Învierea lui Isus
(Mt. 28:1-10; Mc. 16:1-8; In. 20:1-9)
1Dar în prima zi a săptămânii, dimineața, foarte devreme, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit rostogolită piatra de la intrarea mormântului, 3iar când au intrat, n‑au găsit trupul Domnului Isus. 4În timp ce erau nedumerite de acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare au stat lângă ele. 5Îngrozite, ele și‑au plecat fețele la pământ. Dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți? 6Nu este aici, ci a fost înviat! Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că Fiul Omului trebuie să fie predat în mâinile păcătoșilor și să fie răstignit, iar a treia zi să învie.“ 8Și ele și‑au amintit cuvintele Lui.
9Când s‑au întors de la mormânt, i‑au anunțat toate aceste lucruri pe cei unsprezece și pe toți ceilalți. 10Cele care le‑au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria – mama lui Iacov – și celelalte care erau împreună cu ele. 11Însă cuvintele acestea li s‑au părut basme, și nu le‑au crezut pe femei. 12Petru însă s‑a ridicat și a alergat la mormânt. Când s‑a aplecat să se uite înăuntru, a văzut doar fâșiile de pânză. Apoi a plecat acasă, uimit de ce s‑a întâmplat.
Pe drumul spre Emmaus
13În aceeași zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emmaus, care era la o distanță de șaizeci de stadii13 Aproximativ 11 km. O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. de Ierusalim. 14Aceștia discutau unul cu altul despre toate lucrurile care se întâmplaseră. 15În timp ce ei discutau și se întrebau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea alături de ei. 16Dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască.
17El i‑a întrebat:
– Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi, mergând?
Ei s‑au oprit, mohorâți, 18iar unul dintre ei, pe nume Cleopa, răspunzând, I‑a zis:
– Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el în zilele acestea?!
19El i‑a întrebat:
– Ce anume?
Ei I‑au răspuns:
– Cele privitoare la Isus din Nazaret, Care era un profet puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20Și cum conducătorii preoților și conducătorii noștri L‑au dat să fie condamnat la moarte și L‑au răstignit. 21Noi însă speram că El este Cel Ce urma să‑l răscumpere pe Israel. Da, și pe lângă toate acestea, iată că aceasta este a treia zi de când s‑au întâmplat aceste lucruri! 22Mai mult, niște femei de‑ale noastre ne‑au lăsat înmărmuriți. Ele au fost dis‑de‑dimineață la mormânt 23și nu I‑au mai găsit trupul. Când au venit, ne‑au spus că au avut o viziune cu îngeri care le‑au spus că El trăiește. 24Unii din cei ce erau cu noi s‑au dus la mormânt și au găsit exact așa cum au spus femeile, dar pe El nu L‑au văzut.
25El le‑a zis:
– O, nesăbuiți și înceți la inimă mai sunteți când este vorba să credeți tot ce au spus profeții! 26Nu trebuia oare să sufere Cristosul aceste lucruri și să intre în slava Lui?
27Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le‑a interpretat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile.
28Când s‑au apropiat de satul în care mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe.
29Dar ei au stăruit de El, zicând:
– Rămâi cu noi, pentru că este spre seară și ziua este deja pe sfârșite!
Astfel, El a intrat să rămână cu ei. 30În timp ce ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑o și le‑a dat‑o. 31Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Ei și‑au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, când ne deschidea Scripturile?“ 33Și s‑au ridicat chiar în ceasul acela și s‑au întors la Ierusalim. Ei i‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei care erau împreună cu ei, adunați laolaltă 34și zicând că într-adevăr Domnul a înviat și i S‑a arătat lui Simon. 35Și le‑au istorisit ce s‑a întâmplat pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii.
Isus li Se arată ucenicilor
(In. 20:19-23)
36În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuși a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“ 37Îngroziți și înspăimântați, ei credeau că văd un duh. 38El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inima voastră? 39Uitați‑vă la mâinile și la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeți‑Mă și vedeți: un duh n‑are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu!“ 40Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile și picioarele Sale. 41Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau și erau uimiți, le‑a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“ 42I‑au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere, 43iar El le‑a luat și le‑a mâncat înaintea lor.
44Apoi le‑a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, și anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi44 Adică Vechiul Testament, care era împărțit în trei secțiuni: Legea, Profeții și Scrierile, Psalmii constituind prima și cea mai mare porțiune a Scrierilor..“ 45Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile, 46și le‑a zis: „Așa este scris, și anume Cristosul trebuia să sufere46 Vezi Ps. 22; Is. 53. și să învie dintre cei morți a treia zi46 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; Iona 1:17 comparat cu Mt. 12:40., 47iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie proclamată, în Numele Lui, tuturor neamurilor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteți martori ai acestor lucruri. 49Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu. Voi însă rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!“
Înălțarea la cer
(Mc. 16:19-20; F.A. 1:9-11)
50Apoi i‑a condus afară, până spre Betania, și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. 51În timp ce‑i binecuvânta, Isus S‑a depărtat de ei și a fost luat în cer. 52Ei I s‑au închinat și apoi s‑au întors la Ierusalim cu mare bucurie. 53Și tot timpul erau în Templu, lăudându53 Unele mss conțin: lăudându‑L, iar altele binecuvântându‑L. Alte mss combină cei doi termeni.-L și binecuvântându‑L pe Dumnezeu.
Amin.
1Domenica mattina, di buonʼora, esse si recarono alla tomba con gli aromi 2e sʼaccorsero che lʼenorme pietra, che chiudeva lʼentrata, era stata spostata da una parte. 3Entrarono, ma il corpo del Signore Gesù noi cʼera più!
4Interdette, non sapevano che cosa pensare. Ed ecco che davanti ai loro occhi apparvero due uomini, che indossavano vestiti splendenti, così splendenti che ne restarono abbagliate. 5Le donne, impaurite, si gettarono con la faccia a terra.
Allora gli uomini chiesero: «Perché cercate in una tomba chi è vivo?
6-7Non è più qui. È risorto! Non vi ricordate più che cosa vi disse quando eravate ancora in Galilea? Che il Messia sarebbe stato tradito, consegnato ai malvagi e crocifisso; e che sarebbe resuscitato il terzo giorno.»
8Allora le donne si ricordarono, e 9si precipitarono a Gerusalemme per raccontare lʼaccaduto agli undici discepoli ed a tutti gli altri. 10(Le donne che erano andate alla tomba erano Maria Maddalena, Giovanna e Maria, madre di Giacomo, e molte altre ancora). 11Ma la loro storia parve agli uomini il frutto di unʼallucinazione, e nessuno prestò loro fede.
12Comunque, Pietro corse alla tomba per dare unʼocchiata. Chinandosi per guardare, vide soltanto i panni di lino lì per terra, allora se ne tornò a casa di nuovo, chiedendosi che cosa mai fosse accaduto.
13Quello stesso giorno due discepoli di Gesù stavano camminando verso il villaggio di Emmaus, a dodici chilometri da Gerusalemme. 14-15Cammin facendo, parlavano di tutto quello che era accaduto, quando improvvisamente Gesù stesso sʼavvicinò e si unì a loro. 16Ma essi erano incapaci di riconoscerlo.
17-18«Pare che stiate discutendo seriamente di qualche cosa», disse Gesù. «Di che state parlando?» Una profonda tristezza traspariva dai loro visi. Uno di loro, Cleopa, rispose: «Tu devi essere il solo forestiero in tutta Gerusalemme a non sapere che cose tremende sono capitate la settimana scorsa!» Gesù domandò: 19«Quali cose?» «Ciò che è accaduto a Gesù di Nazaret», risposero. «Egli era un profeta, che faceva potenti miracoli, ed era anche un grande maestro, stimato da Dio e dagli uomini. 20Ma i capi sacerdoti e i nostri capi religiosi lo hanno arrestato e consegnato al governo romano, perché fosse condannato a morte; e lʼhanno crocifisso. 21E dire che noi speravamo che fosse lui il glorioso Messia, e che fosse venuto per salvare Israele!
Non bastava tutto questo che è capitato tre giorni fa! 22-23Questa mattina presto, alcune donne del gruppo dei suoi discepoli sono andate alla sua tomba e sono ritornate con una notizia da capogiro: il suo corpo non cʼè più, e due angeli hanno detto loro che Gesù è vivo! 24Alcuni dei nostri sono corsi al sepolcro a vedere, ed è proprio vero, il corpo di Gesù non cʼè più, come le donne hanno detto! Ma neppure lui!» 25Allora Gesù esclamò: «Uomini corti di cervello! Vi riesce così difficile credere a tutto ciò che i profeti hanno detto nelle Scritture? 26Non fu predetto chiaramente dai profeti che il Messia avrebbe sofferto tutte queste cose, prima che iniziasse il tempo della sua gloria?» 27Poi Gesù, cominciando dalla Genesi e proseguendo attraverso le Scritture, spiegò loro il significato di tutto ciò che era stato scritto sul suo conto.
28-29Quando furono vicini ad Emmaus e il viaggio stava per terminare, Gesù finse di voler proseguire, ma essi lo pregarono di rimanere quella notte, perché si stava facendo tardi. Così egli andò a casa loro. 30Quando furono seduti a tavola, Gesù prese il pane, lo benedisse e, dopo averlo spezzato, lo porse ai due. 31Improvvisamente i loro occhi si aprirono ed essi lo riconobbero. Ma in quel preciso momento Gesù scomparve.
32Cominciarono allora a dirsi lʼun lʼaltro: «Ecco perché mentre ci spiegava le Scritture, durante il cammino, per poco il cuore non ci balzava dal petto!» 33-34Subito si misero di nuovo sulla via del ritorno verso Gerusalemme, dove incontrarono gli undici apostoli e gli altri discepoli di Gesù, che li salutarono con queste parole: «Il Signore è davvero risorto! È apparso a Pietro!»
35Allora i due discepoli di Emmaus raccontarono come Gesù fosse apparso anche a loro, durante il cammino verso Emmaus, e come lo avevano riconosciuto, mentre spezzava il pane. 36Stavano ancora parlando di questo fatto quando Gesù stesso apparve improvvisamente in mezzo a loro. «Pace a voi!» li salutò. 37Tutti rimasero terribilmente spaventati, pensando di vedere un fantasma.
38«Perché avete paura?» chiese Gesù. «Perché mettete in dubbio che sia proprio io? 39Guardate le mie mani e i miei piedi, sono proprio io! Toccatemi e rendetevi conto che non sono un fantasma! Gli spiriti non hanno corpo, io invece ce lʼho!» 40Mentre parlava, mostrava loro le mani e i piedi (perché vedessero i segni dei chiodi).
41I discepoli, però, erano ancora indecisi, pieni di gioia, ma anche di dubbio.
Allora egli chiese loro: «Non avete niente da mangiare?»
42Gli diedero un pezzo di pesce arrosto 43e, sotto i loro occhi, Gesù mangiò.
44Poi disse: «Quando ero con voi, prima, non vi ricordate ciò che vi dicevo: che tutte le cose scritte su di me da Mosè, dai profeti e nei Salmi dovevano avverarsi?» 45Allora Gesù aprì loro la mente, perché finalmente capissero le Scritture. 46Poi disse: «Sì, così fu scritto, e così è stato: il Messia doveva soffrire, morire e risorgere dalla morte il terzo giorno, 47e nel suo nome sarebbe stato predicato il pentimento e la remissione dei peccati a tutti i popoli, cominciando da Gerusalemme. 48Voi avete visto avverarsi queste profezie.
49Ed ora manderò su di voi lo Spirito Santo, come promise mio Padre. Ma non cominciate ancora a predicare agli altri; rimanete in città, finché lo Spirito Santo non venga a fortificarvi con la potenza del cielo».
50Poi Gesù li condusse fuori sulla strada verso Betania e, alzate le mani al cielo, li benedisse. 51Mentre li benediceva, partì da loro e salì in cielo. 52Ed essi lo adorarono, poi ritornarono a Gerusalemme pieni di gioia, 53e rimasero continuamente nel tempio a lodare Dio.
