nu mă chinui!
29Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. Căci de multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii.
30Isus l‑a întrebat:
– Care‑ți este numele?
El a zis:
– „Legiune“.30 O legiune romană era un contingent militar format din 6000 de soldați.
Căci în el intraseră mulți demoni. 31Aceștia îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc31 Lit.: Abis, loc de detenție pentru duhurile rele și pentru Satan. În LXX însă, termenul grecesc abyssos traduce ebraicul tehom (adânc; vezi Gen. 1:2; 7:11)..
32Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L‑au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le‑a dat voie. 33Demonii au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma s‑a repezit de pe râpă în jos, în lac, și s‑a înecat.
34Păzitorii turmei, văzând ce s‑a întâmplat, au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. 35Aceștia au ieșit să vadă ce s‑a întâmplat și au venit la Isus. Când l‑au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 36Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat, le‑au istorisit totul. 37Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L‑a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S‑a urcat în barcă și S‑a întors în cetatea Sa.
38Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase fierbinte să‑l lase să vină cu El, dar Isus l‑a trimis înapoi, zicând: 39„Întoarce‑te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“39 Spre deosebire de alte situații, în care Isus le‑a poruncit celor pe care i‑a vindecat să nu divulge nimănui ce li s‑a întâmplat, în cazul acesta El procedează exact invers, trimițându‑l pe cel vindecat să povestească toată experiența avută. Isus Se afla, de data aceasta, într‑un teritoriu cu populație majoritar elenistică, unde nu exista pericolul ca lucrarea Lui să fie înțeleasă greșit, ca fiind una de natură politică.
El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.
Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe
(Mt. 9:18-26; Mc. 5:22-43)
40La întoarcere, mulțimea I‑a urat lui Isus bun venit, pentru că toți Îl așteptau. 41Și iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus și L‑a rugat să vină până la el acasă, 42pentru că singura lui fiică, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte. În timp ce mergea, mulțimile se adunau grămadă în jurul Lui. 43Era acolo o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge și care cheltuise pe la doctori tot ce avusese fără să fi putut fi vindecată de cineva. 44Apropiindu‑se prin spate, s‑a atins de marginea hainei Lui și deodată scurgerea ei de sânge s‑a oprit.
45Isus a întrebat:
– Cine M‑a atins?
Pentru că toți negau, Petru I‑a zis:
– Stăpâne, mulțimile se îngrămădesc în jurul Tău și se înghesuie, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“
46Dar Isus a zis:
– M‑a atins cineva, pentru că știu că a ieșit o putere din Mine!
47Când femeia a văzut că n‑a scăpat neobservată, a venit tremurând și a căzut înaintea Lui. Apoi a istorisit înaintea întregii mulțimi din ce cauză s‑a atins de El și cum fusese vindecată deodată. 48El i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace!“
49În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii și a zis:
– Fiica ta a murit. Nu‑L mai deranja pe Învățător!
50Dar Isus, auzind, i‑a zis lui Iair:
– Nu te teme! Crede doar, și ea va fi vindecată!
51Când a ajuns la casa lui Iair, n‑a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov și de tatăl și mama copilului. 52Toți plângeau și o jeleau, însă Isus le‑a zis: „Nu mai plângeți, pentru că ea n‑a murit, ci doarme!“ 53Ei însă râdeau de El, pentru că știau că fetița murise.
54Isus, după ce i‑a scos afară pe toți, a apucat‑o de mână și a strigat, zicând: „Copilă, scoală‑te!“ 55Duhul ei s‑a întors, și ea s‑a ridicat deodată. Isus a dat îndrumări să i se dea fetiței să mănânce. 56Părinții ei au rămas înmărmuriți. Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui ce s‑a întâmplat.
