1»¿No tenemos todos una obligación en este mundo?
¿No son nuestros días como los de un jornalero?
2Como el esclavo que espera con ansias la noche,
como el jornalero que ansioso espera su paga,
3meses enteros he vivido en vano;
me han tocado noches de miseria.
4Me acuesto y pienso:
“¿Cuánto falta para que amanezca?”.
La noche se me hace interminable;
me canso de dar vueltas en la cama hasta el amanecer.
5Tengo el cuerpo cubierto de gusanos y de costras;
la piel se me rasga y me supura.
6»Mis días se van más veloces que una lanzadera,
y sin esperanza alguna llegan a su fin.
7Recuerda, oh Dios, que mi vida es un suspiro;
que ya no verán mis ojos la felicidad.
8Los ojos que hoy me ven no me verán mañana;
pondrás en mí tus ojos, pero ya no existiré.
9Como nubes que se diluyen y se pierden,
los que bajan a los dominios de la muerte7:9 bajan … muerte. Lit. bajan al Seol. ya no vuelven a subir.
10Nunca más regresan a su casa;
desaparecen de su lugar.
11»Por lo que a mí toca, no guardaré silencio;
la angustia de mi espíritu me lleva a hablar,
la amargura en que vivo me obliga a protestar.
12¿Soy acaso el mar o el monstruo marino,
para que me pongas bajo vigilancia?
13Cuando pienso que en mi lecho hallaré consuelo
o encontraré alivio a mi queja,
14aun allí me infundes miedo en mis sueños;
¡me aterras con visiones!
15¡Preferiría que me estrangularan
a seguir viviendo en este cuerpo!
16Tengo en poco mi vida; no quiero vivir para siempre.
¡Déjame en paz, que mi vida no tiene sentido!
17»¿Qué es el hombre a quien das tanta importancia,
que tanta atención le concedes,
18que cada mañana examinas
y a toda hora lo pones a prueba?
19Aparta de mí la mirada;
¡déjame al menos tragar saliva!
20Si he pecado, ¿en qué te afecta,
vigilante de los mortales?
¿Por qué te ensañas conmigo?
¿Acaso te soy una carga?7:20 ¿Acaso te soy una carga? (LXX, mss. hebreos y una tradición rabínica); Me he vuelto una carga para mí mismo (TM).
21¿Por qué no me perdonas mis pecados?
¿Por qué no pasas por alto mi maldad?
Un poco más y yaceré en el polvo;
me buscarás, pero habré dejado de existir».
1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?
2Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.
10Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
