Isus hrănește peste patru mii de oameni
(Mt. 15:32-39)
1În zilele acelea s‑a adunat din nou o mare mulțime de oameni și nu aveau ce să mănânce.
Isus i‑a chemat pe ucenici și le‑a zis:
2– Mi‑e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n‑au ce să mănânce, 3iar dacă îi las să plece acasă flămânzi, vor leșina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe.
4Ucenicii Lui I‑au răspuns:
– De unde ar putea lua cineva pâini aici, în pustie, ca să‑i sature pe acești oameni?
5Isus i‑a întrebat:
– Câte pâini aveți?
Ei au zis:
– Șapte.
6Isus i‑a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și după ce a luat cele șapte pâini și a mulțumit, le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le‑au împărțit mulțimii. 7Mai aveau și câțiva peștișori. El i‑a binecuvântat și a zis să fie împărțiți și aceștia. 8Au mâncat toți și s‑au săturat. Și au adunat șapte coșuri pline cu firimiturile rămase. 9Erau în jur de patru mii de bărbați. După ce i‑a lăsat să plece, 10Isus S‑a urcat imediat în barcă împreună cu ucenicii Lui și S‑a dus în părțile Dalmanutei.10 Vezi Mt. 15:39 și nota.
Fariseii cer un semn
(Mt. 16:1-4)
11Fariseii au venit și au început să discute aprins cu Isus, căutând un semn din cer11-12 Un semn care să demonstreze că El este Mesia, ceva ce numai Dumnezeu poate să facă. de la El ca să‑L pună la încercare. 12Însă Isus, oftând adânc în duhul Său, a zis: „De ce caută această generație un semn? Adevărat vă spun că acestei generații nu i se va da niciun semn.“ 13Apoi i‑a lăsat, S‑a urcat iarăși în barcă și S‑a dus de cealaltă parte a mării.
Drojdia fariseilor și a lui Irod
(Mt. 16:5-12)
14Ucenicii uitaseră să ia pâini și nu aveau cu ei în barcă decât o pâine.
15Isus le‑a poruncit, zicând:
– Aveți grijă, feriți‑vă de drojdia fariseilor și de drojdia lui Irod!
16Ei vorbeau unii cu alții despre faptul că nu aveau pâini.
17Cunoscând aceasta, Isus le‑a zis:
– De ce vorbiți între voi că n‑aveți pâini? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Aveți inima împietrită? 18Aveți ochi, dar nu vedeți și aveți urechi, dar nu auziți?18 Vezi Ier. 5:21. Nu vă mai aduceți aminte, 19atunci când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coșnițe pline cu firimituri ați ridicat?
Ei I‑au zis:
– Douăsprezece.
20– Iar când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii de bărbați, câte coșuri pline cu firimituri ați ridicat?
Ei I‑au zis:
– Șapte.
21Atunci El le‑a zis:
– Tot nu înțelegeți?
Isus vindecă un orb la Betsaida
22Când au ajuns în Betsaida, I‑au adus un orb și L‑au rugat să Se atingă de el. 23Isus l‑a luat pe orb de mână și l‑a dus afară din sat.
A scuipat pe ochii acestuia, Și‑a pus mâinile peste el și l‑a întrebat:
– Vezi ceva?
24Omul s‑a uitat și a zis:
– Văd niște oameni, dar mi se par ca niște pomi care umblă.
25Atunci Isus Și‑a pus din nou mâinile peste ochii acestuia, iar el a privit țintă și i‑a revenit vederea. Acum el vedea toate lucrurile clar.
26Isus l‑a trimis acasă, zicând:
– Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat!
Mărturisirea de credință a lui Petru
(Mt. 16:13-16, 20; Lc. 9:18-21)
27Isus S‑a dus împreună cu ucenicii Lui în satele Cezareei lui Filip27 Cetatea a fost întemeiată de tetrarhul Filip (care a domnit între anii 4–34 d.Cr.), fiul lui Irod cel Mare, fiind situată la izvoarele Iordanului (vezi Flavius Josephus, Antichități, XVIII, 2.1). A nu se confunda cu portul mediteranean Cezareea Maritima..
Pe drum, Isus i‑a întrebat pe ucenicii Săi, zicându‑le:
– Cine zic oamenii că sunt Eu?
28Ei I‑au răspuns, zicând:
– Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun despre Tine că ești unul dintre profeți.
29El i‑a întrebat:
– Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?
Petru, răspunzând, I‑a zis:
– Tu ești Cristosul!
30Atunci Isus le‑a atras atenția să nu spună nimănui despre El.
Isus vorbește despre moartea și învierea Sa
(Mt. 16:21-23; Lc. 9:22)
31Apoi a început să‑i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe31 Vezi Is. 52:13–53:12. și să fie respins de către bătrâni31 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi nota de la 14:55), capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]., de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar după trei zile să învie. 32Le vorbea deschis despre aceasta. Petru însă L‑a luat deoparte și a început să‑L mustre.
33Dar Isus S‑a întors, S‑a uitat la ucenicii Săi și l‑a mustrat pe Petru, zicând:
– Pleacă! Înapoia Mea, Satan33 Vezi nota de la 1:13., căci tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.
Prețul uceniciei
(Mt. 16:24-28; Lc. 9:23-27)
34Apoi i‑a chemat pe cei din mulțime alături de ucenicii Săi și le‑a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze. 35Căci oricine vrea să‑și salveze viața, o va pierde, dar cel ce‑și pierde viața de dragul Meu și de dragul Evangheliei, o va salva. 36Într-adevăr, la ce i‑ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și‑ar pierde sufletul? 37Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? 38Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.“
Nakarmienie czterech tysięcy ludzi
1Innym razem, gdy zebrał się spory tłum i znowu zabrakło jedzenia, Jezus zawołał uczniów i rzekł:
2—Żal mi tych ludzi! Są tu od trzech dni i nie mają już nic do jedzenia. 3Jeśli odejdą stąd głodni, mogą zasłabnąć w drodze do domu. Niektórzy przecież przyszli tu z daleka.
4—Skąd tu, na pustyni, weźmiemy tyle jedzenia?—spytali uczniowie.
5—A ile macie chleba?—zapytał Jezus.
—Siedem bochenków—odparli.
6Wtedy Jezus polecił ludziom, aby usiedli na ziemi. Sam zaś wziął te siedem chlebów i podziękował za nie Bogu. Następnie łamał je na kawałki i podawał uczniom, a oni kładli je przed ludźmi. 7Znalazło się też kilka małych rybek. Jezus pobłogosławił je i również kazał rozdać zgromadzonym. 8I tak wszyscy najedli się do syta, a zebranymi resztkami napełniono aż siedem koszy. 9A było tam około czterech tysięcy osób. 10Potem Jezus wsiadł z uczniami do łodzi i popłynął w okolice Dalmanuty.
Żądanie znaku
11Gdy miejscowi faryzeusze usłyszeli o Jego przybyciu, postanowili Go poddać próbie.
—Uczyń cud!—prosili. —Jeżeli ukaże się jakiś znak na niebie, wówczas Ci uwierzymy.
12Jezus westchnął i zapytał:
—Dlaczego żądacie znaku? Mówię wam, że żaden znak nie będzie dany temu pokoleniu.
13Zostawił ich samych, wsiadł do łodzi i odpłynął na drugi brzeg jeziora.
Ostrzeżenie przed faryzeuszami
14A uczniowie mieli ze sobą tylko jeden bochenek chleba, bo zapomnieli dokupić żywności. 15Gdy płynęli, Jezus przestrzegł ich:
—Bądźcie ostrożni i wystrzegajcie się kwasu króla Heroda i faryzeuszy.
16—Co On chce przez to powiedzieć?—zastanawiali się uczniowie.
W końcu doszli do wniosku, że pewnie chodzi o to, że nie kupili chleba. 17Widząc ich zakłopotanie, Jezus wyjaśnił:
—Nie chodzi mi o chleb! Czy wy wciąż nie rozumiecie? Czy aż tak twarde są wasze serca? 18„Macie oczy, żeby widzieć”—mówił Izajasz. „Czemu więc nie patrzycie? Czemu nie nadstawiacie uszu, aby usłyszeć?” Czy już zdążyliście wszystko zapomnieć? 19Czy nie pamiętacie tych pięciu tysięcy ludzi, których nakarmiłem pięcioma bochenkami chleba? Ile wtedy zebraliście resztek?
—Dwanaście koszy—odpowiedzieli.
20—A gdy siedmioma bochenkami nakarmiłem cztery tysiące ludzi, to ile jeszcze pozostało?
—Siedem koszy resztek—odrzekli uczniowie.
21—Czy więc nadal sądzicie, że mógłbym się martwić z powodu braku chleba?
Uzdrowienie niewidomego w Betsaidzie
22Gdy przybyli do Betsaidy, ludzie przyprowadzili do Niego niewidomego i prosili, żeby go dotknął i uzdrowił. 23Jezus wziął go za rękę i wyprowadził za wioskę. Zwilżył śliną jego oczy i dotknął ich.
—Czy teraz coś widzisz?
24Niewidomy popatrzył wokoło.
—Widzę ludzi—powiedział—ale niewyraźnie. Wyglądają jak chodzące drzewa.
25Wtedy Jezus ponownie dotknął dłońmi jego oczu, a gdy ślepy wytężył wzrok, doznał zupełnego uzdrowienia. Mógł teraz widzieć całkiem wyraźnie i cieszył się tym, co widział dokoła. 26Jezus odesłał go więc do domu, do rodziny.
—Po drodze nawet nie wstępuj do wioski—przykazał mu.
Wyznanie Piotra
27Opuściwszy Galileę, Jezus wraz z uczniami udał się do wiosek wokół Cezarei Filipowej. W drodze zadał im pytanie:
—Za kogo uważają Mnie ludzie?
28—Jedni sądzą, że jesteś Janem Chrzcicielem—odrzekli uczniowie—inni, że Eliaszem lub jakimś innym dawnym prorokiem, który powstał z martwych.
29—A wy? Za kogo Mnie uważacie?—zapytał ich wprost.
—Jesteś Mesjaszem—powiedział Piotr.
30—Nikomu o tym nie mówcie—przykazał im Jezus.
Jezus zapowiada swoją śmierć
31Wtedy właśnie zaczął im mówić o strasznych cierpieniach, jakie Go czekają, i o tym, że zostanie odrzucony przez starszych, najwyższych kapłanów i innych przywódców religijnych, że będzie zabity, ale że po trzech dniach zmartwychwstanie. 32Mówił im o tym zupełnie otwarcie, więc Piotr wziął Go na bok i prosił, żeby Jezus nawet nie wspominał o takich rzeczach. 33Wówczas Jezus odwrócił się, spojrzał na uczniów i surowo zganił Piotra:
—Precz, szatanie! Patrzysz na to jedynie z ludzkiego punktu widzenia i nie jesteś w stanie zrozumieć Bożych planów.
34Potem zawołał uczniów oraz cały tłum, by podeszli bliżej i słuchali.
—Jeśli ktoś z was chce Mnie naśladować, niech przestanie myśleć wyłącznie o sobie. Niech weźmie swój krzyż i idzie ze Mną. 35Jeśli ktoś chce wygrać życie, przegra je. Ale kto przegra życie ze względu na Mnie i dobrą nowinę, naprawdę je wygra. 36Co z tego, że ktoś zdobędzie cały świat, jeśli po drodze zatraci życie? 37Czy dla człowieka istnieje coś cenniejszego niż on sam? 38Kto wstydzi się Mnie i mojej nauki przed tymi niewiernymi i grzesznymi ludźmi, tego i Ja, Syn Człowieczy, będę się wstydzić, gdy powrócę tu ze świętymi aniołami, otoczony chwałą mojego Ojca.
