Sentința dată de Îngerul Domnului
1Îngerul Domnului S‑a suit de la Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v‑am scos din Egipt și v‑am adus în țara pe care le‑am promis‑o părinților voștri. Am zis: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi. 2Iar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări, ci să le dărâmați altarele.» Voi însă nu ați ascultat de glasul Meu. Ce‑ați făcut? 3Acum vă spun din nou: «Nu‑i voi alunga dinaintea voastră, ci vă vor fi ca niște spini în coaste, iar dumnezeii lor vă vor fi o cursă.»“
4După ce Îngerul Domnului le‑a zis aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul și‑a ridicat glasul și a plâns. 5Au pus acelui loc numele Bochim5 Bochim înseamnă Plânsete. și au adus acolo jertfe Domnului.
Starea poporului în timpul vieții lui Iosua și după moartea acestuia
6După ce Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel au plecat fiecare la moștenirea lui, ca să ia în stăpânire țara. 7Poporul a slujit Domnului cât timp a trăit Iosua și bătrânii de după Iosua, care văzuseră toată lucrarea cea măreață pe care o făcuse Domnul pentru Israel.
8Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit la vârsta de o sută zece ani. 9L‑au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnat-Heres9 Cunoscută și ca Timnat Serah (vezi Ios. 19:50; 24:30)., în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaș. 10Apoi toată generația aceea a fost adăugată la părinții săi, iar după ea s‑a ridicat o altă generație care nu‑L cunoștea pe Domnul, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel. 11Atunci fiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii Domnului și au slujit baalilor11 Diferite forme locale ale zeului canaanit Baal, zeul fertilității (și în 3:7; 8:33; 10:6, 10).. 12L‑au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, Care‑i scosese din țara Egiptului, și s‑au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care‑i înconjurau. S‑au închinat înaintea lor și L‑au mâniat pe Domnul. 13Astfel, L‑au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal13 Zeul canaanit al fertilității. și aștoretelor13 Ebr.: aștarot, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Aștoret (numită în greacă Astarte) sau ale zeiței Așera, împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlpi sacri, crânguri sacre [peste tot în carte].. 14Domnul S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și i‑a dat pe israeliți pe mâna unor jefuitori care i‑au prădat. El i‑a vândut în mâinile dușmanilor din vecinătate, cărora n‑au mai fost în stare să li se împotrivească. 15Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum le spusese și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într‑un mare necaz.
16Domnul le‑a ridicat judecători16-19 Cu sensul de conducători. ca să‑i izbăvească din mâna jefuitorilor lor. 17Dar nici de judecătorii lor n‑au ascultat, ci s‑au prostituat, ducându‑se după alți dumnezei și închinându‑se lor. S‑au abătut repede de la calea pe care umblaseră părinții lor, cei care ascultaseră de poruncile Domnului, și nu au făcut ca ei. 18Când Domnul le ridica judecători, Domnul era cu fiecare judecător și El Însuși îi izbăvea din mâna dușmanilor lor în toate zilele judecătorului. Căci Domnului Îi părea rău când le vedea suspinul înaintea celor ce‑i prigoneau și‑i asupreau. 19Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăși la căile lor și se perverteau mai mult decât înaintașii lor, ducându‑se după alți dumnezei, slujindu‑le și închinându‑se înaintea lor. Și nu renunțau la faptele și la căile lor rele.
20Atunci Domnul S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a încălcat legământul Meu pe care‑l poruncisem părinților lor și n‑au ascultat de glasul Meu, 21nu voi mai continua să alung dinaintea lor pe niciunul din neamurile lăsate de Iosua când a murit, 22pentru ca, prin ele, să‑l pun la încercare pe Israel și să văd dacă vor păzi sau nu Calea Domnului, umblând pe ea așa cum au făcut părinții lor.“ 23Prin urmare, Domnul a lăsat în pace acele neamuri. El nu S‑a grăbit să le alunge și nu le‑a dat în mâna lui Iosua.
O anjo do Senhor em Boquim
1Certo dia, o anjo do Senhor chegou a Boquim, vindo de Gilgal, e fez este anúncio ao povo de Israel: “Tirei-vos do Egito, trouxe-vos para esta terra que prometi aos vossos antepassados e garanti-vos que nunca quebraria a aliança que fiz convosco na condição de, da vossa parte, 2não fazerem qualquer espécie de tratado com os povos que vivem aqui; disse-vos que deveriam destruir os altares destas gentes. Porque não obedeceram? 3Agora, visto que quebraram a aliança feita comigo, esta deixou de ter efeito, e já não prometo destruir as nações que vivem nesta terra; pelo contrário, elas serão como espinhos na carne; os seus deuses tornar-se-ão uma armadilha fatal para vocês.”
4O povo começou a lamentar-se e a chorar, quando o anjo do Senhor acabou de falar. 5Por isso, o nome daquele lugar ficou a chamar-se Boquim (eles choram). Então ofereceram sacrifícios ao Senhor.
Josué morre
6Quando Josué finalmente licenciou os exércitos de Israel, cada tribo foi para os seus novos territórios e tomaram posse das terras que lhes tinham sido doadas. 7O povo permaneceu fiel ao Senhor durante o tempo de vida de Josué, e também enquanto viveram aqueles anciãos da sua geração que tinham visto os poderosos milagres feitos pelo Senhor a favor de Israel. 8Josué, o homem de Deus, morreu com a idade de 110 anos; 9foi enterrado no limite da sua propriedade em Timenate-Heres, nas colinas de Efraim, a norte do monte Gaás.
Desobediência e derrota
10Contudo, essa geração acabou por morrer; veio depois outra que ignorou o Senhor e tudo o que tinha feito por Israel. 11O povo de Israel fez o que era mau aos olhos do Senhor, incluindo a adoração aos ídolos de Baal. 12Abandonaram o Senhor, o Deus dos seus antepassados, que os tinha arrancado do Egito e puseram-se a prestar adoração aos ídolos das nações vizinhas. Por isso, a ira do Senhor acendeu-se contra Israel. 13Os israelitas afastaram-se do Senhor e puseram-se a adorar a Baal e os ídolos astarotes. 14Isto fez com que o Senhor ardesse de ira contra Israel. Então entregou-os nas mãos de salteadores que roubaram as suas propriedades. Entregou-os nas mãos dos seus inimigos ao seu redor e eles já não foram capazes de lhes resistir.
15Assim, sempre que a nação de Israel saía, o Senhor dificultava-lhes a ação. Tinha-os avisado disso mesmo; tinha-lhes até prometido que o faria. Mas quando o povo se encontrava em grande aperto, 16o Senhor fazia levantarem-se juízes para os livrar dos inimigos. 17Mesmo assim, Israel não quis ouvir esses juízes, pondo-se a adorar outros deuses. Bem depressa se desviaram da verdadeira fé dos seus pais, pois recusaram obedecer aos mandamentos do Senhor. 18Cada juiz salvava o povo de Israel dos seus inimigos, enquanto vivia, porque o Senhor se apiedava com o clamor do povo sob o peso da opressão; e assim os ajudava enquanto o juiz vivia. 19Mas quando este morria, deixavam de viver com justiça e faziam ainda pior do que os seus pais. Dirigiam novamente preces aos ídolos pagãos, lançando-se ao chão em atitudes de humilde adoração. Voltavam obstinadamente aos hábitos malvados das nações que se situavam à sua volta.
20Então a ira do Senhor tornava a acender-se contra Israel e declarava: “Visto que este povo violou a aliança que fiz com os seus antecessores e não me obedeceu, 21nunca mais expulsarei as nações que Josué deixou por conquistar quando morreu. 22Pelo contrário, usarei estas nações para testar o meu povo, para me certificar se obedecem ao Senhor como fizeram os seus pais.” 23Foi assim que o Senhor não expulsou os povos que não tinha entregado nas mãos de Josué, antes permitiu que lá permanecessem.
