Psalmii 44 – NTLR & LCB

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 44:1-26

Psalmul 44

Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32..

1Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre,

părinții noștri ne‑au istorisit

despre lucrarea pe care ai înfăptuit‑o în zilele lor,

în zilele de odinioară.

2Tu, prin brațul Tău, ai alungat neamuri,

ca să‑i plantezi pe ei;

ai lovit noroade, ca să‑i extinzi pe ei.

3Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire țara

și nu brațul lor i‑a izbăvit,

ci dreapta Ta, brațul Tău,

lumina feței Tale, fiindcă Îți găseai plăcerea în ei.

4Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu!

Poruncește dar izbăvirea lui Iacov!

5Cu Tine ne doborâm vrăjmașii,

prin Numele Tău îi vom călca în picioare pe cei ce se ridică împotriva noastră.

6Nu mă încred în arcul meu,

sabia mea nu mă izbăvește,

7ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri

și îi faci de rușine!

8Noi în Dumnezeu ne lăudăm toată ziua;

Numelui Tău îi vom aduce mulțumiri pe vecie. Selah

9Totuși, Tu ne‑ai respins și ne‑ai umilit,

nu mai ieși cu oștirile noastre.

10Tu ai făcut să ne retragem dinaintea vrăjmașului,

astfel că cei ce ne urăsc ne jefuiesc.

11Ne dai ca pe niște oi la tăiere,

ne împrăștii printre neamuri.

12Îți vinzi poporul pe un preț de nimic

și nu câștigi nimic prin vânzarea lui.

13Ne faci de ocara vecinilor noștri,

de ocară și dispreț pentru cei din jurul nostru.

14Ne faci o pildă printre neamuri,

o clătinare din cap printre popoare.

15Toată ziua disprețul îmi stă înainte

și rușinea îmi acoperă fața,

16la glasul batjocoritorului și al blasfemiatorului,

la vederea dușmanului și a răzbunătorului.

17Toate acestea au venit asupra noastră,

dar17 Sau: deși. noi nu Te‑am uitat

și nu am trădat legământul Tău.

18Inima noastră nu Ți‑a întors spatele,

și pașii noștri nu s‑au îndepărtat de calea Ta.

19Tu însă ne‑ai zdrobit în locul de vânătoare al șacalilor

și ne‑ai acoperit cu umbra morții.

20Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru

și ne‑am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,

21n‑ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?

Doar El cunoaște toate tainele inimii.

22Totuși, din pricina Ta suntem dați morții toată ziua,

suntem considerați ca niște oi pentru tăiere.

23Scoală‑Te! De ce dormi, Stăpâne?

Trezește‑Te, nu ne lepăda pe vecie!

24De ce Îți ascunzi fața,

de ce ne uiți suferința și asuprirea?

25Căci sufletul nostru este doborât în țărână,

pântecul ne este lipit de pământ!

26Ridică‑Te și vino în ajutorul nostru!

Răscumpără‑ne, datorită îndurării Tale!

Luganda Contemporary Bible

Zabbuli 44:1-26

Zabbuli 44

Ya mukulu wa bayimbi. Zabbuli ya Batabani ba Koola.

144:1 Kuv 12:26; Zab 78:3Ayi Katonda, twawulira n’amatu gaffe,

bajjajjaffe baatubuulira,

ebyo bye wakola mu biro byabwe,

mu nnaku ez’edda ezaayita.

244:2 a Zab 78:55 b Kuv 15:17 c Zab 80:9Nga bwe wagoba amawanga mu nsi

n’ogiwa bajjajjaffe,

wasaanyaawo amawanga

n’okulaakulanya bajjajjaffe.

344:3 a Ma 8:17; Yos 24:12 b Zab 77:15 c Ma 4:37; 7:7-8Ekitala kyabwe si kye kyabaleetera okuwangula ensi,

n’omukono gwabwe si gwe gwabalokola;

wabula baawangula n’omukono gwo ogwa ddyo

awamu n’obulungi bwo, kubanga wabaagala.

444:4 Zab 74:12Ggwe oli Kabaka wange, era Katonda wange;

awa Yakobo obuwanguzi.

544:5 Zab 108:13Ku lulwo tunaawangulanga abalabe baffe;

ku lw’erinnya lyo tunaalinnyiriranga abalabe baffe.

644:6 Zab 33:16Ddala ddala omutego gwange ogw’obusaale si gwe neesiga,

n’ekitala kyange si kye kimpa obuwanguzi.

744:7 a Zab 136:24 b Zab 53:5Wabula ggwe otulokola mu balabe baffe,

n’oswaza abo abatuyigganya.

844:8 a Zab 34:2 b Zab 30:12Twenyumiririza mu Katonda olunaku lwonna.

Era tunaatenderezanga erinnya lyo emirembe gyonna.

944:9 a Zab 74:1 b Zab 60:1, 10Naye kaakano otusudde ne tuswala;

era tokyatabaala na magye gaffe.

1044:10 Lv 26:17; Yos 7:8; Zab 89:41Watuzza emabega okuva mu bifo mwe twali ng’abalabe baffe balaba,

abatuyigganya ne batunyaga.

1144:11 a Bar 8:36 b Ma 4:27; 28:64; Zab 106:27Watuwaayo okuliibwa ng’endiga;

n’otusaasaanya mu mawanga.

1244:12 Is 52:3; Yer 15:13Watunda abantu bo omuwendo mutono nnyo,

n’otobaako ky’oganyulwa.

1344:13 a Zab 79:4; 80:6 b Ma 28:37Watufuula ekivume eri baliraanwa baffe,

ekinyoomebwa era ekisekererwa abo abatwetoolodde.

1444:14 Zab 109:25; Yer 24:9Otufudde ekinyoomebwa mu mawanga gonna;

era abantu banyeenya emitwe gyabwe.

15Nswazibwa obudde okuziba,

amaaso gange ne gajjula ensonyi,

1644:16 Zab 74:10olw’abo abangigganya, abanvuma nga tebandabamu ka buntu,

olw’omulabe amaliridde okuwoolera eggwanga.

1744:17 Zab 78:7, 57; Dan 9:13Ebyo byonna bitutuseeko,

newaakubadde nga tetukwerabidde,

wadde obutagondera ndagaano yo.

1844:18 Yob 23:11Omutima gwaffe tegukuvuddeeko,

so tetugaanyi kutambulira mu kkubo lyo.

1944:19 a Zab 51:8 b Yob 3:5Naye ggwe otubonerezza n’otulekera emisege,

n’otuleka mu kizikiza ekikutte.

2044:20 a Zab 78:11 b Ma 6:14; Zab 81:9Ddala singa twerabira erinnya lya Katonda waffe,

ne tusinza katonda omulala,

2144:21 Zab 139:1-2; Yer 17:10ekyo Katonda waffe teyandikizudde?

Kubanga ye amanyi n’ebikisibwa mu mutima.

2244:22 Is 53:7; Bar 8:36*Katonda waffe, tetukuvuddeeko, kubanga ku lulwo tuttibwa obudde okuziba,

era tuli ng’endiga ez’okusalibwa.

2344:23 a Zab 7:6 b Zab 78:65 c Zab 77:7Golokoka Ayi Mukama, lwaki weebase?

Zuukuka! Totusuula Ayi Mukama!

2444:24 a Yob 13:24 b Zab 42:9Lwaki otwekwese?

Lwaki tofaayo ku kulumwa kwaffe n’okujoogebwa?

2544:25 Zab 119:25Ddala ddala tusuuliddwa mu nfuufu;

tuli ku ttaka.

2644:26 a Zab 35:2 b Zab 25:22Golokoka otuyambe;

tulokole olw’okwagala kwo okutaggwaawo.