Nouă Traducere În Limba Română

Luca 1:1-80

Introducere

1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi, 2așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine certitudinea4 Sau: siguranța; adevărul. lucrurilor4 Lit.: cuvintelor. despre care ai fost învățat prin viu grai.

Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul

5În zilele lui Irod, regele Iudeei,5 Irod cel Mare, care a domnit între anii 37–4 î.Cr. era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia.5 Cf. 1 Cron. 24:1-19, existau 24 de cete preoțești, ceata lui Abia fiind a opta, în ordinea slujirii (v. 10). Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând fără vină toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.

8În timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.

11Atunci i s‑a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și l‑a cuprins frica.

13Dar îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan13 Ioan derivă din ebraicul Iohanan, care înseamnă Domnul este îndurător.. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii17 Vezi Mal. 4:5-6., iar pe cei neascultători să‑i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.

18Zaharia l‑a întrebat pe înger:

– După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.

19Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune19 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu vești bune. Vezi, de asemenea, textul din 2:10 și nota de la 3:18.. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.

21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o viziune în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.

23Când i s‑au terminat zilele de slujbă, s‑a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s‑a ținut ascunsă timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi‑a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându‑mi disprețul pe care l‑am îndurat între oameni!“

Anunțarea nașterii lui Isus

26În luna a șasea,26 Perioada sarcinii Elisabetei (v. 24, 36). îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

28Intrând la ea, îngerul a zis:

– Salutare28 Gr.: chaire, verb generic folosit ca formulă de salut atât în comunicarea verbală, cât și în cea scrisă. El mai poate însemna: Bucură‑te! Fii sănătos! Salut! Bun venit! Plecăciune!, ție căreia ți s‑a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!

29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.

30Îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus31 Gr.: Iesous – transcrierea în greacă a termenului ebraic și aramaic Ieșua (care înseamnă Domnul mântuie), o formă prescurtată a lui Ioșua sau Iehoșua (transliterat în limba română ca Iosua). În LXX și în pasajele din F.A. 7:45 și Evr. 4:8 în NT grecesc, numele lui Iosua apare transcris ca Isus.. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului32 Lit.: tatălui. Său, David.32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7. 33Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

34Maria l‑a întrebat pe înger:

– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?

35Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“35 Sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi sfânt și va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, care era numită stearpă, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.37 Sau: Căci la Dumnezeu nu este nimic imposibil.

38Maria a zis:

– Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău!

Și îngerul a plecat de la ea.

Maria în vizită la Elisabeta

39În zilele acelea, Maria s‑a ridicat și s‑a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într‑o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. 41Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.

42Ea a strigat cu glas tare și a zis:

– Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44Căci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!

Cântarea46-55 Cântarea este cunoscută sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamărește. Mariei

46Maria a zis:

– Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul

47și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale.

Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită

49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine.

Numele Lui este sfânt.

50Mila Lui ține din generație în generație

față de cei ce se tem de El.

51El a făcut o minune cu51 Sau: El a arătat putere în; sau: El a înfăptuit un lucru măreț. brațul Său;

i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor.

52I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor

și i‑a înălțat pe cei smeriți.

53Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți,

iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.

54El l‑a ajutat pe Israel, slujitorul54 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Său,

amintindu‑Și de mila Sa,

55așa cum le spusese strămoșilor55, 72 Lit.: taților. noștri,

lui Avraam și seminței55 Termenul grecesc pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui, în veci!

56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, iar apoi s‑a întors acasă.

Nașterea lui Ioan Botezătorul

57Când i s‑a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și‑a arătat nespus de mult mila față de ea și se bucurau împreună cu ea.

59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.59 Vezi Lev. 12:3.

Voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:

– Nu, ci se va numi Ioan.

61Ei i‑au zis:

– Nu este nimeni între rudele tale care poartă acest nume.

62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să‑i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan.“ Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i‑a fost deschisă gura și limba, și el vorbea, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i‑a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.

Cântarea68-79 Cântarea este cunoscută sub numele de Benedictus, termenul latin pentru binecuvântat. lui Zaharia

67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:

68– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

pentru că a venit în ajutor68, 78 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). și a adus răscumpărare poporului Său.

69El ne‑a ridicat un corn al mântuirii69 Cornul simboliza, printre altele, puterea. Ideea redată aici este că Mesia (în ebraică și aramaică Mașiah; în greacă Christos), descendent al lui David, are puterea de a mântui.

în Casa69 Cu sensul de: dintre urmașii. slujitorului Său David,

70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,

71aducându‑ne eliberare de dușmanii noștri

și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.

72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri

și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,

73de jurământul pe care i l‑a făcut lui Avraam, tatăl nostru,

potrivit căruia ne va da voie,

74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,

să‑I slujim fără teamă,

75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre.

76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt;

căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui,

77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,

prin iertarea păcatelor lui,

78datorită milei duioase a Dumnezeului nostru,

în urma căreia va veni în ajutorul nostru Răsăritul78 Cu referire, cel mai probabil, la Mesia, numit în alte locuri Steaua strălucitoare de dimineață (Apoc. 22:16), Stea…din Iacov (Num. 24:17) sau Soarele dreptății (Mal. 4:2). Același termen grecesc a fost folosit pentru a traduce cuvântul ebraic pentru vlăstar, acolo unde Îl descrie pe Mesia (vezi, de ex., Ier. 23:5 și Zah. 6:12 în versiunea LXX). din înălțime,

79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric

și în umbra morții,

ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.

80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.

La Parola è Vita

Luca 1:1-80

1Caro Teòfilo,

sono già state scritte diverse biografie di Cristo, 2usando come fonte di materiale le informazioni che circolavano tra di noi da parte dei primi discepoli e degli altri testimoni oculari. 3Tuttavia mi è parso bene ricontrollare tutti questi resoconti, dal primo allʼultimo, risalendo alle origini e, dopo una scrupolosa ricerca, passartene il riassunto, 4perché tu sia ancor più sicuro della verità di tutto ciò che ti hanno insegnato.

Un angelo appare a Zaccaria

5Il mio racconto incomincia con un sacerdote giudeo, Zaccaria, che visse ai tempi in cui Erode era re di Giudea. Zaccaria faceva parte del gruppo di Abia, che prestava servizio al tempio. (Sua moglie, Elisabetta, era, come Zaccaria, della tribù sacerdotale discendente di Aronne). 6Zaccaria ed Elisabetta erano persone timorate di Dio, attente ad obbedire a tutte le leggi del Signore, sia in pratica che in teoria. 7Ma non avevano figli, perché Elisabetta era sterile; inoltre erano ormai tutti e due troppo vecchi.

8-9Un giorno, mentre Zaccaria stava facendo il suo lavoro nel tempio, perché il suo gruppo era di turno quella settimana, gli toccò in sorte lʼonore di entrare nel santuario per bruciare lʼincenso davanti al Signore. 10Nel frattempo, una grande folla restava fuori nel cortile del tempio, a pregare, comʼera usanza a quel dato momento della cerimonia.

11-12Zaccaria era nel santuario, quando improvvisamente apparve un angelo in piedi alla destra dellʼaltare dellʼincenso. Zaccaria ne fu turbato e si spaventò, 13ma lʼangelo gli disse: «Non temere, Zaccaria! Sono venuto a dirti che Dio ha ascoltato la tua preghiera: tua moglie Elisabetta ti darà un figlio! E tu lo chiamerai Giovanni. 14La sua nascita vi darà grande gioia e felicità, e molti si rallegreranno con voi, 15perché egli sarà grande agli occhi di Dio. Tuo figlio non berrà mai vino, né altre bevande alcoliche. Sarà pieno di Spirito Santo già prima della nascita 16e convincerà molti Giudei a rivolgersi al Signore, loro Dio.

17Sarà un uomo dallo spirito rude e potente, come Elia, lʼantico profeta, e verrà prima del Messia per preparare gli uomini al suo arrivo. Ricondurrà i cuori dei padri verso i loro figli e i disobbedienti alla saggezza dei giusti».

18Zaccaria disse allʼangelo: «Come posso essere certo di quello che mi dici? Io sono un vecchio ormai, ed anche mia moglie è già avanti negli anni!»

19Allora lʼangelo disse: «Io sono Gabriele e sto alla presenza di Dio! È stato lui che mi ha mandato da te con queste buone notizie. 20Visto però che non mi hai creduto, diventerai completamente muto, non potrai parlare finché il bambino non sarà nato. Perché le mie parole certamente si avvereranno al momento giusto».

21Intanto la folla fuori del santuario stava aspettando che tornasse Zaccaria, e si domandava come mai impiegasse tanto tempo. 22Quando finalmente egli uscì, non riuscendo più a parlare, si accorsero dai suoi gesti che doveva avere avuto una visione.

23Zaccaria rimase nel tempio i giorni necessari per completare il suo servizio, poi tornò a casa. 24Poco dopo Elisabetta, sua moglie, rimase incinta e se ne restò appartata per cinque mesi.

25«Comʼè stato grande il Signore a togliermi il disonore di non avere figli!» esultava Elisabetta.

Il bambino promesso

26Quando Elisabetta fu al sesto mese, Dio mandò lʼangelo Gabriele a Nazaret, un villaggio della Galilea, 27ad una vergine, Maria, fidanzata ad un certo Giuseppe, discendente del re Davide.

28Gabriele le apparve e disse: «Ti saluto, Maria! Il Signore è con te. Egli ti ha colmato di grazia».

29Confusa e turbata, Maria cercava di capire che cosa volesse intendere lʼangelo.

30«Non aver paura, Maria!» le disse lʼangelo, «perché Dio ha deciso di benedirti in modo meraviglioso! 31Fra poco sarai incinta e avrai un figlio maschio, che chiamerai Gesù. 32Egli sarà grande e sarà chiamato Figlio dellʼAltissimo. Il Signore Dio gli darà il trono del suo antenato Davide. 33Ed egli regnerà su Israele per sempre; il suo regno non finirà mai!»

34Maria chiese allʼangelo: «Ma come posso avere un bambino? Sono vergine».

35Lʼangelo rispose: «Lo Spirito Santo scenderà su di te e la forza di Dio ti coprirà con la sua ombra, perciò il tuo bimbo sarà assolutamente santo, il Figlio di Dio. 36Non è tutto. Sei mesi fa, tua cugina Elisabetta, che chiamavano “la sterile”, è rimasta incinta nonostante lʼetà. 37Vedi, ogni promessa di Dio si avvera sicuramente!»

38Maria disse: «Io sono lʼancella del Signore, avvenga di me secondo quello che hai detto». Allora lʼangelo se ne andò.

39-40Alcuni giorni più tardi, Maria partì in gran fretta verso gli altipiani della Giudea in direzione del villaggio dove viveva Zaccaria, per far visita ad Elisabetta.

41Non appena Elisabetta udì il saluto di Maria, il suo bimbo fece un balzo dentro il suo ventre ed ella fu piena di Spirito Santo.

42Gridando di gioia, disse a Maria: «Tu sei la preferita dal Signore fra tutte le donne, e il tuo bambino è destinato alla massima gloria di Dio! 43Quale onore per me: la madre del mio Signore a farmi visita!

44Quando sei entrata e mi hai salutato, appena ho udito la tua voce, il mio bambino è balzato dentro di me per la gioia! 45Tu hai creduto che Dio avrebbe fatto ciò che ha promesso, ecco la ragione per cui ha dato a te questa meravigliosa benedizione!»

46Maria rispose: «Sia lode al Signore. 47Come gioisco in Dio, mio Salvatore! 48Egli si è accorto di me, dellʼultima sua serva, e dʼora in poi tutti mi chiameranno beata.

49Perché Dio, il Potente, il Santo, ha fatto grandi cose per me. 50Egli è misericordioso per sempre verso tutti coloro che lo temono.

51Quanto è forte il suo potente braccio! Come ha disperso gli orgogliosi e i superbi! 52Egli ha rovesciato i potenti dai loro troni ed ha elevato gli umili. 53Ha dato a piene mani agli affamati ed ha allontanato i ricchi a mani vuote. 54E come ha aiutato il suo servo Israele! Perché non ha dimenticato la promessa, 55che aveva fatto ai nostri antenati. La promessa di essere misericordioso verso Abramo e i suoi discendenti!»

56Maria rimase con Elisabetta circa tre mesi, poi tornò a casa sua.

Nascita di Giovanni Battista

57In quel periodo finiva lʼattesa di Elisabetta, perché era giunto il tempo che il bambino nascesse; ed ella partorì un maschio. 58Fra i vicini e i parenti si sparse la notizia di quanto generoso fosse stato il Signore verso di lei, e tutti ne furono felici.

59Quando il bambino ebbe otto giorni, i parenti e gli amici vennero per la cerimonia della circoncisione. Tutti pensavano che il nome del bambino sarebbe stato Zaccaria, come suo padre. 60Ma Elisabetta disse: «No! Deve essere chiamato Giovanni!»

61«Come?» si meravigliarono. «Non cʼè nessuno in tutta la vostra famiglia con quel nome!» 62A cenni, domandarono al padre del bambino come voleva che fosse chiamato.

63Zaccaria allora chiese qualcosa per scrivere e, con grande sorpresa di tutti, scrisse: «Il suo nome è Giovanni». 64Immediatamente Zaccaria riacquistò la parola e cominciò a lodare Dio.

65Tutti i vicini furono presi da timore e la notizia di ciò che era accaduto si sparse per le colline della Giudea. 66E quelli che venivano a sapere della cosa ci pensavano e ripensavano, chiedendosi: «Chi mai diventerà da grande questo bambino? Perché la mano del Signore è sicuramente sopra di lui!»

67Allora suo padre Zaccaria, guidato dallo Spirito Santo, fece questa profezia: 68«Lodato sia il Signore, Dio dʼIsraele, perché è venuto a visitare la sua gente e lʼha riscattata. 69Egli sta per mandarci un potente Salvatore dalla famiglia reale del suo servo Davide, 70proprio come promise tanto tempo fa per mezzo dei suoi santi profeti. 71Qualcuno che ci salverà dai nostri nemici e da tutti quelli che ci odiano.

72-73Il Signore è stato misericordioso verso i nostri antenati, verso lo stesso Abramo, ricordandosi del giuramento che gli fece, 74e dandoci la gioia di servirlo senza paura, liberi dai nostri nemici, 75resi santi e giusti; degni di stare alla sua presenza per sempre. 76E tu, piccolo figlio mio, sarai chiamato il profeta del Dio glorioso, perché preparerai la via per il Messia. 77Tu insegnerai al suo popolo come trovare la salvezza mediante il perdono dei suoi peccati. 78Tutto questo accadrà, perché la misericordia del nostro Dio è piena dʼamore. Egli farà levare su di noi la salvezza, come lʼaurora che risplende dallʼalto, 79per illuminare quelli che vivono nel buio profondo della morte; e ci guiderà verso la via che porta alla pace».

80Il bambino intanto cresceva, sia nel fisico, che nello spirito. E se ne andò a vivere nel deserto, finché non cominciò il suo pubblico ministero in Israele.