Nouă Traducere În Limba Română

Rut 1:1-22

Naomi și Rut

1Pe vremea când judecau1 Cu sensul de a conduce. judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. 2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.

3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. 4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, 5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. 6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și le dăduse hrană. 7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei:

– Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! 9Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț!

Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.

10Ele i‑au zis:

– Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.

11Dar Naomi a răspuns:

– Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? 12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, 13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi13 Sau: mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi., căci mâna Domnului s‑a întins împotriva mea!

14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.

15Naomi a zis:

– Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!

16Rut a răspuns:

– Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Domnul și chiar mai mult). dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!

18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel. 19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor.

Femeile se întrebau:

– Aceasta este Naomi?

20Ea le‑a zis:

– Nu mă mai numiți Naomi20-21 Naomi înseamnă Plăcută., ci numiți‑mă Mara20 Mara înseamnă Amară., pentru că Cel Atotputernic20-21 Ebr.: Șadai. m‑a amărât mult. 21Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?21 Sau: m‑a făcut să sufăr? LXX: m‑a smerit?

22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

New Serbian Translation

Књига о Рути 1:1-22

Рута и Нојемина

1У оно време када су владале судије, настала је глад у земљи. Тада је један човек из Витлејема у Јуди отишао да живи као дошљак у моавској земљи са својом женом и своја два сина. 2Човек се звао Елимелех а жена му се звала Нојемина. Његова два сина звала су се Малон и Хелеон. Они су били Ефраћани из Витлејема Јудиног. Дошли су у моавску земљу и тамо се населили.

3А онда је Елимелех умро, и Нојемина је остала сама са своја два сина. 4Они су се оженили Моавкама: једна се звала Орфа, а друга Рута. Тамо су живели десетак година. 5Међутим, умрли су и Малон и Хелеон, те је жена остала и без своја два сина и без свога мужа.

6Тада се Нојемина спремила да се са својим снахама врати из моавске земље. Чула је, наиме, у моавској земљи, да је Господ милостиво погледао на свој народ и дао му хране. 7Изашла је из места где је живела, па је са своје две снахе кренула на пут да се врати у Јудину земљу.

8Тада је Нојемина рекла својим двема снахама: „Вратите се свака дому своје мајке. Нека вам Господ искаже милост, као што сте ви учиниле покојницима и мени. 9Нека Господ да свакој од вас да нађе починка у дому свога мужа.“

Онда их је пољубила. Оне на то бризнуше у гласан плач 10и рекоше јој: „Не, вратићемо се с тобом к твоме народу.“

11Нојемина рече: „Вратите се, ћерке моје. Зашто бисте ишле са мном? Имам ли још синова у утроби да вам буду мужеви? 12Стога се вратите, ћерке моје, идите. Ја сам сувише стара за удају. Чак и да кажем себи: ’Има још наде за мене’, па се још ове ноћи удам и родим синове, 13зар бисте чекали док одрасту? Зар бисте због њих остале неудате? Не, ћерке моје, моја је мука већа него ваша, јер се рука Господња подигла на мене.“

14Оне опет бризнуше у гласан плач. Орфа се, затим, пољупцем опростила од своје свекрве, а Рута је остала с њом.

15Нојемина рече: „Ево, твоја се јетрва вратила своме народу и својим боговима. Врати се и ти за својом јетрвом.“

16Рута одговори: „Не терај ме да те оставим и да одем од тебе, јер куда ти кренеш, кренућу и ја, и где се ти настаниш, настанићу се и ја. Твој је народ мој народ, и твој Бог је мој Бог. 17Где ти умреш, умрећу и ја и тамо ћу бити сахрањена. Нека ми Господ учини тако, и још више, ако ме чак и смрт растави од тебе.“

18Кад је Нојемина видела да је чврсто решила да иде с њом, престала је да је одговара. 19Тако су њих две наставиле пут док нису дошле у Витлејем. Кад су стигле у Витлејем, цео се град ускомешао због њих. Жене су говориле: „Је ли то Нојемина?“

20Она им је одговорила: „Не зовите ме више Нојемина, него ме зовите Мара1,20 Мара значи: горчина, јад., јер ми је Свемоћни доделио веома горку судбину. 21Отишла сам с обиљем а Господ ме је вратио без ичега. Зашто ме зовете Нојемина кад је Господ сведочио против мене, и кад је Свемоћни довео несрећу на мене?“

22Тако се Нојемина вратила са својом снахом Рутом Моавком из моавске земље. Дошле су у Витлејем на почетку жетве јечма.