Nouă Traducere În Limba Română

Rut 1

Naomi şi Rut

1Pe vremea când judecau[a] judecătorii, a fost o foamete în ţară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soţia lui şi cu cei doi fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului. Bărbatul se numea Elimelek, soţia lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon şi Chilion. Ei erau efratiţi din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.

Însă Elimelek, soţul lui Naomi, a murit şi ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. Aceştia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, cei doi, adică Mahlon şi Chilion, au murit şi ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei şi fără soţul său. Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei, pentru că a aflat că Domnul i-a cercetat poporul şi i-a dat din nou hrană. Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au pornit la drum ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei:

– Plecaţi! Întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să se poarte faţă de voi cu bunătatea[b] cu care şi voi v-aţi purtat faţă de cei ce au murit şi faţă de mine! Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soţ!

Apoi le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.

10 – Venim şi noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.

11 – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceţi-vă! De ce să veniţi cu mine? Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soţii voştri? 12 Întoarceţi-vă, copilele mele! Plecaţi! Eu sunt prea bătrână să mai am un soţ. Chiar dacă aş zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aş fi în noaptea aceasta cu un bărbat şi aş naşte fii, 13 aţi aştepta voi până se vor face mari? Vă veţi păstra voi pentru ei, fără să vă măritaţi? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi[c], căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea!

14 Nurorile au început iarăşi să plângă. Orpa şi-a sărutat soacra de rămas bun şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

15 – Cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te şi tu după cumnata ta!

16 – Nu stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi tu, vreau să merg şi eu, unde locuieşti tu, vreau să locuiesc şi eu; poporul tău va fi şi poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. 17 Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi tot acolo voi fi şi îngropată. Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea[d] dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine!

18 Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. 19 Au plecat amândouă şi au călătorit împreună până au ajuns la Betleem.

Când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor.

– Aceasta este Naomi?! se întrebau femeile.

20 – Nu mă mai numiţi Naomi[e], le-a răspuns ea, ci numiţi-mă Mara[f], pentru că Cel Atotputernic[g] m-a amărât mult. 21 Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiţi Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea[h] şi Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?

22 Aşa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

Notas al pie

  1. Rut 1:1 Cu sensul de a conduce, a cârmui.
  2. Rut 1:8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului
  3. Rut 1:13 În ideea că Naomi n-ar dori ca nurorile ei să împărtăşească amărăciunea ei; pentru ele ar mai fi nădejde dacă s-ar întoarce fiecare în familia ei. Sau: mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, în ideea că tinereţea le oferă un avantaj, faţă de Naomi
  4. Rut 1:17 Formulă tipică de jurământ (Lit.: Aşa să-mi facă Domnul şi chiar mai mult).
  5. Rut 1:20 Naomi înseamnă Plăcută; şi în v. 21.
  6. Rut 1:20 Mara înseamnă Amară.
  7. Rut 1:20 Ebr.: Şadai; şi în v. 21.
  8. Rut 1:21 Sau: m-a făcut să sufăr; LXX: m-a smerit

O Livro

Rute 1

Noemi e Rute

11/2 No tempo em que eram ainda os juízes quem dirigia o povo de Israel, houve um homem de Belém em Judá chamado Elimeleque, que deixou a sua terra onde havia muita fome e emigrou para a terra de Moabe. Acompanharam-no a sua mulher, Noemi, e os dois filhos do casal, Malom e Quiliom.

Enquanto lá estavam Elimeleque faleceu e Noemi achou-se sozinha com os seus dois rapazes. 4/5 Mas estes entretanto casaram com duas raparigas de Moabe, Orfa e Rute. Passados tempos, acontece que os dois homens também morreram; e Noemi vê-se de novo desamparada, sem o marido e os filhos.

6/7 Por isso decide regressar a Israel, na companhia das noras, pois tinha ouvido que o Senhor abençoara o seu povo, dando-lhe novamente boas colheitas.

8/9 Mas já de caminho resolveu falar às noras: “Vocês não preferem antes voltar para as vossas famílias em vez de me acompanharem? Se assim fizerem, que o Senhor vos recompense pela vossa fidelidade para com a memória dos vossos maridos e para comigo. Que ele vos abençoe, preparando-vos outro casamento feliz.” E abraçou-as, beijando-as. Todas choravam com emoção.

10 “Não”, diziam as moças. “Nós vamos contigo viver junto do teu povo.”

11/13 Mas Noemi insistiu: “Fariam melhor em voltar para o vosso povo. Bem vêem que já não se põe a hipótese de eu vir a ter filhos que crescessem e casassem convosco! Não, minhas filhas, voltem para as vossas casas, porque eu já não tenho idade para tornar a casar. E mesmo que tal fosse possível, e que esta mesma noite eu concebesse filhos, haviam vocês de esperar tanto tempo até que eles fossem grandes? Não, com certeza que não. Oh, como eu lamento que o Senhor me tenha castigado assim; a minha amargura é maior do que a vossa.”

14 E estiveram a chorar mais um tempo, até que Orfa, abraçando-se à sogra, decidiu dizer-lhes adeus, e regressou à casa paterna. No entanto Rute foi inflexível em querer ficar com Noemi. 15 “Vê”, disse-lhe Noemi, “a tua cunhada já se foi embora para junto dos seus familiares e dos seus deuses. Faz tu também o mesmo.”

16/17 Mas Rute respondeu-lhe: “Não me forces a deixar-te. Porque onde quer que fores irei eu; onde quer que passares a viver, aí viverei eu. O teu povo é o meu também, e o teu Deus é o meu Deus; quero vir a morrer onde tu morreres e ficarei aí sepultada. Que o Senhor me castigue tanto quanto quiser se houver alguma coisa mais do que a morte que nos separe.” 18 Quando Noemi viu que Rute tinha tomado uma decisão firme e que nada a podia demover, não insistiu mais.

19 Então ambas vieram para Belém. A povoação inteira se comoveu à sua chegada. “Mas é esta mesmo Noemi?”, perguntavam as mulheres.

20/21 Ela respondia: “Não me chamem mais Noemi, mas sim Mara, porque o Deus poderoso me tem afligido muito. Parti cheia e regresso vazia. Porque é que haviam de me chamar Noemi quando o Senhor parece ter-se desviado de mim e me trouxe tamanha calamidade?”

22 O regresso delas a Belém, vindas de Moabe, deu-se no princípio da colheita da cevada.