Judecata Domnului cu privire la Sion
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul
și cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca urcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să‑și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le‑o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.
8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s‑a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și‑au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le‑au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,
Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.
A aprins un foc în Sion,
care i‑a mistuit temeliile.
12Regii pământului n‑ar fi crezut,
sau vreunul din locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.
Preoților nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18Dușmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieși în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Prigonitorii noștri au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne‑au urmărit pe munți
și ne‑au pândit în pustie.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.
El nu‑ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
Quatrième élégie : la déchéance de Sion
Le peuple est brisé
1Comment4.1 Autre traduction : hélas ! ! L’or s’est terni !
L’or pur s’est altéré !
Les pierres saintes4.1 Selon certains, des pierres précieuses qui avaient fait partie du trésor du Temple. Pour d’autres, un symbole du peuple de Dieu (voir v. 2). ╵ont été dispersées
à tous les coins de rues !
2Comment se fait-il donc ╵que les précieux fils de Sion
estimés comme de l’or fin
soient maintenant considérés ╵comme des pots d’argile,
ouvrages d’un potier4.2 Voir Jr 18 et 19. ?
3Regardez les chacals : ╵voyez comment les mères
allaitent leurs petits ╵en tendant leur mamelle.
La communauté de mon peuple ╵est devenue aussi cruelle
que les autruches du désert4.3 Sur l’autruche cruelle, voir Jb 39.14-16..
4La langue du bébé
s’attache à son palais, ╵tellement il a soif.
Les tout petits enfants ╵réclament quelque nourriture
et nul ne leur en donne.
5Ceux qui, auparavant, ╵mangeaient des mets exquis,
expirent dans les rues,
et ceux qui ont été ╵élevés dans la pourpre
se couchent maintenant ╵sur un tas de fumier.
6La communauté de mon peuple ╵a commis un péché
plus grand que celui de Sodome4.6 Sur Sodome, voir Gn 19.24-25 et Jr 23.14 ; 49.18 ; 50.40.
qui a été anéantie ╵en un instant,
et sans qu’un homme ╵porte la main contre elle4.6 Autre traduction : sans que quelqu’un se donne la peine de la secourir..
7Les princes de Sion, ╵ils étaient plus purs que la neige
et plus blancs que du lait,
leurs corps étaient vermeils ╵bien plus que le corail,
leurs veines de saphir.
8Leur aspect est plus sombre, ╵à présent, que la suie,
nul ne les reconnaît ╵maintenant dans les rues.
La peau leur colle aux os,
elle est devenue sèche ╵comme du bois.
9Les victimes du glaive ╵sont plus heureuses
que les victimes ╵de la famine :
celles-ci dépérissent, ╵tenaillées par la faim,
car les produits des champs ╵leur font défaut.
10De tendres femmes, ╵de leurs mains ont fait cuire
la chair de leurs enfants
pour s’en nourrir,
à cause du désastre ╵qui a atteint ╵la communauté de mon peuple4.10 Voir 2 R 6.28-29..
Le juste jugement de Dieu
11L’Eternel a assouvi son courroux.
Oui, il a déversé ╵son ardente colère,
il a allumé un feu dans Sion
qui en a consumé les fondations.
12Aucun roi de la terre
ni aucun habitant du monde ╵n’a cru que l’adversaire,
que l’ennemi, ╵pourrait franchir
les portes de Jérusalem.
13Cela est arrivé ╵à cause des péchés ╵de ses prophètes
et des fautes des prêtres
qui répandaient au milieu d’elle
le sang des justes.
14Mais maintenant, ╵ils errent dans les rues ╵tout comme des aveugles,
ils sont souillés de sang
si bien que l’on ne peut
toucher leurs vêtements.
15« Allez-vous en, impurs, ╵voilà ce qu’on leur crie.
Hors d’ici, hors d’ici, ╵et ne nous touchez pas ! »
Et lorsqu’ils fuient ainsi ╵en errant çà et là, ╵les gens des autres peuples disent :
« Qu’ils ne restent pas en ce lieu4.15 Voir Lv 13.45. ! »
16L’Eternel en personne ╵les a disséminés,
il ne veut plus les voir.
On n’a pas respecté les prêtres
ni eu d’égards ╵pour les responsables du peuple4.16 Autre traduction : les vieillards..
L’heure de l’abandon
17Nos yeux se consument encore
dans l’attente d’une aide, ╵mais c’est en vain.
De nos postes de guet ╵nous attendions une nation
qui ne nous a pas secourus4.17 Probablement l’Egypte (voir Jr 29.16 ; 37.5-10)..
18Nos ennemis épient ╵la trace de nos pas,
et nous ne pouvons plus ╵circuler dans nos rues,
notre fin est prochaine, ╵nos jours sont à leur terme.
Oui, notre fin arrive.
19Ceux qui nous poursuivaient ╵ont été plus rapides
que l’aigle dans le ciel.
Ils nous ont pourchassés ╵avec acharnement ╵sur les montagnes,
ils se sont embusqués ╵contre nous au désert.
20Le roi qui de la part de l’Eternel ╵avait reçu l’onction4.20 Il s’agit de Sédécias (2 R 25.1-6 ; Jr 39.4-7 ; 52.6-11)., ╵et dont dépendait notre vie,
a été capturé ╵grâce à leurs pièges,
alors que nous disions :
« Nous vivrons sous sa protection ╵au milieu des nations. »
21Tu peux être ravie, ╵communauté d’Edom, ╵et exulter4.21 Lorsque Jérusalem est tombée, les Edomites ont participé à son pillage (Ez 25.12-14).,
toi qui habites ╵au pays d’Outs4.21 Outs: pays à l’est du Jourdain, peut-être Edom, au sud-est de la mer Morte (Gn 36.28 ; voir Jb 1.1 et note). :
à toi aussi, ╵on passera la coupe,
tu seras enivrée ╵et tu te mettras toute nue.
22Ton châtiment aura sa fin, ╵ô communauté de Sion,
Dieu ne te déportera plus.
Communauté d’Edom, ╵il te fera payer tes fautes,
et il fera paraître ╵tes péchés au grand jour.
