Păcatul lui Iuda
1Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier,
cu un vârf de diamant;
este gravat pe tăblița inimii lor
și pe coarnele altarelor lor.
2Chiar și copiii lor își amintesc
de altarele lor și de așerele2 Ebr.: așerim, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar. Sau stâlpi sacri; crânguri sacre.,
de lângă copacii verzi
și de pe dealurile înalte.
3Muntele Meu din țară,
bogăția ta,2-3 Sau: înalte / 3 și de pe munții din țară. / Bogăția. toate comorile tale
le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale,
din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău.
4Din vina ta vei pierde moștenirea
pe care ți‑o dădusem.
Te voi face să slujești dușmanilor tăi
într‑o țară pe care nu o cunoști,
căci ai aprins focul mâniei Mele,
care va arde pentru totdeauna.“
5Așa vorbește Domnul:
„Blestemat este omul care se încrede în om,
care face din muritor tăria lui
și a cărui inimă se îndepărtează de Domnul.
6El este ca un arbust în deșert,
care nu vede venind fericirea.
El sălășluiește în locurile arse ale pustiei,
într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni.
7Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul
și a cărui încredere este Domnul.
8El este ca un pom sădit lângă ape,
care își întinde rădăcinile spre râu.
El nu se teme de căldură
și frunzișul lui este întotdeauna verde.
În anul secetei nu se îngrijorează
și nu încetează să aducă rod.
9Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile
și este fără vindecare.
Cine poate să o cunoască?
10Eu, Domnul, cercetez inima
și încerc rărunchii,
ca să dau fiecăruia după căile lui,
după rodul faptelor lui.
11Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat,
așa este omul care câștigă bogății pe nedrept.
Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui,
iar la urmă nu va fi decât un nebun.“
12Tron glorios, înălțat de la început,
loc al Sfântului nostru Lăcaș!
13Doamne, Speranța lui Israel!
Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine!
Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ,
căci L‑au părăsit pe Domnul,
Izvorul apelor vii!
14Vindecă‑mă, Doamne, și voi fi vindecat!
Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit,
căci Tu ești lauda mea!
15Iată, ei îmi zic:
„Unde este Cuvântul Domnului?
Să se împlinească dar!“
16Iar eu, ca să Te urmez,
nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor
și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi.
Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale.
17De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine,
căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii.
18Fie ca persecutorii mei să fie rușinați,
iar eu să nu fiu dat de rușine!
Fie ca ei să se înspăimânte!
iar eu să nu mă înspăimânt!
Adu peste ei ziua cea rea!
Zdrobește‑i de două ori mai mult.
Imperativul sfințirii Sabatului
19Domnul mi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului 20și spune‑le: «Ascultați Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! 21Așa vorbește Domnul: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului. 22Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți22 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). ziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri. 23Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea. 24Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice Domnul, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei, 25atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă26 Ebr.: Șefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei., de la munte și din Neghev26 Vezi nota de la 13:19., cei ce aduc la Casa Domnului arderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. 27Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“
1Åh, Judas folk, jeres ondskab er mejslet ind i jeres stenhårde hjerter og ridset med diamant på jeres altres horn. 2I tænker ikke på andet end de afgudsaltre og Asherapæle, I har rejst under hvert et træ, 3på hver en høj og på hver en slette. Derfor vil jeg udlevere alle jeres rigdomme og skatte til jeres fjender. Det er straffen for alle de synder, I har begået. 4Det er jeres egen skyld, at dette vidunderlige land, som jeg gav jer, nu bliver revet ud af hænderne på jer, og at I føres bort som slaver til fjendens land. I har provokeret mig, så min vrede er flammet op imod jer og brænder med en uudslukkelig ild.”
5Herren fortsatte: „Min dom vil ramme dem, der sætter deres lid til mennesker, stoler på deres egen styrke og i hjertet gør oprør mod mig. 6De er uden håb og uden fremtid som en forkrøblet enebærbusk i den glødende ørken, på den saltholdige og golde jord, hvor ingen ville drømme om at bosætte sig.
7Men velsignede er de mennesker, som har tillid til mig og søger hjælp hos mig. 8De er som et træ, der er plantet ved floden, og som strækker sine rødder mod vandet. Det er ikke bange for den brændende sol, men har altid friske og grønne blade. Det visner ikke i tørketider, men fortsætter med at bære frugt.
9Hvem forstår et menneskes hjerte? Det er forræderisk og ondt helt igennem. 10Jeg kender menneskers inderste tanker, vurderer deres motiver og lønner enhver efter, hvordan de handler.
11Mennesker, som bliver rige på andres bekostning, er som fugle, der udruger æg, de ikke selv har lagt. Før eller senere mister de deres rigdomme og ender som fattige tåber.”
12Derpå sagde jeg til Herren: „Fra ældgamle tider har du siddet på din ophøjede trone i helligdommen. 13Du er Israels håb, og de, som vender sig fra dig, vil komme til at fortryde det. Det er ude med dem, fordi de har forladt Herren, kilden med det livgivende vand. 14Herre, kom mig til hjælp og red mig fra dem, der er ude efter mig. 15Mennesker håner mig og siger: ‚Hvad er det for en straf fra Herren, du bliver ved at snakke om? Hvis det er rigtigt, hvorfor sker der så ikke noget?’
16Herre, jeg ønsker ikke at gøre mit eget folk til mine fjender. Jeg har ikke bedt dig sende ulykke over dem, det ved du. Du har hørt hvert ord, jeg har sagt. 17Du må ikke lade mig i stikken, for du er mit eneste håb. 18Lad skræk og rædsel ramme dem, som forfølger mig, og red mig fra deres angreb. Det er dem, der fortjener din straf, ikke mig.”
19Da sagde Herren til mig: „Gå hen til Jerusalems byporte, først til porten, som kongerne går igennem, og derefter til alle de andre porte. 20Der skal du råbe til alle, som kommer forbi: Hør, hvad Herren har at sige til Judas kongeslægt, Jerusalems indbyggere og alle borgere i landet. 21Herren siger: Hvis I har livet kært, skal I holde sabbatsdagen hellig. I må ikke bære varer ind gennem Jerusalems porte på den dag. 22I må ikke bære byrder ud fra jeres huse eller i det hele taget udføre noget arbejde på sabbatten. I skal holde hviledagen hellig, som jeg befalede jeres forfædre. 23Desværre adlød de ikke. De var så frygtelig stivnakkede og nægtede at høre på mine advarsler.
24Men hvis I adlyder mig, holder sabbatsdagen hellig og undlader at arbejde og handle på den dag, 25skal I få lov til altid at blive boende i Jerusalem. Så vil Davids slægt få lov til at blive ved med at regere i Jerusalem. Kongen og hans embedsmænd vil ride gennem byens porte i pomp og pragt, og I skal få lov at bo i Jerusalem for altid. 26Fra Jerusalem og omegn, fra Judas og Benjamins byer, fra de vestlige bakkeskråninger, fra det centrale højland og fra Negev i syd skal folket vandre op til templet med deres brændofre, afgrødeofre og røgelse for at bringe lovprisningsofre til mig.
27Hvis I derimod nægter at høre på mig, og hvis I ikke holder sabbatsdagen hellig, men bringer alle jeres handelsvarer gennem Jerusalems porte, så vil jeg sætte ild til portene, og ilden vil brede sig til byens paladser, så de bliver brændt ned til grunden, uden at nogen kan forhindre det.”
