Deuteronom 1 – NTLR & OL

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 1:1-46

Recapitularea istoriei în Transiordania – porunca de a părăsi Horebul

1Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea întregului Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba1 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului., față în față cu Suf, între Paran și Tofel, Laban, Hațerot și Di‑Zahab. 2Distanța de la Horeb până la Kadeș-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.

3În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea3 Luna Șebat (ianuarie-februarie), în al patruzecilea an de la ieșirea din Egipt., Moise le‑a spus fiilor lui Israel tot ce i‑a poruncit Domnul să le spună. 4Aceasta a avut loc după ce l‑au învins pe Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și pe Og, regele Bașanului, care locuia la Aștarot, în Edrei.4 Sau: în Aștarot și în Edrei.

5Dincolo de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

6Domnul, Dumnezeul nostru ne‑a vorbit la Horeb și ne‑a zis: «Ați locuit destulă vreme pe muntele acesta. 7Întoarceți‑vă și porniți la drum. Mergeți înspre muntele amoriților și înspre toate vecinătățile lui – în Araba, la munte7 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului și zona deluroasă. și în zona deluroasă7 Ebr.: Șefelah, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei., în Neghev7 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice. și pe coasta mării – înspre țara canaaniților și înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. 8Priviți, v‑am pus țara înainte! Intrați și luați în stăpânire țara pe care Domnul a promis părinților voștri, Avraam, Isaac și Iacov, că le‑o va da lor și seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lor după ei.»

Desemnarea liderilor

(Ex. 18:13-27)

9În vremea aceea v‑am vorbit, zicând: «Nu sunt în stare să vă port singur. 10Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a înmulțit și iată‑vă astăzi o mulțime ca stelele cerurilor. 11Domnul, Dumnezeul părinților voștri, să vă înmulțească de o mie de ori și să vă binecuvânteze după cum a promis. 12Dar cum să port eu de unul singur povara voastră, problemele voastre și certurile voastre? 13Alegeți din semințiile voastre bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14Voi mi‑ați răspuns și ați zis: «Ceea ce ne‑ai spus să facem este un lucru bun.»

15Prin urmare, am luat căpetenii din semințiile voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i‑am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece oameni și supraveghetori peste semințiile voastre. 16Atunci le‑am poruncit judecătorilor voștri, zicând: «Să ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și să judecați cu dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu fiți părtinitori în judecată, ci să‑l ascultați pe cel mic la fel ca și pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceți la mine ca să le ascult.» 18La vremea aceea v‑am poruncit tot ce aveați de făcut.

Trimiterea cercetașilor

(Num. 13:1-33)

19Am pornit din Horeb și am călătorit prin toată pustia cea mare și de temut, pe care ați văzut‑o, mergând pe drumul către muntele amoriților, așa cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Kadeș-Barnea. 20Atunci eu v‑am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni‑l dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a pus țara înainte. Suiți‑vă și luați‑o în stăpânire, așa cum v‑a poruncit Domnul, Dumnezeul părinților voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați.»

22Atunci v‑ați apropiat de mine și mi‑ați zis: «Să trimitem câțiva bărbați înaintea noastră ca să cerceteze țara și să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui și la cetățile în care vom intra.» 23Propunerea voastră mi s‑a părut bună.23 Lit.: Cuvântul a fost bun în ochii mei. Prin urmare, am luat23 Cu sensul de a selecta. doisprezece bărbați dintre voi, câte un bărbat din fiecare seminție. 24Ei au plecat, au urcat muntele, au ajuns în valea Eșcol și au cercetat țara. 25Au luat în mâini din roadele țării, ni le‑au adus și s‑au întors la noi cu următorul mesaj: «Țara pe care ne‑o dă Domnul, Dumnezeul nostru, este bună.»

Răzvrătirea poporului

(Num. 14:1-45)

26Dar voi n‑ați vrut să vă suiți și v‑ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: «Pentru că ne urăște, de aceea ne‑a scos Domnul din țara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriților ca să fim nimiciți. 28Unde să ne suim? Frații noștri ne‑au înmuiat inima, zicând: ‘Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi. Cetățile lor sunt mari, fortificate până la cer. Mai mult, i‑am văzut acolo și pe anachiți28 Locuitori străvechi ai Canaanului, descriși ca fiind uriași (Num. 13:33).!’»

29Dar eu v‑am zis: «Nu vă îngroziți și să nu vă temeți de ei. 30Domnul Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, tot așa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voștri. 31Apoi, în pustie ați văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, S‑a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijește de fiul său, de‑a lungul întregului drum pe care l‑ați străbătut, până când ați ajuns în acest loc.»

32Cu toate acestea, nu ați crezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33Care merge înaintea voastră pe drum, într‑un stâlp de foc noaptea și într‑un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas și să vă arate drumul pe care să mergeți.

34Când Domnul a auzit cuvintele voastre34 Lit.: a auzit glasul cuvintelor voastre., S‑a mâniat și a jurat, zicând: 35«Niciunul din bărbații acestei generații rele nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri, 36în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea și Eu îi voi da lui și fiilor lui țara în care a mers, pentru că L‑a urmat din toată inima pe Domnul

37Domnul S‑a mâniat și pe mine din cauza voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra acolo! 38Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, el va intra acolo! Încurajează‑l, căci el îl va ajuta pe Israel s‑o moștenească. 39Cu privire la copilașii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, și la fiii voștri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în țară. Eu le‑o voi da, și ei o vor stăpâni. 40Cât despre voi, întoarceți‑vă și plecați în pustie, pe drumul către Marea Roșie40 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.

41Voi însă ați răspuns și mi‑ați zis: «Am păcătuit împotriva Domnului. Ne vom sui să ne luptăm, așa cum ne‑a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.» Și astfel v‑ați încins fiecare cu armele de război și ați crezut că este ușor să vă urcați pe munte. 42Dar Domnul mi‑a zis: «Spune‑le: ‘Să nu vă suiți și să nu vă luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri.’»

43Eu v‑am spus, dar nu m‑ați ascultat. V‑ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și, încrezători, v‑ați urcat pe munte. 44Atunci amoriții, care locuiau pe acel munte, au ieșit împotriva voastră, v‑au urmărit ca albinele și v‑au zdrobit din Seir până la Horma. 45Când v‑ați întors, ați plâns înaintea Domnului, dar El nu v‑a ascultat glasul și nu v‑a luat în seamă. 46Și așa ați rămas la Kadeș multe zile; multe au fost zilele cât ați locuit acolo.

O Livro

Deuteronómio 1:1-46

Ordem para deixar Horebe

1Este livro regista as palavras que Moisés comunicou ao povo de Israel, quando estavam acampados no vale de Arabá, no deserto de Moabe, do lado nascente do rio Jordão, em frente de Sufe, entre Parã e Tofel, dum lado, e Labão, Hazerote e Di-Zaabe, do outro. 2-3Estas palavras foram-lhes dirigidas no primeiro dia do décimo primeiro mês, 40 anos após terem deixado o monte Horebe, ainda que sejam apenas 11 dias de viagem a pé, do monte Horebe até Cades-Barneia, indo pelo monte Seir, conforme tudo o que o Senhor tinha confiado a Moisés para lhes transmitir. 4Na altura em que estas palavras foram proferidas, já o rei Siom dos amorreus tinha sido derrotado em Hesbom e o rei Ogue de Basã também já fora vencido em Astarote, perto de Edrei.

5Assim falou Moisés a Israel, expondo toda a Lei que Deus lhe dissera para comunicar ao povo: 6Foi há 40 anos, no monte Horebe, que o Senhor, nosso Deus, nos disse: “Ficaram aqui bastante tempo. 7Agora vão e ocupem as montanhas dos amorreus, o vale de Arabá, os montes, o Negueve e toda a planície costeira de Canaã e do Líbano; toda a área que vai do Mediterrâneo até ao grande rio Eufrates. 8Dou-vos todo este território; possuam-no, pois trata-se da terra que o Senhor prometeu aos vossos antepassados Abraão, Isaque e Jacob, e a todos os seus descendentes.”

Moisés nomeia auxiliares

(Êx 18.13-27)

9Por essa altura, eu disse-vos: “Preciso de ajuda. Vocês são um fardo demasiado grande para eu levar sozinho, 10porque o Senhor, vosso Deus, vos multiplicou como as estrelas. 11Que o Senhor, Deus dos vossos pais, vos multiplique mil vezes ainda e vos abençoe como prometeu! 12Que pode um só homem fazer perante todas as vossas disputas e problemas? 13Escolham alguns homens de cada tribo, que sejam pessoas de bom senso, compreensivas e com experiência de vida, e nomeá-los-ei como vossos chefes.”

14Vocês concordaram. 15Por isso, tomei os homens que selecionaram, alguns de cada tribo, e designei-os para assistentes administrativos, por escalões de mil, cem, cinquenta e dez pessoas, 16para deliberarem quanto às questões que lhes fossem apresentadas, e para prestarem assistência geral em cada dia. Instruí-os para que fossem sempre perfeitamente justos, mesmo com os estrangeiros. 17“Quando tomarem decisões”, disse-lhes, “nunca favoreçam um indivíduo porque é rico, por exemplo. Sejam justos com todos, tanto grandes como pequenos. Não temam o desagrado das pessoas, pois estão a julgar em nome de Deus. Tragam-me algum caso cuja dificuldade vos ultrapasse e eu o resolverei.” 18Aliás, dei-vos outras instruções nessa altura.

Moisés envia espias

(Nm 13.1-33)

19-20Deixámos então o monte Horebe e atravessámos o grande e terrível deserto, tendo finalmente chegado às colinas dos amorreus, para onde o Senhor, nosso Deus, nos tinha dirigido. Estávamos em Cades-Barneia e eu disse ao povo: 21“O Senhor Deus deu-nos esta terra. Vão e conquistem-na. Nada receiem e não duvidem!”

22Mas vocês replicaram: “Primeiramente, enviemos espias para descobrirem o melhor caminho para lá entrar e para escolherem as cidades que devemos capturar primeiro.”

23Isto pareceu-nos uma boa ideia. Por isso, escolhi doze espias, um de cada tribo. 24Eles atravessaram as colinas e vieram até ao vale de Escol, 25tendo regressado com amostras dos frutos da terra. Bastava vê-los para nos convencermos de que se tratava, na verdade, de uma ótima terra, essa que o Senhor, nosso Deus, nos dera!

Rebelião contra o Senhor

(Nm 14.1-45)

26Contudo, recusaram-se a ir conquistá-la e rebelaram-se contra a ordem do Senhor, vosso Deus. 27Lamentaram-se e murmuraram nas vossas tendas: “O Senhor deve odiar-nos, trazendo-nos do Egito até aqui, para sermos assassinados por estes amorreus. 28Porque é que precisamos de ir para lá? Os nossos irmãos que foram observar a terra aterrorizaram-nos com o seu relato; dizem que o povo da terra é forte e de alta estatura e que tem cidades fortificadas com muralhas altíssimas até ao céu! Até viram lá gigantes descendentes de Anaque!”1.28 Os descendentes de Anaque, ou anaquins, representam os antigos habitantes da terra hoje pertencente ao território de Israel.

29E disse-vos: “Não estejam com medo! 30O Senhor Deus é o vosso chefe e lutará em vosso favor com o seu poder divino, tal como no Egito. 31Sabem como o Senhor, vosso Deus, cuidou de vocês dia após dia, aqui no deserto, e que foi como um pai para cada um!”

32Mas de nada serviu tudo o que vos disse. Recusaram-se a crer no Senhor, vosso Deus, 33que vos tinha conduzido em todos os momentos, selecionando os melhores lugares para acamparem, guiando-vos clara e seguramente por meio duma coluna de fogo durante a noite e duma nuvem durante o dia.

34O Senhor ouviu os vossos lamentos e ficou muito irado. 35Garantiu então que nem uma só pessoa de toda a vossa geração viveria o tempo bastante para poder ver a boa terra que prometera aos vossos antepassados, 36à exceção de Calebe, filho de Jefoné, o qual, pelo facto de ter seguido inteiramente o Senhor, haveria de receber como herança pessoal uma parte da terra em que já tinha penetrado.

37Mesmo comigo, o Senhor também ficou zangado, por vossa causa, e disse-me: “Não entrarás na terra prometida! 38Será antes o teu assistente, Josué, filho de Num, quem lá fará entrar o povo. Anima-o a preparar-se para tomar a liderança. 39A terra será dada às crianças que ainda não distinguem o que é bom do que é mau, das quais agora dizem temer que venham a morrer no deserto. 40Quanto a vocês, voltem para trás e tornem a atravessar o deserto em direção ao mar Vermelho.”

41Então confessaram: “Pecámos! Estamos agora decididos a entrar na terra e a lutar por ela, tal como o Senhor, nosso Deus, nos disse.” Pegaram em armas e pensaram que seria fácil subir à montanha.

42No entanto, o Senhor ordenou-me: “Diz-lhes para não o fazerem, porque não irei com eles; serão vencidos pelos seus inimigos.”

43Comuniquei-vos esse aviso, mas não quiseram ouvir-me. Desobedeceram novamente às ordens do Senhor e insistiram em subir à montanha. 44Os amorreus que lá viviam vieram ao vosso encontro, perseguiram-vos como se fossem um enxame de abelhas e feriram-vos; isto passou-se entre Seir e Horma. 45Regressaram e choraram então perante o Senhor, sem que este, contudo, vos escutasse. 46E assim ficaram naquele sítio, em Cades, durante muito tempo.