Psalmul 49
Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. Un psalm.
1Ascultați lucrul acesta, toate popoarele!
Luați aminte, toți locuitorii lumii,
2fii ai lui Adam și fii ai omului,
cei bogați și cei nevoiași laolaltă!
3Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte,
iar cugetarea inimii mele va fi cu pricepere.
4Îmi voi pleca urechea la un proverb;
îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.
5De ce să mă tem în zilele rele,
când mă împresoară nelegiuirea urmăritorilor mei,
6a celor ce se încred în averile lor
și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor?
7Cu siguranță un om nu‑l poate răscumpăra pe fratele său,
nici nu‑I poate da lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui.
8Răscumpărarea sufletului său este atât de scumpă,
încât nu va putea plăti niciodată
9ca să trăiască pentru totdeauna
și să nu vadă groapa.
10Căci el vede că până și înțelepții mor;
iar cel nesăbuit și cel nătâng pier împreună
și își lasă averea altora.
11Mormintele lor le vor fi case pe vecie11 Sensul versului este nesigur.,
locuințe din generație în generație,
deși și‑au numit proprietățile după numele lor.
12Însă omul pus în cinste nu dăinuie;
el se aseamănă cu vitele pentru tăiere.
13Aceasta este calea celor ce se încred în ei13 Sau: în ei înșiși.
și a celor ce‑i urmează, care își găsesc plăcerea în vorbele13 Lit.: gura. lor.
14Sunt rânduiți pentru Locuința Morților, ca niște oi;
moartea îi va paște.
Cei drepți vor stăpâni peste ei dimineața.
Chipul lor se va veșteji în Locuința Morților,
departe de locuința lor.
15Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinței Morților,
căci El mă va lua.15 Sau: mă va primi. Selah
16Nu te teme când se îmbogățește cineva,
când sporește gloria casei lui,
17căci nu ia nimic cu el la moartea sa;
gloria lui nu se coboară după el.
18Chiar dacă și‑a binecuvântat sufletul în timpul vieții lui,
– iar ei te laudă că ți‑ai făcut bine –,
19tot va merge la generația părinților lui,
și nu vor mai vedea lumina vreodată.
20Omul pus în cinste și fără pricepere
se aseamănă cu vitele pentru tăiere.
Salmo 49
Salmo dos descendentes de Coré. Para o diretor do coro.
1-2Que todos os povos do mundo ouçam isto!
Que todos os moradores da Terra,
grandes e pequenos, ricos e pobres,
prestem atenção às minhas palavras!
3Elas serão ditas com sabedoria;
serão o fruto de uma meditação feita com inteligência.
4Inclinarei os meus ouvidos ao ensino dum provérbio
e explicarei o seu sentido ao som da lira.
5Não devo ter medo, quando chegam os dias de aflição,
mesmo rodeado da maldade dos que me querem mal.
6Aqueles que confiam nas suas riquezas
e se gabam de tudo quanto possuem,
7nenhum deles, de modo algum,
pode resgatar o seu próximo do castigo do pecado.
8Uma alma é algo de valor tão elevado
que as fortunas da Terra inteira, juntas,
9não seriam suficientes para comprar a vida eterna
e para livrar da morte.
10Pois todos podem ver que os sábios também morrem,
como morrem os loucos e os insensatos,
e as suas riquezas serão para outros.
11Dão às propriedades que possuem os seus próprios nomes,
porque pensam para si mesmos,
que serão suas e dos seus descendentes para sempre,
e que nunca deixarão de morar nelas.
12Mas essas pessoas, apesar de toda a sua vaidade,
terão de morrer, como qualquer animal!
13Tal é o destino dos que confiam em si mesmos
e dos que o seguem. (Pausa)
14O mundo dos mortos leva toda a humanidade
como um grande rebanho do qual se alimenta.
Ao romper do dia, os retos os dominarão,
pois a sua beleza acabará quando morrerem,
visto que se encontram longe das suas moradas.
15Quanto a mim, Deus salvará a minha alma do mundo dos mortos;
certamente me receberá. (Pausa)
16Portanto, não temas quando homens sem Deus enriquecem
e alcançam grande prosperidade.
17Porque quando morrem não levam nada consigo;
o seu bem-estar não os acompanhará.
18Ainda que toda a sua vida se tenham tido por felizes,
e outros os aplaudam por todo o bem
que souberem fazer a si mesmos,
19contudo, terão o fim que teve toda a gente antes deles,
a escuridão eterna.
20Porque o ser humano, mesmo com toda a sua prosperidade, é destituído de entendimento;
terá de morrer como qualquer animal.
