Jesús envía a los doce
9:3-5 – Mt 10:9-15; Mr 6:8-11
9:7-9 – Mt 14:1-2; Mr 6:14-16
1Habiendo reunido a los doce, Jesús les dio poder y autoridad para expulsar a todos los demonios y para sanar enfermedades. 2Entonces los envió a predicar el reino de Dios y a sanar a los enfermos. 3«No lleven nada para el camino: ni bastón, ni bolsa, ni pan, ni dinero, ni dos mudas de ropa —les dijo—. 4En cualquier casa que entren, quédense allí hasta que salgan del pueblo. 5Si no los reciben bien, salgan de ese pueblo y sacúdanse el polvo de los pies como un testimonio contra sus habitantes». 6Así que partieron y fueron por todas partes de pueblo en pueblo, predicando las buenas noticias y sanando a la gente.
7Herodes, el tetrarca, se enteró de todo lo que estaba sucediendo. Estaba perplejo porque algunos decían que Juan había resucitado; 8otros, que se había aparecido Elías; y otros, en fin, que había resucitado alguno de los antiguos profetas. 9Pero Herodes dijo: «A Juan mandé que le cortaran la cabeza; ¿quién es, entonces, este de quien oigo tales cosas?». Y procuraba verlo.
Jesús alimenta a los cinco mil
9:10-17 – Mt 14:13-21; Mr 6:32-44; Jn 6:5-13
10Cuando regresaron los apóstoles, contaron a Jesús lo que habían hecho. Él se los llevó consigo y se retiraron solos a un pueblo llamado Betsaida, 11pero la gente se enteró y lo siguió. Él los recibió y les habló del reino de Dios. También sanó a los que lo necesitaban.
12Al atardecer se acercaron los doce y le dijeron:
—Despide a la gente, para que vaya a buscar alojamiento y comida en los campos y pueblos cercanos, pues donde estamos no hay nada.9:12 donde estamos no hay nada. Lit. aquí estamos en un lugar desierto.
13—Denles ustedes mismos de comer —dijo Jesús.
—No tenemos más que cinco panes y dos pescados, a menos que vayamos a comprar comida para toda esta gente —objetaron ellos, 14porque había allí unos cinco mil hombres.
Pero Jesús dijo a sus discípulos:
—Hagan que se sienten en grupos como de cincuenta cada uno.
15Así lo hicieron los discípulos y se sentaron todos. 16Entonces Jesús tomó los cinco panes y los dos pescados y, mirando al cielo, los bendijo. Luego los partió y se los dio a los discípulos para que se los repartieran a la gente. 17Todos comieron hasta quedar satisfechos y de los pedazos que sobraron se recogieron doce canastas.
La confesión de Pedro
9:18-20 – Mt 16:13-16; Mr 8:27-29
9:22-27 – Mt 16:21-28; Mr 8:31–9:1
18Un día Jesús estaba orando a solas; cuando llegaron sus discípulos, preguntó:
—¿Quién dice la gente que soy yo?
19Le respondieron:
—Unos dicen que Juan el Bautista, otros que Elías y otros que uno de los antiguos profetas ha resucitado.
20—Y ustedes, ¿quién dicen que soy yo? —preguntó Jesús.
—El Cristo de Dios —afirmó Pedro.
21Jesús ordenó terminantemente que no dijeran esto a nadie. 22Y les dijo:
—El Hijo del hombre tiene que sufrir muchas cosas y ser rechazado por los líderes religiosos, los jefes de los sacerdotes y los maestros de la Ley. Es necesario que lo maten y que resucite al tercer día.
23Dirigiéndose a todos, declaró:
—Si alguien quiere ser mi discípulo, que se niegue a sí mismo, tome su cruz cada día y me siga. 24Porque el que quiera salvar su vida la perderá; pero el que pierda su vida por mi causa la salvará. 25¿De qué le sirve a uno ganar el mundo entero si se pierde o se destruye a sí mismo? 26Si alguien se avergüenza de mí y de mis palabras, el Hijo del hombre se avergonzará de él cuando venga en su gloria y en la gloria del Padre y de los santos ángeles. 27Además, les aseguro que algunos de los aquí presentes no sufrirán la muerte sin antes haber visto el reino de Dios.
La transfiguración
9:28-36 – Mt 17:1-8; Mr 9:2-8
28Unos ocho días después de decir esto, Jesús, acompañado de Pedro, Juan y Santiago, subió a una montaña a orar. 29Mientras oraba, su rostro se transformó y su ropa se volvió blanca y radiante. 30Y aparecieron dos personajes —Moisés y Elías—, que conversaban con Jesús. 31Tenían un aspecto glorioso, y hablaban de la partida de Jesús, que él iba a cumplir en Jerusalén. 32Pedro y sus compañeros estaban rendidos de sueño, pero cuando se despabilaron, vieron su gloria y a los dos personajes que estaban con él. 33Mientras estos se apartaban de Jesús, Pedro, sin saber lo que estaba diciendo, propuso:
—Maestro, ¡qué bien que estemos aquí! Podemos levantar tres albergues: uno para ti, otro para Moisés y otro para Elías.
34Estaba hablando todavía cuando apareció una nube que los envolvió y al entrar en la nube se asustaron. 35Entonces salió de la nube una voz que dijo: «Este es mi Hijo, mi escogido. ¡Escúchenlo!». 36Después de oírse la voz, Jesús quedó solo. Los discípulos guardaron esto en secreto y por algún tiempo a nadie contaron nada de lo que habían visto.
Jesús sana a un muchacho endemoniado
9:37-42,43-45 – Mt 17:14-18,22-23; Mr 9:14-27,30-32
37Al día siguiente, cuando bajaron de la montaña, le salió al encuentro mucha gente. 38Y un hombre de entre la multitud exclamó:
—Maestro, te ruego que atiendas a mi hijo, pues es el único que tengo. 39Resulta que un espíritu se posesiona de él y de repente el muchacho se pone a gritar; también lo sacude con violencia y hace que eche espumarajos. Cuando lo atormenta, a duras penas lo suelta. 40Ya rogué a tus discípulos que lo expulsaran, pero no pudieron.
41—¡Ah, generación incrédula y malvada! —respondió Jesús—. ¿Hasta cuándo tendré que estar con ustedes y soportarlos? Trae acá a tu hijo.
42Estaba acercándose el muchacho cuando el demonio lo derribó con una convulsión. Pero Jesús reprendió al espíritu maligno, sanó al muchacho y se lo devolvió al padre. 43Y todos se quedaron asombrados de la grandeza de Dios.
En medio de tanta admiración por todo lo que hacía, Jesús dijo a sus discípulos:
44—Presten mucha atención a lo que les voy a decir: El Hijo del hombre va a ser entregado en manos de los hombres.
45Pero ellos no entendían lo que quería decir con esto. Estaba encubierto para que no lo comprendieran y no se atrevían a preguntárselo.
¿Quién va a ser el más importante?
9:46-48 – Mt 18:1-5
9:46-50 – Mr 9:33-40
46Surgió entre los discípulos una discusión sobre quién de ellos sería el más importante. 47Como Jesús sabía bien lo que pensaban, tomó a un niño y lo puso a su lado.
48—El que recibe en mi nombre a este niño —dijo—, me recibe a mí; y el que me recibe a mí, recibe al que me envió. Porque el que es más pequeño entre todos ustedes, ese es el más importante.
49—Maestro —dijo Juan—, vimos a un hombre que expulsaba demonios en tu nombre y se lo impedimos, porque no es de los nuestros.
50—No se lo impidan —respondió Jesús—, porque el que no está contra ustedes está a favor de ustedes.
La oposición de los samaritanos
51Como se acercaba el tiempo de que fuera llevado al cielo, Jesús se hizo el firme propósito de ir a Jerusalén. 52Envió por delante mensajeros, que entraron en un pueblo samaritano para prepararle alojamiento; 53pero allí la gente no quiso recibirlo porque se dirigía a Jerusalén. 54Cuando los discípulos Santiago y Juan vieron esto, preguntaron:
—Señor, ¿quieres que hagamos caer fuego del cielo para9:54 cielo para. Var. cielo, como hizo Elías, para. que los destruya?
55Pero Jesús se volvió a ellos y los reprendió. 56Luego9:55-56 reprendió. 56 Luego. Var. reprendió. / —Ustedes no saben de qué espíritu son —les dijo—, 56 porque el Hijo del hombre no vino para destruir la vida de las personas, sino para salvarla. / Luego. siguieron la jornada a otra aldea.
Lo que cuesta seguir a Jesús
9:57-60 – Mt 8:19-22
57Iban por el camino cuando alguien dijo a Jesús:
—Te seguiré adondequiera que vayas.
58—Las zorras tienen madrigueras y las aves tienen nidos —respondió Jesús—, pero el Hijo del hombre no tiene dónde recostar la cabeza.
59A otro le dijo:
—Sígueme.
Él contestó:
—Señor, primero déjame ir a enterrar a mi padre.
60—Deja que los muertos entierren a sus muertos, pero tú ve y proclama el reino de Dios —respondió Jesús.
61Otro afirmó:
—Te seguiré, Señor, pero primero deja despedirme de mi familia.
62Jesús respondió:
—Nadie que mire atrás después de poner la mano en el arado es apto para el reino de Dios.
Trimiterea celor doisprezece
(Mt. 10:9-14; Mc. 6:7-13)
1Isus i‑a chemat pe cei doisprezece, le‑a dat putere și autoritate peste toți demonii și peste boli, ca să le vindece, 2și i‑a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei neputincioși.
3El le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum – nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint și să nu aveți două cămăși. 4În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. 5Și oriunde nu vă vor primi, scuturați‑vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, drept mărturie împotriva lor!“
6Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni.
Confuzia lui Irod despre Isus
(Mt. 14:1-2; Mc. 6:14-16)
7Tetrarhul Irod7 Vezi nota de la 3:1. a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. 8Alții ziceau că s‑a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. 9Dar Irod a zis: „Pe Ioan l‑am decapitat. Deci Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“ Și căuta să‑L vadă.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21; Mc. 6:32-44; In. 6:1-13)
10Când s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i‑a luat deoparte și s‑au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. 11Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L‑au urmat. El le‑a primit bine, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.
12Când ziua a început să se sfârșească, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis:
– Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într‑un loc pustiu.
13Însă El le‑a zis:
– Dați‑le voi să mănânce!
Ei I‑au răspuns:
– N‑avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!
14Căci erau aproape cinci mii de bărbați.
Isus le‑a zis ucenicilor Săi:
– Puneți‑i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci!
15Ei au făcut întocmai – i‑au pus pe toți să se așeze. 16Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le‑a binecuvântat și le‑a frânt. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea mulțimii. 17Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și s‑au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
Mărturisirea de credință a lui Petru
(Mt. 16:13-16; Mc. 8:27-29)
18Într‑o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i‑a întrebat, zicând:
– Cine zic mulțimile că sunt Eu?
19Ei, răspunzând, au zis:
– Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime.
20El le‑a zis:
– Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?
Petru, răspunzând, a zis:
– Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!
Isus vorbește despre moartea și învierea Sa
(Mt. 16:21-23; Mc. 8:31-33)
21Însă Isus le‑a atras atenția și le‑a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22zicând:
– Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de către bătrâni22 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi și 22:66), capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]., de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.
Prețul uceniciei
(Mt. 16:24-28; Mc. 8:34–9:1)
23Apoi le‑a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24Căci oricine vrea să‑și salveze viața, o va pierde, dar cel ce‑și pierde viața de dragul Meu, acela o va salva. 25Într-adevăr, la ce i‑ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s‑ar distruge sau s‑ar pierde pe sine însuși? 26Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. 27Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu.27 Posibil ca această predicție să se refere la episodul „schimbării la față“ (vezi v. 29, 32 și 2 Pet. 1:16) sau la episodul „coborârii Duhului Sfânt“, din F.A. 2.“
Schimbarea la față
(Mt. 17:1-13; Mc. 9:2-13)
28Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. 29În timp ce Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. 30Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, 31care se arătaseră în slavă. Ei vorbeau despre plecarea31 Lit.: exodul, termen folosit doar de două ori în NT cu privire la moartea iminentă a unei persoane (vezi și 2 Pet. 1:15). Termenul poartă cu sine nu doar ideea de moarte, ci și pe aceea de înviere și înălțare. Pe de altă parte, prezența lui Moise și folosirea acestui termen în acest context, pot să sugereze scopul morții și învierii lui Cristos: eliberarea omenirii de sub tirania păcatului. Lui, pe care urma s‑o ducă la îndeplinire în Ierusalim. 32Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar când s‑au trezit bine au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ Nu știa ce zice.
34În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i‑a acoperit. Când au intrat în nor, s‑au înspăimântat. 35Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L‑am ales35 Sau: Fiul Meu, Alesul Meu (vezi Is. 42:1). Unele mss conțin: Fiul Meu preaiubit, iar altele, Fiul Meu preaiubit, în Care‑Mi găsesc plăcerea.! De El să ascultați!“
36Când s‑a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n‑au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră.
Vindecarea unui băiat demonizat
(Mt. 17:14-19; Mc. 9:14-29)
37În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L‑a întâmpinat pe Isus.
38Și iată că un bărbat din mulțime a strigat:
– Învățătorule, Te rog fierbinte să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! 39Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Duhul îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit! 40I‑am rugat fierbinte pe ucenicii Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut.
41Isus, răspunzând, a zis:
– O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu‑l aici pe fiul tău!
42Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l‑a trântit la pământ și l‑a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. 43Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 17:22-23; Mc. 9:30-32)
Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: 44„Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie predat44 Verbul poate însemna și a trăda. Totuși, sensul literal este a preda. în mâinile oamenilor.“ 45Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să‑L întrebe cu privire la aceste cuvinte.
Cine este cel mai mare?
(Mt. 18:1-5; Mc. 9:33-37)
46Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei.
47Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48și le‑a zis:
– Oricine îl primește în Numele Meu pe acest copilaș, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare.
De partea lui Isus
(Mc. 9:38-40)
49Atunci Ioan, răspunzând, a zis:
– Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urmează.
50Dar Isus i‑a zis:
– Nu‑l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră.
Opoziție din partea samaritenilor
51Când s‑a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Și‑a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. 52A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s‑au dus și au intrat într‑un sat al samaritenilor52 Populație de rasă amestecată, rezultată în urma căsătoriilor dintre israeliții rămași după deportarea asiriană (722 î.Cr.) și populațiile aduse din alte părți de către asirieni (2 Regi 17:24). În timpul lui Isus, între iudei și samariteni exista o foarte mare ostilitate (vezi In. 4:9)., ca să facă pregătirile pentru El. 53Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că fața Sa se îndrepta spre Ierusalim.
54Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis:
– Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, cum a făcut Ilie?
55Însă Isus, întorcându‑Se, i‑a mustrat și a zis:
– Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56Căci Fiul Omului nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască!
Apoi au plecat într‑un alt sat.
Costurile uceniciei
(Mt. 8:19-22)
57În timp ce mergeau pe drum, cineva I‑a zis:
– Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!
58Însă Isus i‑a spus:
– Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să‑Și plece capul.
59Altuia i‑a zis:
– Urmează‑Mă!
Dar acela I‑a răspuns:
– Doamne, dă‑mi voie mai întâi să mă duc să‑l înmormântez pe tatăl meu!59 În primul secol, trupul decedat al unei persoane era pus într‑un mormânt săpat în stâncă și lăsat acolo timp de un an. După acea perioadă, osemintele erau luate pentru a fi puse într‑un osuar și îngropate. Acest obicei avea la bază crezul potrivit căruia persoana decedată primea ispășire de păcate după ce carnea trupului său mort putrezea. Este foarte probabil ca Isus să fi avut în vedere acest obicei în răspunsul Său, criticându‑l implicit pentru absurditatea lui.
60Dar Isus i‑a zis:
– Lasă morții să‑și înmormânteze morții,60 Fraza poate avea următoarele sensuri: (1) poate fi un idiom, cu sensul: „Sunt lucruri mai importante de făcut“; (2) limbajul poate fi unul figurat: „Lasă morții (spiritual vorbind) să‑și înmormânteze morții (fizic vorbind)“; (3) limbajul poate fi unul literal; Isus pur și simplu subliniază urgența și importanța proclamării Împărăției lui Dumnezeu. iar tu du‑te și vestește Împărăția lui Dumnezeu!
61Un altul a zis:
– Te voi urma, Doamne, însă dă‑mi voie mai întâi să‑mi iau rămas bun de la cei din casa mea!
62Dar Isus i‑a răspuns:
– Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!
