Robul Domnului
1Iată, Robul Meu, pe Care Îl sprijin,
Alesul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea!
Voi pune Duhul Meu peste El,
iar El va aduce neamurilor judecata.
2Nu va striga, nici nu‑Și va ridica vocea
și nu‑Și va face glasul să fie auzit pe stradă.
3Nu va rupe trestia zdrobită
și nu va stinge mucul care încă mai fumegă,
ci cu credincioșie va aduce judecata.
4El nu va slăbi și nu va fi zdrobit,
până nu va așeza judecata pe pământ.
Și insulele vor aștepta Legea Lui.“
5Așa vorbește Dumnezeu, Domnul
Care a creat cerurile și le‑a întins,
Care a desfășurat pământul împreună cu resursele lui,
Care dă suflare oamenilor de pe el
și duh celor ce umblă pe el:
6„Eu, Domnul, Te‑am chemat prin dreptate.
Te voi ține de mână;
Te voi păzi și Te voi face
un legământ pentru popor
și o lumină pentru neamuri,
7ca să deschizi ochii orbilor,
să eliberezi pe prizonieri din captivitate
și din temniță pe cei ce stau în întuneric.
8Eu sunt Domnul. Acesta este Numele Meu!
Nu‑Mi voi da slava altuia
și nici lauda cuvenită Mie, chipurilor cioplite!
9Iată, cele dintâi lucruri s‑au împlinit
și acum vestesc altele noi;
înainte să se împlinească
vi le fac cunoscute.“
O cântare de laudă în cinstea Domnului
10Cântați Domnului o cântare nouă!
Cântați‑I laudele de la marginile pământului,
voi, care coborâți pe mare, și tot ceea ce este în ea,
insule și locuitorii lor!
11Să‑și ridice glasul pustia și cetățile ei,
așezările locuite de Chedar!
Să strige de bucurie locuitorii din Sela,
să strige de pe vârfurile munților!
12Să‑L slăvească pe Domnul
și să vestească lauda Lui pe insule!
13Domnul va înainta ca un viteaz;
asemenea unui războinic Își stârnește râvna:
strigă, scoate un strigăt de luptă
și triumfă asupra dușmanilor săi.
14„Am tăcut pentru multă vreme,
am păstrat tăcerea și M‑am abținut,
dar acum, ca o femeie care naște,
voi striga, voi gâfâi și voi geme.
15Voi pustii munții și dealurile,
le voi usca toată verdeața!
Voi preface râurile în insule15 Sau: țărmuri.
și voi seca iazurile!
16Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei,
pe cărări neștiute de ei îi voi conduce.
Voi preface întunericul dinaintea lor în lumină,
iar povârnișurile în loc neted.
Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei;
nu‑i voi părăsi!
17Dar cei ce se încred în chipuri cioplite,
cei ce zic chipurilor turnate: «Voi sunteți dumnezeii noștri!»
vor da înapoi, vor fi acoperiți de rușine.
Neascultarea lui Israel
18Ascultați, surzilor!
Priviți, orbilor, și vedeți!
19Cine este orb, dacă nu robul Meu
și surd ca mesagerul pe care l‑am trimis?
Cine este orb precum cel aflat în legământ de pace cu Mine,
orb ca robul Domnului?
20Vezi multe lucruri, dar nu le iei în seamă;
ai deschis urechile, dar nu asculți cu adevărat.“
21Domnul a dorit, în numele dreptății Sale,
să‑Și înalțe Legea și s‑o facă glorioasă.
22Dar acest popor este prădat și jefuit;
prinși în capcană, în gropi sunt cu toții
și ascunși în temnițe;
au devenit o pradă pe care nu este nimeni s‑o scape,
ceva de jefuit despre care nimeni nu zice:
„Dă‑l înapoi!“
23Cine dintre voi însă va lua aminte la aceasta?
Cine va lua seama și va asculta pe viitor?
24Cine l‑a dat pe Iacov pradă tâlharilor
și pe Israel pe mâna jefuitorilor?
Oare nu Domnul,
împotriva Căruia am păcătuit?
Ei n‑au vrut să umble pe căile Lui
și să asculte de Legea Lui.
25De aceea a turnat peste ei văpaia mâniei Lui
și ferocitatea războiului;
i‑a înconjurat cu flăcări, dar tot n‑au înțeles;
i‑a mistuit, dar tot n‑au luat în seamă.
Le premier chant du Serviteur
1Voici mon serviteur, ╵que je soutiens,
celui que j’ai choisi, ╵qui fait toute ma joie.
Je lui ai donné mon Esprit
et il établira ╵le droit pour tous les peuples42.1 Voir Mt 3.17 ; 17.5 ; Mc 1.11 ; Lc 3.22 ; 9.35. Les v. 1-4 sont cités en Mt 12.18-21..
2Mais il ne criera pas,
il n’élèvera pas la voix,
il ne la fera pas ╵entendre dans les rues.
3Il ne brisera pas ╵le roseau qui se ploie
et il n’éteindra pas ╵la flamme qui faiblit,
mais il établira le droit ╵selon la vérité.
4Il ne faiblira pas,
et il ne ploiera pas
jusqu’à ce qu’il ait établi ╵le droit sur terre,
jusqu’à ce que les îles ╵et les régions côtières ╵mettent leur espoir en sa loi.
5Car voici ce que dit ╵l’Eternel Dieu
qui a créé les cieux ╵et les a déployés,
lui qui a disposé la terre ╵avec tout ce qu’elle produit,
qui a donné la vie ╵aux hommes qui la peuplent
et le souffle de vie ╵à ceux qui la parcourent :
6Moi, l’Eternel, ╵moi, je t’ai appelé ╵dans un juste dessein
et je te tiendrai par la main ;
je te protégerai ╵et je t’établirai
pour conclure une alliance avec le peuple,
pour être la lumière des peuples étrangers42.6 Voir Es 49.8. Cité en Ac 13.47 ; allusion en Lc 2.32 (voir Jn 8.12 ; Ac 26.23).,
7pour ouvrir les yeux des aveugles,
pour tirer du cachot ╵les prisonniers,
de la maison d’arrêt ╵ceux qui habitent les ténèbres.
8Moi, je suis l’Eternel, ╵tel est mon nom.
Et je ne donnerai ╵ma gloire à aucun autre.
Je ne livrerai pas ╵mon honneur aux idoles.
9Les événements du passé ╵se sont produits.
Et maintenant, j’annonce ╵des événements tout nouveaux ;
avant qu’ils germent,
je vous les fais connaître.
Le cantique nouveau
10Chantez à l’Eternel ╵un cantique nouveau,
entonnez sa louange ╵aux confins de la terre,
vous qui voguez sur mer,
et vous qui la peuplez,
vous les îles ╵et les régions côtières, ╵vous qui les habitez !
11Désert et villes du désert,
campements de Qédar, ╵élevez votre voix !
Habitants de Séla42.11 Qédar désigne le désert Arabique et ses tribus nomades, Séla la capitale fortifiée des Edomites (voir note 2 R 14.7), dont les Nabatéens s’empareront., ╵exultez d’allégresse !
Du sommet des montagnes, ╵poussez des cris de joie,
12et rendez gloire à l’Eternel !
Que jusque dans les îles ╵et les régions côtières, ╵on publie sa louange !
13L’Eternel sortira ╵comme un héros,
comme un homme de guerre, ╵il réveillera son ardeur,
il poussera des cris de guerre, ╵des cris terribles,
il triomphera ╵de ses ennemis.
14Je me suis tu pendant longtemps,
j’ai gardé le silence, ╵je me suis contenu
mais maintenant, ╵comme une femme qui enfante, ╵je pousse des gémissements,
et je respire en haletant.
15Je m’en vais dévaster ╵montagnes et collines
et j’en dessécherai ╵toute végétation,
je changerai les fleuves ╵et j’en ferai des îles,
j’assécherai les lacs,
16les aveugles, ╵je les ferai marcher
sur une route ╵qu’ils ne connaissent pas.
Oui, je les conduirai sur des sentiers ╵dont ils ignorent tout.
Je transformerai devant eux ╵leur obscurité en lumière
et leurs parcours accidentés ╵en terrains plats.
Tout cela, je l’accomplirai
sans rien laisser d’inachevé.
17Mais ceux qui se fient aux idoles,
qui disent aux statues ╵fabriquées de métal fondu :
« Nos dieux, c’est vous ! »
devront se retirer ╵couverts de honte.
La libération du peuple aveugle
Aux sourds et aux aveugles
18Vous les sourds, écoutez !
Vous, les aveugles, ╵regardez et voyez !
19Qui est aveugle, ╵sinon mon serviteur42.19 Il s’agit ici du peuple d’Israël, serviteur de l’Eternel (41.8 ; 43.8, 10). ?
Et qui est sourd, ╵sinon mon messager, ╵mon envoyé ?
Qui est aveugle ╵sinon celui ╵que l’Eternel réhabilite42.19 Autre traduction : celui qui m’est consacré.,
et qui est sourd ╵sinon le serviteur ╵de l’Eternel42.19 D’après deux manuscrits hébreux et un manuscrit grec. Les autres manuscrits ont : et qui est aveugle comme mon serviteur ? ?
20Tu as vu bien des choses,
tu n’as rien retenu.
Tu as l’oreille ouverte,
tu n’as rien entendu.
21Mais à cause de sa justice, ╵l’Eternel a voulu
rendre sa Loi ╵magnifique et sublime.
Un peuple pillé et dépouillé
22Et cependant, voilà un peuple ╵pillé et dépouillé42.22 Par les Babyloniens (39.6).,
ils sont tous pris au piège ╵au fond des fosses,
mis au secret dans des prisons,
ils sont pillés
et nul ne les délivre.
On les a dépouillés
et aucun ne dit : « Restitue ! »
23Qui, parmi vous, ╵prêtera donc l’oreille ?
Qui sera attentif ╵pour écouter, à l’avenir ?
24Qui a livré Jacob ╵à ceux qui le dépouillent ?
Qui livra Israël ╵à ceux qui l’ont pillé ?
N’est-ce pas l’Eternel,
envers qui nous avons péché,
et dont nous avons refusé ╵de suivre les sentiers ╵qu’il nous avait prescrits ?
Oui, ils n’ont pas ╵obéi à sa Loi.
25Alors, il a versé ╵sur Israël
l’ardeur de son courroux,
il a fait déferler sur lui ╵de violents combats.
Sa colère a flambé ╵autour de lui
sans qu’il le reconnaisse,
le feu l’a embrasé
sans qu’il y prenne garde.
