Isus vindecă un bolnav de hidropizie
1Într‑o zi de Sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei Îl urmăreau îndeaproape. 2Și iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică2 Sau: hidropizie, boală care se manifestă prin umflare, ca urmare a acumulării de apă în cavitățile naturale și în țesuturi. Era cunoscută în antichitate sub această denumire dată de medicul grec Hipocrate (cca. 460–375 î.Cr.)..
3Isus i‑a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei:
– Este voie să vindeci în ziua de Sabat sau nu?
4Ei însă tăceau. Isus l‑a luat de mână, l‑a vindecat și l‑a lăsat să plece.
5Apoi le‑a zis:
– Cine dintre voi, când îi cade fiul sau boul într‑un puț, nu‑l va scoate imediat afară în ziua de Sabat?
6Și n‑au putut să‑I răspundă nimic la aceste cuvinte.
Smerenie și ospitalitate
7Când i‑a văzut pe cei invitați cum își aleg scaunele de onoare, le‑a spus următoarea pildă:
8– Când ești invitat de cineva la o nuntă, să nu te așezi să mănânci în locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat, de către gazdă, cineva mai de seamă decât tine, 9iar cel ce te‑a invitat și pe tine, și pe el, să vină să‑ți spună: „Dă locul tău acestui om!“ Atunci, cu rușine, va trebui să ocupi cel din urmă loc. 10Ci tu, când ești invitat, du‑te și așază‑te să mănânci în cel din urmă loc, pentru ca atunci când vine cel ce te‑a invitat, să‑ți spună: „Prietene, mută‑te mai în față!“ Atunci vei avea cinste înaintea tuturor celor ce șed la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, și oricine se smerește, va fi înălțat.
12Apoi i‑a zis și celui ce‑L invitase:
– Când dai un prânz sau o cină, nu‑ți invita nici prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei pe tine și să fii astfel răsplătit. 13Ci tu, când dai un ospăț, invită‑i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei ologi, pe cei orbi, 14și vei fi fericit, pentru că ei n‑au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți.
Pilda celor invitați la cină
(Mt. 22:1-14)
15Când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I‑a zis:
– Fericit este oricine va mânca15 Lit.: va mânca pâine. în Împărăția lui Dumnezeu!
16Dar Isus i‑a răspuns:
– Un om a dat o cină mare și i‑a invitat pe mulți. 17La ora cinei, și‑a trimis sclavul să le spună celor invitați: „Veniți, căci acum toate sunt gata!“ 18Dar toți, unul după altul, au început să se scuze.18 În cultura vremii acest refuz era considerat o foarte mare jignire după ce, inițial, fiecare își confirmase prezența (vezi v. 16-17). Obiceiul era ca oaspeții să primească o invitație inițială, iar apoi, când totul era pregătit, erau anunțați să vină la ospăț. Primul i‑a zis: „Am cumpărat un ogor și am nevoie să mă duc să‑l văd. Te rog să mă scuzi!“ 19Altul i‑a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să‑i pun la probă. Te rog să mă scuzi!“ 20Altul i‑a zis: „Tocmai m‑am însurat și de aceea nu pot să vin!“
21Când sclavul s‑a întors, i‑a istorisit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s‑a mâniat și i‑a zis sclavului său: „Ieși repede pe străzile și pe aleile cetății și adu‑i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi și pe cei ologi!“ 22La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s‑a făcut ce ai poruncit și tot mai este loc!“ 23Stăpânul i‑a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe la garduri și silește‑i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! 24Căci vă spun că niciunul dintre acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“
Costul uceniciei
(Mt. 10:37-38; 5:13; Mc. 9:50)
25Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S‑a întors și le‑a zis: 26„Dacă vine cineva la Mine și nu‑și urăște26 În ideea de a nu‑i iubi mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Mt. 10:37). tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27Oricine nu‑și duce crucea și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.
28Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să‑l termine? 29Pentru ca nu cumva, după ce‑i pune temelia, să nu‑l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să‑și bată joc de el 30și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n‑a putut să termine!»
31Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu se așază mai întâi să hotărască dacă este în stare să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?! 32Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, îi va trimite o solie ca să ceară pace. 33Tot așa, oricine dintre voi, care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.
34Sarea este bună. Dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată?! 35Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
Nouvelle guérison le jour du sabbat
1Un jour de sabbat, Jésus était invité pour un repas chez l’un des dirigeants du parti pharisien. Ceux qui étaient à table avec lui l’observaient attentivement. 2Or, il y avait là un homme dont le corps était couvert d’œdèmes. 3Jésus prit la parole et s’adressa aux enseignants de la Loi et aux pharisiens : Est-il permis, oui ou non, de guérir quelqu’un le jour du sabbat ?
4Ils ne répondirent rien.
Alors Jésus, saisissant le malade, le guérit et lui dit de rentrer chez lui. 5Puis, se tournant vers ceux qui étaient là, il leur demanda : Qui de vous, si son fils ou son bœuf tombe dans un puits, ne l’en retire pas le plus tôt possible, même si c’est le jour du sabbat ?
6Là encore, ils ne surent que répondre.
Leçons d’humilité et de générosité
7Ayant remarqué comment les invités cherchaient tous les places d’honneur, il leur dit cette parabole : 8Si quelqu’un t’invite à un repas de noces, ne va pas t’installer à la place d’honneur. Peut-être y a-t-il, parmi les invités, un personnage plus important que toi 9et celui qui vous a invités l’un et l’autre viendra-t-il te dire : « Cède-lui cette place. » Il te faudra alors honteusement gagner la dernière place ! 10Non, quand tu es invité, va, au contraire, te mettre tout de suite à la dernière place. Alors, quand ton hôte entrera dans la salle, il te dira : « Mon ami, il y a une place bien meilleure pour toi, viens t’asseoir plus haut ! » Ainsi tu seras honoré devant tous les convives.
11En effet, celui qui s’élève sera abaissé, et celui qui s’abaisse sera élevé.
12Jésus dit aussi à son hôte : Quand tu donnes un déjeuner ou un dîner, n’invite pas tes amis, tes frères, ta parenté ou de riches voisins, car ils pourraient t’inviter à leur tour et te payer ainsi de ta peine. 13Non, si tu donnes une réception, invite des pauvres, des estropiés, des paralysés, des aveugles. 14Si tu fais cela, tu en seras très heureux, parce que ces gens-là n’ont pas la possibilité de te rendre la pareille. Et Dieu te le revaudra lorsque les justes ressusciteront.
La parabole des invités
(Mt 22.1-10)
15A ces mots, l’un des convives dit à Jésus : Heureux celui qui prendra part au banquet dans le royaume de Dieu !
16Jésus lui répondit : Un jour, un homme avait organisé une grande réception. Il avait invité beaucoup de monde. 17Lorsque le moment du festin arriva, il envoya son serviteur dire aux invités : « Venez maintenant, tout est prêt14.17 Certains manuscrits ont : c’est prêt (voir Mt 22.4).. »
18Mais ceux-ci s’excusèrent tous l’un après l’autre.
Le premier lui fit dire : « J’ai acheté un champ et il faut absolument que j’aille le voir. Excuse-moi, je te prie. »
19Un autre dit : « Je viens d’acquérir cinq paires de bœufs, et je m’en vais les essayer. Excuse-moi, je te prie. »
20Un autre encore dit : « Je viens de me marier, il m’est donc impossible de venir. »
21Quand le serviteur fut de retour auprès de son maître, il lui rapporta toutes les excuses qu’on lui avait données. Alors le maître de la maison se mit en colère et dit à son serviteur : « Dépêche-toi ! Va-t’en sur les places et dans les rues de la ville et amène ici les pauvres, les estropiés, les aveugles, les paralysés… ! »
22Au bout d’un moment, le serviteur vint dire : « Maître, j’ai fait ce que tu m’as dit, mais il y a encore de la place.
23– Eh bien, lui dit le maître, va sur les chemins, le long des haies, fais en sorte que les gens viennent, pour que ma maison soit pleine. 24Une chose est sûre : pas un seul des premiers invités ne goûtera à mon festin. »
S’engager en pleine conscience
25Comme de grandes foules accompagnaient Jésus, il se retourna vers ceux qui le suivaient et leur dit : 26Si quelqu’un vient à moi et n’est pas prêt à renoncer à son père, sa mère, sa femme, ses enfants, ses frères, ses sœurs, et même à sa propre vie, il ne peut être mon disciple. 27Celui qui ne porte pas sa croix, et qui ne me suit pas, ne peut être mon disciple. 28En effet, si l’un de vous veut bâtir une tour, est-ce qu’il ne prend pas d’abord le temps de s’asseoir pour calculer ce qu’elle lui coûtera et de vérifier s’il a les moyens de mener son entreprise à bonne fin ? 29Sans quoi, s’il n’arrive pas à terminer sa construction après avoir posé les fondations, il risque d’être la risée de tous les témoins de son échec. 30« Regardez, diront-ils, en voilà un qui a commencé à construire et qui n’a pas pu terminer ! »
31Ou bien, supposez qu’un roi soit sur le point de partir en guerre contre un autre. Ne prendra-t-il pas le temps de s’asseoir pour examiner s’il peut, avec dix mille hommes, affronter celui qui est sur le point de marcher contre lui avec vingt mille ? 32S’il se rend compte qu’il en est incapable, il lui enverra une délégation, pendant que l’ennemi est encore loin, pour négocier la paix avec lui.
33Il en est de même pour vous ; celui qui n’est pas prêt à abandonner tout ce qu’il possède, ne peut pas être mon disciple.
(Mc 9.50)
34Le sel est une bonne chose, mais s’il devient insipide, comment lui rendra-t-on sa saveur ? 35On ne peut plus l’utiliser, ni pour la terre, ni pour le fumier. Il n’y a plus qu’à le jeter. Celui qui a des oreilles pour entendre, qu’il entende !
