Judecători 11 – NTLR & NSP

Iefta

1Iefta, ghiladitul, era un războinic viteaz. El era fiul unei prostituate. Iefta i se născuse lui Ghilad. 2Soția lui Ghilad îi născuse și ea fii. Când fiii soției lui au crescut mari, l‑au alungat pe Iefta și i‑au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru pentru că ești fiul unei alte femei!“ 3Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Acolo, niște bărbați de nimic3 Vezi nota de la 9:4. s‑au adunat pe lângă Iefta și l‑au însoțit.

4După câteva zile, fiii lui Amon au luptat împotriva lui Israel. 5În timp ce fiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii5 Vezi nota de la 8:14 [peste tot în capitol]. Ghiladului s‑au dus să‑l aducă pe Iefta din regatul Tob.

6Ei i‑au zis lui Iefta:

– Vino să ne fii conducător, ca să ne luptăm cu fiii lui Amon.

7Dar Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului:

– Oare nu voi sunteți aceia care m‑ați urât și m‑ați alungat din familia tatălui meu? De ce ați venit la mine acum când sunteți în pericol?

8Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta:

– Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi și să lupți împotriva fiilor lui Amon. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului!

9Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului:

– Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amon, și Domnul îi dă în mâna mea, voi deveni eu căpetenia voastră?

10Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta:

– Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face întocmai cum ai zis!

11Iefta a plecat cu bătrânii Ghiladului, iar poporul l‑a pus în fruntea lui drept căpetenie și conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea Domnului, la Mițpa.

Iefta îi învinge pe amoniți

12După aceea, Iefta a trimis niște mesageri la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună:

– Ce ai cu mine, de ai venit să lupți împotriva țării mele?

13Regele fiilor lui Amon le‑a răspuns mesagerilor lui Iefta:

– Pentru că atunci când s‑a suit din Egipt, Israel mi‑a luat țara, de la Arnon până la Iabok și până la Iordan. Acum, înapoiază‑mi‑o pe cale pașnică!

14Iefta a trimis din nou mesageri regelui fiilor lui Amon 15ca să‑i spună:

– Așa vorbește Iefta: „Nu Israel a luat țara Moabului și țara fiilor lui Amon 16pentru că, atunci când s‑a suit din Egipt, Israel a mers prin pustie până la Marea Roșie16 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26. și apoi și‑a continuat drumul până la Kadeș. 17Israel a trimis atunci mesageri regelui Edomului, zicând: «Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta!» Dar regele Edomului nu i‑a îngăduit. A mai trimis mesageri și regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeș.

18Apoi au călătorit prin pustie, au înconjurat țara Edomului și țara Moabului, au ajuns în partea de răsărit și și‑au așezat tabăra dincoace de Arnon. Deci n‑au intrat în teritoriul Moabului, întrucât Arnon era hotarul Moabului.

19Atunci Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, rege al Heșbonului. Israel i‑a zis: «Lasă‑ne, te rugăm, să trecem prin țara ta ca să ajungem la locul nostru!» 20Dar Sihon n‑a avut încredere în Israel ca să‑l lase să îi traverseze teritoriul, ci și‑a adunat poporul, și‑a așezat tabăra la Iahaț și s‑a luptat cu Israel.

21Însă Domnul, Dumnezeul lui Israel, l‑a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i‑au învins și astfel Israel a luat în stăpânire tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară. 22Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din pustie până la Iordan.

23Acum, după ce Domnul, Dumnezeul lui Israel, i‑a alungat pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să‑i iei în stăpânire teritoriul? 24Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău Chemoș24 Zeul suprem la moabiți. Fie în acea vreme regele amonit stăpânea și Moabul, fie exista o alianță militară între cele două state.? Deci și noi vom lua în stăpânire pe toți cei alungați de Domnul, Dumnezeul nostru, dinaintea noastră! 25Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S‑a certat el oare vreodată cu Israel sau s‑a luptat el împotriva lui? 26Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le‑ați luat înapoi în tot acest timp? 27Eu nu ți‑am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându‑te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon!“

28Regele fiilor lui Amon n‑a luat în seamă mesajul pe care i l‑a trimis Iefta.

29Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva fiilor lui Amon. 30Iefta a făcut un jurământ Domnului, zicând: „Dacă îi vei da în mâna mea pe fiii lui Amon, 31atunci ceea ce va ieși pe porțile casei mele, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al Domnului și îl voi aduce ca ardere‑de‑tot!“

32Iefta a traversat spre fiii lui Amon ca să lupte împotriva lor și Domnul i‑a dat în mâna lui. 33El i‑a lovit de la Aroer până la intrarea în Minit, douăzeci de cetăți, provocând o mare înfrângere până la Abel-Cheramim. Astfel, fiii lui Amon au fost supuși înaintea fiilor lui Israel.

34Iefta s‑a întors acasă, la Mițpa. Și iată că fiica sa i‑a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea niciun alt fiu sau fiică.

35Când a văzut‑o, și‑a sfâșiat hainele și a zis:

– Vai, fiica mea! Mă îndurerezi atât de tare! Ai ajuns asemenea celor ce mă tulbură. Mi‑am deschis gura înaintea Domnului și nu pot să‑mi retrag jurământul!

36Ea i‑a răspuns:

– Tată, dacă ți‑ai deschis gura înaintea Domnului, fă‑mi potrivit cu ceea ce ți‑a ieșit din gură, mai ales acum când Domnul te‑a răzbunat pe fiii lui Amon, dușmanii tăi.

37Apoi i‑a zis tatălui său:

– Fă‑mi însă favoarea aceasta! Lasă‑mă singură două luni, ca să mă duc, să cobor înspre munți și să‑mi plâng fecioria împreună cu prietenele mele!

38El a răspuns:

– Du‑te!

Și a lăsat‑o singură două luni. Ea s‑a dus cu prietenele ei și și‑a plâns fecioria în munți. 39La sfârșitul celor două luni, s‑a întors la tatăl ei, și el i‑a făcut potrivit cu jurământul pe care l‑a rostit. Ea fusese fecioară. De atunci s‑a statornicit în Israel obiceiul 40ca în fiecare an, fiicele lui Israel s‑o jelească pe fiica ghiladitului Iefta timp de patru zile.