Chemarea lui Ezechiel
1În al treizecilea an1 Probabil vârsta profetului., în a cincea zi a lunii a patra1 31 iulie 593 î.Cr.; multe date oferite de Ezechiel pot fi stabilite cu acuratețe, datorită analelor., în timp ce mă aflam printre exilații de lângă râul Chebar, cerurile s‑au deschis și am văzut vedenii dumnezeiești.
2În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – 3Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara caldeenilor3 babilonienilor; [peste tot în carte]., lângă râul Chebar, și mâna Domnului a fost peste el acolo.
4M‑am uitat și iată că un vânt năprasnic venea dinspre nord: era un nor mare și un foc strălucitor care scânteia de jur împrejur. La mijloc, în mijlocul focului, era ceva ca metalul lustruit.4 Sau: ca strălucirea chihlimbarului. 5În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru ființe vii, a căror înfățișare era ca înfățișarea unui om. 6Fiecare avea câte patru fețe și câte patru aripi. 7Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui vițel, strălucind ca bronzul lustruit. 8Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părți, se afla câte o mână de om. Toate cele patru ființe vii aveau fețe și aripi. 9Aripile lor se atingeau una pe alta, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare mergea drept înainte.
10Înfățișarea fețelor lor era astfel: în partea dinainte, fiecare avea o față de om; în partea dreaptă, cele patru aveau o față de leu; în partea stângă, cele patru aveau o față de bou, iar în partea din spate, cele patru aveau o față de vultur. 11Așa arătau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, și alte două aripi cu care își acoperea trupul. 12Fiecare mergea drept înainte: mergeau într-acolo unde le arăta duhul să meargă, iar în mersul lor, nu se întorceau. 13Asemănarea ființelor vii, înfățișarea lor, era ca niște cărbuni de foc aprinși, ca asemănarea unor torțe; focul umbla încoace și încolo printre ființele vii. Focul avea strălucire și din foc ieșeau fulgere. 14Ființele vii alergau și se întorceau, ca înfățișarea fulgerului.
15Mă uitam la acele ființe vii și iată că pe pământ, în apropierea fiecărei ființe vii, se afla câte o roată, în total patru, câte una pentru fiecare față. 16Înfățișarea roților și lucrătura lor era ca aspectul crisolitului. Cele patru aveau aceeași asemănare; înfățișarea și lucrătura lor era asemenea unei roți în mijlocul altei roți. 17În timpul deplasării, ele puteau merge în toate cele patru direcții, fără să‑și schimbe direcția în timpul mersului. 18Obezile lor erau înalte și stârneau teamă; obezile celor patru erau pline de ochi de jur împrejur.
19Când mergeau ființele vii, mergeau și roțile pe lângă ele, iar când se ridicau ființele vii de la pământ, se ridicau și roțile. 20De aceea ființele vii mergeau acolo unde le punea duhul să meargă, încotro le îndruma duhul să meargă, iar roțile se ridicau să li se alăture, deoarece duhul ființelor vii era în roți. 21Când ele mergeau, mergeau și acestea; când ele se opreau, se opreau și acestea; iar când ele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile odată cu ele, deoarece duhul făpturilor era în roți.
22Deasupra capetelor acestor ființe vii se afla ceva asemănător unei întinderi22-23, 25-26 Sau: firmament. de cristal strălucitor, care se răspândea în înălțime, deasupra capetelor lor. 23Dedesubtul întinderii, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă, fiecare ființă vie având câte două aripi cu care se acoperea. 24Când porneau, am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul unor ape mari, asemenea glasului Celui Atotputernic24 Ebr.: Șadai, asemenea vuietului unei furtuni, asemenea zgomotului unei tabere. Când ele se opreau, aripile lor se lăsau în jos.
25Și s‑a auzit un glas de deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor; când ele s‑au oprit, aripile lor s‑au lăsat în jos.25 Sau: Când ele se opreau și aripile lor se lăsau în jos, de deasupra întinderii care era peste capetele lor se auzea un glas. 26În partea de sus a întinderii care era deasupra capetelor lor se afla ceva precum înfățișarea pietrei de safir26 Sau: lapislazuli., în asemănarea unui tron, iar deasupra acestei asemănări de tron, în partea de sus, se afla cineva a cărei asemănare era ca înfățișarea unui om. 27De la ceea ce părea a fi brâul său în sus am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său în jos am văzut ceva ca înfățișarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare. 28Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Ea era înfățișarea asemănării slavei Domnului. Când am văzut‑o, m‑am aruncat cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia Care vorbea.
Le jugement de Jérusalem
La vocation d’Ezéchiel
1Le cinquième jour du quatrième mois de la trentième année1.1 Probablement le quatrième mois de la trentième année de la vie d’Ezéchiel, l’âge auquel il aurait dû commencer à exercer ses fonctions sacerdotales (Nb 4.3)., je me trouvais parmi les déportés, près du canal du Kebar1.1 Le Kebar: grand canal relié à l’Euphrate, au sud de Babylone.. Le ciel s’ouvrit et Dieu m’envoya des visions.
2Le cinquième jour du mois de cette année-là, c’est-à-dire la cinquième année de la captivité du roi Yehoyakîn1.2 C’est-à-dire juillet 593 av. J.-C. Sur la captivité de Yehoyakîn, voir 2 R 24.8-17 ; 2 Ch 36.9-10., 3l’Eternel adressa la parole à Ezéchiel, fils du prêtre Bouzi, au pays des Chaldéens, près du canal du Kebar. Là, la main de l’Eternel reposa sur lui.
Ezéchiel contemple la gloire de Dieu
4Je vis soudain un vent de tempête venant du nord qui poussait devant lui un énorme nuage sillonné d’éclairs. Ce nuage était entouré d’une clarté éblouissante. En son centre, il y avait l’éclat d’un métal au milieu du feu1.4 Pour les v. 4-28, voir 10.1-22 ; cf. Ap 4.. 5En son milieu, je distinguais quelque chose qui ressemblait à quatre êtres vivants ; par leur aspect, ils ressemblaient à des hommes1.5 Selon 10.15, ces êtres vivants sont des chérubins (voir Ex 25.17 et note).. 6Chacun d’eux avait quatre faces et quatre ailes. 7Leurs jambes étaient droites ; leurs pieds étaient comme ceux d’un taureau et brillaient comme du bronze poli. 8Sous leurs ailes, et à leurs quatre côtés, apparaissaient des mains humaines, et chacun des quatre avait ses faces et ses ailes. 9Leurs ailes se touchaient l’une l’autre par leurs extrémités. Quand ils se déplaçaient, ils ne se tournaient pas, mais chacun avançait droit devant soi. 10Leurs faces ressemblaient à celle d’un homme, et ils avaient tous les quatre une face de lion à droite, une face de taureau à gauche, et une face d’aigle. 11Chacun d’eux avait deux paires d’ailes : deux de ces ailes se déployaient vers le haut et chacune touchait une aile d’un autre être vivant de son côté, les deux autres couvraient leurs corps. 12Chacun d’eux avançait droit devant soi, ils allaient là où l’Esprit1.12 En hébreu, il y a un jeu sur les deux sens possibles du terme : vent et Esprit. les poussait à aller sans qu’aucun d’eux ne se tourne pour se déplacer.
13Ces êtres vivants avaient l’aspect de braises1.13 Selon le texte hébreu traditionnel. L’ancienne version grecque a : au milieu de ces êtres vivants, il y avait des braises… incandescentes, et de torches brillantes : ils paraissaient embrasés comme des torches brillantes. Le feu courait entre ces êtres vivants ; ils avaient l’éclat du feu et des éclairs jaillissaient de ce feu. 14Ces êtres couraient, allant et venant en tous sens, comme des éclairs.
15En contemplant ces êtres vivants, j’aperçus à côté de chacun d’eux une roue qui touchait terre, vers leurs quatre faces. 16Les quatre roues étaient pareilles : elles semblaient faites en chrysolithe1.16 Pierre précieuse importée d’Espagne. et paraissaient encastrées l’une au milieu de l’autre. 17Elles pouvaient donc se déplacer dans les quatre directions sans pivoter. 18Les jantes des quatre roues étaient d’une dimension énorme et terrifiante. Elles étaient couvertes d’yeux sur toute leur circonférence. 19Quand les êtres vivants se déplaçaient, les roues se déplaçaient à côté d’eux, et quand ils s’élevaient de terre, elles s’élevaient aussi. 20Ils allaient là où l’Esprit1.20 Voir 1.12 et note. les poussait à aller. Les roues s’élevaient en même temps qu’eux, car l’Esprit qui animait les êtres vivants animait aussi les roues. 21Quand les êtres vivants s’avançaient, se tenaient arrêtés ou s’élevaient de terre, les roues s’avançaient, se tenaient arrêtées ou s’élevaient de terre en même temps qu’eux, car l’Esprit qui animait les êtres vivants animait aussi les roues.
22Au-dessus de la tête de ces êtres vivants s’étendait quelque chose qui ressemblait à une étendue céleste et qui avait l’éclat éblouissant du cristal. 23Sous cette étendue, ils tendaient leurs ailes jusqu’à toucher celles de leurs voisins, et chacun en avait deux qui lui couvraient le corps. 24Quand ils se déplaçaient, j’entendais le bruit de leurs ailes, un bruit semblable au grondement de grosses eaux ou à la voix du Tout-Puissant, c’était un bruit de grand tumulte comme celui d’un campement guerrier. Quand ils s’arrêtaient, ils abaissaient leurs ailes. 25Alors une voix retentit au-dessus de l’étendue céleste qui surplombait leur tête. 26Par-dessus cette étendue apparaissait comme une pierre de saphir qui avait la forme d’un trône, et au-dessus de ce qui ressemblait à un trône, au point le plus élevé, se tenait un être ayant l’aspect d’un homme. 27Je vis que la partie supérieure de son corps, au-dessus de ce qui ressemblait à sa taille, avait un éclat étincelant et l’aspect du feu tout autour, et la partie inférieure semblait comme baignée de feu et répandait autour d’elle une vive clarté. 28La clarté qui l’environnait avait l’aspect de l’arc-en-ciel qui resplendit dans les nuées en un jour de pluie. C’est ainsi que m’apparut ce qui ressemblait à la gloire de l’Eternel. A cette vue, je tombai la face contre terre, et j’entendis quelqu’un me parler.
