Ungerea lui Isus la Betania
(Mt. 26:6-13; Mc. 14:3-9; Lc. 7:37-39)
1Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care Isus îl înviase dintre cei morți. 2Au pregătit acolo o cină pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă2 Israeliții și celelalte popoare din Orientul Mijlociu obișnuiau să mănânce în poziție semi-culcată, stând întinși pe podea și având în apropierea lor o masă scundă. Corpul lor era poziționat perpendicular cu masa, cu capul mai aproape de masă decât picioarele [peste tot în carte]. cu El. 3Maria a luat o litră3 Lit.: litra, care măsura aproximativ 0,3 l. de parfum de nard pur, foarte scump, a uns picioarele lui Isus și I‑a șters picioarele cu părul ei. Casa s‑a umplut de mirosul parfumului.
4Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să‑L trădeze, a zis:
5– De ce nu s‑a vândut parfumul acesta cu trei sute de denari5 Plata obișnuită pentru mai mult de un an, luând în calcul Sabatele și sărbătorile, când nu se lucra (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:7)., iar banii să fi fost dați săracilor?
6Spunea însă lucrul acesta nu pentru că‑i păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț și, fiind cel care ținea punga, fura el ce se punea în ea.
7Atunci Isus a zis:
– Las‑o, fiindcă l‑a păstrat pentru7 Sau: Las‑o, ca să‑l păstreze pentru; sau: Las‑o! Să‑l păstreze pentru. ziua înmormântării Mele. 8Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.
9O mare mulțime de iudei au aflat că El este acolo și au venit, nu numai pentru Isus, ci și ca să‑l vadă pe Lazăr, pe care El îl înviase dintre cei morți.
10Prin urmare, conducătorii preoților s‑au hotărât să‑l omoare și pe Lazăr, 11pentru că mulți dintre iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus.
Intrarea triumfală în Ierusalim
(Mt. 21:4-9; Mc. 11:7-10; Lc. 19:35-38)
12În ziua următoare, mulțimea cea mare care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, 13a luat ramuri de palmieri și I‑a ieșit în întâmpinare. Ei strigau:
„Osana!13 Gr.: hosanna, o transliterare în greacă a sintagmei ebraice hoșia na. În limba română s‑a înrădăcinat sub forma Osana. Sintagma provine din Ps. 118:25: Oh, DOAMNE, Te rugăm, mântuiește! (anna YHWH hoșia na). Cuvântul hoșia este un verb la imperativ, care tradus înseamnă: mântuiește. Particula na amplifică valoarea emfatică a imperativului și înseamnă te rog/te rugăm. De observat că litera ebraică ș (sh) n‑a putut fi redată în LXX (traducerea în greacă a VT ebraic) din cauză că nu există în alfabetul grecesc. Acolo cuvântul începe cu accentul răspicat pe litera o, care îl transformă într‑un h: hosanna. Vulgata păstrează forma Osanna.
Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului,13 Vezi Ps. 118:26.
Împăratul lui Israel!“
14Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, așa cum este scris:
15„Nu te teme, fiică a Sionului!
Iată că Împăratul tău vine,
călare pe mânzul unei măgărițe.“15 Vezi Zah. 9:9.
16Ucenicii Lui n‑au înțeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost proslăvit, și‑au amintit că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le‑au împlinit cu privire la El. 17Astfel, mulțimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și‑l înviase dintre cei morți, mărturisea în continuare. 18Mulțimile L‑au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn. 19Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“
Isus vorbește despre moartea Sa
20Erau și niște greci20 Numiți și „temători de Dumnezeu“, neevrei atrași de iudaism datorită monoteismului și a moralei sale, oameni care se alăturau comunităților evreiești din Diaspora; nu erau neapărat prozeliți. printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine. 21Aceștia s‑au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileei, și l‑au rugat, zicând: „Domnule, dorim să‑L vedem pe Isus!“ 22Filip s‑a dus și i‑a spus lui Andrei. Apoi Andrei și Filip s‑au dus și I‑au spus lui Isus.
23Isus le‑a răspuns, zicând:
– A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit. 24Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod. 25Cel ce‑și iubește viața, o va pierde, dar cel ce‑și urăște25 În ideea că nu o iubește mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Mc. 14:26 și nota; Mt. 10:37). viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. 26Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă‑Mi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.
27Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce‑ar trebui să spun? „Tată, salvează‑Mă din ceasul acesta!?“ Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta! 28Tată, proslăvește‑Ți Numele!
Atunci a venit din cer un glas care a zis:
– L‑am proslăvit și‑l voi proslăvi din nou.
29Mulțimea care stătea acolo și care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet.
Alții ziceau:
– I‑a vorbit un înger!
30Isus a răspuns și a zis:
– Nu pentru Mine s‑a auzit glasul acesta, ci pentru voi. 31Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi alungat conducătorul lumii acesteia. 32Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți.
33Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.
34Atunci mulțimea I‑a răspuns:
– Noi am auzit din Lege34 Cu referire la întreg VT, nu doar la primele cinci cărți ale lui Moise, deoarece aluziile sunt la texte ca Ps. 89:36; 110:4; Is. 9:7; Eze. 37:25; Dan. 7:14. despre Cristos că rămâne pe veci. Cum spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat?! Cine este Acest Fiu al Omului?
35Isus le‑a zis:
– Lumina mai este încă puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați cât timp aveți Lumina, pentru ca nu cumva să vă învăluie întunecimea. Cel ce umblă în întunecime nu știe unde se duce. 36Cât timp aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să deveniți fii ai Luminii.
După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat și S‑a ascuns de ei.
Iudeii continuă în necredința lor
37Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice:
„Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit?
Și brațul Domnului, cui i‑a fost descoperit?“38 Vezi Is. 53:1. Literal ar putea fi tradus cine a crezut auzirii noastre sau zvonului. Aici textul din Isaia este așezat în contextul declarației de autoritate epistemică pe care o face Ioan atât la începutul evangheliei sale, cât și la începutul primei sale scrisori: Ceea ce am auzit…aceea vă vestim și vouă.
39De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
40„Le‑a orbit ochii
și le‑a împietrit inima,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să înțeleagă cu inima,
să se întoarcă și să‑i vindec!“40 Vezi Is. 6:9-10.
41Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui și a vorbit despre El.41 Vezi Is. 6:1-5.
42Totuși, chiar și dintre conducători, mulți au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta42 Adică: nu mărturiseau că Isus este Cristosul (vezi 9:22)., ca să nu fie excluși din sinagogă. 43Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
44Isus a strigat, zicând: „Cel ce crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel Ce M‑a trimis pe Mine, 45iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine. 46Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întunecime.
47Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. 49Căci Eu n‑am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M‑a trimis, Tatăl Însuși, Mi‑a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. 50Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun așa cum Mi le‑a zis Tatăl.“
1Then Jesus six days before the passover came to Bethany, where Lazarus was which had been dead, whom he raised from the dead. 2There they made him a supper; and Martha served: but Lazarus was one of them that sat at the table with him. 3Then took Mary a pound of ointment of spikenard, very costly, and anointed the feet of Jesus, and wiped his feet with her hair: and the house was filled with the odour of the ointment. 4Then saith one of his disciples, Judas Iscariot, Simon’s son, which should betray him, 5Why was not this ointment sold for three hundred pence, and given to the poor? 6This he said, not that he cared for the poor; but because he was a thief, and had the bag, and bare what was put therein. 7Then said Jesus, Let her alone: against the day of my burying hath she kept this. 8For the poor always ye have with you; but me ye have not always. 9Much people of the Jews therefore knew that he was there: and they came not for Jesus’ sake only, but that they might see Lazarus also, whom he had raised from the dead.
10¶ But the chief priests consulted that they might put Lazarus also to death; 11Because that by reason of him many of the Jews went away, and believed on Jesus.
12¶ On the next day much people that were come to the feast, when they heard that Jesus was coming to Jerusalem, 13Took branches of palm trees, and went forth to meet him, and cried, Hosanna: Blessed is the King of Israel that cometh in the name of the Lord. 14And Jesus, when he had found a young ass, sat thereon; as it is written, 15Fear not, daughter of Sion: behold, thy King cometh, sitting on an ass’s colt. 16These things understood not his disciples at the first: but when Jesus was glorified, then remembered they that these things were written of him, and that they had done these things unto him. 17The people therefore that was with him when he called Lazarus out of his grave, and raised him from the dead, bare record. 18For this cause the people also met him, for that they heard that he had done this miracle. 19The Pharisees therefore said among themselves, Perceive ye how ye prevail nothing? behold, the world is gone after him.
20¶ And there were certain Greeks among them that came up to worship at the feast: 21The same came therefore to Philip, which was of Bethsaida of Galilee, and desired him, saying, Sir, we would see Jesus. 22Philip cometh and telleth Andrew: and again Andrew and Philip tell Jesus.
23¶ And Jesus answered them, saying, The hour is come, that the Son of man should be glorified. 24Verily, verily, I say unto you, Except a corn of wheat fall into the ground and die, it abideth alone: but if it die, it bringeth forth much fruit. 25He that loveth his life shall lose it; and he that hateth his life in this world shall keep it unto life eternal. 26If any man serve me, let him follow me; and where I am, there shall also my servant be: if any man serve me, him will my Father honour. 27Now is my soul troubled; and what shall I say? Father, save me from this hour: but for this cause came I unto this hour. 28Father, glorify thy name. Then came there a voice from heaven, saying, I have both glorified it, and will glorify it again. 29The people therefore, that stood by, and heard it, said that it thundered: others said, An angel spake to him. 30Jesus answered and said, This voice came not because of me, but for your sakes. 31Now is the judgment of this world: now shall the prince of this world be cast out. 32And I, if I be lifted up from the earth, will draw all men unto me. 33This he said, signifying what death he should die. 34The people answered him, We have heard out of the law that Christ abideth for ever: and how sayest thou, The Son of man must be lifted up? who is this Son of man? 35Then Jesus said unto them, Yet a little while is the light with you. Walk while ye have the light, lest darkness come upon you: for he that walketh in darkness knoweth not whither he goeth. 36While ye have light, believe in the light, that ye may be the children of light. These things spake Jesus, and departed, and did hide himself from them.
37¶ But though he had done so many miracles before them, yet they believed not on him: 38That the saying of Esaias the prophet might be fulfilled, which he spake, Lord, who hath believed our report? and to whom hath the arm of the Lord been revealed? 39Therefore they could not believe, because that Esaias said again, 40He hath blinded their eyes, and hardened their heart; that they should not see with their eyes, nor understand with their heart, and be converted, and I should heal them. 41These things said Esaias, when he saw his glory, and spake of him.
42¶ Nevertheless among the chief rulers also many believed on him; but because of the Pharisees they did not confess him, lest they should be put out of the synagogue: 43For they loved the praise of men more than the praise of God.
44¶ Jesus cried and said, He that believeth on me, believeth not on me, but on him that sent me. 45And he that seeth me seeth him that sent me. 46I am come a light into the world, that whosoever believeth on me should not abide in darkness. 47And if any man hear my words, and believe not, I judge him not: for I came not to judge the world, but to save the world. 48He that rejecteth me, and receiveth not my words, hath one that judgeth him: the word that I have spoken, the same shall judge him in the last day. 49For I have not spoken of myself; but the Father which sent me, he gave me a commandment, what I should say, and what I should speak. 50And I know that his commandment is life everlasting: whatsoever I speak therefore, even as the Father said unto me, so I speak.
