Cartea IV
(Psalmii 90–106)
Psalmul 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi
din generație în generație.
2Înainte ca să se fi născut munții,
înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea,
din veșnicie în vecie, Tu ești Dumnezeu.
3Tu întorci pe oameni în țărână,
spunându‑le: „Întoarceți‑vă, fii ai omului!“
4Căci o mie de ani, în ochii Tăi,
sunt ca ziua de ieri care a trecut,
ca o strajă a nopții4 Vezi nota de la 63:6..
5Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
ei sunt ca iarba care răsare dimineața.
6Deși răsare dimineața, ea trece repede,
așa încât seara este veștejită și se usucă.
7Suntem mistuiți de mânia Ta
și îngroziți de furia Ta.
8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta
și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.
9Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat.
10Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci,
iar dacă avem putere – chiar până la optzeci,
cei mai mulți dintre ei sunt10 Sau: slava [mândria] lor este. numai necaz și trudă,
căci trec repede, iar noi zburăm.
11Cine cunoaște tăria mâniei Tale
și furia Ta, care este precum teama de Tine?
12Învață‑ne să ne numărăm bine zilele,
ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!
13Întoarce‑Te, Doamne! Până când?
Ai milă de robii Tăi!
14Satură‑ne dimineața cu îndurarea Ta,
iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.
15Înveselește‑ne pentru tot atâtea zile în care ne‑ai asuprit
și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea!
16Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta
și măreția Ta – fiilor lor!
17Fie peste noi bunăvoința17 Sau: splendoarea. Stăpânului, Dumnezeul nostru.
Statornicește pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
Da, statornicește lucrarea mâinilor noastre!
Fjärde boken
(90—106)
Psalm 90
Guds evighet, människans förgänglighet
1En bön av gudsmannen Mose.
Herre, du har varit vår tillflykt
från generation till generation.
2Innan bergen föddes, innan du frambringade jorden och världen,
fanns du, Gud, från evighet till evighet.
3Du låter människan bli jord igen
och säger: ”Vänd åter, människobarn!”
4Tusen år är för dig bara som gårdagen som gick,
som en enda timme i natten.
5Du sveper bort dem,
de är som en sömn om morgonen,
de försvinner som gräset,
6som växer upp på morgonen
men vissnar och torkar ut innan kvällen.
7Genom din vrede förgås vi,
vi förskräcks av din vredes glöd.
8Du lägger fram våra synder inför dig,
våra hemliga synder drar du fram i ljuset.
9Våra dagar försvinner under din vrede,
vi slutar våra år med en suck.
10Vi blir sjuttio år,
kanske åttio, om krafterna räcker.
Men våra flyende90:10 Grundtextens innebörd är osäker. Kan ev. också översättas deras stolthet, eller: Men även våra bästa år… år är möda och besvär.
Snart har de försvunnit, och vi är borta.
11Vem känner din vredes styrka,
vem fruktar att drabbas av din förbittring?90:11 Tanken kan också vara: Din vrede är lika stor som den tillbörliga fruktan för dig.
12Lär oss att inse hur få våra dagar är,
så att vi får visa hjärtan.
13Herre, kom åter! Hur länge ska detta vara?
Förbarma dig över dina tjänare!
14Mätta oss med din nåd var morgon,
så att vi får sjunga och glädjas i alla våra dagar.
15Ge oss glädje lika många dagar som du har plågat oss,
lika många år som vi har sett det onda.
16Låt dina tjänare få se dina gärningar
och deras barn din härlighet.
17Herre, vår Gud, visa oss din godhet
och ge oss framgång i allt vad vi gör.
