Nouă Traducere În Limba Română

Rut 1:1-22

Naomi și Rut

1Pe vremea când judecau1 Cu sensul de a conduce. judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. 2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.

3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. 4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, 5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. 6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și le dăduse hrană. 7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei:

– Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! 9Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț!

Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.

10Ele i‑au zis:

– Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.

11Dar Naomi a răspuns:

– Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? 12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, 13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi13 Sau: mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi., căci mâna Domnului s‑a întins împotriva mea!

14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.

15Naomi a zis:

– Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!

16Rut a răspuns:

– Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Domnul și chiar mai mult). dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!

18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel. 19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor.

Femeile se întrebau:

– Aceasta este Naomi?

20Ea le‑a zis:

– Nu mă mai numiți Naomi20-21 Naomi înseamnă Plăcută., ci numiți‑mă Mara20 Mara înseamnă Amară., pentru că Cel Atotputernic20-21 Ebr.: Șadai. m‑a amărât mult. 21Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?21 Sau: m‑a făcut să sufăr? LXX: m‑a smerit?

22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

O Livro

Rute 1:1-22

Noemi e Rute

1-2No tempo em que os juízes governavam o povo de Israel, houve um homem efrateu de Belém de Judá chamado Elimeleque que deixou a sua terra, pois havia muita fome e emigrou para Moabe. Acompanharam-no a mulher, Noemi, e os dois filhos do casal, Malom e Quiliom.

3Elimeleque faleceu naquela terra e Noemi ficou sozinha com os dois rapazes. 4Entretanto, estes casaram com duas raparigas de Moabe, Orfa e Rute. Depois de ali terem vivido cerca de 10 anos, 5tanto Malom como Quiliom morreram e Noemi viu-se de novo desamparada, sem marido e sem filhos.

Noemi regressa a Belém com Rute

6Por isso, decidiu regressar a Israel na companhia das noras, pois tinha ouvido que o Senhor abençoara o seu povo, dando-lhe novamente boas colheitas. 7Na companhia das duas noras, deixou o lugar onde tinham estado a viver e tomaram o caminho que as conduziria de volta a Judá.

8Já a caminho resolveu dizer às noras: “Não preferem antes voltar para as vossas famílias em vez de me acompanharem? Se o fizerem, que o Senhor vos recompense pela vossa bondade com que trataram os vossos falecidos maridos e a mim mesma. 9Que ele vos abençoe, preparando-vos outro casamento feliz!” E abraçou-as e beijou-as e todas choraram de emoção.

10“Não”, diziam as moças. “Nós vamos viver contigo junto do teu povo.”

11Porém, Noemi insistiu: “Fariam melhor em voltar para o vosso povo. Sabem bem que já não há hipótese de eu vir a ter filhos que crescessem e casassem convosco. 12Não, minhas filhas, voltem para as vossas casas, porque já não tenho idade para tornar a casar. E mesmo que isso acontecesse e que esta mesma noite eu concebesse e viesse a ter filhos, 13iriam esperar tanto tempo até que eles fossem crescidos? Não, com certeza que não. Oh! Como eu lamento que o Senhor me tenha castigado assim! A minha amargura é maior do que a vossa!”

14E estiveram a chorar algum tempo até que Orfa, abraçando-se à sogra, decidiu dizer-lhes adeus e regressar à casa paterna. No entanto, Rute foi inflexível e quis ficar com Noemi. 15“Vê”, disse-lhe Noemi, “a tua cunhada já se foi embora para junto da sua família e dos seus deuses. Faz tu também o mesmo.”

16Mas Rute respondeu-lhe: “Não me forces a deixar-te. Porque eu irei para onde tu fores; onde passares a viver, aí eu também viverei; o teu povo é o meu e o teu Deus é o meu Deus. 17Quero vir a morrer onde tu morreres e ficar aí sepultada. Que o Senhor me castigue e faça aquilo que quiser se houver alguma coisa, a não ser a morte, que nos separe.” 18Quando Noemi viu que Rute tinha tomado uma decisão firme e que nada a podia demover, não insistiu mais.

19Então ambas vieram para Belém. A povoação inteira comoveu-se à sua chegada. “Mas é mesmo Noemi?”, perguntavam as mulheres.

20Ela respondia: “Não me chamem mais Noemi (agradável), mas sim Mara (amargurada), porque o Todo-Poderoso me tem afligido muito. 21Parti cheia e regresso vazia. Porque haveriam de chamar-me Noemi, quando o Senhor parece ter-se desviado de mim e me trouxe tamanha calamidade?”

22O regresso delas a Belém, vindas de Moabe, deu-se no princípio da colheita da cevada.