Psalmul 139
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1Doamne, Tu mă cercetezi și mă cunoști!
2Tu știi când stau jos și când mă ridic
și, de departe, îmi cunoști gândurile.
3Tu îmi cercetezi cărarea și culcușul,
și toate căile mi le știi îndeaproape.
4Căci nici nu‑mi ajunge cuvântul pe limbă
și iată că Tu, Doamne, îl și cunoști pe de‑a‑ntregul.
5Tu mă învălui pe dinapoi și pe dinainte
și‑Ți pui mâna peste mine.
6O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine:
este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.
7Unde să plec dinaintea Duhului Tău,
unde să fug dinaintea feței Tale?
8Dacă mă sui în cer, Tu ești acolo!
Dacă îmi întind patul în Locuința Morților, iată‑Te și acolo!
9Purtat de aripile zorilor,
mă așez la capătul mării,
10dar și acolo mâna Ta mă conduce,
și dreapta Ta mă apucă.
11Dacă aș spune: „Sigur întunericul mă va ascunde,
iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte“,
12nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine;
noaptea luminează ca ziua,
iar întunericul este ca lumina.
13Căci Tu mi‑ai întocmit rărunchii;
m‑ai țesut în pântecul mamei mele.
14Îți mulțumesc că sunt o făptură atât de minunată
– minunate sunt lucrările Tale! –
și sufletul meu știe foarte bine lucrul acesta.
15Oasele mele nu erau ascunse de Tine
când am fost făcut într‑un loc ascuns,
când am fost țesut în cele mai de jos locuri ale pământului.
16Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau,
iar în Cartea Ta erau scrise toate zilele care mi‑au fost hotărâte
mai înainte să existe vreuna din ele.
17Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule!
Cât de mare este numărul lor!
18Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
19Dumnezeule, de l‑ai ucide pe cel rău!
Depărtați‑vă de la mine oameni ai sângelui!
20Ei, care vorbesc de Tine în chip nelegiuit,
dușmanii Tăi, care Îți folosesc Numele în mod nesăbuit!
21Să nu‑i urăsc pe cei ce Te urăsc, Doamne?
Să nu‑mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
22Îi urăsc cu o ură desăvârșită:
pentru mine, ei sunt niște dușmani.
23Cercetează‑mă, Dumnezeule, și cunoaște‑mi inima,
încearcă‑mă și cunoaște‑mi frământările!
24Vezi dacă sunt pe o cale idolatră24 Sau: pe o cale a durerii, probabil cu sensul de mod de viață păcătos care provoacă durere.
și condu‑mă pe calea veșniciei24 Sau: pe calea din vechime, cu referire, probabil, la principiile morale stabilite de Dumnezeu la începutul istoriei lui Israel.!
Seigneur, tu sais tout de moi
1Au chef de chœur. Psaume de David.
Eternel, ╵tu me sondes ╵et tu me connais.
2Toi, tu sais quand je m’assieds ╵et quand je me lève.
De loin, tu discernes ╵tout ce que je pense.
3Tu sais quand je marche ╵et quand je me couche,
et tous mes chemins ╵te sont familiers.
4Bien avant qu’un mot ╵vienne sur mes lèvres,
Eternel, ╵tu sais déjà tout ╵ce que je vais dire.
5Tu m’entoures ╵par-derrière et par-devant,
et tu mets ta main sur moi.
6Merveilleux savoir ╵hors de ma portée,
savoir trop sublime ╵pour que je l’atteigne.
7Où pourrais-je aller ╵loin de ton Esprit ?
Où pourrais-je fuir ╵hors de ta présence ?
8Si je monte au ciel ╵tu es là,
et si je descends ╵au séjour des morts, ╵t’y voilà !
9Si j’emprunte ╵les ailes de l’aube
et que j’aille demeurer ╵aux confins des mers,
10là aussi ta main ╵me dirigera,
ton bras droit ╵me tiendra.
11Et si je me dis : ╵« Du moins les ténèbres ╵m’envelopperont »,
alors la nuit même ╵se change en lumière ╵tout autour de moi.
12Pour toi, même les ténèbres ╵ne sont pas obscures
et la nuit est claire ╵comme le plein jour :
lumière ou ténèbres ╵pour toi sont pareilles.
13Tu m’as fait ce que je suis,
et tu m’as tissé ╵dans le ventre de ma mère.
14Je te loue ╵d’avoir fait de moi ╵une créature ╵aussi merveilleuse :
tu fais des merveilles,
et je le reconnais bien.
15Mon corps n’était pas caché ╵à tes yeux
quand, dans le secret, ╵je fus façonné
et tissé ╵comme dans les profondeurs ╵de la terre.
16Je n’étais encore ╵qu’une masse informe, ╵mais tu me voyais
et, dans ton registre, ╵se trouvaient déjà inscrits
tous les jours ╵que tu m’avais destinés
alors qu’aucun d’eux ╵n’existait encore.
17Combien tes desseins, ô Dieu, ╵sont, pour moi, impénétrables,
et comme ils sont innombrables !
18Si je les comptais,
ils seraient bien plus nombreux ╵que les grains de sable ╵sur les bords des mers.
Voici, je m’éveille, ╵je suis encore avec toi.
19Puisses-tu, ô Dieu, ╵faire mourir le méchant !
Que les hommes sanguinaires ╵partent loin de moi !
20Ils se servent de ton nom ╵pour leurs desseins criminels,
eux, tes adversaires, ╵l’utilisent pour tromper.
21Eternel, ╵comment donc ne pas haïr ╵ceux qui te haïssent,
et ne pas prendre en dégoût ╵ceux qui te combattent ?
22Eh bien, je leur voue ╵une haine extrême,
et les considère ╵comme mes ennemis mêmes.
23Sonde-moi, ô Dieu, ╵pénètre mon cœur,
examine-moi, ╵et pénètre les pensées ╵qui me bouleversent !
24Considère si je suis ╵le chemin du mal
et dirige-moi ╵sur la voie ╵prescrite depuis toujours !
