Rebeliunea poporului și judecata Domnului
1Atunci întreaga comunitate și‑a ridicat glasul și a strigat. Și în noaptea aceea poporul s‑a plâns.
2Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și întreaga comunitate le‑a zis:
– O, de am fi murit noi în țara Egiptului sau de am fi murit în pustia aceasta! 3De ce ne aduce Domnul în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copilașii noștri vor ajunge pradă. N‑ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4Și fiecare i‑a zis fratelui său:
– Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!
5Atunci Moise și Aaron s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel.
6Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele 7și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând:
– Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară deosebit de bună. 8Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne‑o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere. 9Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le‑a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei.
10Dar întreaga comunitate zicea să‑i omoare cu pietre. Atunci slava Domnului s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea fiilor lui Israel.
11Domnul i‑a zis lui Moise:
– Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când nu va crede în Mine, în pofida tuturor semnelor pe care le‑am făcut în mijlocul lui? 12Îl voi lovi cu molimă și‑l voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.
13Dar Moise i‑a zis Domnului:
– Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor, 14și‑l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor în timpul zilei într‑un stâlp de nor, iar noaptea într‑un stâlp de foc. 15Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice: 16„Pentru că Domnul n‑a putut să ducă acest popor în țara pe care le‑o jurase, de aceea i‑a omorât în pustie.“ 17Te rog, lasă acum ca puterea Stăpânului să se arate în măreția ei, după cum ai promis, zicând: 18„Domnul este încet la mânie și plin de îndurare18 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]., iertând nelegiuirea și fărădelegea, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.18 Cel care păcătuia atrăgea pedeapsa atât asupra sa, cât și asupra familiei sale, alcătuită de obicei din trei sau patru generații (vezi Num. 16:31-34; Ios. 7:24).“ 19Te rog, iartă nelegiuirea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până acum.
20Domnul a zis:
– I‑am iertat așa cum ai cerut. 21Dar, cât este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul, 22tot așa niciunul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le‑am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M‑au pus la încercare22 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus. de zece ori până acum și n‑au ascultat de glasul Meu, 23nu vor vedea țara pe care am jurat că le‑o voi da părinților lor. Niciunul dintre cei care M‑au disprețuit nu o va vedea. 24Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M‑a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar sămânța lui o va stăpâni. 25Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți‑vă și porniți spre pustie, pe drumul către Marea Roșie25 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26..
26Domnul le‑a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 27„Până când va cârti această comunitate rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care fiii lui Israel le‑au rostit împotriva Mea. 28De aceea spuneți‑le: «Viu sunt Eu, zice Domnul, că vă voi face precum ați vorbit în auzul Meu: 29cadavrele voastre vor zăcea în pustia aceasta. Dintre toți cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus care ați fost numărați și înscriși și care ați cârtit împotriva Mea, 30niciunul nu va intra în țara în care am jurat că vă voi așeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. 31Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce în țară și astfel ei vor cunoaște țara pe care voi ați respins‑o. 32Cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. 33Fiii voștri vor fi păstori în pustie timp de patruzeci de ani și vor purta vina necredincioșiei voastre până când trupurile voastre moarte își vor găsi sfârșitul în pustie. 34După cum timp de patruzeci de zile ați cercetat țara, tot așa, timp de patruzeci de ani – câte un an pentru fiecare zi – veți purta pedeapsa pentru nelegiuirea voastră și astfel veți cunoaște respingerea Mea.» 35Eu, Domnul, am vorbit. Cu siguranță așa îi voi face acestei comunități rele care s‑a adunat împotriva Mea. În pustia aceasta își vor găsi sfârșitul și aici vor muri.“
36Bărbații pe care Moise îi trimisese să cerceteze țara și care, atunci când s‑au întors, au făcut toată comunitatea să cârtească împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre țară, 37deci oamenii aceia care aduseseră un raport rău despre țară, au murit loviți de o urgie înaintea Domnului. 38Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre bărbații care se duseseră să cerceteze țara.
39Când Moise le‑a spus aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul a bocit mult.
40Ei s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au urcat pe vârful muntelui, zicând:
– Iată‑ne! Ne vom sui spre locul pe care l‑a promis Domnul, căci am păcătuit.
41Dar Moise le‑a zis:
– De ce încălcați porunca Domnului? Acest plan nu va reuși. 42Să nu vă suiți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri. 43Amalekiții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea loviți de sabie. Fiindcă v‑ați abătut de la Domnul, El nu va fi cu voi.
44Ei însă s‑au îngâmfat și s‑au suit pe înălțimile muntelui, chiar dacă Moise și Chivotul Legământului Domnului nu au părăsit tabăra. 45Atunci amalekiții și canaaniții care locuiau pe muntele acela au coborât, i‑au atacat și i‑au zdrobit până la Horma45 Horma înseamnă Nimicire..
Os israelitas querem voltar para o Egito
1Então todo o povo começou a chorar em altos clamores e assim ficaram durante a noite toda. 2E levantaram um grande coro queixando-se contra Moisés e Aarão: “Mais valia que tivéssemos morrido no Egito, ou até mesmo aqui no deserto, 3em vez de sermos levados para essa terra. O Senhor irá matar-nos lá; as nossas mulheres e os nossos filhos ficarão cativos como escravos. Saiamos daqui e voltemos para o Egito!” 4Esta ideia arrastou todo o campo. “Vamos eleger um chefe para nos levar outra vez para o Egito!”, gritavam.
5Então Moisés e Aarão caíram com os rostos em terra na frente do povo de Israel. 6Contudo, dois daqueles que tinham sido enviados a espreitar a terra, Josué, filho de Num, e Calebe, filho de Jefoné, tiveram outra atitude; rasgaram a roupa que vestiam, em sinal de indignação. 7E disseram ao povo: “Olhem que essa terra que fomos ver, que temos diante de nós, é uma região maravilhosa! 8Não se esqueçam de que o Senhor nos ama! Ele nos levará com toda a segurança e a terra será nossa. É extremamente fértil; pode dizer-se realmente que produz leite e mel. 9Não se revoltem contra o Senhor! Não tenham medo daquele povo! Nós os devoraremos, como se fossem pão. O Senhor está connosco e por isso retira-lhes todo o apoio. Sobretudo não tenham medo deles!”
10Contudo, a única resposta do povo foi pensar em apedrejá-los. Nessa altura, apareceu a glória do Senhor na tenda do encontro, 11e disse a Moisés: “Até quando me desprezará este povo? Será que nunca chegarão a acreditar em mim, mesmo depois de todos os milagres que fiz no meio deles? 12Vou rejeitá-los e castigá-los com uma praga. Quanto a ti, farei com que te tornes uma nação ainda mais numerosa e mais poderosa do que eles!”
13“Senhor!”, suplicou Moisés, “mas que hão de dizer os egípcios quando ouvirem isso? 14Eles constataram todo o poder que revelaste quando resgataste o teu povo de lá. Entretanto, já contaram tudo aos habitantes da terra, os quais se dão perfeitamente conta de que estás com Israel, e que lhes apareces face a face. Veem até a coluna de nuvem e de fogo que se mantém por cima deles e sabem que os guias e proteges dia e noite. 15Se matares todo o teu povo, as nações que ouviram a tua fama dirão: 16‘O Senhor matou-os porque não podia cuidar deles no deserto. Não foi capaz de os trazer à terra que jurou dar-lhes!’
17Oh! Peço-te, Senhor! Manifesta o teu grande poder, perdoando os nossos pecados 18e fazendo prova do teu profundo amor para connosco. Perdoa-nos ainda que tenhas dito que não deixarás o pecado por castigar, mas que punirás a culpa dos pais nos filhos, até à terceira e quarta geração. 19Rogo-te pois que perdoes os pecados deste povo, de acordo com a tua grandeza e o teu amor autêntico, como lhe tens perdoado sempre desde que deixaram o Egito.”
20Então o Senhor respondeu-lhe: “Pois sim, perdoo-lhes conforme me pediste. 21Mas prometo solenemente pelo meu próprio nome que, tão certo como a Terra vir a encher-se com a minha glória, 22nenhum destes que viram a minha grandeza e os milagres que fiz, tanto no Egito como no deserto, e dez vezes quiseram experimentar-me e desobedeceram-me, 23nenhum deles verá sequer a terra que prometi aos seus antepassados. 24No entanto, o meu servo Calebe obedeceu-me inteiramente; houve nele uma atitude diferente. A ele, levá-lo-ei até à terra que foi observar, e os seus descendentes possui-la-ão. 25Agora pois, visto que o povo de Israel está com tanto medo dos amalequitas e dos cananeus que vivem nos vales, regressará ao deserto amanhã na direção do mar Vermelho.”
26O Senhor ainda disse a Moisés e a Aarão: 27“Até quando continuará este povo mau a queixar-se de mim? Porque ouvi tudo o que têm dito. 28Digam-lhes então: Tão certo como eu viver, diz o Senhor, far-vos-ei aquilo que vos ouvi declarar: 29-30morrerão aqui neste deserto! Nem um só daqueles que se têm queixado de mim, com mais de 20 anos, entrará na terra prometida. Apenas a Calebe, filho de Jefoné, e a Josué, filho de Num, será permitido lá entrarem.
31Dizem que os vossos filhos haverão de tornar-se escravos do povo da terra. A eles sim, levarei com segurança para a terra e possuirão aquilo que vocês recusaram. 32Os vossos corpos hão de vir a cair no deserto. 33Até lá, vaguearão como nómadas durante 40 anos. Será dessa forma que pagarão pela vossa falta de confiança, até que o último caia morto nessa terra desabitada. 34Como os espias estiveram 40 dias na terra que vos ia dar, levarão 40 anos a vaguear pelo deserto; levarão um ano por cada dia o peso da culpa dos vossos pecados. Assim vos ensinarei o que significa rejeitarem-me. 35Eu, o Senhor, falei. Cada um dos que conspirou contra mim morrerá nesta terra deserta.”
36Os outros dez espias que tinham iniciado a rebelião contra o Senhor, lançando o medo nos corações do povo, 37desacreditando a terra, foram feridos de morte perante o Senhor. 38De todos os espias ficaram vivos apenas Josué e Calebe. 39E quando Moisés veio relatar ao povo as palavras de Deus, espalhou-se uma grande tristeza por todo o acampamento.
40Na manhã seguinte levantaram-se muito cedo e começaram a preparar-se para ir para a terra prometida. “Aqui estamos!”, diziam, “confessamos que pecámos; estamos prontos agora para subir ao lugar que o Senhor nos prometeu.”
41Contudo, Moisés respondeu-lhes: “Agora estão a desobedecer à ordem do Senhor de voltarem para o deserto. 42Não prossigam com o vosso plano, porque então é que seriam mesmo vencidos pelos vossos inimigos, visto que Deus já não vos apoia. 43Lembrem-se que presentemente estão lá os amalequitas e os cananeus que vos chacinariam! Desviaram-se do Senhor, ele desviar-se-á de vocês!”
44Apesar destas palavras, continuaram a subir à zona das colinas, sem que a arca da aliança do Senhor ou Moisés tivessem deixado o acampamento. 45Então os amalequitas que viviam nessas colinas desceram e atacaram-nos, ferindo-os e perseguindo-os até Horma.
