Focul Domnului
1Poporul a început să murmure în auzul Domnului că‑i merge rău. Când Domnul a auzit, S‑a aprins de mânie. Focul Domnului s‑a aprins împotriva lor și a mistuit o parte din marginea taberei. 2Atunci poporul a strigat către Moise. Moise s‑a rugat Domnului și focul s‑a stins. 3Acelui loc i s‑a pus numele Tabera3 Tabera înseamnă Pârjol., pentru că focul Domnului s‑a aprins împotriva lor.
Poporul se plânge de mană
4După aceea, adunătura de oameni4 Este vorba despre acea mulțime amestecată de non‑israeliți care au plecat din Egipt împreună cu israeliții (vezi Ex. 12:38). care era în mijlocul lor a poftit cu nesaț, astfel că și fiii lui Israel s‑au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5Ne aducem aminte de peștele pe care‑l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. 6Acum însă ni s‑a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“
7Mana era ca sămânța de coriandru, iar înfățișarea sa era ca înfățișarea bedeliumului7 Rășină gălbui-transparentă și aromată, ușor confundabilă cu o piatră prețioasă (vezi și Gen. 2:12).. 8Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într‑o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea. La gust era ca o turtă coaptă cu untdelemn. 9Când roua cădea noaptea peste tabără, cădea și mana împreună cu ea.
10Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului său. Atunci mânia Domnului s‑a aprins foarte tare. Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.
11Moise i‑a zis Domnului:
– De ce te‑ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n‑am găsit bunăvoință înaintea Ta11, 15 Lit.: în ochii Tăi. și ai lăsat asupra mea povara acestui popor? 12Oare eu am conceput poporul acesta? I‑am născut eu ca să‑mi spui: „Poartă‑i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat părinților lor că le‑o vei da? 13De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea, zicând: „Dă‑ne carne să mâncăm!“ 14Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. 15Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară‑mă! Omoară‑mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să‑mi văd nenorocirea!
16Domnul i‑a zis lui Moise:
– Adună la Mine șaptezeci de bărbați dintre bătrânii16 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); [peste tot în carte]. lui Israel, despre care știi că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetorii săi. Să‑i aduci la Cortul Întâlnirii și să stea în picioare acolo împreună cu tine. 17Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Duhul Care este peste tine și‑L voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și astfel n‑o vei mai purta singur.
18Să spui poporului: „Sfințiți‑vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v‑ați plâns în auzul Domnului, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne și veți mânca. 19Veți mânca nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, 20ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L‑ați respins pe Domnul, Care este în mijlocul vostru, și ați plâns înaintea Lui, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“
21Dar Moise I‑a zis:
– Poporul care este cu mine este de șase sute de mii de oameni care merg pe jos21 Cu sensul de soldați pedeștri. Numărul total al celor ieșiți din Egipt era mult mai mare., și Tu zici: „Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!“ 22Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Sunt destui pești în mare să prindem?
23Domnul i‑a răspuns lui Moise:
– Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va împlini sau nu Cuvântul Meu.
Duhul și cei șaptezeci de bătrâni
24Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrânii poporului și i‑a pus să stea de jur împrejurul Cortului. 25Apoi Domnul S‑a coborât în nor, i‑a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el și L‑a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când Duhul S‑a așezat peste ei, au profețit. Dar după aceea n‑au mai profețit.
26În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Duhul S‑a așezat și peste ei. Aceștia erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la Cort, așa că au profețit în tabără.
27Un tânăr a alergat și i‑a spus lui Moise:
– Eldad și Medad profețesc în tabără.
28Iosua, fiul lui Nun, care‑i slujea lui Moise încă din tinerețe, a răspuns și a zis:
– Moise, stăpânul meu, oprește‑i!
29Dar Moise i‑a răspuns:
– Ești gelos pentru mine? Cine n‑ar da ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să‑Și pună Duhul Său peste ei!
30Apoi Moise s‑a întors în tabără împreună cu bătrânii lui Israel.
Prepelițele
31A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le‑a făcut să zboare31 Sau: le‑a făcut să cadă. pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți31 Aproximativ 1 m. de la pământ31 Sensul frazei este nesigur.. 32Toată ziua aceea și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri32 Aproximativ 2200 l.. Ei și le‑au întins în jurul taberei. 33Dar în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte să o mestece, mânia Domnului s‑a aprins împotriva poporului și Domnul a lovit poporul cu o mare urgie. 34Acelui loc i s‑a pus numele Chibrot-Hataava34 Chibrot-Hataava înseamnă Mormintele Poftei. pentru că acolo i‑au îngropat pe cei care au poftit.
35De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s‑a oprit acolo.
Het volk klaagt
1Het volk begon al snel te klagen over allerlei tegenslagen en de Here hoorde dat. Hij werd toornig en stuurde vuur naar beneden dat rond het volk brandde. 2Daarop schreeuwden de Israëlieten naar Mozes om hulp en toen hij voor hen bad, doofde het vuur. 3Vanaf dat moment heette die plaats Tabera (Brand), omdat het vuur van de Here daar onder de Israëlieten was opgelaaid.
4-5 Toen begonnen de vreemdelingen die waren meegekomen met de uittocht, terug te verlangen naar het goede leven in Egypte. Zij staken daarmee de Israëlieten aan en die begonnen te jammeren: ‘Och, als we maar wat vlees te eten hadden! Denk eens aan die heerlijke vis die we in Egypte konden eten, aan die komkommers en meloenen, aan dat look, die uien en dat heerlijke knoflook. 6We verzwakken helemaal en kunnen geen manna meer zien!’ 7Het manna was ongeveer even groot als korianderzaad en zag er uit als druppels balsemhars die uit de bast van een boom sijpelen. 8De mensen raapten het van de grond en vermaalden het dan in een handmolen of stampten het fijn met een vijzel. Daarna kookten zij het en bakten er koeken van, die net zo smaakten als in olie gebakken koeken. 9Samen met de dauw bedekte het manna ʼs nachts het kamp.
10Mozes hoorde hoe elk gezin bij de ingang van zijn tent stond te klagen. De Here werd steeds toorniger en toen werd het Mozes te veel. 11Hij zei tegen de Here: ‘Waarom straft U mij door dit volk als een zware last op mijn schouders te leggen? 12Zijn het mijn kinderen soms? Ben ík hun vader? Hebt U mij daarom als leider met hen meegestuurd om hen de hele reis naar dat land dat U aan hun nageslacht hebt beloofd, zoet te houden alsof het kleine kinderen zijn? 13Waar moet ik vlees voor al deze mensen vandaan halen? Want zij jammeren tegen mij: “Geef ons vlees.” 14Ik kan niet alleen voor dit hele volk zorgen! Die last is veel te zwaar! 15Als U mij dat wilt aandoen, laat mij dan maar liever sterven, dan ben ik tenminste van alle ellende af.’
16Toen zei de Here tegen Mozes: ‘Ontbied zeventig leiders van Israël voor Mij. Breng hen naar de tabernakel en laten ze bij u gaan staan. 17Ik zal naar beneden komen en met u praten en een deel van de Geest die op u rust, op hen overbrengen zodat zij u kunnen helpen de last van dit volk te dragen. Dan staat u er niet langer alleen voor. 18Zeg tegen het volk dat het zich heiligt, want morgen zal het vlees te eten krijgen. Zeg tegen de Israëlieten: de Here heeft uw gejammer gehoord over alles wat u in Egypte hebt achtergelaten. Hij zal u nu vlees te eten geven. En u zúlt vlees eten! 19-20 Niet maar een of twee dagen of vijf of zelfs twintig dagen, maar een hele maand! U zult vlees eten tot het uw neus uitkomt en u ervan walgt! Want u hebt uw verachting voor de Here, die in uw midden is, laten blijken en gejammerd: “Waarom zijn wij toch uit Egypte weggegaan?” ’ 21Maar Mozes zei: ‘Wij zijn met zeshonderdduizend mensen uit Egypte vertrokken en U belooft ons vlees voor een hele maand! 22Zelfs als we al onze kudden slachten, zou dat nog niet genoeg zijn voor één maand vlees! We zouden elke vis in de zee moeten vangen om uw belofte waar te maken!’ 23Toen zei de Here tegen Mozes: ‘Gelooft u Mij niet? Let maar eens op of mijn woorden uitkomen!’
24Mozes verliet de tabernakel en gaf de boodschap van de Here door aan het volk. Hij riep de zeventig leiders bijeen en posteerde hen rond de tabernakel. 25De Here kwam in de wolk naar beneden en sprak met Mozes en nam een deel van de Geest die op hem rustte en legde die op de zeventig leiders. Toen de Geest op hen rustte, profeteerden zij een korte tijd. 26Maar twee van de zeventig, Eldad en Medad, waren niet naar de tabernakel gegaan en profeteerden in het kamp toen de Geest op hen kwam. 27Een jongeman rende daarop naar Mozes en vertelde hem wat in het kamp gebeurde. 28Jozua, de zoon van Nun, een van Mozesʼ zelfgekozen helpers, protesteerde: ‘Mozes, laten zij toch ophouden!’ 29Maar Mozes antwoordde: ‘Wil jij het voor mij opnemen? Ik zou willen dat heel het volk van de Here profeet was en dat de Here zijn Geest op hen allen legde!’ 30Toen ging Mozes met de leiders terug naar het kamp.
31De Here liet vanuit zee kwartels meevoeren door de wind. Hij liet de vogels in en rond het kamp neerstrijken. Een dagreis ver vlogen kwartels op een hoogte van ongeveer één meter boven de grond. 32Het hele volk ging eropuit om kwartels te vangen. Een karwei dat een dag, een nacht en nog een hele dag in beslag nam! Het minste dat iemand verzamelde, was tweeëntwintighonderd liter! Overal rond het kamp lagen de kwartels te drogen. 33Maar toen iedereen het vlees begon te eten, ontvlamde de toorn van de Here tegen het volk en Hij doodde velen met een plaag. 34Daarom kreeg die kampplaats de naam Kibrot-Hattaäwa (Graven van de Gulzigaards), want daar begroeven zij de mensen die begerig waren naar vlees en terugverlangden naar Egypte. 35Van die plaats trokken zij naar Chaserot, waar zij een tijd bleven.
