Isus și tradiția bătrânilor
(Mt. 15:1-20)
1Fariseii și unii dintre cărturarii care veniseră de la Ierusalim s‑au adunat la El 2și i‑au văzut pe câțiva dintre ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile întinate, adică nespălate. 3(Căci fariseii și toți iudeii nu mănâncă dacă nu‑și spală cu atenție mâinile,3 Lit.: spală mâinile cu un pumn de apă, o spălare mai degrabă ritualică. Isus nu se împotrivește regulilor elementare de igienă, ci legalismului lipsit de viață. ținând astfel tradiția bătrânilor3 Interpretări și aplicații ale Legii lui Moise, transmise mai întâi pe cale orală, iar ulterior, în jurul anului 200 d.Cr., înregistrate în scris în ceea ce avea să se numească Mișna [peste tot în capitol].. 4Iar când se întorc de la piață, nu mănâncă dacă nu s‑au spălat4 Cu referire la o spălare ritualică a corpului, prescrisă de farisei pentru purificare.. Și mai sunt multe alte lucruri pe care le‑au primit ei să le țină, cum ar fi: spălarea paharelor, a urcioarelor, a vaselor de bronz și a paturilor.)
5Atunci fariseii și cărturarii L‑au întrebat pe Isus:
– De ce ucenicii Tăi nu umblă potrivit cu tradiția bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile întinate?
6El le‑a răspuns:
– Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi, așa cum este scris:
„Poporul acesta Mă cinstește cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
7Degeaba însă Mi se închină ei,
dând7 Lit.: învățând. ca învățături niște porunci de‑ale oamenilor!“6-7 Vezi Is. 29:13.
8Voi, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți strâns tradiția oamenilor: spălarea urcioarelor și a cănilor și multe alte lucruri de felul acesta pe care le faceți.
9Apoi le‑a zis:
– Și ați respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să păstrați9 Unele mss conțin: să vă stabiliți. tradiția voastră! 10Căci Moise a zis: „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta10 Vezi Ex. 20:12; Deut. 5:16.“ și „Cel ce își vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea.“10 Vezi Ex. 21:17; Lev. 20:9. 11Însă voi ziceți: „Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ajutor ai putea primi de la mine este korban11 Cu referire la ceva pus deoparte pentru Dumnezeu ca dar, pe care fiul urma să‑L ofere Domnului în viitor, la o dată stabilită dinainte., – adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu»“ –, 12pe acela nu‑l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!12 Sub acest pretext, un fiu nerecunoscător putea să se eschiveze de la îndatoririle pe care le avea față de părinții săi. În realitate, darul promis lui Dumnezeu continua să se afle în posesia fiului până la o dată mai târzie și prin urmare putea fi folosit ca ajutor pentru părinți. 13Și desființați astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția13 Interpretări și aplicații ale Legii lui Moise, transmise mai întâi pe cale orală, iar ulterior, în jurul anului 200 d.Cr., înregistrate în scris în ceea ce avea să se numească Mișna. voastră pe care o răspândiți. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta.
Lucrurile care îl întinează pe om
14Isus a chemat din nou mulțimea și a zis: „Ascultați‑Mă cu toții și înțelegeți! 15Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să‑l poată întina, ci lucrurile care ies din om, acelea îl întinează!“ 16Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!
17După ce a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat despre pildă. 18El le‑a zis: „Și voi sunteți tot fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în om din afară nu‑l poate întina, 19fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar apoi iese în latrină, el dând afară astfel toată mâncarea?“19 Sau: …în latrină? (El a făcut astfel toate mâncărurile curate.) Unele mss conțin un participiu nominativ singular, pe când altele un participiu nominativ neutru. Traducerea versetului depinde fie de cine este referentul participiului masculin, – omul (varianta din text) sau Isus (varianta din notă) –, fie de cine este referentul participiului neutru, probabil procesul (digestiv) prin care este dată afară sau „curățită“ mâncarea. Textul paralel din Mt. 15:17 nu conține ultima parte a versetului, afirmând că a mânca cu mâinile curate sau necurate (ritualic) nu are nimic de‑a face cu ceea ce tradiția numea „curăția“ mâncării. Tot astfel, în versetul de față Isus nu abrogă regulile alimentare din VT (ar contrazice ceea ce condamnă la cărturari), ci afirmă pur și simplu că puritatea este în primul rând de natură spirituală, și nu ritualică.
20Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează pe om. 21Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile21 Sau: gândurile rele: curviile. Termenul grecesc tradus prin curvie se referă la toate perversiunile sexuale în mod generic și presupune o decădere morală gravă., furturile, crimele, 22adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău22 Sau: invidia; sau: zgârcenia., blasfemia, mândria și nesăbuința. 23Toate aceste rele ies dinăuntru și îl întinează pe om.“
Credința femeii siro-feniciene
(Mt. 15:21-28)
24Isus a plecat de acolo și S‑a dus în hotarele Tyrului și ale Sidonului. Dorind să nu știe nimeni că Se află acolo, a intrat într‑o casă, dar n‑a putut rămâne neobservat, 25ci imediat, o femeie care auzise despre El și a cărei fetiță avea un duh necurat, a venit la El și I‑a căzut la picioare. 26Femeia era o grecoaică, originară din Siro-Fenicia26 Fenicia aparținea, din punct de vedere administrativ, de provincia Siria..
Ea L‑a rugat să alunge demonul din fiica ei, 27dar Isus i‑a zis:
– Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci la căței.
28Însă ea a răspuns și i‑a zis:
– Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.
29Atunci El i‑a zis:
– Pentru răspunsul acesta, du‑te. Demonul a ieșit din fiica ta.
30Ea a plecat acasă și a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieșise.
Isus vindecă un surdo‑mut
(Mt. 15:29-31)
31Atunci Isus a ieșit iarăși din hotarele Tyrului și S‑a dus, prin Sidon, la Marea Galileei, în mijlocul hotarelor Decapolisului31 Vezi nota de la 5:20.. 32Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, și L‑au rugat să‑Și pună mâna peste el. 33Isus l‑a luat deoparte din mulțime, Și‑a pus degetele în urechile lui și i‑a atins limba cu scuipatul Lui. 34Apoi a privit spre cer, a oftat și i‑a zis: „Efata!“, care înseamnă: „Deschide‑te!“ 35Și imediat i s‑au deschis urechile, i s‑a descleștat limba35 Lit.: i s‑a dezlegat legătura limbii. și a început să vorbească corect. 36Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei proclamau aceasta mai mult. 37Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: „El pe toate le face bine. Chiar și pe surzi îi face să audă, iar pe muți să vorbească!“
Czysty i nieczysty
1Pewnego dnia, celem sprawdzenia nauki głoszonej przez Jezusa, przybyli z Jerozolimy przywódcy religijni i faryzeusze. 2Od razu zauważyli, że niektórzy z Jego uczniów nie przestrzegają żydowskich zwyczajów obowiązujących przy jedzeniu. 3Zgodnie bowiem z tradycją, Żydzi—a szczególnie faryzeusze—przed rozpoczęciem jedzenia polewają wodą dłonie. 4Po każdym powrocie do domu, zanim dotkną jedzenia, muszą się umyć—a to tylko jeden przykład tych przepisów. Przewidują one nawet ceremonie oczyszczenia garnków, kubków i talerzy. 5Przybysze zapytali Go więc:
—Dlaczego Twoi uczniowie nie przestrzegają naszych odwiecznych zwyczajów? Dlaczego siadają do stołu, nie dokonawszy obrzędu obmywania rąk?
6Odpowiedź Jezusa była ostra i natychmiastowa:
—Obłudnicy! Dobrze was określił prorok Izajasz, mówiąc:
„Ludzie ci bardzo pięknie o Mnie mówią,
ale w ich sercach nie ma miłości do Mnie.
7Na próżno jednak oddają Mi cześć.
Nauczają bowiem przykazań, które sami wymyślili.”
Nie mylił się Izajasz! 8Omijacie prawdziwe Boże przykazania, zastępując je waszą własną tradycją. 9W imię tradycji odrzucacie i po prostu depczecie Boże prawa! 10Mojżesz przekazał wam od Boga prawo: „Szanuj rodziców!”. Powiedział również: „Kto znieważa ojca lub matkę, musi umrzeć”. 11Natomiast wy uważacie za normalne, gdy ktoś zaniedbuje swoich rodziców będących w potrzebie, tłumacząc się: „Niestety, nie mogę wam pomóc, bo przecież to, co miałem dla was, oddałem w darze Bogu do Jego świątyni”. 12I nie pozwalacie mu już nic uczynić dla ojca i matki. 13Chcąc przestrzegać własnej tradycji, łamiecie Boże prawo. A jest to tylko jeden z wielu przykładów.
14Następnie zawołał zgromadzonych i rzekł:
—Słuchajcie wszyscy i postarajcie się to zrozumieć. 15Nie to, co w was wchodzi, może wam przynieść szkodę, lecz to, co z was wychodzi. 16Kto ma uszy do słuchania, niech słucha uważnie!
17Gdy opuścił zgromadzonych i wszedł do domu, uczniowie zapytali Go o znaczenie słów, jakie właśnie wypowiedział.
18—Wy też tego nie rozumiecie?—zapytał. —Czy nie pojmujecie, że to nie jedzenie was zanieczyszcza? 19Przecież pokarm nie wchodzi do ludzkiego serca! Trafia tylko do żołądka, po czym zostaje wydalony.
W ten sposób dał im do zrozumienia, że każdy rodzaj pożywienia uznaje za czysty. 20Mówił też dalej:
—Człowieka zanieczyszcza to, co z niego wychodzi. 21To w jego wnętrzu, w sercu, rodzą się bowiem złe myśli prowadzące do rozwiązłości, kradzieży, morderstw, niewierności małżeńskiej, 22a także zachłanności, podłości, podstępów, rozpusty i zawiści. 23Te wszystkie brudy pochodzą z ludzkiego serca i to one czynią człowieka nieczystym.
Wiara Syrofenicjanki
24Potem Jezus opuścił Galileę, udając się w okolice Tyru i Sydonu. Chociaż chciał utrzymać swoją obecność w tajemnicy, bardzo szybko—jak zwykle—rozeszła się wieść o Jego przybyciu. 25I przyszła do Niego kobieta, której córka była opanowana przez złego ducha. A ponieważ słyszała o cudach Jezusa, padła Mu do nóg 26i błagała, aby uwolnił jej dziecko od demona. Była to Syrofenicjanka, a więc należała do pogan, których Żydzi mają w pogardzie. 27Jezus powiedział do niej:
—Przede wszystkim pozwól Mi najpierw zadbać o własnych domowników—Żydów. Byłoby przecież niedobrze odbierać chleb dzieciom i rzucić go szczeniętom.
28—To prawda, Panie!—odpowiedziała. —Jednak nawet psy dostają resztki ze stołu, przy którym jedzą dzieci.
29—Masz rację! Możesz wrócić do domu. Twoja córka jest zdrowa. Zły duch już z niej wyszedł—powiedział wtedy Jezus.
30A gdy kobieta wróciła do domu, dziewczynka leżała spokojnie w łóżku, a po demonie nie było najmniejszego śladu.
Uzdrowienie głuchoniemego
31Z Tyru Jezus udał się do Sydonu, po czym przemierzając krainę Dekapolu wrócił znowu nad Jezioro Galilejskie. 32Tam ludzie przyprowadzili do Niego człowieka, który był głuchoniemy. Wszyscy prosili, żeby położył na niego ręce i uzdrowił go. 33Odszedł więc z nim na bok, włożył palce w jego uszy i śliną zwilżył mu język. 34Potem spojrzał w niebo, westchnął i rzekł do niego:
—Effatha! (to znaczy: „Otwórz się!”).
35I otworzyły się uszy tego człowieka i odzyskał słuch i normalną mowę. 36Jezus nie chciał, aby ktokolwiek z tłumu o tym rozpowiadał, lecz im surowiej zakazywał, tym bardziej to rozgłaszano. 37Wszyscy byli bowiem bardzo przejęci tym, co widzieli. Nieustannie powtarzali:
—To, co On czyni, jest cudowne! Leczy nawet głuchoniemych!
